Soarele este un adjuvant redutabil în lupta noastră cu bolile. În lumea de azi, atât de industrializată și super-tehnologizată, sunt milioane de bolnavi care, dacă ar cunoaște adevărata forță terapeutică a radiației solare, nu ar mai avea nevoie de medicamente agresive sau de proceduri medicale costisitoare și ineficiente. Soarele este un medicament, un remediu extrem de puternic, ce acționează nu doar la nivelul pielii, ci al întregului organism, și chiar asupra psihicului. Firește că, la fel ca în cazul oricărui medicament, abuzul de soare produce dezechilibre și boală, în timp ce administrarea sa judicioasă vindecă. Dar nu toți medicii cred la fel. Specialiștii în sănătate s-au polarizat în două tabere: una care recomandă cu orice preț evitarea soarelui, în timp ce alta vede mai degrabă efectele sale benefice. Și în acest caz, adevărul se află undeva la mijloc: soarele, după cum este "administrat", poate fi și un ajutor, dar și un dușman al sănătății. Însă un lucru este sigur: fără soare nu putem vorbi de sănătate. Organismul, procesele sale fiziologice, emoțiile noastre sunt programate de Natură să interacționeze cu lumina sa.
Cum se "administrează" soarele
Contrar așteptărilor, nu există o schemă de tratament general valabilă pentru soare. Și aceasta, pentru că medicii au constatat că, la diagnostice și predispoziții diferite, expunerea la soare trebuie să fie și ea diferită. Există, totuși, cinci reguli universal valabile pentru tratamentul cu lumină solară:
1. Expunerea se face gradat - regulă valabilă mai ales pentru trăitorii în mediul urban, persoane sedentare care au pielea neobișnuită cu radiația ultravioletă. Aceștia, la început, nu vor sta mai mult de două ore pe zi la soare, doza putând fi crescută ulterior, gradat.
2. Doar dimineața și după-amiaza este permisă expunerea la soare. Mai exact, dimineața, înainte de ora 11, și după amiaza, după ora 17, radiația solară este suficient de moderată pentru a nu produce efecte dăunătoare.
3. Fără protecție chimică - ne referim aici la faimoasele creme ce ecranează soarele, protejându-ne atât de efectele sale nocive, cât și de cele benefice. Aceste creme sunt recomandate doar atunci când suntem nevoiți să mergem sau să muncim în soare puternic, pentru plajă ele fiind însă complet inutile dacă, atunci când stăm la soare, alegem orele potrivite, menționate mai sus.
4. Fără ochelari de soare - obiceiul de a privi mereu lumea din spatele lentilelor fumurii este nociv pentru psihic. Este normal să ne protejăm ochii cu ochelari de soare când conducem mașina, când mergem pe piscuri înzăpezite sau în deșert, iar soarele are maximum de putere. Este, însă, contraindicată purtarea ochelarilor de soare la plajă, în intervalele orare cu soare blând.
5. Adaptarea dozei de radiații solare la tipologia fiecărui pacient este cel mai important element. Iar aici trebuie să ținem cont de: vârstă (copiii până la 8 ani sunt mult mai sensibili la soare), de tipul de piele (cu cât mai deschisă la culoare, cu atât sensibilitatea este mai mare), de boli (persoanele foarte sensibile la ultraviolete vor beneficia de soare doar dimineața, până la 9.30, și seara, după ora 19).
Bolile care fug de soare
Există sute de boli care pot fi prevenite, care se ameliorează sau chiar se vindecă sub acțiunea binefăcătoare a soarelui. Efectele sale terapeutice sunt însă multiplicate de câteva ori atunci când soarele este administrat în combinație cu unele remedii simple sau cu alți factori naturali. Iată, în continuare, câteva dintre cele mai importante boli vindecate de soare:
Acneea
Este o afecțiune care nu produce suferință fizică, dar care, din punct de vedere emoțional, afectează zeci de mii de adolescenți și adulți, și care cedează foarte rapid la acțiunea binefăcătoare a soarelui. Radiațiile ultraviolete care bombardează pielea afectată distrug aproape instantaneu bacteriile care provoacă acneea, cicatrizează rapid și estetic urmele lăsate de infecție. În plus, soarele are un efect reglator asupra sistemului endocrin, care este principalul vinovat de apariția acestei boli de piele, și reglează procesele trofice de la nivelul pielii, normalizând cantitatea de sebum secretată. De regulă, o cură de două săptămâni, cu expunere la soare controlată, conduce la reducerea cu peste 50% a problemelor acneicilor, iar rezultatele sunt chiar mai bune și persistă o perioadă de timp considerabilă (de ordinul lunilor), în cazul în care cura este mai lungă.
