Din rețetele domnului farmacist Bobaru: PELINUL (Artemisia absinthium)

Redactia
Plantele verii

- În tradiția românească, popularitatea Pelinului este infailibilă, atât ca plantă magică, cât și ca iarbă de leac. Cu siguranță că stima de care se bucură are corespondent și în realitate, așa cum dovedesc și rețetele ce urmează, propuse de un specialist -

Plantă extrem de populară printre români, Pelinul e prezent, nu doar în medicina să­tească, ca leac sigur pentru stomac și ficat, ci și în poeziile populare, unde gustul lui extrem de amar este un etalon pentru suferințele vieții. Cu­noscut din vremuri străvechi, folosit frecvent ca plantă de leac, la daci, la romani și la greci, primele mențiuni scrise despre Pelin se află în niște papirusuri egiptene, datând din anul 1600 înainte de Hristos. Plantă "sfântă", purtată de preoți la brâu, ca să îi apere de duhurile rele, ea a intrat și în ritualurile gre­cești și romane, pentru ca în Evul Mediu să devină o plantă de bază a medicinei mânăstirești. Preo­tul german Sebastian Kneipp dădea următorul sfat: "Cine suferă de stomac sau ficat, în loc să întindă mâna după tutun, să ia de două, trei ori pe zi câte o priză de Pelin uscat, pe care să-l presare cu două degete peste prima lin­gură de supă sau să-l pună în mâncare, ca pe piper".

Descrierea plantei

Este ușor de identificat datorită mirosului foarte aromat și gustului foarte amar, de unde și expresia "amar ca Pelinul". Este o plantă perenă, dreaptă, îna­ltă de până la un metru, acoperită complet cu peri deși și mătăsoși. Frunzele sunt lipsite de pețiol, por­nind direct de pe tulpină, alungite și de culoare argintie-cenușie pe dos, verzi-cenușii pe față. Flo­rile sunt mici, de culoare galbenă, așezate în vârful tulpinilor, sub formă de spic. Crește în flora spon­tană, nefiind pretențios față de condițiile de me­diu, supor­tând terenuri aride, pie­troase, pe care alte spe­cii nu cresc, iar pentru necesități industriale, se poate cultiva.

Recoltare și uscare

Pentru obținerea de preparate far­maceutice, se folosesc ca materie primă vârfurile florale, cu frunze și tulpini (Herba ab­sinthii). Recol­tarea se face pe tot timpul înfloririi, în perioada iulie-septem­brie, pe timp uscat, de pre­ferat spre mij­locul zilei.
Uscarea se face la um­bră, în strat subțire, pe rame de lemn, coli de hârtie sau rogojini, în spații aeri­site sau bine ventilate (poduri, verande, bal­coane) răvă­șindu-se în fiecare zi, apoi mai rar, până la uscarea completă. A­ceasta se reali­zează în câteva zile, având în vedere că perioada de recoltare se face în mijlocul verii, când sunt cele mai bune condiții de uscare. Randamentul la uscare este de 4/1, adică din 100 g plantă proaspătă se obțin apro­ximativ 25 g plantă uscată. Mirosul este puter­nic aromat, carac­teristic, iar gustul, foarte amar. Pen­tru aceste calități Pelinul se folosește ca adjuvant în obținerea unui vin alimentar aromat, vinul de Pelin.
După uscare, pentru a stopa pierderile de ulei vo­l­atil, se ambalează în pungi de hârtie perga­mentată sau cutii de carton. Se păstrează până la momentul pro­cesării, ca plantă întreagă, o mărunțire gros­cioa­ră realizându-se înaintea utilizării.

Compoziția chimică


Pelinul conține un ulei volatil bogat în tuionă, substanțe amare (absintină, artab­sina) și azulene (asemănătoare cu cele din musețel), flavonoizi și deri­vați taninici. Tuiona este răspun­zătoare de efectele ha­lucinogene și psihedelice ale Peli­nului (care se ma­nifestă prin viziuni produse de lu­mină, culoare și mu­zică), atunci când este transformat în băutura cunos­cută sub numele de Absint (comer­ciali­zarea ei este re­stric­ționată în multe țări). Aceste tulburări se datorează ac­țiunii siner­gice ale al­coolu­lui și tuionei. Pre­paratele far­maceutice prezen­tate mai jos nu au aceste efec­te, datorită fap­tului că tuiona este greu solubilă în apă sau soluții slab alcoolice, iar tinc­tura ce con­ține alcool mai tare se admi­nistrează sub formă de picături.

