- Ce microbist nu a visat, măcar o dată în viață, să-l poată vedea aievea pe celebrul Antognoni, campion mondial cu Italia? Cine nu și-ar fi dorit să prindă pe viu Milanul lui Baresi? Cine nu-și mai amintește febra "Italiei '90" și golurile lui Toto Schillaci, "salvatore della patria"? Ei bine, visurile acestea s-au împlinit. Marii jucători ai Italiei s-au întâlnit cu jucătorii Generației noastre de Aur, într-un meci special, dedicat unor copii nevoiași, în care inima a contat la fel de mult ca tehnica, iar zâmbetele mai mult decât scorul final... -
Amintiri din "Epoca de Aur"
Pe unii nu i-am văzut jucând niciodată. Am auzit, doar, despre ei, povești cu parfum de legendă. Pe alții i-am prins, "tremurat", de la bulgari sau unguri, în meciuri în care harul lor răzbătea luminos, chiar și prin puzderia de 'purici" ai televizoarelor alb-negru. Cu unii am trăit "nopțile magice" ale Giannei Nanini, la Italia '90, prima noastră vară de libertate, după ieșirea din comunism, vara aceea de neuitat, cu Hagi, Lăcătuș și Balint, Toto Schillaci, Maradona și Lothar Matthäus. Ne-am putut bucura, mai apoi, de alte vedete, în '94, la Mondialul American. Au trecut peste 20 de ani de atunci și, în toată nebunia din jur, ni s-a făcut foarte dor de ei și de vremurile în care munca și talentul însemnau mai mult decât marketingul, tatuajele și frezele fițoase.
Din vremurile acelea, din fotbalul serios și generos al anilor '70, '80 și '90, au revenit printre noi, taman ca-n visele copilăriei, unde timpul nu e altceva decât un brav supus al magiei, câțiva dintre marii eroi ai sportului-rege: Baresi, Toto Schillaci, Antognoni, Dan Petrescu, Belo sau Andone, jucând iarăși împreună. Tinerețe fără bătrânețe! S-a întâmplat pe 1 iunie, de ziua copiilor, care s-au bucurat de jocul și de joaca acestor mari vedete, dar și de generozitatea lor, căci, dincolo de fotografii, autografe și amintiri de neuitat, fondurile obținute de pe urma meciului "Generații pentru generații", s-au îndreptat către copiii nevoiași din două parohii ortodoxe. Tot mai rar, în zilele noastre, talentul și omenia au concurat într-un spectacol atât de total...
Pase printre glume
Din start, scorul contează cel mai puțin. Simți asta încă de la încălzire, căci stretchingul nu e nimic altceva decât motiv de glume între foștii colegi. Italienii ies primii de la vestiare, direct cu zâmbetul pe buze, gata de poze și de autografe, ai noștri profită de momentele de dinaintea partidei pentru a mai schimba două vorbe cu cei cu care nu s-au mai văzut de mult. Sunt laolaltă jucători din patru generații, Ionel Augustin și Gino Iorgulescu, Țețe Moraru, Andone și Tudorel Stoica, Belodedici, Prodan, Petrescu și Stelea, iar alături de ei, surpriza organizatorilor, Hagi junior, fiul de 17 ani al lui Gică Hagi, chemat să poarte tricoul cu numărul 10 al Naționalei, în lipsa tatălui.
Seniorii își fac loc imediat în echipa de start a României, prilej pentru Moraru să se evidențieze printr-o paradă de efect. Încet-încet, tinerii le iau locul, astfel că Stelea are și el serios de muncă în cadrul, cam strâmt pentru el, al porții de handbal de la Sala Floreasca, gazda partidei. "Arnold" e într-o formă de zile mari, ca și cum timpul ar avea mai multă răbdare cu el, ca și cu Tudorel Stoica sau cu Belodedici. Belo e motorul echipei, longilin și elegant, fuge și în atac, și în apărare, dacă nu l-ar trăda freza aceea de rebel de început de anii '80 ai zice că e vreun coleg de-ai lui Ianis Hagi, de la Naționala de juniori. În schimb, cu alura sa de "greu" și cu mișcări pe măsură, Gino Iorgulescu e ținta ironiilor de pe banca echipei noastre. "Nea Gino, ai noștri sunt în galben!", îi strigă Adrian Mutu, de câte ori căpitanul nostru greșește o pasă. Atmosfera e relaxată, Andone, Augustin și toți ceilalți râd cu poftă, micile erori sunt mai savuroase decât reușitele personale.
Eleganța marilor campioni
Italienii joacă mai bine, sunt mereu în turneu cu astfel de meciuri, se antrenează săptămânal, iar asta se vede. Baresi e peste tot, bătrânelul pleșuv care îmi zâmbise la intrarea pe teren s-a transformat într-o mașină de fotbal. Nimic nu trădează vârsta, nimic nu trădează efortul, totul e bucurie, pur și simplu. Marele căpitan al Milanului și al Naționalei Italiei ține o lecție deschisă despre frumusețea fără vârstă a sportului. "M-a impresionat Baresi, ca de fiecare dată. Are eleganța aceea a marelui campion, care nu are nimic de demonstrat nimănui. Nu o să îl auzi lăudându-se, are o răbdare infinită cu toți ceilalți, e vesel tot timpul, un caracter rarisim, o mare bucurie să te întâlnești cu el", avea să îmi spună, a doua zi, Ioan Andone, într-o scurtă "analiză" a meciului.
