Zânele florilor de câmp
În preajma solstițiului de vară, câmpurile și poienile sunt țesute cu mări imense de flori galbene, înalte și parfumate, aromând puternic a fân cosit și a miere. La cea mai mică atingere sau adiere de vânt, se scutură din ele o ploaie fină, de pulbere de aur. Sunt florile solstițiului de vară, iubitoare de lumină și soare, având și culoarea lui, iar viața lor este scurtă, de numai două sau trei săptămâni, atâta vreme cât regele cerului se află încă la apogeu. Imaginea lor suavă le-a făcut "Zânele florilor de câmp", iar parfumul adormitor, nesemănând cu al nici unei alte flori și cu al tuturora, precum și puterile curative, le-a ridicat la un rang atât de înalt, încât se bucură de o sărbătoare a lor pe tot cuprinsul țării, cum nu se mai întâmplă cu nici o altă floare. Sânzienele sunt, așadar, sărbătoarea națională a unei flori de câmp, moștenită din moși-strămoși, și din păcate aproape uitată, datorită faptului că omul nu mai este actant al riturilor magice, ci privitor pasiv, nu face nimic el pentru el, ci se lasă în seama altcuiva, de regulă - televizorul, computerul și mașinile fac pentru el, substituindu-l, ușurându-i pe de-o parte viața și munca, dar anihilându-i gesturile și colaborarea, comunicarea cu lumea ce-l înconjoară. Despre gândire nu mai putem spune decât că este prizoniera milioanelor de informații (necesare sau nu) ce-o invadează din toate părțile, pe toate căile, bulversând-o și panicând-o până la stres. Iar până la anihilarea ei totală nu este decât un pas, pe care însă îl putem evita, prin educarea simțului măsurii și o privire mai atentă peste umăr, înspre minunatele valori ale gândirii magice, care dădeau atâta savoare și frumusețe vieții.
Culoarea galbenă a Sânzienelor este cea a soarelui, cea mai caldă dintre culori, una dintre cele trei culori primare (fundamentale), alături de albastru și roșu, culoarea zeilor, a aurului, asociată misterului, reînvierii, veșniciei și nemuririi; culoarea pământului roditor (a spicelor date în copt), cea mai pământească dintre culori, dacă admitem că și soarele ține într-un fel și de pământ (drapelul românesc conține toate cele trei culori primare). Galbenul de esență divină, exprimând spiritualitatea cea mai înaltă, este asociat și căldurii, voioșiei, fecundității, magiei, legăturii cu izvorul vieții. De aceea, florile galbene de sânziene intră în numeroase practici magice închinate soarelui (focului ceresc), luminii și vieții, sub toate aspectele ei, incluzând și moartea. Aceste flori marchează timpul într-un mod evident. Credințele populare spun că toate plantele își păstrează întregi puterile și mirosurile, până în ziua de Sânziene (24 iunie), când au putere maximă. După Sânziene (în Maramureș), Fata Pădurii ia mirosul și puterile florilor. Toate plantele de leac se culeg din acest motiv chiar în această zi, fiind destinate celor mai grave boli, precum și bolilor sufletului, cum ar fi depresia. Și tot acum se iau "Noii cei Mari". Se pleacă chiar în zorii zilei, după cum spune următorul descântec vechi: "Cu ochii la soare/ cu roua'n picioare/ pe cărare neumblată/ pe rouă nescuturată/ nimic mâncând/ pe nimeni văzând/ cu nimeni vorbind/ înapoi necătând/ de grumaz aplecându-se/ cu ruga mare rugându-se/ la Maica Sfântă a florilor și-a mirosurilor și a culorilor/ și-a puterilor și-a vindecărilor."
Magie populară
Ioana Cora din Bârsana (80 de ani) și Berci Ileana Grigoreanca din Călinești (87 de ani) ne descriu o metodă de vindecare prin aromoterapie și fumigații. "În zâua de Sânziene, meri nemâncată dimineață bună și culegi din tătă floarea câtă una. Și din tătă floarea fără floare, cu minos mândru, câtă una. Nu grăiești cu nimeni nimic. Te rogi. Le aduci acasă și le duci duminică la beserică. Le pui la icoane. După ce s-o veștejit, le urci în podu' besericii să se uște. Acele-s bune de leac pentru supărare mare. Este om că-i ca nebun din supărare. Din nici o zî nu-s așe bune de leac florile. Acele din zâua de Sânziene îs minunat de bune. Sânzienele îs mare leac. Pentru orice boală îs bune. Apoi, la omu' scârbit (supărat) îi pui o mânucă de-acele, de flori pă cărbuni, și-l afumi. Numa' în tri sări îi faci și-i trece, și uită și iar îi om ca oamenii (așe am lecuit-o pe o femeie. O fo' ca nebună, că i-o murit bărbatu' în război, și-o rămas văduvă cu șapte coconi", povestește Ileana Berci Grigoreanca.
Ioana Cora din Bârsana folosea sânzienele pentru alungarea duhurilor rele de lângă copiii mici și pentru toate bolile. "Am cules sânziene. Acele s-o țânut pentru tot anu'. Dac-o fo' un om bolnav, i-o pus de-acele și i-o făcut un pic de ceai din flori din zâua de Sânziene aduse. Acele-o fo' de leac. C-o zâs că zâua de Sânziene, Maica Preacurată, ie și-o dat ace' sfântă zî să sie cinstită: Sânzienele. Și-atuncea iei bureanu' (buruiana cela galbănă, cu floare galbănă, și vin p'acela când era un om bolnav îi făceai ceai. La un cocon de țâță dacă nu putea să doarmă în leagăn și plânje întruna, la pruncuț nu-i făceai ceai. Pune-i p'un cărbune încins vreo tri floricele de-acele, și-l afumai să fugă duhurile cele răle de cătă el. C-o avut putere. C-o fost dân zâua de Sânziene culese."