Preparate din Pelin

Uleiul volatil
Se poate procura din drogherii, magazine cu pro­duse naturiste sau din farmaciile care promo­vează aromote­rapia. Se folosește pentru uz extern, sub formă de alcoolatură (50 picături - 1 g - la 100 ml alcool concentrat).

Infuzia
Mod de preparare: 1 linguriță de Pelin uscat și mărunțit groscior se lasă la infuzat timp de 30 mi­nute, în 250 ml de apă clocotită, după care se fil­trează. Se îndulcește după gust cu miere.

Decoctul
Mod de preparare: 2 lin­guri de Pelin uscat și mă­runțit gros­cior se fierb la foc mic, timp de 15 minute, în 500 ml apă, într-un vas din inox sau emai­lat. Se filtrea­ză fierbinte prin tifon sau vată medi­cinală umectată cu puțină apă înaintea filtrării. Această fiertură se folosește mai mult pentru utilizare ex­ternă.

Siropul de Pelin
Se prepară astfel: 5 lin­guri Pelin uscat și mărunțit groscior se fierb câteva minute, în 500 ml apă. Se lasă să se ră­cească, după care se filtrează. Se adaugă 500 g zahăr tos și se di­zolvă la cald. După dizolvarea completă se mai lasă să dea în câteva clocote. Când încă mai este ușor călduț, se filtrează.

Tinctura
Mod de preparare: 2 lin­gu­rițe de Pelin uscat și mărunțit groscior se pun la ma­cerat, timp de 10 zile, în 100 ml alcool alimentar sau alt produs distilat obținut în gospodărie. Se agită de 3-4 ori pe zi. Se filtrează prin tifon, după care se lasă la decantat în frigider sau într-o cameră mai răco­roasă și întune­cată, timp de 6 zile, pentru o deplină limpezire. Se trece ușor partea limpede într-un alt flacon, îndepărtându-se even­tualul reziduu care s-a depus pe fundul vasului. Se păs­trează în flacoane de sti­clă sau plastic, prevăzute cu dop-pipetă. Termenul de valabilitate este de 2 ani de la data preparării. Dacă se observă depu­neri pe perioada păstrării, se agită flaconul înainte de utilizare.

Vinul terapeutic
Mod de preparare: 20 grame Pelin uscat și mă­runțit groscior se amestecă cu un litru vin (alb, roșu, rozé) adus la fierbere. Se lasă la macerat timp de 10 zile, agitându-se de 2-3 ori pe zi, după care vinul se filtrează fără stoarcerea reziduului și apoi se lasă la decantat alte 6 zile, separându-se partea limpede de reziduul depus la fundul vasului. Se va completa cu alt vin, până la 1 litru. Se pune la păstrat în flacoane de 200 sau 250 ml. Termenul de valabilitate este de un an de zile la temperatura camerei, dacă vinul folosit la preparare are concentrația alcoolică de cel puțin 11 grade. În cazul concentrației alcoolice a vi­nului mai mici de 11 grade, vinul medicinal se va păstra la frigider.
Atenție! A nu se confunda acest vin terapeutic cu vinul alimentar, numit și "vin pelin", în care pro­porția de Pelin este de peste 20 de ori mai mică. Aces­ta se folosește doar pentru consum alimentar, ca aperitiv sau în timpul mesei (simplu sau cu apă minerală).
Datorită conținutului în alcool al tincturii și al vinului, nu se recomandă conducătorilor auto sau persoanelor cu intoleranță la alcool.

Oțetul medicinal
Mod de preparare: 2 linguri de Pelin uscat și mărunțit groscior se țin la macerat timp de 10 zile, în 500 ml oțet, de preferat obținut din vin. Urmează apoi filtrarea și condiționarea în flacoane brune. Se utilizează extern, în diferite boli ale pielii.

