Selecția "FORMULA AS"

Adriana Bittel
* Ioan Es. Pop (coordonator), "Ileana Mă­lăn­cioiu, De anima", Editura Paralela 45 (tel. 0248/21.45.33), 240 p.

Există și la noi obiceiul frumos ca, la aniversările "rotunde" ale unor merituoși cărturari, savanți, ar­tiști care au avut norocul să depășească speranța medie de viață, să se publice volume omagiale. Cum nici după 25 de ani cuvântul omagiu n-a putut scăpa de co­no­tațiile din ceaușism (lingușitor, oportunist, fals etc.), volumele aniversare ce sărbătoresc pe bune perso­na­lități marcante evită cât pot tonul enco­miastic, super­lativele absolute, elogiul conjunctural. Prieteni, colegi de breaslă, învățăcei, istorici și critici ai domeniului din diferite generații contribuie la asemenea cărți cu amintiri legate de sărbătorit, cu re­levarea realizărilor lui prin texte exegetice și biografice, cu selecții de ci­­tate semni­ficative - toate dând sea­ma de statura intelectuală și morală, de rolul și locul lui în societate. Volumul pe care vi-l re­comand azi, consacrat unei poete excepționale (după părerea unor critici avizați, cea mai valoroasă din câte a avut literatura română până acum), nu res­pectă sce­nariul seriilor ani­­versare. E mai curând o combinație în­tre mo­delul par lui-même (tex­te con­fesive ale Ilenei Mălăncioiu publicate între 1970-89, interviuri de după aceea, 19 poeme antologice) cu frag­men­te de biblio­grafie critică și portrete creionate de colegi în timp. Nici unul scris special la aniversară, deci nimic circumstanțial, ci doar o selecție bine struc­­turată și articulată, pentru a oferi chei de pă­trun­dere în universul artistic și mental al poetei, ese­istei și pu­bli­cistei. Opera Ilenei Mă­lăn­cioiu se de­mar­că prin lumea ei singulară, prin tonul clar și des­cărnat de podoabe "poetice", prin suflul special, ce pare că vine de departe, dintr-un spațiu rural an­ces­tral. Și totuși, nu primitiv e acest suflu-suflet, ci ra­finat până la esențe, astfel încât să includă zonele grave ale existenței. (Să nu uităm că, doctor în filo­sofie cu o teză despre Vina tragică, poeta noastră are lecturi simbiotice din mari cărți și autori, de la Biblie și tragicii greci, la Shakespeare, Dostoievski, Kafka, Blaga, Bacovia ș.a.). Harul ei înnăscut nu s-a limitat la intuiții, ci s-a filtrat prin marea cultură pen­tru a întrezări ca­lea sufletului, chiar și din­colo de li­mita vieții pământești. Regretatul critic Valeriu Cris­tea cre­dea în 1985 că "nimeni în lite­ratura ro­mâ­nă nu a vorbit atât de mult despre suflet ca Ileana Mălăn­cio­iu. Din acest punct de vedere opera ei ne oferă un ade­vărat De anima cu to­tul ieșit din co­mun". Pentru mine, vârsta înscrisă in­discret pe coperta volumului aniversar, alături de titlul De anima, n-are importanță, fiindcă în deceniile de când o cunosc și o citesc Ileana nu s-a schimbat deloc. Con­secventă cu sine mereu, non­conformistă și de aceea incomodă și înainte și du­pă 1989, tranșantă, cu timbrul ei răspicat, ea n-a spus și n-a scris ni­cio­dată altfel decât a gândit, cu un curaj al opiniei și o in­flexibilitate în principii devenite pro­ver­biale. Și în pu­blicistica politică de după 1990 a afir­mat ceea ce a cre­zut ne­ce­sar în contextul dat, une­ori în răspăr cu nu­mitorul comun al societății civile. Fără nevroze ideo­lo­gice, cu anumite subiec­ti­visme ome­neș­te expli­cabile, textele ei apă­rute în presă și adunate în două volu­me - Cronica melancoliei (1998) și A vorbi într-un pustiu (2002) se pot citi și azi cu folos (căci multe dintre intuițiile ei de atunci s-au confirmat). În plus sunt și foarte bine scrise, ca tot ce poartă semnătura ei.
Cartea omagială la 75 de ani, așa cum a fost gân­dită, e de fapt un itinerar al că­lătoriei spre sine însăși, vă­zut cu propriii ochi, dar și din afară, de cei mai im­portanți critici literari din ultimii 45 de ani, de colegi scri­itori ce i-au însoțit parcursul sau tineri ce l-au stu­diat în biblio­teci. Toți îi apreciază originalitatea și for­ța operei, magia izvorâtă din aparenta simplitate, mi­nu­­nea de inteligență artistică a poemelor cu efect co­ple­șitor asupra sufletului și minții deopotrivă. Încă de la debut, Eugen Jebeleanu, personaj crucial în bio­­gra­fia poetei, sesiza mesajul ei atât de personal, ade­­ve­rit apoi cu fiecare nouă carte: "Tu, Ileana Mă­lăn­cioiu, sugerezi printr-o tehnică artistică în apa­rență extrem de simplă, câtuși de puțin «re­vo­lu­ționară», sensuri. Sensurile vieții, ale morții, ale miș­cării și nemișcării. Sensurile și non-sensurile a ceea ce ne-am obișnuit să numim viață și moarte".