Există și la noi obiceiul frumos ca, la aniversările "rotunde" ale unor merituoși cărturari, savanți, artiști care au avut norocul să depășească speranța medie de viață, să se publice volume omagiale. Cum nici după 25 de ani cuvântul omagiu n-a putut scăpa de conotațiile din ceaușism (lingușitor, oportunist, fals etc.), volumele aniversare ce sărbătoresc pe bune personalități marcante evită cât pot tonul encomiastic, superlativele absolute, elogiul conjunctural. Prieteni, colegi de breaslă, învățăcei, istorici și critici ai domeniului din diferite generații contribuie la asemenea cărți cu amintiri legate de sărbătorit, cu relevarea realizărilor lui prin texte exegetice și biografice, cu selecții de citate semnificative - toate dând seama de statura intelectuală și morală, de rolul și locul lui în societate. Volumul pe care vi-l recomand azi, consacrat unei poete excepționale (după părerea unor critici avizați, cea mai valoroasă din câte a avut literatura română până acum), nu respectă scenariul seriilor aniversare. E mai curând o combinație între modelul par lui-même (texte confesive ale Ilenei Mălăncioiu publicate între 1970-89, interviuri de după aceea, 19 poeme antologice) cu fragmente de bibliografie critică și portrete creionate de colegi în timp. Nici unul scris special la aniversară, deci nimic circumstanțial, ci doar o selecție bine structurată și articulată, pentru a oferi chei de pătrundere în universul artistic și mental al poetei, eseistei și publicistei. Opera Ilenei Mălăncioiu se demarcă prin lumea ei singulară, prin tonul clar și descărnat de podoabe "poetice", prin suflul special, ce pare că vine de departe, dintr-un spațiu rural ancestral. Și totuși, nu primitiv e acest suflu-suflet, ci rafinat până la esențe, astfel încât să includă zonele grave ale existenței. (Să nu uităm că, doctor în filosofie cu o teză despre Vina tragică, poeta noastră are lecturi simbiotice din mari cărți și autori, de la Biblie și tragicii greci, la Shakespeare, Dostoievski, Kafka, Blaga, Bacovia ș.a.). Harul ei înnăscut nu s-a limitat la intuiții, ci s-a filtrat prin marea cultură pentru a întrezări calea sufletului, chiar și dincolo de limita vieții pământești. Regretatul critic Valeriu Cristea credea în 1985 că "nimeni în literatura română nu a vorbit atât de mult despre suflet ca Ileana Mălăncioiu. Din acest punct de vedere opera ei ne oferă un adevărat De anima cu totul ieșit din comun". Pentru mine, vârsta înscrisă indiscret pe coperta volumului aniversar, alături de titlul De anima, n-are importanță, fiindcă în deceniile de când o cunosc și o citesc Ileana nu s-a schimbat deloc. Consecventă cu sine mereu, nonconformistă și de aceea incomodă și înainte și după 1989, tranșantă, cu timbrul ei răspicat, ea n-a spus și n-a scris niciodată altfel decât a gândit, cu un curaj al opiniei și o inflexibilitate în principii devenite proverbiale. Și în publicistica politică de după 1990 a afirmat ceea ce a crezut necesar în contextul dat, uneori în răspăr cu numitorul comun al societății civile. Fără nevroze ideologice, cu anumite subiectivisme omenește explicabile, textele ei apărute în presă și adunate în două volume - Cronica melancoliei (1998) și A vorbi într-un pustiu (2002) se pot citi și azi cu folos (căci multe dintre intuițiile ei de atunci s-au confirmat). În plus sunt și foarte bine scrise, ca tot ce poartă semnătura ei.
Cartea omagială la 75 de ani, așa cum a fost gândită, e de fapt un itinerar al călătoriei spre sine însăși, văzut cu propriii ochi, dar și din afară, de cei mai importanți critici literari din ultimii 45 de ani, de colegi scriitori ce i-au însoțit parcursul sau tineri ce l-au studiat în biblioteci. Toți îi apreciază originalitatea și forța operei, magia izvorâtă din aparenta simplitate, minunea de inteligență artistică a poemelor cu efect copleșitor asupra sufletului și minții deopotrivă. Încă de la debut, Eugen Jebeleanu, personaj crucial în biografia poetei, sesiza mesajul ei atât de personal, adeverit apoi cu fiecare nouă carte: "Tu, Ileana Mălăncioiu, sugerezi printr-o tehnică artistică în aparență extrem de simplă, câtuși de puțin «revoluționară», sensuri. Sensurile vieții, ale morții, ale mișcării și nemișcării. Sensurile și non-sensurile a ceea ce ne-am obișnuit să numim viață și moarte".