Festivalul de datini și obiceiuri "Tradițiile verii"
La est de București, în inima Olteniei, la Craiova, sunteți invitați să participați la o mare sărbătoare a tradiției populare, în care vor fi prezentate obiceiuri de vară, din vechiul sat românesc: Drăgaică, Paparudele, Cununa de grâu, Caloianul, Sânpetru de vară sau Săptămâna lui Sântilie. Invitați să acompanieze cu muzică aceste datini străvechi sunt grupul "Trei Parale" din București, ansamblurile folclorice "Alunelul" din Pielești, "Roua" din Cloșani - Padeș, județul Gorj, "Burnasul" din Alexandria, județul Teleorman, "Cununa" din Agnita, județul Sibiu, și "Liliacul" din Baia de Aramă a Mehedinților. Evenimentul are loc pe 24 iulie, la ora 18, în Piața Mihai Viteazul. De organizarea lui s-a ocupat Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj. Intrarea e liberă.
Out of Doors Fest
Dacă sunteți la mare și vă place muzica rock, în perioada 24-25 iulie, la Costinești are loc cea de-a 3-a ediție a Festivalului Out of Doors. Anul acesta, evenimentul se desfășoară pe terenurile de sport ale stațiunii, aflate în spatele clubului "White Horse", iar invitații sunt aleși pe sprânceană: Vama, Omul cu Șobolani, Maddriven, Popa Sapka și Treișpe cuvinte. În deschidere, antrenul va fi asigurat de trupele Hangover și UnAbleKain. Pe 25 iulie, pe aceeași scenă, vor urca Zdob și Zdub, Alternosfera, Trooper, Desant și The Purple Dandies.
(Prețul unui bilet la acest festival este de 35 de lei pentru o zi, iar un abonament pentru cele două zile costă 55 de lei. Biletele sunt disponibile la White Horse Costinești, Doors (terasă) și pe doorsclub.ro.)
Liberty Parade
Tot la mare și tot la finalul acestei săptămâni, pe 25 iulie, pe plaja dintre Venus și Saturn, intră în competiție muzica electro și dance. Liberty Parade 2015 a ajuns la ediția cu numărul XIII și, la fel ca în anii precedenți, se anunță a fi un eveniment incendiar.
Oaspeții sunt așteptați cu mixuri muzicale spectaculoase, spectacole de lumini și de sunet care vor transforma noaptea în zi. Petrecerea va porni din stațiunea Olimp, sub forma "Caravanei de camioane", care în drumul ei spre Saturn va transforma șoseaua într-un uriaș ring de dans.
Muzicienii poftiți să încingă spiritele la distracție sunt: Emil Lassaria, DJ Andi, DjOptick, Liviu Hodor, Raul Russu și Cristi Stanciu, fiecare dintre ei aducând drept bonus un invitat surpriză.
(Intrarea este liberă și este permis doar accesul persoanelor care au împlinit 18 ani.)
Analia Selis cântă Tango alături de ConTempo Quartet
Spre finalul acestei luni, cunoscuta și îndrăgita cântăreață de origine argentiniană, Analia Selis, duce cu ea pasiunea și senzualitatea tango-ului pe scena Sălii Thalia, din Sibiu. Un concert special, la nivelul ținutei culturale a orașului, pe care-l va susține alături de unul din cele mai bune cvartete de coarde din lume, RTÉ ConTempo (compus din Bogdan Sofei, Ingrid Nicola, Andreea Banciu și Adrian Mantu). Nu este prima dată când Analia cochetează cu "clasicul". Artista a avut chiar la începutul acestui an un turneu național intitulat "Vă place Tangoul?", alături de soțul ei, violoncelistul Răzvan Suma, și de chitaristul argentinian Julio Santillan, un turneu ce a traversat 12 orașe ale țării, încheindu-se cu un mare succes.
Programat pentru data de 31 iulie, de la ora 19, concertul Analiei Selis și ConTempo reprezintă evenimentul principal al Festivalului "ICon Arts Celebrates!", dedicat unor tineri instrumentiști talentați din întreaga lume. Pe parcursul a două săptămâni, între 24 iulie - 1 august, competitorii, în număr de peste 150, își vor arăta măiestria prin producții spectaculoase, concerte clasice și contemporane, fanfară, jazz, impro-show-uri, proiecții foto și workshop-uri. Pe lângă evenimentele ce vor avea loc în Sala Thalia din Sibiu, ca și în cadrul edițiilor anterioare, programul Festivalului cuprinde și câte un concert la Castelul Peleș din Sinaia și în cetățile de la Biertan și Cisnădioara.
(Programul integral al evenimentelor poate fi găsit și online, pe iconarts.ro. Biletele la festival costă între 10 și 20 de lei, dar există și posibilitatea cumpărării unor abonamente, pentru perioada 27-31 iulie, la prețul de 50 de lei, abonamente ce pot fi achiziționate din rețeaua Eventim sau de la librăriile Humanitas.)
Airfield Festival
Tot la Sibiu, în perioada 30 iulie - 2 august 2015, sunteți invitați la un alt eveniment special - Airfield Festival. El se va desfășura pe Aerodromul Măgura și este dedicat îndrăgostiților de înalturile albastre. Timp de 4 zile, puteți să zburați cu avionul sau să faceți salturi cu parapanta, iar atunci când nu vă aflați în aer, puteți să dansați pe lângă cele trei scene instalate pentru concerte. "Meniul" muzical este diversificat, căci sunt invitați peste 70 de artiști, care vor cânta jazz, funk, ska, techno, hip-hop sau rock alternativ. Printre invitați se numără: Moonlight Breakfast, Fanfare Ciocârlia, Subcarpați, Omul cu Șobolani, Coma, Emil, Alexandrina, The Four Owls + Molotov, Dj. Vasile, Andrei Pushkarev, Mihai Popoviciu și mulți alții. Pentru cei cu rău de înălțime se organizează și concursuri la... sol.
(Prețul unui abonament la acest festival este de 250 lei, dar există și posibilitatea cumpărării unui bilet de o zi în valoare de 70 de lei. Pentru camping, prețul unui bilet este de 30 lei.)