Globuri de foc deasupra Pământului

Andrei Cheran
Știință sau paranormal?

- Tot mai multe observații recente atestă prezența unor fenomene luminoase bizare deasupra faliilor tectonice. Încercând să le explice originea, oamenii de știință și ufologii și-au încrucișat spadele -

De câteva săptămâni, în orășelul Ada din Oklahoma (SUA), nu se mai discută decât despre acest fenomen. Din toată regiunea, oamenii vin pentru a-l observa: niște sfere luminoase, stranii, se plimbă deasupra localității. Bineînțeles că și interesul presei a fost stârnit. Ajuns la fața locului, un ziarist și-a găsit un punct de observație bun, care-i oferea o perspectivă amplă asupra locului cu pricina. Tocmai se înserase. La început, ziaristul nu i-a acor­dat prea multă atenție sferei portocalii, care plana în spa­tele unui tufiș vecin. Părea să vină de la o fermă din apropiere. Dar încet-încet, sfera creștea, și în cu­rând a început să se deplaseze cu rapiditate, schim­bându-și în același timp culoarea. După spusele zia­ris­tului, avea cam un metru în diametru. "Deodată, din ea s-a rupt o bucată. A traversat câmpul sărind. Se­măna cu o minge de baschet fosforescentă. După câteva rostogoliri, lumina s-a stins". Un alt martor a povestit cum o sferă asemănătoare s-a apropiat de el în­tr-o noapte: "Între bilă și mine nu era decât un simplu gard. Nu m-am mișcat. Aveam impresia că acel lucru mă privea direct în ochi".
Acest gen de mărturii nu reprezintă o raritate. Din toate colțurile lumii se pot auzi povestiri asemă­nă­toare. Doar denumirile sunt diferite: pentru unii, este vorba despre niște "mingi de foc", pentru alții - de OZN-uri. De vreo patruzeci de ani, cercetătorii caută să explice aceste fenomene. Concluzia la care au a­juns: se pare că soluția nu trebuie căutată în vastul Uni­vers, ci mai degrabă dedesubt, sub picioarele noastre, în măruntaiele Pământului. Stelele luminoase ar pro­veni din faliile scoarței terestre, și nu din Cosmos
Charles Fort (1874-1932), care a devenit celebru prin cercetările sale asupra fenomenelor neexplicate, a fost unul dintre primii oameni de știință care a ob­ser­vat că niște meteori stranii apar exact în mo­mentul în care se produc seismele. După aceea, prin anii '60, unii cercetători s-au interesat de posibila corelare din­tre observarea OZN-urilor și fenomenele luminoase le­gate de faliile geologice. John Keele a fost primul care a asociat apariția luminilor stranii cu perturbări de ordin geomagnetic și nu cu manifestări ex­­tra­te­res­tre. În sfârșit, francezul Fernand Lagarde a lansat pri­mul studiu cantitativ asupra subiectului: a dovedit că 40% din OZN-urile văzute la joasă altitu­dine erau sem­na­late în apropierea unor crăpături ale scoarței terestre.
În 1977, doi geologi canadieni, profesorul Mi­chael Persinger și colega sa, Gyslaine Lafrenière, pu­bli­cau un studiu analog realizat pe continentul ame­ri­can. Pentru cei doi, sferele luminoase luate drept OZN-uri ar fi, de fapt, fe­no­mene electromagnetice provocate de mișcările scoar­ței terestre.

Mingile de foc din Yakima

În anii care au urmat, Persinger a întreprins nu­meroase cercetări pentru a-și dezvolta și finaliza teoria. În 1986 s-a asociat cu John Derr, un eminent geolog și seismolog ame­rican, pentru a întreprinde un studiu punctual asupra unui fenomen până atunci neexplicat, petrecut în anii '70, în rezervația indiană de la Yakima, în statul Washington. Pădurarii rezervației văzuseră și foto­grafiaseră niște sfere enorme, luminoase, de culoare oranj, care planaseră deasupra stâncilor, cât și niște "mingi de ping-pong" luminoase care țopăiau pe vârful lor. Aceste fenomene extraordinare erau în­so­țite de manifestări atmosferice foarte neobișnuite, mai ales prezența unor nori luminoși. Derr și Persin­ger au demonstrat că bilele luminoase de la Yakima apăreau cel mai adesea în proximitatea cornișelor rezervației, fiecare dintre acestea fiind traversată de nu­meroase falii geologice. De fapt, la șase luni de la ob­ser­vațiile pădurarilor, o importantă zguduire seismică a confir­mat activitatea tectonică a subso­lului.
Ironie a sorții, rezervația din Yakima se află în apropiere de Cascades Mountains, masivul muntos unde aviatorul Kenneth Arnold a observat, în 1947, nouă obiecte luminoase care zburau în jurul avionului său. Să se fi înșelat el și să fi considerat drept farfurii zburătoare fenomenele luminoase care veneau din munții pe care-i survola? Problema este de primă im­por­tanță, și această observație rămâne una dintre măr­turiile fundamentale ale ufologiei.

