- Bolile psihice debutează, adesea, pe neașteptate, evoluează dramatic și sunt greu de diagnosticat. Este și cazul scrisorii publicate în F. AS nr. 1163, în care o mamă disperată prezintă cazul fiicei sale, atinse de depresie bipolară. Într-un act minunat de solidaritate umană, trei cititoare ale revistei "Formula AS" (prima scrisoare a fost publicată într-un număr trecut) își comunică experiența în lupta cu aceeași boală, pe care au izbutit să o stăpânească. Dovadă minunată de suflet nobil, pentru care le mulțumim -
"Este nevoie rapid de un program oficial pentru depresie"
Stimată doamnă Sânziana Pop,
Greu m-am hotărât să vă scriu, nu-mi place să fac publică situația mea fizică și psihică. Apoi, ca să vă povestesc tot, ar trebui să scriu un roman. Pe scurt, am 66 de ani, sunt pensionară și... "bipolară".
Doresc să-i contrazic pe oficialii din Sănătate și afirm cu convingere că este absolut și rapid nevoie de un program oficial pentru depresie și tulburare afectivă bipolară.
Afecțiunea este greu de diagnosticat. Eu am fost tratată 7 ani de depresie cu două tentative de suicid... Am venit acasă, la Timișoara, și am avut norocul și răbdarea de a fi tratată prin tatonare. Lună de lună, se schimba ceva în tratament.
Citind mult, am crezut la un moment dat că mă voi vindeca prin puterea credinței. Nu am reușit încă total, dar au dispărut stările de anxietate fizică și disperarea. Boala aceasta este tratabilă, dar o duci cu tine în mormânt. Regret că trebuie să afirm, majoritatea psihiatrilor români nu au har, iar Dumnezeu lucrează prin oameni, prin doctori care ar trebui să salveze bolnavi, făcându-și meseria cu devotament. În ce mă privește, medicul meu (d-na dr. Anca Țugulan) îmi schimbă permanent tratamentul după starea pe care o am când mă prezint la consult, și stabilim împreună medicamentele care îmi fac bine.
Majoritatea femeilor stau și suferă, poate că nici nu știu ce au (sunt stigmatizate drept "nebune"). Noroc cu revista dumneavoastră. M-am simțit lipsită de solidaritate, vexată de egoism, vorba lui Albert Camus: "Rien au monde ne vaut qu'on se detourne de ce qu'on aime et tout de même on se detourne".
* Doamnă Balint, rugați-vă mult, seara, în genunchi, și când puteți. Să vă ajute Iisus Hristos. Spuneți-i fiicei dvs. zilnic că o iubiți mult.
* Ce medicamente iau actualmente: Seroquel 400 mg, Orfiril 1000 mg ori 600 mg; pentru somn, Rivotril 2 mg (la amiază) și seara, Xanax sau Alprazolam. La nevoie, Mianserin 30 mg sau 10 mg. Dimineața, dacă sunt agitată, Fobiless - Venlafaxină 75 mg/ 1 capsulă, după-amiaza Venlafaxină, 1 capsulă.
* Somn, 8 ore pe noapte și o oră la amiază, plus un program activ, multe plimbări. Dacă vedeți că fiica dvs. e agitată, ieșiți din casă, în parc, la supermarket etc.
* Hrană vie. Vă recomand: semințe de in, semințe de mei, semințe de chimen, semințe de muștar - râșnite cu mașina de cafea; frunze de salvie, făină de ovăz (o lingură), făină de germeni de grâu (o lingură), făină de soia (o linguriță), 2 linguri iaurt (100 g telemea), 1 roșie tăiată cubulețe, 100-200 g castravete, sfeclă roșie, ridiche neagră, frunze de păpădie, frunze de leurdă, frunze de ridiche de lună (conțin o substanță care încă nu a fost sintetizată chimic și care e bună pentru sistemul nervos), o lingură de ulei de măsline, orice fruct doriți. Eu iau cina între orele 19-20 zilnic.
Transmiteți respectele mele întregii redacții, mulțumiri față de solidaritatea dvs. umană!
Doamne ajută!
IRINA MADAS - Piața Victoriei nr. 5, sc. D, ap. 8, Timișoara, jud. Timiș
"Medicamentul suprem: viața cu Dumnezeu"
Doar mila lui Dumnezeu a făcut să aflu de acest caz, despre care am fost anunțată de o prietenă, ce știa că am suferit și eu de această boală. Povestea mea este următoarea: m-am căsătorit târziu, la 44 de ani, cu soțul meu, care era bolnav de inimă. Avea o boală congenitală, un defect septal atrial, pe care nu a vrut să-l corecteze prin operație, de teamă să nu-și piardă viața. Am trăit o vreme, până când boala s-a agravat, și timp de trei luni, a stat în spital, după care a decedat. Era în iunie 1996. Eu m-am îmbolnăvit după aceea și nu găseam cauza. În cele din urmă, am fost internată la Spitalul de Psihiatrie nr. 9 din București, cu diagnosticul de "tulburare depresivă severă, cu trăsături psihotice". Era în anul 1997.
