DEPRESIA

- Lumea medicală internațională consideră depresia drept cea mai mare amenințare a deceniului viitor. Îi scormonește cauzele și caută soluții. Deși nu se prea potrivește să vorbim despre ea, în vara luminoasă care ne înconjoară, iată că a devenit o urgență. Dosarul pe care îl alcătuim în paginile următoare este un prim-ajutor -

Semne particulare

Tristețea profundă, lipsa de interes pentru ceea ce se petrece în jur și senzația de oboseală permanentă sunt cele trei simptome principale ale unei depresii. Ală­turi de ele mai există șapte simptome comple­mentare: insomnia, pierderea poftei de mâncare, tul­bu­rările de concentrare, anxietatea, sentimentul de vinovăție, lipsa de încredere în sine, gândurile legate de suicid. Când pe lângă două simptome principale apar și două complementare, care durează mai mult de două săptămâni, putem vorbi despre un episod de­presiv ușor. O depresie de gravitate medie presu­pune două simptome principale plus două până la patru complementare. Dacă pacientul prezintă un nu­măr și mai mare de simptome, avem de-a face cu o de­presie severă. Tratamentul se desfășoară în trei eta­pe. Te­ra­pia fazei acute durează între șase și două­spre­zece săp­tămâni și urmărește reintegrarea bolnavului în via­ța so­cială și profesională. După ce se constată o ame­lio­rare a simptomelor, se trece la terapia de între­ține­re, care se poate prelungi până la douăsprezece luni, sco­pul ei fiind stabilizarea pacientului. Ulterior, per­soa­nele cu un risc mare de recidivă pot beneficia timp de încă un an de o psihoterapie cu caracter pro­filac­tic.

Tratamente

Psihoterapia
Cea mai cunoscută și mai des folosită formă de tratament al depresiei este psihoterapia. Pacientul și terapeutul se întâlnesc săp­tămânal o dată, de două sau chiar de trei ori și lucrează împreună, în scopul ca bolnavul să-și redobândească încre­derea în sine, să-și conștientizeze propriile calități și să-și fixeze țeluri noi. Înainte de toate, psihoterapia are rolul de a-l ajuta pe suferind să se ajute singur. Pentru ca trata­mentul să dea roade, este important ca pacientul să se simtă bine în dialogul cu terapeutul său și să-i acorde încredere deplină. De aceea, în unele țări europene, Casa de asigurări suportă costurile a cinci ședințe de pro­bă, după care pacien­tul are libertatea de a decide dacă dorește să continue trata­mentul sau preferă să-și caute un alt terapeut.

Terapia cognitiv-comportamentală
În cadrul terapiei cognitiv-comportamentale, tera­peutul îl ajută pe pacient să înțeleagă problemele con­crete cu care se confruntă și să dezvolte modele noi de comportament. Prin aceasta se încearcă nu numai o influențare a acțiunilor persoanei respective, ci și a gândurilor sale, precum și a unor procese fizice. Mulți depresivi sunt prinși în vârtejul unor gânduri negative, unii au o postură defectuoasă, merg cu spatele înco­voiat, deoarece povara emoțională apasă literalmente asupra trupului lor. Bolnavii au deseori tendința de fi retractili în relațiile cu familia și prietenii, nu vor să deranjeze pe nimeni și îi resping pe oamenii care do­resc să le vină în ajutor. Prin terapia cognitiv-com­portamentală, se caută înlocuirea acestor modele de comportament cu unele pozitive. Terapeutul discută cu pacientul despre modul cum el ar prefera să se comporte în anumite situații, ce gânduri ar trebui să accepte în mintea sa și pe care să le îndepărteze. În funcție de gravitatea depresiei, o terapie cognitiv-com­portamentală include 25 până la 80 ședințe. Nu­me­roși pacienți încep să reacționeze la tratament abia după patru sau cinci săptămâni.

