"Aici, cu mine"
- Am ascultat de curând, o piesă nouă și frumoasă Proconsul, alături de Andra și Ștefan Bănică Jr. Sunteți în plină campanie de relansare?
- Într-un fel, da. De ce spun "într-un fel"? Pentru că noi nu am încetat niciodată să cântăm, să lansăm melodii frumoase și de oarecare succes. Dar acum am hotărât să ne ocupăm cu mai multă atenție de promovare. Am decis să reluăm discuțiile cu presa la inițiativa noastră, la fel și cu fanii, ca să audă lumea din nou ce facem. Am schimbat doar strategia. Nu am lansat albume noi, pentru că nu mai este deloc productiv să scoți albume în prezent. Lansăm single-uri, melodii individuale. Chiar dacă avem material pentru mai multe albume, nu merită costurile imprimării și distribuirii unui disc întreg. Iar acum a venit rândul acestei melodii, "Aici, cu mine", în care cântăm alături de Andra și Ștefan Bănică Jr.
- În toată perioada asta, cât ați fost dați dispăruți, voi ați avut concerte?
- Bineînțeles! Avem în medie un număr de o sută treizeci de concerte pe an, neschimbate de la formarea trupei. Chiar am făcut un bilanț anul acesta, iar după șaisprezece ani de existență, aceasta este media anuală a concertelor noastre. Deloc mică. Iată dovada că nu am stat degeaba niciodată. Faptul că ziarele nu au scris despre noi înseamnă doar că politicul și alte "fapte de presă" ne-au luat fața, cum se zice.
- 16 ani de Proconsul... Este ceva! Cum poate rezista o trupă atâta timp în vremuri atât de instabile ca cele în care trăim?
- Trupele nu mai rezistă, pentru că ajung ca membrii lor să fie legați doar de partea financiară a acestei meserii. Noi nu am fost și nu suntem așa. Pe noi ne leagă mult mai multe lucruri, majoritatea bune, deși am avut, ca în orice "căsnicie" de durată, și neînțelegeri. Chiar am zis că anul acesta este "sweet sixteen", expresia care definește dulcele moment dintre copilărie și adolescență, maturizarea, cu bune și cu mai puțin bune. O trupă nu poate rezista nici doi ani, dacă pe oamenii din ea nu-i leagă valori comune, idealuri comune și, nu în ultimul rând, plăcerea adevărată de a cânta împreună. Noi nu am fost colegi de școală sau prieteni din copilărie, așa cum se întâmplă de obicei în trupele longevive, dar ne-am cunoscut într-un moment care ne-a unit. Cântam în Suedia, pe vapoare, departe de casă, pentru a ne câștiga existența. Ne-am jurat de atunci că vom face o trupă, odată întorși acasă, o trupă românească, pentru români. Așa a apărut trupa Proconsul. Cred că dorința aceasta ne-a și determinat ca, după atâția ani, să cântăm tot numai în română, tot pentru oamenii noștri. Nu ne-a interesat niciodată cu adevărat o promovare în afara țării, iar acum, cu atât mai puțin.
"Exclusiv muzică. Da, se poate!"
- Și ați reușit să "supraviețuiți" numai din muzică?
- Da, până acum am reușit să trăim exclusiv din muzică. Bodo este singurul care de anul acesta a devenit asociat la un restaurant. În rest, doar muzică și studio. Faptul că avem studioul nostru ne ajută mult, pentru că putem înregistra fără să ne coste nimic și, în plus, îl închiriem și altora, iar asta ne aduce un câștig suplimentar. Dacă nu îți dorești palate, vile, mașini de ultimă generație, tot felul de prostii din astea, poți trăi fericit și absolut decent din meseria pe care o iubești. Nu ai nevoie de compromisuri. Suntem binecuvântați de Dumnezeu, cu chiar mai mult decât ne trebuie.
- Ai spus că nu vă interesează succesul în afara țării. De ce? Vă simțiți obosiți sau... bătrâni?
- Dacă la vremea când am format trupa voiam să avem succes nebun în România, de câțiva ani ne-am dat seama că am realizat acest lucru și am restrâns cercul preocupărilor noastre. Ne-am întemeiat familii, avem copii. Am ajuns la vârsta la care tragem mult acasă, spre "cuiburi". Suntem cu toții fericiți și mulțumiți. Chiar dacă suntem nevoiți să plecăm destul de des de acasă, din cauza concertelor, ne bucurăm de foarte multă înțelegere în familie.
