Presupun că juriul Nobelului pentru Literatură îl consideră pe Umberto Eco în primul rând semiotician, filosof al limbajului și publicist, de vreme ce nu îi ia în considerare romanele ce i-ar justifica nominalizarea și - dacă ar fi după mine - premierea. Traduse toate și la noi, aceste cărți ce i-au adus o binemeritată celebritate mondială (Numele trandafirului, Pendulul lui Foucault, Baudolino, Insula zilei de ieri, Misterioasa flacără a reginei Loana, Cimitirul din Praga) au fost mult și bine citite și comentate, fiindcă teoreticianul își disimulează excelent știința și erudiția în povești cu lipici la publicul larg. De curând a apărut la Ed. Bompiani un al șaptelea roman al lui, cel pe care vi-l recomand azi în foarte buna traducere a Ștefaniei Mincu. Maestru în amestecarea documentului autentic, a persoanelor și evenimentelor reale în intrigi fictive cu ingrediente verificate epic (mistere, iubiri, crime), Eco folosește procedeul și în Numărul zero - o satiră acerbă la adresa Italiei postbelice. Acțiunea e plasată la Milano, în 1992. Un intelectual ratat, Colonna, care până la 50 de ani își câștigase modest existența ca "scribălău" de recenzii și cronici de spectacol, ca "negru" pentru prolifici autori de cărți polițiste și ca cititor de manuscrise nepublicabile, primește într-o bună zi o ofertă ciudată. Un anume Simei îl cooptează ca director coordonator în pregătirea unui cotidian, "Mâine", ce nu va apărea pe piață. Mai mult, îl angajează și să scrie ca "negru" o carte despre acest experiment, în schimbul unei sume de nerefuzat. Ziarul-fantomă, cu numere-pilot de încercare, e finanțat de un mogul cu afaceri ilicite, Comandorul, care vrea să intre în "lumea bună" a finanțelor și politicii, speriind și șantajând VIP-uri prin anchetele și dezvăluirile din numărul zero al lui "Mâine". În subordinea lui Colonna sunt aduși câțiva gazetari nemulțumiți în carieră: Maria Fresia - o idealistă eșuată la "mondenități", Braggadocio - specializat în anchete și dezvăluiri de scandal, Cambia - vânător de știri proaspete de la poliție și salvare, Lucidi - agent sub acoperire al serviciilor secrete, Constanza - un fost tipograf. Ședințele de sumar pentru nr. zero iau în discuție subiecte propuse de redactori și admise sau respinse de Simei pe motiv că ar afecta interesele finanțatorului. E analizat modul în care trebuie redactate materialele pe gustul publicului-țintă, doritor de "legalitate și ordine, însă lacom de bârfe și dezvăluiri despre diferite forme de dezordine". Toate indicațiile lui Simei pentru subordonații săi, pe cât de cinice, pe atât de valabile în toată presa, le vedem zilnic și în mass-media românească: atracția pentru nenorociri, scoaterea unor știri din non-știri, strategia creării de tensiuni, dosarele compromițătoare pregătite pentru orice eventualitate, reciclarea unor evenimente vechi ș.a. Savuroase și inteligente, cu multe exemple de clișee, incursiunile în "bucătăria" jurnalismului contemporan merg împreună cu altă temă principală - obsesia conspirațiilor oculte spre care se devarsă constant nemulțumirile și cu care se justifică totul. Prin intermediul lui Braggadocio (care e convins că nu Mussolini a murit, ci sosia lui, iar acest fapt a avut consecințe cu bătaie lungă în istoria contemporană a Italiei, dând naștere la tot soiul de evenimente (reale), puse în legătură cu organizații și servicii secrete internaționale puternice - este adusă în prim plan teoria conspirației. Semioticianul nostru pare fascinat de modul cum prin manipulare, machiaverlâcuri, sofisme, propagandă se pot încetățeni în mentalul colectiv false adevăruri. Preluate ca verosimile de cetățenii suspicioși pe bună dreptate cu versiunile oficiale, aceste teorii servesc unor factori de putere spre a-și impune interesele. Ironic și grav, cu strategii romanești imbatabile, Umberto Eco e, la 83 de ani, nu doar un mare scriitor, ci și un om implicat, căruia îi pasă de țara lui și de lumea largă. Deși imaginea Italiei și a concetățenilor lui iese tare șifonată din Numărul zero, niciun academician italian n-a afirmat public că Umberto Eco ar merita împușcat.