Taine pe cerul Norvegiei

Hessdalen, o localitate situată chiar în inima ză­că­mintelor de cupru scandinave, se află cam la 110 ki­lometri sud-est de orașul Trondheim. În luna no­iembrie 1981, locuitorii fermelor izolate aflate de-a lungul văii au văzut niște lumini ciudate, care se de­plasau pe cer și pe deasupra crestelor munților. Co­lorate în alb sau galben deschis, erau fie în formă de sferă, fie în formă de obuz cu vârful în jos, fie în for­mă de brad răsturnat. Lo­cui­torii au mai observat, de ase­menea, fulgere violente și au auzit bubu­ituri sub­te­rane impor­tante. În mar­tie 1982, Mi­nisterul Apărării nor­vegian a tri­mis la fața locului doi ofițeri de avia­ție, pentru a face un raport. În timpul verii lui 1983, observațiile au fost așa de nu­me­roase, încât ufo­logii norvegieni și suedezi au hotărât să-și unească eforturile și au lansat o operație co­mună, inti­tu­lată "Programul Hessdalen". În­tre 21 ianuarie și 26 februarie 1984, întreaga vale a fost supravegheată, zi și noapte, cu ajutorul unui impresionant arsenal de mijloace de măsură, inclusiv radare. Lucrând la niște temperaturi care uneori coborau sub minus 30 de grade, echipa a reușit să "captureze" pe peliculă nu­me­roase manifes­tări luminoase și să facă și înre­gis­trări radar. În anu­mite momente, când urmăreau cu privirea sferele lu­mi­noase, unii membri din echipă au simțit o ciudată sen­zație de ondulație în piept. Într-un caz foarte in­trigant, cercetătorii au putut să observe traiectoria unei lumini care se plimba pe cer, pe când radarul nu primea niciun semnal. Lucru inexplicabil, pentru că sursa luminoasă părea continuă pentru ochiul ome­nesc. După 1984, frecvența observațiilor în regiunea Hessdalen s-a diminuat mult, dar cerce­tările continuă.
Pentru numeroși ufologi, explicația geologică a sferelor luminoase nu poate acoperi singură an­sam­blul observării de OZN-uri, mai ales pe acelea, nu­me­roase, în care nave spațiale au fost văzute în plină zi. Cu toate acestea, se pare că în viitor ufologia va trebui să țină cont de părerea geologilor.

SUPLIMENT DE ANCHETĂ
Efectul Poltergeist


Unul dintre fe­no­menele cele mai ciu­date asociate cu sfe­rele luminoase este apariția unei acti­vi­tăți de tip poltergeist. În 1983, un mic sat din Marea Britanie a devenit astfel teatrul unor manifestări ciu­date. Timp de câteva săptămâni, niște bile de foc au fost observate deasupra turnului vechii bi­se­rici. În același moment, locuitorii au văzut cum toa­te închizătorile care erau metalice se deschideau sin­gure. Scaunele și vasele zburau prin camere. Aces­te fenomene nu au încetat decât la dispariția bilelor de foc.
Oamenii de știință nu au putut să explice con­co­mi­tența celor două fenomene. După geologul cana­di­an Michael Persinger, efectele poltergeist ar putea fi provocate de o creștere a activității câmpului mag­netic terestru.

ARGUMENTE
Falia de la Mochras


În 1989, geochimistul Mc Cartney a pu­blicat rezultatele an­chetei sale asupra sfe­relor lu­mi­noase, observate în nord-estul Ță­rii Galilor, între 1904 și 1905. În cursul acestei perioade, sfere de foc de un roșu închis au fost văzute în diferite locuri, dar mai ales pe un câmp situat lângă ca­pela Llandfair.
Mc Cartney a descoperit fap­tul că locu­rile de observație co­res­­pundeau geografiei unei falii imense, numită "falia de la Mo­chras". Cercetătorul a mai desco­perit că momentele când au fost văzute cele mai multe sfere co­incid cu o serie de mișcări seismice care au cutre­mu­rat și au afectat diferite părți din Țara Galilor, între 1892 și 1906. Această regiune este, de asemenea, apropiată de peninsula Llein, una dintre zonele cele mai active pe plan se­ismic din Marea Britanie, epicentrul unui cu­tre­mur de 5,5 grade pe scara Richter, care a avut loc în 1984. Când totul s-a terminat, locuitorii au văzut o lumină albă de dimensiunea unei mașini care urca spre plajă, venind dinspre mare.