Muzica unește inimi
- Îți pun o întrebare mai delicată: în ultimii ani s-a scris mult despre voi în presă, și nu totdeauna de bine, în legătură cu faptul că tu, Bodo și Robert ați devenit neoprotestanți...
- Da, pentru că este surprinzător pentru oameni, mai ales pentru cei care se "hrănesc" cu senzațional, să vadă o trupă pop-rock, de succes la un moment dat, că alege să se aplece spre latura spirituală. Noi am fost întrebați și am răspuns. Nu am încercat să facem mare tam-tam cu trecerea noastră la neoprotestanți, de fapt cel mai mult s-a scris așa, la persoana a treia, fără să fim noi cu adevărat intervievați pe această temă...
- O fac eu, acum. De ce ați ales să vă schimbați credința? S-a întâmplat ceva în viețile voastre? Cum se împacă pocăința și viața de rock star?
- A fi pocăit a devenit un cuvânt peiorativ. "Uite la acela, s-a pocăit!", se spune. Un motiv în plus să fie destul de greu să împaci aceste două lumi. Noi încercăm să ne smerim, să-L punem pe Dumnezeu în prim-plan în concertele noastre. Uneori reușim, alteori nu. Suntem atenți la ceea ce spunem, versurile melodiilor noastre au mesaje pozitive. Asta îți spun, din punctul nostru de vedere. Problema este alta. Problema este că suntem judecați din toate părțile. Unii spun că dacă ne-am pocăit ar trebui să stăm cu cenușă în cap, într-un colț, alții spun că nu vin la concerte de pocăiți. Eu spun că toată lumea e binevenită. Îi așteptăm pe toți.
- Ați avut de pierdut profesional odată cu alegerea voastră? Românii nu au învățat încă să fie foarte toleranți...
- Și este surprinzător, mai ales că românii sunt creștini, iar creștinismul ar trebui să însemne în primul rând toleranță. Dar să știi că zidul de care ne-am izbit nu a fost numai din partea ortodocșilor, și neoprotestanții ne-au arătat cu degetul. Unii pentru că ne-am pocăit, ceilalți pentru că nu suntem suficient de pocăiți. Dar iată-ne supraviețuind, având vieți liniștite, carieră, concerte, colaborări... Revenind la întrebarea ta, da!, foarte mult am avut de pierdut. Dar la final, beneficiile sunt mult mai mari decât sacrificiile. Nu ne trebuie multe lucruri, atâta timp cât suntem bine cu familiile noastre, copiii ne sunt sănătoși, isteți, primii pe la ei prin clase...
- Dragoș, cine vă iubește pentru muzica voastră, unde vă poate vedea?
- Nu trebuie decât să vizionați site-ul nostru, www.proconsul.com. ro, unde sunt toate datele actualizate. Avem tot felul de proiecte, acțiuni sociale. Vom continua la mare seria de concerte "Fii star alături de Proconsul", în care oricine vrea să cânte pe scenă alături de Bodo, o poate face. Anul trecut am avut, în stațiunea Jupiter, zece astfel de spectacole, cu mare distracție și voie bună. Am și râs, dar am descoperit și vreo două voci foarte frumoase, care i-au ținut bine piept lui Bodo. Referitor la colaborări, am fost reticenți la ele în trecut, dar de când avem studio și ne trece foarte multă lume pragul, ni s-au deschis și nouă ochii, am văzut că multe piese frumoase de-ale noastre se potrivesc cu alte voci foarte bune de la noi. Și colaborarea cu Andra și Ștefan s-a născut din dorința de a arăta că nu există bariere de vârstă și gusturi, când e vorba de muzică. Fiecare dintre noi vine din stiluri total diferite, avem public cu totul diferit, dar iată că muzica unește inimi. Am un prieten care spune mereu că abia după patruzeci de ani începe distracția. Are dreptate, pentru că până la vârsta asta, ar trebui să știm deja ce vrem în viață, să avem o familie, o meserie, să mai terminăm cu căutările, cu neliniștile. Așadar, la mijlocul vieții vine vremea liniștii și, implicit, a veseliei, a gândului senin. În același spirit așteptăm cât mai multă lume la concertele noastre, pe oricine, oriunde, oricând.
Componența trupei "Proconsul"
- Dragoș Dincă - chitară, vocal
- Bogdan Marin Bodo - vocal
- Traian Ursache - bass
- Robert Anghelescu -clape
- Valentin Petricenco - tobe