Un ajutor suplimentar: efectele locale ale soarelui sunt mult amplificate atunci când simultan este aplicat și un tratament de detoxifiere. Cele mai rapide mijloace de detoxifiere sunt: consumul de apă plată (de peste 2,5 litri pe zi), alimentația cu 70% legume și fructe crude, administrarea de capsule cu aloe vera sau aloe ferox, două plante întrudite, cu puternice efecte laxative și depurative.
Psoriazisul
Este o afecțiune care în primă instanță atacă doar pielea, dar ulterior se poate extinde la nivelul articulațiilor și chiar al organelor interne, devenind extrem de periculoasă. Momentan, este considerată incurabilă de către medicina oficială, însă medicina naturistă are mai multe remedii eficiente, soarele fiind cel mai important dintre ele. Unii medici susțin, și pe bună dreptate, că expunerea la soarele puternic este nefastă pentru cei care suferă de această boală. Însă la fel de adevărat este că, în cantități moderate și la intervalele de timp potrivite (dimineața și seara), același soare este un remediu extraordinar. Sub acțiunea sa binefăcătoare, sistemul imunitar își reglează reacțiile, fiind astfel combătută reacția auto-imună care stă la baza acestei boli. După două săptămâni de cură de soare, suprafața leziunilor se micșorează, placardele se dezinflamează și își reduc dimensiunile, pielea recăpătându-și aspectul normal.
Un ajutor suplimentar: apa de mare, în combinație cu soarele, are efecte practic miraculoase în cazul psoriazisului. Formele ușoare de psoriazis dispar după doar douăsprezece zile de cură marină, efectul terapeutic persistând aproximativ 6 luni după aceea. În formele mai grave de psoriazis, sunt indicate 18 zile de cură, fiind recomandate în mod special plimbările de dimineață și seară pe malul mării, acolo unde se sparg valurile, pentru a beneficia de efectul aerosolilor marini.
Depresia
Este foarte rapid și eficient ameliorată de lumina soarelui. În acest caz, expunerea pielii la ultraviolete este de o importanță secundară, mult mai important fiind impactul luminii asupra retinei. În urma interacțiunii vederii cu lumina soarelui, scoarța cerebrală pune în circulație substanțe (numite neurotransmițători) cu efect puternic antidepresiv. Practic, lumina este transformată de ochi în impulsuri electrice care călătoresc prin nervul optic până la creier, care va elibera dopamină și alți "mesageri chimici" responsabili cu schimbarea stărilor de spirit. Așadar, un tratament ieftin și neinvaziv contra depresiei este să privim cerul senin de vară, evitând să ne uităm direct spre soare (pentru că utravioletele pot afecta grav vederea), ci bucurându-ne doar de luminozitatea extraordinară difuzată de soare pe întreg cerul.
Un ajutor suplimentar: mișcarea moderată (cum ar fi plimbarea pe malul mării sau pe cărări de munte, sporturile ușoare) amplifică efectele benefice ale soarelui asupra psihicului. În momentele când depunem efort fizic în aer liber, dar și câteva ore după aceea, în organism sunt secretate substanțe care ne induc stări de relaxare, de ușoară euforie, de tonus psihic. Combinația soare + efort fizic este practic invincibilă în lupta cu depresia, inclusiv cu formele sale bipolare, în cazul cărora mai trebuie adăugat un element foarte important: somnul.
Insomnia
O "baie zilnică" de lumină puternică, de amiază, are darul de a regla ceasul nostru biologic, care controlează somnul și trezirea. În timpul băii de lumină, care va dura măcar o oră sau, ideal, o oră și jumătate, este important să privim cerul (nu direct soarele), așa încât ochii noștri să primească maximum de lumină, dar fără a fi lezați. Lumina puternică a amiezii este necesară pentru menținerea ritmului circadian al organismului (ritm biologic intern, cu o durată de circa 24 de ore), ritm care controlează numeroase funcții, de la nivelul de hormoni până la ciclul de trezire-culcare. Persoanele care seara și noaptea nu au somn, fiind foarte active, iar dimineața se trezesc foarte greu, este foarte posibil să aibă o expunere prea redusă la lumina puternică din timpul zilei. În schimb, băile sistematice de lumină le vor ajuta organismul să intre spontan într-un ritm de viață sănătos, eliminând insomniile și îmbunătățindu-le somnul și relaxarea. Pentru aceasta, însă, mai au nevoie de un ajutor: o porție de întuneric.