Onoflea. Când tace cucul
"De la Sânziene, cucului i se închide glasul. Zâc o samă de oameni că se face uli (uliu). Da' cucu-i cuc și uliu-i uli. L-am auzât odată în Grădina de După Râu de deasupra, cum proba să cânte și nu pute'. Era acole, într-un cireș din mejdă (hotar). Îi ieșeu numa' niște sunete răgușite, batăr (măcar) cât să căznea. Mi-o fo' milă de el, da' n-am avut ce face. Doamne, cât îi de frumușăl cu pene sure - albâie! Și te bucuri când îl auzi că nu ești sângur la lucru." (Aurel Făt, 72 ani - Desești)
"Onoflea este o zî pe cară n-o știe nime'. Zâua în care pleacă, să duce cucu. Îi o zî ascunsă. De la Sânziene, cucu' nu mai cântă. Da' se prea poate și să mai cânte o dată de două ori. Apoi că tace cu o zî două înainte de Sânziene ori după ceie la puțână vreme, nimeni nu ști. Nimeni nu ști care ie zâua în care tace și pleacă. Ș-apoi este o vorbă: «Atunci a ști femeia gându' bărbatului, când a ști zâua în care pleacă cucu»". (Ioana Cora din Bârsana)
PARASCA FĂT
Cântec
Sânziană, sânziană,
spune care Cosânzeană
lângă lemnul Domnului,
uitatu-s'a somnului,
farmece de i-au rostit
florile-ți de-au răsărit
din aurul pletelor,
cununiță fetelor.
Sânziană, sânziană,
cântă fetele'n poiană,
haide duru-duruiană
duru-duruiană.
Cele mici sunt prin urzici,
Cele'n ani prin bruscălani
haide duru-duruiană
duru-duruiană.
Buruiene secerară,
snopi de datini, pe sub seară
și-au cules cicori și nalbe,
să'mpletească ceru'n salbe.
Licuricii, pe obrațe,
le-aprind stelele în brațe,
sânii'n pupi de critărei,
doru'n flori de brebenei.
Sânziană, sânziană,
cântă fetele'n poiană,
haide duru-duruiană,
duru-duruiană.
Cele mici sunt prin urzici,
Cele'n ani prin bruscălani
haide duru-duruduruiană
Sânziană, sânziană.
Zâne și flori de leac
* Sânzienele, zeițele florilor, sunt închipuite ca sfinte sau zâne din lumea cealaltă, care merg prin aer și umblă noaptea pe câmpuri. Semnificațiile și puterile acestor entități mitologice se raportează, în imaginarul popular, la trei aspecte esențiale: cosmos, natură terestră și om.
* La nivelul cosmic, Sânzienele reprezintă sărbătoarea sfântului soare, care în această zi se joacă sau se odihnește. Începând cu 24 Iunie, zilele se micșorează, iar pe cer răsare Găinușa. În calendar, sărbătoarea Sânzienelor marchează jumătatea verii, începutul toamnei, când se întoarce crângul cerului spre iarnă și se micșorează zilele.
* Natura își întrerupe cursul ascendent: iarba începe a se usca, plantele nu mai cresc, dau îndărăt, florile își pierd mirosul și nu mai cântă cucul. Zânele Sânziene au puterea de a face ca buruienile să fie de leac, dau roadă semințelor, dau/iau mirosul și puterea florilor. Sânzienele au grijă de sănătatea și înmulțirea păsărilor, feresc de furtuni și de foc.
* Respectând tradiția populară, biserica a preluat și integrat în calendarul creștin această sărbătoare păgână. Nu întâmplător zânele Sânziene sunt numite și sfinte, iar la Sânziene, florile sunt sfințite de către preot, pentru a le spori efectele benefice.
* Cu referire la om, în ipostaza lor de fete fecioare, frumoase, luminate, harnice, curate și bogate, Sânzienele sunt feritoare de boli, dar și fac rău: iau pe sus, înnebunesc oamenii, îi pocesc sau pedepsesc pentru păcatele mari, mai ales pentru jurămintele strâmbe.
* Ca floare, Sânziana are efect benefic îndeosebi împletită în cunună. Cununile de Sânziene oferă oamenilor iluzia trecerii, în plan magic, din viața reală în lumea dorințelor, a speranțelor, aspirațiilor, dar și în cea a temerilor legate de sănătate, bunăstare, de viață și de moarte. Dacă o cunună aruncată pe casă nu cade, persoana căreia îi este menită va trăi mult sau, dacă e fată, se mărită în acel an; dacă nu se oprește, e semn de moarte, dar și de măritiș, pentru fete: cununa căzută de 2-3 ori înseamnă că fata se mărită după 2-3 ani.
* Împlinirea dorințelor este vestită și de roua depusă pe cununa de Sânziene, dar și pe florile de câmp. Unele femei se tăvălesc prin iarbă, ca să fie ferite de boli peste an. Roua căzută pe iarbă făcea fetele mai frumoase și mai drăgăstoase.
* Ca substitut magic, cununa de Sânziene protejează oamenii, animalele, casa și gospodăria de forțele răului. Pusă la ferestre și la poarta de către drum, cununa este menită să aducă noroc în casă și să o ferească de rele, de intrarea spiritelor necurate.
MARCU MIHAIL DELEANU