Uleiul terapeutic
Mod de preparare: 2 lingurițe de Pelin uscat și mărunțit groscior se fierb împreună cu 100 ml ulei de floarea-soarelui, câteva minute, pe vas cu aburi, în flacoane de sticlă. Se lasă în repaus timp de 2 zile, după care se filtrează. Se folosește extern, mai ales în bolile dermatologice.
Atât medicina tradițională, cât și cea cultă, reco­mandă preparatele din Pelin ca terapii inte­grative, ce completează în mod favorabil terapiile reco­mandate de medicii curanți în prevenirea, ame­lio­rarea sau vindecarea unor boli.

Tratamente interne cu Pelin

* Insuficiența secreției gastrice (hipoclorhidrie sau aclorhidrie), ce are ca rezultat fenomenul dispeptic, care se manifestă prin balonări, meteorism și greutate în epigastru
Infuzia: se beau câte 3 căni pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate în puțină apă.
Vinul: se administrează 3 linguri, de 2 ori pe zi, înainte de masă.

* Bolile stomacului (gastroptoza) și ale intestinelor (atonia)
Gastroptoza: coborârea stomacului din poziția normală în abdomenul inferior, datorită laxității structurilor care asigură fixitatea sa.
Atonia intestinală: diminuarea mișcărilor intes­tinelor, în special la omul vârstnic, rezultatul fiind fenomenul de constipație.
Infuzia: se beau câte 3 căni pe zi, îndulcite. În constipația cronică a vârstnicului, Pelinul se poate asocia cu ceaiul de volbură.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de volbură.
Vinul: se administrează câte 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.

* Insuficiență biliară
O digestie bună a alimentelor nu poate fi reali­zată decât cu ajutorul acizilor biliari. În insuficiența biliară, datorită efectului colotrop, se recomandă preparatele din Pelin astfel :
Infuzia: se beau câte 3 căni pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de pă­pădie.
Vinul: se administrează câte 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
Un ceai combinat de Pe­lin, anghinare și roi­niță este foarte eficient prin efectele sale coleretice și cola­goge. La preparare se folosește me­toda infu­zării descrisă mai sus, luându-se părți egale (câte o lin­guriță) din aceste trei plante. Se bea câte o cană du­pă fiecare masă.

* Inapetență - se manifestă prin lipsa poftei de mâncare
Senzația de foame este un reflex fiziologic con­diționat și este declanșată atât la nivel cerebral (hipo­talamus), cât și de către receptorii de la nivelul mucoasei digestive. Preparatele din Pelin acționează prin excitarea stimulilor de la nivelul mu­coasei di­ges­tive, da­to­rită conținutului în substanțe amare, caz în care se eliberează hormonul foamei, numit gre­lină.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate în puțină apă, înainte de masă.
Siropul: se administrează o lingură, înainte de masă cu 10 minute.
Vinul: se administrează câte o lingură, cu 10 minute înainte de mesele principale.
Farmacia Faltis din Brăila prepară un Sirop orexigen pentru declanșarea poftei de mâncare, ce are în compoziție un extract fluid alcătuit din ci­coare, măceșe, vitis vinifera și Pelin.

* Tonic general, pentru stimularea capacităților psihice
Se recomandă în cazurile când organismul este epuizat psihic, ca urmare a unor eforturi intelectuale sau fizice.
Se folosesc în acest scop siropul și vinul, în doze de câte 30 ml (2 linguri). Se consumă reci sau cu puțină gheață.

* Boala de iradiere
Datorită conținutului în azulene, preparatele farmaceutice din Pelin se recomandă a se folosi ca protector și curativ în perioada în care se fac radio­terapii în cazul unor boli incurabile sau când suntem expuși la radiațiile solare timp îndelungat, de exemplu, vara, la plajă. Se folosește tinctura, 30 de picături, de 2 ori pe zi, sau vinul - 2 lingurițe pe zi. În cazul iradierii solare, care se manifestă prin feno­mene alergice la nivelul țesutului cutanat, se utili­zează extern uleiul terapeutic, aplicat pe piele, după plajă. Când iradierea solară este puternică și afec­tează integritatea pielii, se poate utiliza, în plus, o cremă emolientă cicatrizantă, pe bază de extract moale de tescovină, gălbenele, mușețel și coada-șoricelului. (Farmacia Faltis prepară o asemenea cremă.)

