Ceilalți îl aprobă: "Așa e, avem un avion de prins" și încep să împacheteze basul și saxofoanele, după ce cântaseră, pentru bucuria lor și a cincisprezece spectatori din club, ceva mai bine de două ore. Un "desert" oferit după concertul cel mare, susținut pe scena din fața Operei timișorene, în fața câtorva mii de oameni. Însă, în timp ce împachetau, cineva a pus degetele pe un instrument cu clape și a început, ca pentru el, o temă de-a lui Miles Davis. Bateristul a sărit în sus, a luat bețele și s-a aruncat înapoi pe scaunul de la tobe, strigând: "Asta voiam să aud, nu te opri!". Colegii lui și-au scos imediat instrumentele din husă și au continuat să improvizeze încă vreo douăzeci de minute. Aceasta este esența jazz-ului, bucuria nestăvilită de a cânta oriunde, oricând, alături de oricine poate duce mai departe o piesă. Iar Timișoara a avut parte din plin, timp de trei zile, de această efervescență a jazz-ului.
"Muzica bună e bună, nu contează cum se numește"
După doar trei ediții, Jazz TM a devenit, prin valoarea artiștilor invitați și prin amploarea organizării, unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din țară. Anul acesta s-a desfășurat între 3-5 iulie și a fost parcă și mai bun ca excelenta ediție din 2014. Un festival în aer liber, în centrul orașului, la care oricine este binevenit. Organizatorii au dorit să le arate celor prezenți că această muzică nu înseamnă ceva atât de complicat și atât de abstract, încât cu greu poate fi înțeles. Ascultând selecția artiștilor de la festival, îți poți spune că jazz-ul nu-i altceva decât o muzică deschisă la minte, făcută de străluciți instrumentiști ce nu vor să se cantoneze pe un drum bătătorit, prăfuit, și caută mereu noi căi de exprimare. "Muzical, nu știu dacă putem fi catalogați ca jazz, dar ca atitudine suntem 100% jazz", au declarat timișorenii de la Brum, trupa ce a avut onoarea de a deschide balul. Fondată în vara lui 2012, anul trecut a lansat albumul de debut. "Facem muzică, nu ne interesează să punem etichete, să ne includem într-un stil". De apreciat faptul că trupele românești sunt binevenite la acest festival cu nume grele ale muzicii internaționale, ba și mai mult, timișorenii sunt invitați să cânte la debutul fiecărei ediții.
Contopirea genurilor, refuzul de a cataloga muzica a fost dictonul celei de-a doua trupe prezente în festival, Aufgang. "Muzica bună e bună, nu mă interesează din ce țară vine și cum se numește", a spus Rami, unul dintre fondatorii trupei ce a susținut primul concert în urmă cu zece ani, la un mare festival din Barcelona. Originar din Liban, acolo unde tatăl său era un binecunoscut compozitor, Rami a studiat muzica clasică la prestigioasa academie Julliard din New York, a trăit doi ani în Spania, iar acum locuiește la Paris. A mai cântat în România cu alt proiect, la Festivalul "George Enescu", pe care îl consideră unul din festivalurile aflate la cel mai înalt nivel din lume. "Apreciez multiculturalitatea pe care o simt în România, setea de cunoaștere, asta înseamnă că aveți o țară bogată, cu oameni frumoși". Seara s-a încheiat cu concertul entuziasmant al unuia dintre cei mai apreciați artiști de jazz din ultimele trei decenii. Virtuoz al basului, compozitor și colaborator al celor mai faimoși artiști ai muzicii negre, Marcus Miller a dovedit că este și un excelent showman. Însă despre el, pe larg, într-unul din următoarele numere ale revistei noastre.
The Ruff Pack
"Parcă suntem toți din aceeași familie"
Cea de-a doua seară de vară s-a deschis cu jazz-ul liric al formației Anei Cristina Leonte. Dar vibrația s-a schimbat radical, odată cu apariția pe scenă a trupei The Ruff Pack. Îmbinarea de ritmuri hip-hop, funk și rock, însuflețite de-o energie pursânge, a făcut ca trupa să primească la plecare aplauze în picioare, lucru rar întâlnit la niște artiști ce nu sunt cap de afiș. Bateristul trupei vine din New York, chitaristul din Viena, la fel și Stephan, basistul cu un bunic român, emigrat prin anii '60 din Sibiu. "Jazz-ul este o comunitate foarte deschisă. Atunci când mergem la un festival de hip-hop, fiecare stă în colțul său, nu interacționează cu nimeni, pe când aici parcă suntem cu toții din aceeași familie".
La recitalul The Ruff Pack, pe scenă au urcat, ca invitați, doi instrumentiști din trupa lui Marcus Miller, legendarul percuționist Mino Cinelu și tânărul trompetist Lee Hogan, care a prezentat o piesă născută cu o zi înainte, la repetiții.