Un ajutor suplimentar: poate părea un paradox, dar pentru a beneficia la maximum de efectele terapeutice ale radiațiilor luminoase, trebuie să îi oferim organismului nostru și câte o porție bună de întuneric. Cercetătorii au observat că melatonina, supranumită și hormonul odihnei, care este cea care ne ajută să ne dăm seama că suntem obosiți și ne dă pofta de somn, este sintetizată doar atunci când e foarte întuneric. De asemenea, calitatea relaxării și a somnului este mai bună în întuneric deplin. Din păcate, în aglomerațiile urbane nu prea există un întuneric deplin, organismul locuitorilor orașelor fiind expus la variații destul de mici de lumină noaptea, față de zi. Mesajul este simplu: măcar din când în când, noaptea, căutați să faceți, cu ajutorul unor jaluzele groase, un întuneric deplin în camera în care dormiți. Dacă aveți ocazia să mergeți la munte sau în alte locuri îndepărtate de aglomerațiile urbane, căutați să priviți în nopțile înstelate cerul - este un exercițiu foarte bun de relaxare pentru ochi și pentru psihic.
Obezitatea
Poate fi ameliorată foarte mult de expunerea la lumină, în plus, organismul suprasolicitat al persoanelor supraponderale va fi într-o măsură mai mare protejat prin helioterapie. Studiile arată că obezii care fac o baie de lumină solară cu o durată de măcar o oră, în fiecare zi, sunt mult mai dispuși să își corecteze comportamentul alimentar și au o voință mai mare. Expunerea la lumină puternică reduce treptat apetitul alimentar nocturn, extrem de puternic (specific la mai mult de 60% dintre obezi), combate stările de depresie, care închid într-un adevărat cerc vicios persoanele cu probleme de greutate, crește tonusul psihic și fizic. În plus, lumina solară întărește sistemul osos și articulațiile extrem de solicitate de excesul de greutate, protejează într-o anumită măsură vasele de sânge de depunerile de colesterol.
Un ajutor suplimentar: expunerea la radiațiile ultraviolete emise de soare este foarte bine completată, pentru a combate obezitatea, de administrarea internă a acidului clorogenic. Ce este acesta? O substanță care, în ciuda numelui, nu are nicio legătură cu clorul, ci cu culoarea verde (cloros înseamnă în limba greacă verde). Acidul clorogenic să găsește în mai toate fructele - mere, prune, corcodușe, piersici, pere, pepene galben etc. și în toate legumele - morcov, pătrunjel, țelină, broccoli, varză etc., având efecte de reglare a apetitului, de intensificare a arderii depozitelor de grăsime din organism. Cel mai mare conținut de acid clorogenic îl găsim, însă, în cafeaua verde, care nu poate fi consumată în doze prescrise, din cauza cantității mari de cofeină pe care o conține. În schimb, sunt recomandate extracte decofeinizate de cafea verde, care conțin cantități remarcabile de acid clorogenic. Un gram de extract de cafea verde conține acid clorogenic cât două kilograme de mere, această substanță având atât efecte anti-obezitate, cât și antioxidante.
Cancerul
În toate sezoanele, expunerea la lumina solară este extrem de necesară pentru prevenirea bolii canceroase. După ce sute de studii au demonstrat că expunerea excesivă la radiațiile ultraviolete emise de soare crește riscul de cancer, cercetări făcute în ultimii ani demonstrează că privarea sistematică de lumina solară, frecventă în cazul persoanelor ce trăiesc în aglomerații urbane, este cel puțin la fel de periculoasă. Studii făcute în anul 2007 de un colectiv de medici americani au arătat că nu mai puțin de 16 forme de cancer sunt prevenite de expunerea judicioasă (fără excese) la soare. Cel mai bine suntem protejați, prin cura de lumină solară, de cancerul de colon, de sân și de prostată, extrem de receptive la tratamentul cu vitamina D3, care este sintetizată din belșug atunci când pielea este expusă la soare. Expunerea la soare este, însă, și mai eficientă ca efect antitumoral atunci când consumăm antioxidanții naturali, despre care vom vorbi în cele ce urmează.
Un ajutor suplimentar: administrarea de substanțe care anihilează efectele nocive ale radicalilor liberi de oxigen, substanțe numite generic antioxidanți, este absolut necesară, după expunerea la soare. Cei mai importanți antioxidanți sunt: vitamina C naturală - formele de sinteză (pilule) sunt extrem de slab asimilate de organism, putând deveni nocive -, seleniul natural (conținut în gălbenușul de ou, în drojdia de bere), pigmenții antocianici (dau culoarea specifică afinelor, coacăzelor negre, murelor). Tot din lista antioxidanților de primă importanță în lupta cu cancerul face parte și acidul clorogenic, conținut de cafeaua verde și vegetale, despre care am vorbit anterior.