Medicamentele
Psihoterapia este o metodă de tratament eficientă, dar nicidecum rapidă. În plus, nu rareori se întâmplă ca bolnavii să nu obțină imediat programarea solici­tată la psihoterapeut. De aceea, medicamentele pot fi adesea necesare pentru ameliorarea stării celui sufe­rind. La depresivi există un deficit al neurotransmi­țătorilor din creier, ca de pildă serotonina și noradre­nalina, care le influențează starea de spirit. În lumea medicală se dezbate în momentul de față opor­tunitatea utilizării tratamentului medicamentos și în formele ușoare de depresie, nu numai în cele severe. Cerce­tătorii britanici și americani au publicat studii pe mar­ginea eficienței medicamentelor: ei au ajuns la con­cluzia că în depresiile ușoare până la medii, prepa­ratele farmaceutice nu au efecte cu mult mai bune decât un placebo. În schimb, persoanele grav bol­nave profită în mod evident de pe urma adminis­trării me­dicamentelor.
Există diverse tipuri de antidepresive, care acțio­nează diferit. Medicul este singurul autorizat să decidă ce medicament poate fi util în cazul dat. Primele mo­dificări se fac simțite abia după câteva zile ori săp­tă­mâni. Însă, chiar dacă pacienții se simt din nou mai echilibrați și motivați, ei n-ar trebui totuși să renunțe la tablete, fiindcă depresia poate reveni în scurt timp.
Ținând seama de gravitatea bolii, medicul va sta­bili și durata tratamentului. Uneori sunt de ajuns câte­va luni, dar sunt suferinzi care trebuie să-și ia docto­riile ani de zile, pentru a preveni o eventuală recidivă. Preparatele de sinteză pot da naștere unor efecte se­cundare, care nu sunt totdeauna aceleași, de exemplu, o senzație de uscăciune în gură, insomnie, probleme ale sistemului circulator, agitație și tulburări ale di­namicii sexuale. Contrar temerilor împărtășite de mul­tă lume, antidepresivele nu creează dependență.

Mișcarea ca terapie
Sportul și mișcarea sunt extrem de folositoare în tratarea depresiei. Deși nu înlocuiesc nici psihote­rapia, nici medicamentele, ele ajută pacientul să aibă o stare generală mai bună. Din studiile efectuate până acum nu reiese ce tip de sport ar fi reco­mandabil. În principiu, s-a observat doar că activitatea fizică stimulează secreția de endorfine, acei hormoni produși de organism care generează bună dispoziție și reduc sensibilitatea la durere. Dincolo de aceas­ta, fiecare sport oferă o serie de beneficii specifice. Astfel, joggingul - nu numai că abate atenția de la nea­jun­surile bolii și activează circu­lația, dar și expune pacientul la lumina soarelui, care îi îmbunătățește starea de spirit. Fotbalul îl aduce pe depresiv în contact cu alți oameni, făcându-l să uite pentru o vreme de izolarea sa interioară. Yoga îl învață să se relaxeze și să se desprindă de gân­durile negative. Însă trebuie spus că mai ales persoanele care suferă de o depresie gravă nu sunt capabile să se miște mai mult decât e strict necesar, ori nu sunt dispuse să încerce un sport nou și să comu­nice cu oameni străini. De aceea, dorința de a face sport tre­buie să aparțină pacientului.

Sunătoarea
În cazul unei depresii ușoare sau medii, bolnavul poate încerca pentru început un antidepresiv bazat pe extractul de sunătoare. Însă, de regulă, ceaiurile și tabletele comercializate la supermarket și în magazi­nele naturiste nu conțin doza de substanță activă necesară pentru a da efectiv rezultate. Iar produsele cu o concentrație suficientă, cele care pot fi într-ade­văr de ajutor, ar trebui administrate pornind de la prescripția unui specialist, deoarece și la tratamentele cu preparate din plante există posibilitatea unor efecte secundare sau a interacțiunii cu alte medi­camente.

