"Lumea rurală poate fi salvată de la dispariție"
- Un Târg de case, grădină și peisaj sună neobișnuit, și totuși, manifestarea a ajuns la cea de-a șaptea ediție. De ce ați considerat necesară existența unui astfel de eveniment?
- În primul rând, pentru că mulți iubitori de tradiție vor să își facă o casă sută la sută românească, și noi mergem în întâmpinarea lor. Am creat acest eveniment, pentru ca ei să vină în curtea Muzeului Astra, să își aleagă un model de casă tradițională, fie de locuit, fie de vacanță, și noi să îi punem în legătură directă cu meșterii care le-o pot face. În plus, este o bună ocazie ca iubitorii de tradiții românești să vadă, pe viu, cum lucrează meșterii, în ateliere demonstrative. Și nu în ultimul rând, vrem ca activitatea noastră să nu se reducă doar la ceea ce se întâmplă în curtea muzeului, ci vrem să ne implicăm în viața comunității, să oferim soluții concrete pentru păstrarea și dezvoltarea satelor și a patrimoniului lor.
- Anul acesta, tematica târgului va fi satul hunedorean. De ce au căzut sorții asupra lui și ce vor putea descoperi curioșii în Dumbrava Sibiului?
- Deși e mai puțin cunoscută decât cea din Maramureș, în satul hunedorean există o mare și veche tradiție de prelucrare a lemnului. Stau mărturie nu doar casele, dar și extraordinarele biserici din lemn, păstrate încă de la începutul secolului 17. Apoi, vă spun asta în cunoștință de cauză, nu există în țară diversitate etnografică mai mare ca în acest județ. Este absolut impresionant! Dacă o luăm din sud spre nord, avem momârlanii, apoi Țara Hațegului, mureșenii (cei ce trăiesc pe Valea Mureșului), pădurenii (Munții Poiana Ruscăi), Țara Zarandului și în nord de tot, moții crișeni. Fiecare zonă are un anumit specific, o anumită personalitate, și această diversitate este foarte bogată și frumoasă.
La târg vor veni meșteri care le vor arăta și le vor explica vizitatorilor cum se făcea o casă tradițională, de la primii pași și până la tehnici de lucru: când se taie lemnul, cum se taie, cum se prelucrează și cum se păstrează la uscat. O echipă din Apuseni, din satul Zdrapți, va veni chiar cu un motor pe roți, care se numește "tene". Era folosit în vechime la mori sau la circulare. Ei l-au pus pe un șasiu, mergeau prin satele învecinate și tăiau lemnele. Făceau lemne de foc, dar și lemn pentru construcții, în special case. Interesant este că acest motor nu distruge fibra lemnului. Nu taie industrial, la viteză mare, și atunci pânza nu degradează lemnul. E ca un joagăr acționat de apă, cum era pe vremuri. Moții din Zdrapți vor face o demonstrație, nu doar cum se taie lemnul, dar și cum gândeau această tăiere, pentru a folosi totul din el: marginile se foloseau la garduri, din bârnă se calcula în așa fel încât să rămână și o scândură sau un dulap (fostănă cum se spune în zonă). Apoi se pune la uscat sub formă de piramidă sau de pătrat. O altă echipă va veni să arate cum se face și se montează șindrila și să arate cum se fac îmbinările sau chiutoarele la casele de lemn și cum se folosesc cuiele de lemn, mai eficiente și mai ieftine decât orice sistem de prindere modern. Va veni și un meșter tulnicar, vor fi mai multe surprize.
- În ziua de azi, meșterii populari par mai degrabă niște exponate vii ale muzeelor etnografice. Faptul că îi invitați pe vizitatori la un dialog cu ei ar putea să însemne că e nevoie să îi privim altfel?