Am avut o relativă ameliorare, după care au mai fost câteva internări, cu diagnosticul de tulburare afectivă bipolară. Era în anul 2000. Făceam tratament lunar cu Doxepin și eram în grija unei mătuși, căci singură nu mă descurcam.
În toamna anului 2001, mi-am amintit de Biserica Icoanei din București, unde știam că este o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Acolo se citesc acatiste în fața icoanei, în care credincioșii își scriu dorințele și cer ajutorul Sfintei Fecioare. Așa am început eu primul stadiu al "eliberării" din cătușele bolii. Timp de trei săptămâni, luni, miercuri și vineri, am fost acolo și am rugat-o pe Maica Domnului să-mi redea putința de a viețui singură în casa mea (pe care o abandonasem) fără ajutorul mătușii mele. Și minunea s-a întâmplat! Mi-au dispărut teama și neputința pe care le resimțeam îndată ce intram în apartamentul meu. Timp de o lună și jumătate, am reușit să-l fac locuibil, căci fusese lăsat în voia sorții, timp de peste doi ani. La sfârșitul anului 2001 am făcut și sfeștanie, după care s-a mai întâmplat un fapt deosebit.
Am întâlnit o bătrână ce locuia la o altă scară a blocului meu, care alunecase și își fracturase mâna. Era singură, și eu am ajutat-o, ducând-o la spital la Urgență, să-i pună mâna în ghips. Toată după-amiaza aceea m-am ocupat de ea, iar seara, fiind obosită, mă uitam la televizor. La un moment dat, am adormit. Asta a fost minunea! Eu nu dormeam decât cu medicamente! Faptul că m-am milostivit de acea necunoscută bolnavă s-a întors asupra mea prin bunăvoința lui Dumnezeu. De reținut acest fapt!
Și totuși, nu dormeam decât câteva ore noaptea, după care mă trezeam și aveam activitate intelectuală intensă. M-am dus din nou la spital, pentru un control de rutină, și medicii m-au supus unui nou experiment cu tratamente pentru același diagnostic: tulburare afectivă bipolară - episod expansiv moderat. De fapt, nu am fost internată, ci stăteam acasă și le comunicam periodic stările mele, de-a lungul întregii zile. (Le notam într-un caiet cu lux de amănunte.) Am primit atunci un mic carnețel în care scria: "Studiu 50771L/ 0105" - Siguranța și eficacitatea Seroquel (quetiaprină fumarat) și Litiu, ca monoterapie în tratamentul maniei acute, dar starea sănătății mele s-a ameliorat fără niciun fel de medicament. În schimb, viața mea a devenit cu totul alta. E vorba de viața duhovnicească. Am citit multe cărți cu caracter religios, am mers regulat la slujbele Bisericii, m-am spovedit și împărtășit cât mai des posibil, am fost la cursuri de cateheză organizate de diverse biserici sau mânăstiri (mai exact, la Mânăstirea Antim din București, din 2002 până în 2007).
Din cartea "Scrisoare către omul bolnav - despre înfruntarea bolii", de Danion Vasile, pe care o recomand cititorilor, spicuiesc un fragment: "Lângă dumneavoastră zăcea un om bolnav cu o cărticică sub pernă, pe care o lua adesea. Când l-ați întrebat curios ce carte are acolo, v-a întins în tăcere cărticica - și astfel, Noul Testament v-a căzut în mâini pentru prima dată în viață. După ce ați terminat de citit cărticica, ați închis-o și v-ați spus: «Aici e punctul de unde începe pentru mine o viață nouă». Ați privit și ați văzut - în întâlnirea «întâmplătoare» cu Cartea vieții - dintr-odată, degetul lui Dumnezeu. După ce ați ieșit din spital, ați început să duceți o viață creștinească - îi scria Sfântul Nicolae Velimirovici, unui convertit". (pag. 30-31)
Deci, aceasta este soluția, stimată doamnă Balint! La întrebarea dvs. disperată, vă spun clar că există nu un remediu cu produse naturiste, ci unul desprins din povestea mea și cea scrisă mai sus de autorul Danion Vasile.
O viață creștinească
"Căutați mai întâi împărăția cerurilor și apoi toate celelalte le veți dobândi"! - scrie în Biblie.
Luați legătura cu un duhovnic, mergeți și vă spovediți, vă împărtășiți, împliniți toate cerințele unei vieți creștinești, cu posturi, cu rugăciuni, cu citirea Acatistelor, cu citirea cărților de vieți ale sfinților, a Bibliei, a Psaltirii, cu pelerinaje la locuri sfinte, la moaște făcătoare de minuni - acestea sunt soluțiile!
Sunt și medicamentele necesare, dar singure nu sunt suficiente!
În speranța că strădania mea nu a fost zadarnică, închei urându-vă sănătate și ajutorul Celui de Sus în lupta cu încercările prin care treceți.
RALU ALEXANDRU VLAICULESCU - București