Fototerapia
Unele persoane devin melancolice și apatice cu deosebire în sezonul rece, când zilele sunt mai scurte și cenușii. Aceasta este depresia sezonieră. Celor afectați de ea le poate fi de folos fototerapia, care su­pli­nește lumina soarelui, atât de zgârcită în lunile de iarnă. Pacienții privesc în fie­care dimineață, în jur de o oră, lumina albă emi­să de o lampă specială, cu inten­sitatea cu­prinsă între 2.500 și 10.000 de lucși. Per­cep­­ția luminii, transmisă prin retină și ner­vul optic, im­pulsionează se­creția de sero­tonină la nivelul creie­rului. 60-90% dintre pacienți reacționează pozi­tiv, depresia lor ameliorându-se după două sau trei săptă­mâni. Dar, fiindcă efectul se pierde cu­rând, terapia trebuie continuată pe tot parcursul iernii. Nu este de neglijat nici faptul că ea poate provoca anumite ne­plăceri: unii utilizatori acuză tul­burări de vedere, dureri de cap, grețuri și agitație.

Privarea de somn
Majoritatea persoanelor depresive suferă de in­som­nie. Acestor pacienți le poate fi de ajutor tocmai pri­varea de somn: ei stau treji o noapte întreagă sau în a doua jumătate a nopții, apelând la jocuri pe calcu­lator, ieșiri la plimbare sau vizionarea de programe TV și se bagă din nou în pat abia în noaptea următoa­re. În cele mai multe cazuri, după o noapte nedormită, simptomele depresiei dispar aproape complet. În ge­ne­ral, însă, efectul nu se menține decât până la primul somn. Oricum, chiar dacă e scurtă, schimbarea de dispoziție îl convinge pe bolnav că este posibil să-și în­vingă depresia. Nu se cunoaște ca privarea de somn să producă efecte secundare - cu excepția oboselii. La pacienții cu depresie gravă, metoda se aplică sub control medical, în condiții de internare.

Terapia electroconvulsivă
Când bolnavul nu mai răspunde la alte tratamente, se poate recurge la această formă de terapie, deși în primul moment ea ni se pare inacceptabilă. Pacien­tului i se administrează un scurt șoc electric, care declanșează artificial o criză de epilepsie. În prealabil, persoanei în cauză i se dau medicamente care îi rela­xează musculatura și i se face o narcoză de scurtă du­rată. După nouă până la douăsprezece proceduri, efec­tuate în decurs de trei săptămâni, starea suferin­dului se ameliorează considerabil. Terapia electrocon­vulsivă ar trebui urmată de o terapie de întreținere, constând din tratament medicamentos și psihoterapie, deoarece rata recidivelor este mare. Ca efecte secun­dare, s-au semnalat pierderi de memorie, oscilații ale tensiunii arteriale și este de luat în considerare și riscul legat de narcoză.

Ajutorul din partea familiei

- Ascultați-le păsul, motivați-i, acordați-le asistență - membrii de familie sunt un sprijin important pentru depresivi -

Primul obstacol pe care îl au de depășit cei din jurul suferindului constă chiar în recunoașterea bolii. Fiindcă deseori nu există simptome evidente. Când partenerul sau unul din părinți suferă de mai mult timp de apatie și de tristețe profundă, cei apropiați își pierd adesea răbdarea: ei cred că bolnavul se încă­pățânează și că ar fi suficient să facă un efort, pentru a ieși din starea lui de inerție. Aceasta este eroarea tipică. Nu are sens nici să pui întrebări despre motivul tristeții și s-ar putea ca, procedând astfel, să accen­tuezi sentimentele de vinovăție ale de­pre­sivului, care este, oricum, foarte sever cu sine. În schimb, rudele și prie­tenii se pot organiza în așa fel încât să vină în ajutorul bolnavului și să-l moti­veze. Atunci când partenerul de cuplu sau un părinte suferă de depresie, este dificil să găsești atitudinea corectă. O apropiere prea mare generează riscul de a fi afectat tu însuți, în vreme ce o dis­tan­ță prea mare poate compromite rela­ția. Apropiații bolnavului ar trebui să cea­ră îndrumare din partea unui psiho­log, care îi poate învăța, de exemplu, cum să se comporte față de un depresiv care refuză tratamentul și ce argumente personale să-i aducă - eventual să-i spu­nă că au ajuns și ei la capătul puterilor. Iar atunci când pacientul manifestă in­tenții clare de suicid, familia trebuie să telefoneze imediat la salvare sau la poliție.