Antognoni, Rizzitelli și Toto Schillaci, favoritul consistentei galerii italiene prezente la meci, aveau să facă și ei spectacol. Mici detalii decupate pe parchetul Sălii Floreasca, din vremurile în care toți cei de pe teren erau vedete ale fotbalului internațional. N-a fost nevoie decât de niște pase, de niște driblinguri și gesturi care îi consacraseră deja cu 20 de ani în urmă, pentru a retrăi, cu toții, poveștile unor meciuri de neuitat, și pentru a realiza, încă o dată, cât de dor ne era de ei.
Hagi junior, debut în "Naționala mare"
"Generații pentru generații" s-a numit evenimentul, iar întâmplarea a făcut ca marea surpriză să fie apariția lui Hagi junior printre colegii de generație ai tatălui său. Tehnic și fâșneț, Ianis a lăsat o impresie plăcută, și în tabăra noastră, și în cea a italienilor. "A avut emoții mari la început, dar s-a descurcat de minune", îi șoptește, după meci, Dan Petrescu lui Gică Hagi, venit și el, între timp, să-și vadă fiul alături de prietenii săi. "Mi-a plăcut Ianis, joacă altceva decât Gică, dar se vede că are calități extraordinare, seriozitatea o are exemplu de la tatăl său, a crescut într-un mediu în care s-a respirat numai fotbal și sper că va avea o carieră frumoasă", adaugă Andone, în vreme ce Antognoni și Baresi nu contenesc nici ei cu laudele, în fața lui Gică, roșu ca racul de emoție. "Dacă juca și Hagi senior, nu sunt așa de sigur că am fi câștigat meciul", încheie pe ton de glumă Antognoni, fosta mare vedetă a Fiorentinei, echipă care, se zvonește, l-ar fi transferat deja pe Ianis Hagi. Meciul se încheie cu fanii intrând pe teren pentru autografe și fotografii, iar cea mai specială dintre toate e cea în care Antognioni se pozează alături de Adi Mutu și Ianis Hagi, doi foști mari "decari" ai Florenței și o tânără speranță, gata să le calce pe urme: "Generații pentru generații".
Despre copilărie și bucurie, cu Schillaci și Baresi
"Meciuri ca acesta îmi amintesc mereu cum am început fotbalul, jucând pe străzile din Palermo, jucând doar de dragul jocului. Amintirile din copilărie sunt întotdeauna frumoase, pentru că atunci nu te gândești la ce se poate întâmpla, unde poate duce povestea. Pur și simplu, îți place fotbalul, iei o minge și te joci. Ești doar tu și pasiunea ta. Abia mai apoi îți pui problema că ai putea ajunge cineva", îmi spune, printre picături, Toto Schillaci, la marginea terenului, în timp ce nu mai prididește să dea autografe. Băiatul uscățiv și emotiv care impresiona o lume întreagă, devenind, dintr-un celebru necunoscut, "salvatorul patriei", la Mondialul din Italia, în '90, e acum un alt om. Joacă în filme, are apariții la emisiuni de succes în Italia, e tatuat ca un băiat rău, are o freză care nu mai amintește deloc de începutul de calviție de acum 25 de ani și are un zâmbet de actor rasat. Dar, pe dinăuntru, a rămas același copil care a luptat din greu ca să răzbească în viață și care e gata oricând să sară în primul avion, când vine vorba să dea o mână de ajutor pentru copiii necăjiți, așa cum a făcut-o jucând acest meci la București.
Franco Baresi, considerat de mulți drept cel mai mare fundaș al tuturor timpurilor, e și el emoționat după întâlnirea cu micuții cărora le-a fost dedicat acest meci. Ține în mână un tablou pictat de unul dintre ei și nu-și poate lua ochii de la el. "Ne-am bucurat când am auzit care e scopul acestui meci și nu am ezitat niciun moment să venim încoace. România e o țară minunată, care îți oferă mereu surprize extraordinare, avem mulți prieteni aici, cu unii am jucat ani de zile în Italia și e o plăcere să-i revedem de câte ori se poate, cu atât mai mult dacă putem da și o mână de ajutor unor acțiuni nobile", spune Franco. Are în glas măsura și liniștea unui înțelept, iar ridurile de pe frunte subliniază, parcă, fiecare idee. Nu-i place să dea sfaturi, dar copiii merită toată atenția din partea noastră, spune el, și în viață, la fel ca în sport. "Tot ce trebuie să facem e să le cultivăm bucuria, să le ținem vii pasiunile. Bucurie în tot ce faci, ăsta e secretul", îmi spune marele Baresi, privind încântat tabloul primit cadou din România.
*
Super-meciul demonstrativ România - Italia, "Generații pentru generații", a fost organizat de către Societatea Academică a Științelor Comportamentale din România, cu ajutorul Ambasadei Italiei la București. Fondurile obținute în urma acestui meci vor fi folosite pentru finalizarea construcției centrului social al parohiei Lada, din județul Teleorman, și pentru amenajarea unei bucătării sociale pentru hrănirea copiilor săraci și a bătrânilor neajutorați din parohia Valea Dobârlăului, din județul Covasna.
(Fotografiile autorului)