- Exact! Ne-am obișnuit să îi punem pe meșterii populari pe un piedestal și... să îi lăsăm să moară acolo, înconjurați de admirația noastră. Or, noi vrem să demonstrăm că nu e cazul. În aceste timpuri, când se vorbește foarte mult despre "dezvoltare durabilă" sau "sustenabilă", ei ne pot da soluții curate, care protejează mediul, sănătatea și peisajul. Sigur că nu se mai pot aplica în totalitate tehnicile lor, însă ele se pot adapta la cerințele secolului 21. Și exemple sunt desule. Sunt meșteri care știu încă să prelucreze fierul, olari, zidari etc. În momentul ăsta, majoritatea meșterilor zidari sunt de fapt "rigipsari" sau "gletuitori". Un zidar adevărat, care să facă un zid adevărat din piatră, nu prea mai găsești. Uitați-vă la meșterii sobari. Câți mai sunt? Astăzi, tehnicile lor s-ar putea adapta, să avem o dezvoltare sustenabilă cu ajutorul lor. Cumpărăm pilote chinezești, când cerga de lână este mult mai eficientă, mai ieftină și mai frumoasă. Aruncăm lâna pe câmp, când izolația cu lână mărunțită amestecată cu pământ, nisip și var e mult mai sănătoasă și mult mai bună. La muzeul Văii Hârtibaciului, s-a pornit o cărămidărie: fac cărămida în cuptor, așa cum se făcea odată, manual, mult mai rezistentă și eficientă decât cea făcută industrial. Trebuie doar să avem curaj, să găsim soluții de a adapta vechile tehnici, mai curate, mai ieftine și mai prietenoase cu mediul, la ceea ce vrem astăzi. Dacă nu ne lăsăm furați de publicitatea noilor materiale, o să ne fie mai bine și putem salva lumea rurală de la degradare sau chiar dispariție.
- La târgul din Dumbrava Sibiului vor fi prezentate și grădinile țărănești. Ce poate ascunde atât de spectaculos o grădină de legume de la țară, încât să devină tema unui târg?
- Într-adevăr, la prima vedere nu pare nimic spectaculos. Privite însă mai îndeaproape, grădinile țăranilor ne învață un extraordinar echilibru între practic și estetic. De șase ani studiez gardurile gospodăriilor din Apuseni și nu încetez să mă minunez. În jurul casei existau, de exemplu, "grădinile mutătoare", pe care oamenii le așezau în altă parte, cam o dată la doi ani. Asemenea grădini au gardul modular, ușor de mutat dintr-un loc în altul. Apoi există gardurile pentru grădini mari, făcute din împletitură mult mai solidă, sau din stinghii așezate una lângă alta, ca să nu poată intra mistreții sau alte animale, să strice recolta. În satele de pe munți, gardul are și trei metri înălțime, ca să nu poată sări ciuta peste el. În fine, fânețele pot avea un gard simbolic, din pruni sau din larice. Cât despre grădinile propriu-zise, poți descoperi în ele întreaga filosofie de viață a țăranului. În primul rând, lângă casă era doar grădina de legume. Aici însă erau puse și florile, în funcție de anotimpuri sau de evenimentele de peste an din familie. În jurul gardului erau gălbenele sau busuioc, ca să protejeze culturile de insecte, pentru Sfântul Gheorghe se puneau flori timpurii, pentru Paște alte flori și pentru mers la cimitir altele. Dacă era nuntă într-un an, se puneau flori de dus la nuntă, și dacă era o familie mai înstărită, care primea des musafiri, aveau lângă casă "flori de frumusețe și de miros" - ghiocei aduși din pădure, mâna Maicii Domnului, scrinten (liliac), prescurăreasă, garofițe sau foiânhiu. În afară de mentă, plante medicinale nu prea țineau, pentru că puternice erau cele sălbatice, adunate până în Sânziene sau până în Sfântul Ilie. Dar mai mereu vezi în curtea țăranilor un frasin, care proteja de trăznete, o tufă de alun pentru cozi de unelte sau împletituri, ori un mesteacăn de împodobit porțile primăvara. Nimic nu era întâmplător în grădina unui țăran, în timp, ei au învățat cum să combine frumosul cu utilul. Simplitatea armonioasă la care au ajuns țăranii, nouă ni se pare complicată pentru că noi nu mai avem trăirea lor.
- Ați spus că la târg vor fi și alte surprize. Ne puteți dezvălui una dintre ele?
- Atunci când cineva se hotăra să își ridice o casă, era un eveniment foarte important, și pe lângă meșteri, veneau toți oamenii din sat, să ajute și să se bucure. Bucatele bune și veselia sunt nelipsite la casă nouă. O să avem invitați hunedoreni, care vor aduce specialități culinare din zonă, mai ales celebrii cârnăciori virșli și binecunoscutul vinars întors, de prune și de mere.