Atmosfera electrizantă a ajuns la punctul culminant în timpul concertului susținut de americanca Liv Warfield. "Sunt o persoană cu totul diferită atunci când mă urc pe scenă, ceva se transformă în mine", declarase cântăreața cu câteva ore înainte. Ea a ridicat publicul în picioare după doar câteva piese, prin muzica sa dansantă, ritmată, dar și prin vocea excepțională. "Am călătorit 15 ore pentru a ajunge aici. Vă garantăm că atunci când vom coborî de pe scenă, veți zâmbi cu toții larg și veți simți nevoia să îmbrățișați pe cine vă apare în față." Și așa a fost. Grație energiei pozitive, bucuriei țâșnite de pe scenă. Nu se întâmplă des să vezi la dans, în fața scenei, de la puștani de 14 ani, la seniori trecuți bine de 70. Liv era sortită să devină atletă (lucru ce se vede prea bine în statura sa), dacă nu ar fi intervenit pasiunea pentru muzica Dianei Ross. Știa pe de rost toate cântecele acesteia, pe care le fredona doar la duș sau atunci când erau părinții plecați, pentru că în copilărie era foarte timidă. Tot atunci începuse să scrie și poezii, pe care a încercat să brodeze cântecele, apoi au apărut premiile obținute încă din liceu. După ce l-a impresionat pe Prince, cariera sa a trecut la alt nivel. Liv a făcut parte din trupa acestuia, iar mai târziu, Prince i-a produs și i-a scris piesa titlu a noului ei album, "The Unexpected", care a avut un mare succes și a propulsat-o pe Liv Warfield drept cap de afiș al festivalurilor. La Timișoara, a fost acompaniată de suflătorii trupei lui Prince, "New Power Generation", cei care nu s-au putut opri din cântat și au continuat până la trei dimineața, într-un club. Nu mă așteptam să se probeze ceea ce declaraseră la conferința de presă. "Nu contează dacă suntem în fața a 10 sau a 10.000 de oameni, cântăm la fel în ambele situații."
Farmecul jazz-ului clasic: Diane Reeves
"Viața este frumoasă și vreau să o celebrez"
Exit Oz, o altă trupă timișoreană, a deschis, cu un jazz meditativ, hipnotic, cea de-a treia seară a festivalului, continuată de un alt grup ce are în centrul său un saxofonist, Guillaume Perret. Recitalul trupei franceze Electric Epic a dus lucrurile la limită. Călător prin lume și amator al muzicii Indiei și Africii de Vest, Guillaume Perret adună în muzica sa ritmuri exotice, acorduri electronice, improvizații jazz, pe care le îmbracă într-o haină... heavy metal. După acest recital apăsător, după un întreg festival al porților deschide, inclusiv muzical, a venit rândul, la final, jazz-ului clasic. Dar nu oricum, ci cântat de o mare voce a muzicii actuale: Diane Reeves, primul artist invitat la actuala ediție a festivalului. Privind înapoi, ea a fost și prima artistă din istorie ce a câștigat de trei ori consecutiv Premiul Grammy, pentru cea mai bună voce de jazz. Acum se află în turneu cu primul său album lansat după cinci ani, "Beautiful Life", laureat și el al prestigiosului trofeu al industriei muzicale americane. "Aceasta este esența: viața este frumoasă și vreau să celebrez acest lucru care de multe ori e trecut cu vederea". Născută într-un oraș binecunoscut pentru muzica sa, Detroit, Diane a fost de mică înconjurată de muzicieni. Tatăl a fost solist vocal, mama trompetistă, un unchi făcea parte dintr-o orchestră simfonică, iar unul dintre veri era George Duke, un nume cu rezonanță în lumea jazz-ului. Diane a învățat mai întâi să cânte la pian, apoi vocea sa a ieșit la lumină. După absolvirea Conservatorului, ea l-a însoțit pe Harry Belafonte în turnee, între anii 1983 și 1986, apoi s-a lansat într-o foarte apreciată carieră solo. La Timișoara s-au simțit îndelunga sa experiență, simplitatea și firescul cu care a cântat standarde binecunoscute ale jazz-ului. La doar două zile de la acest concert, ea a urcat pe scena unuia dintre cele mai faimoase festivaluri de jazz din lume, cel de la Montreux. Dar până atunci, la Timișoara, în Banat, ea și-a încheiat recitalul cu "Waiting in Vain", piesa regelui muzicii reggae, Bob Marley, prilej cu care a invitat pe scenă la dans câțiva dintre organizatorii și voluntarii care au muncit din greu pentru reușita Jazz TM. Rețeta? Punctualitate și organizare bună, bun simț, public eterogen, dar superentuziast, și artiști de mare valoare. Cu alte cuvinte: Jazz TM 2015.