* Vermifug și antihelmintic, în paraziți intestinali interni
Infuzia: se administrează câte o cană, seara.
Tinctura: se administrează câte o lingură, seara.
Siropul: se iau 30 g (2 linguri), seara.
După trei seri, se folosește un purgativ (sulfat de magneziu sau sulfat de sodiu), în doză de 30 g, dizolvate în puțină apă, pentru a produce purgație și a elimina paraziții din intestine.
Precauții: Preparatele din Pelin se folo­sesc cu moderație, fiind contraindicate fe­mei­lor gravide, suferinzilor de ulcer sau colon iri­tabil.

Tratamente externe cu Pelin

În medicina populară, Pelinul este foarte frecvent folosit, pentru diferite afecțiuni externe.

* Băi vaginale și ale șezutului
Se recomandă a fi folosite înaintea utilizării unor ovule, supozitoare sau creme cu aplicație topică, locală. Se uti­lizează în acest scop o fiertură, obținută după metoda decoctului prezentată mai sus. O fiertură îmbunătățită se obține dacă se adaugă flori de gălbenele.

* Gargarisme - pentru afecțiuni ale cavității bucale (afte, gingivite, stomatite, abcese dentare) și boli din sfera ORL (amigdalite, faringite, laringite, traheite)
Se face gargară după fiecare masă, folosind o infuzie din ceai de Pelin. Se poate aplica local un colutoriu specific bolii respective.
(Farmacia Faltis realizează frecvent asemenea preparate, la prescripția unor medici ORL sau stomatologi.)

* Băi terapeutice - se folosesc în bolile pielii (dermatologice) generalizate: dermatite, dermatoze, infecții stafilococice, streptococice sau fungice, datorită conținutului în azulene
Se face o fiertură după metoda decoctului prezentată mai sus, care se adaugă în apa de baie. Dacă boala este localizată pe suprafețe mici, sunt suficiente spălături cu această fiertură.

* Aplicații locale - se curăță rănile și ulcerațiile cronice cu tinctură de Pelin diluată în apă (1 lingură la un pahar cu apă), oțet sau ulei obținute din Pelin. Dacă este necesar, se aplică diverse creme și unguente pentru afecțiunile respective.

* Tamponări locale - în urticarii, înțepături de insecte, alergii cutanate, de natură alimentară sau medicamentoasă. Se folosește uleiul volatil de Pelin, încorporat în soluții alcoolice, sau oțetul medicinal de Pelin.

* Fumigații - mănunchiuri formate din tulpini uscate de Pelin aprinse se lasă să ardă mocnit. Aceasta poate fi o variantă utilă pentru dezinfectarea și dezodorizarea unor spații închise precum poduri, pivnițe sau diverse încăperi și anexe ale gospodăriei. Au efect și în stârpirea gândacilor sau puricilor, care se întâlnesc frecvent în unele case și gospodării.

Insecticid în agricultura ecologică

Un remediu natural contra insectelor ce pot com­promite unele culturi sau plantații este și folosirea unui extract obținut din Pelin, acțiunea insecticidă datorân­du-se uleiului volatil.
Rețetă: se pun la macerat 50 grame Pelin uscat și mărunțit groscior, în 200 ml apă fiartă, lăsându-se două zile. Se stoarce și se filtrează, iar extractul rezultat se amestecă cu 10 litri de apă. Se stropesc pomii sau legu­mele cu ajutorul unui vermorel, în perioadele de apa­riție a dăunătorilor.
O altă metodă practică este folosirea de perdele naturale formate din tufe de Pelin plantate în jurul live­zilor cu pomi fructiferi sau al grădinilor de zarzavat. Rezultate foarte bune se obțin cu această tehnică și în combaterea gândacului de Colorado, la cartof și vinete.

Pentru informații despre procesarea plantelor me­dicinale sau despre alte preparate produse în labora­torul propriu, farmacistul Ion Bobaru poate fi găsit la Farmacia Faltis din Brăila, Calea Galați nr. 29, tel. 0239/61.59.31, e-mail: farmaciafaltis@ yahoo.com Pre­paratele farmaceutice proprii pot fi vizualizate pe site-ul farmaciei http://farmaciafaltis.ro/
Farmacia sa deține "Certificat de bună practică far­­maceutică pentru prepararea medicamentelor" acordat de Colegiul Farmaciștilor din România.