Infecțiile respiratorii
Cercetările medicale arată că expunerea ritmică, zilnică, la lumina soarelui, ne mărește, în timp, imunitatea la infecțiile care afectează plămânii, arborele bronșic și căile respiratorii superioare. Soarele, în contact cu pielea, determină producerea unui număr mai mare de celule ale sistemului imunitar, iar pe cele existente le va face mai active. Apoi, expunerea încăperilor și a pielii la soare este un foarte bun mijloc de prevenire a infecțiilor, deoarece ultravioletele distrug un mare număr de bacterii, fungi și viruși, ușurând astfel sarcina sistemului imunitar. Studiile arată, însă, că imunitatea este amplificată în contact cu lumina solară doar la persoanele cu o alimentație sănătoasă, bazată pe multe cereale integrale, legume și fructe proaspete. În schimb, la persoanele cu o dietă cu multe grăsimi și proteine animale, cu uleiuri hidrogenate, zahăr și făină albă, expunerea la soare poate deprima imunitatea. În cazul lor, în contact cu soarele, pielea, care este și un organ de excreție, va pune în circulație așa-numiții radicali liberi de oxigen, care atacă celulele sănătoase și le îmbătrânesc prematur, scăzând rezistența la infecții.
Un ajutor suplimentar: expunerea la soare nu ajunge să fie făcută vara, ea trebuie continuată și în lunile reci, chiar dacă atunci nu ne vom putea expune la radiația solară decât mâinile, fața și gâtul. În plus, expunerea la soare va fi corelată cu adaptarea climatică, un proces care presupune să facem mișcare în aer liber în toate anotimpurile, indiferent de procesele meteorologice care au loc. Împreună cu expunerea la lumina soarelui, această adaptare climatică va imprima semnale de activare sistemului nostru imunitar, care va lupta mult mai eficient cu bronșitele, pneumoniile sau rinitele infecțioase.
ADHD
Este o afecțiune mai vizibilă la copii, dar care vizează deopotrivă și adulții, fiind cunoscută și sub numele de sindrom al deficitului de atenție sau de sindrom de hiperactivitate. Copiii, adolescenții sau adulții cu ADHD au o problemă în a rămâne concentrați o perioadă mai lungă de timp, fiindu-le aproape imposibil să asculte atenți prelegeri, cursurile de la școală sau să citească un paragraf mai lung și să-l memoreze. În ultimele decenii, ADHD face adevărate ravagii, fiind foarte mult accentuat de folosirea calculatoarelor și tabletelor (în special pentru jocuri), dar și de privitul îndelungat la televizor. Există puține tratamente cu adevărat eficiente contra acestei afecțiuni, care produce nu doar probleme școlare și de carieră, dar și probleme comportamentale grave. Și în cazul acesta, un remediu cu o eficiență deosebită este lumina soarelui, care, folosită judicios, sistematic, are efecte notabile asupra gândirii și emoțiilor. Un studiu-gigant, făcut pe 20.000 de tineri din Statele Unite, vreme de patru ani, a arătat că perfomanțele adolescenților care învață la lumină naturală sunt cu 26% mai bune decât cele ale tinerilor care desfășoară aceleași activități în lumină artificială. Apoi, abilitatea adulților de a detecta greșeli în propria lor activitate sau a celorlalți crește cu 20%, atunci când este folosită lumina solară în locul celei de la becurile electrice. Concluzia este clară: simpla folosire a luminii naturale crește nivelul de atenție, calmează starea de neliniște, de hiper-activitate, ajutând creierul să rămână concentrat mai mult timp. Și nu doar folosirea luminii naturale la învățat sau la muncă este importantă, ci și expunerea sistematică la soare, în timpul verii, precum și evitarea șederii îndelungate în spații închise, cu lumină artificială.
Un ajutor suplimentar: zincul natural, prezent în unele alimente, este, alături de radiația solară, un extraordinar ajutor pentru combaterea ADHD. Cercetări recente făcute asupra copiilor cu această afecțiune, în Croația și Turcia, au arătat că zincul administrat zilnic crește capacitatea de concentrare și scade agitația psihică și motorie. Cea mai bună sursă de zinc biologic este drojdia de bere, existând extracte, din soiuri special selecționate, care conțin cantități mari de zinc 100% natural, cu asimilare excelentă și fără efecte adverse.
Contraindicații la expunerea la soare
Se referă strict la interacțiunea cu radiația solară puternică dintre orele 10 și 18, când razele ultraviolete în cantități mari pot agrava bolile însoțite de febră, hipertiroidia, bolile autoimune sau cu o componentă autoimună, afecțiunile tumorale maligne. Totuși, și în aceste cazuri, este benefică baia de lumină făcută câteva zeci de minute, dimineața devreme sau seara, înainte de apus, când este o cantitate redusă de ultraviolete.