MECIUL LEGENDELOR: ROMÂNIA - ITALIA

Ciprian Rus
Întâlnire la vârf!

- Ce microbist nu a visat, măcar o dată în viață, să-l poată vedea aievea pe celebrul Antognoni, campion mondial cu Italia? Cine nu și-ar fi dorit să prindă pe viu Milanul lui Baresi? Cine nu-și mai amintește febra "Italiei '90" și golurile lui Toto Schillaci, "salvatore della patria"? Ei bine, visurile acestea s-au împlinit. Marii jucători ai Italiei s-au întâlnit cu jucătorii Generației noastre de Aur, într-un meci special, dedicat unor copii nevoiași, în care inima a contat la fel de mult ca tehnica, iar zâmbetele mai mult decât scorul final... -

Amintiri din "Epoca de Aur"

Pe unii nu i-am văzut jucând niciodată. Am auzit, doar, despre ei, povești cu parfum de legendă. Pe alții i-am prins, "tremurat", de la bulgari sau unguri, în meciuri în care harul lor răzbătea luminos, chiar și prin puzderia de 'purici" ai televizoarelor alb-negru. Cu unii am trăit "nop­țile magice" ale Giannei Nanini, la Ita­lia '90, prima noas­­tră vară de liber­tate, după ieșirea din co­munism, vara aceea de neuitat, cu Hagi, Lă­cătuș și Balint, Toto Schillaci, Mara­dona și Lothar Matthäus. Ne-am putut bucura, mai apoi, de alte vedete, în '94, la Mondialul Ame­­rican. Au trecut pes­te 20 de ani de a­tunci și, în toată nebu­nia din jur, ni s-a făcut foarte dor de ei și de vremurile în care mun­ca și talentul în­sem­­nau mai mult decât mar­ke­tingul, tatuajele și fre­zele fițoase.
Din vremurile ace­lea, din fotbalul serios și generos al anilor '70, '80 și '90, au revenit prin­­tre noi, taman ca-n visele copilăriei, unde timpul nu e altceva de­cât un brav supus al ma­giei, câțiva dintre ma­rii eroi ai sportului-rege: Baresi, Toto Schil­laci, Antognoni, Dan Petres­cu, Belo sau An­done, jucând iarăși îm­preună. Tinerețe fără bă­trânețe! S-a întâmplat pe 1 iu­nie, de ziua copiilor, care s-au bucurat de jocul și de joaca acestor mari vedete, dar și de generozitatea lor, căci, dincolo de fotografii, autografe și amintiri de neuitat, fondurile obținute de pe urma meciului "Ge­nerații pentru gene­rații", s-au îndreptat către copiii ne­voiași din două parohii orto­doxe. Tot mai rar, în zilele noastre, talentul și omenia au concurat într-un spec­tacol atât de total...

Pase printre glume

Din start, scorul contează cel mai puțin. Simți asta încă de la încălzire, căci stretchingul nu e nimic altceva decât motiv de glume între foștii colegi. Ita­lienii ies primii de la vestiare, direct cu zâmbetul pe buze, gata de poze și de autografe, ai noștri profită de momentele de dinaintea partidei pentru a mai schimba două vorbe cu cei cu care nu s-au mai văzut de mult. Sunt laolaltă jucători din patru generații, Ionel Au­gustin și Gino Iorgulescu, Țețe Moraru, Andone și Tudorel Stoica, Belodedici, Prodan, Petrescu și Ste­lea, iar alături de ei, surpriza organizatorilor, Hagi junior, fiul de 17 ani al lui Gică Hagi, chemat să poar­te tricoul cu numărul 10 al Naționalei, în lipsa tatălui.
Seniorii își fac loc imediat în echipa de start a Ro­mâ­niei, prilej pentru Moraru să se evidențieze printr-o paradă de efect. Încet-încet, tinerii le iau locul, astfel că Stelea are și el serios de muncă în cadrul, cam strâmt pentru el, al porții de handbal de la Sala Flo­reasca, gazda partidei. "Arnold" e într-o formă de zile mari, ca și cum timpul ar avea mai multă răbdare cu el, ca și cu Tudorel Stoica sau cu Belodedici. Belo e motorul echipei, longilin și elegant, fuge și în atac, și în apărare, dacă nu l-ar trăda freza aceea de rebel de început de anii '80 ai zice că e vreun coleg de-ai lui Ianis Hagi, de la Naționala de juniori. În schimb, cu alura sa de "greu" și cu mișcări pe măsură, Gino Ior­gulescu e ținta ironiilor de pe banca echipei noastre. "Nea Gino, ai noștri sunt în galben!", îi strigă Adrian Mutu, de câte ori căpitanul nostru greșește o pasă. Atmosfera e relaxată, Andone, Augustin și toți ceilalți râd cu poftă, micile erori sunt mai savuroase decât reușitele personale.

Eleganța marilor campioni

Italienii joacă mai bine, sunt mereu în tur­neu cu astfel de me­ciuri, se an­tre­nează săp­tămâ­nal, iar asta se ve­de. Baresi e pes­te tot, bătrânelul ple­șuv care îmi zâmbise la intra­rea pe te­ren s-a trans­for­mat într-o mașină de fot­bal. Nimic nu trădează vâr­­­sta, nimic nu trădează efortul, totul e bucurie, pur și simplu. Ma­rele că­pitan al Mila­nu­lui și al Naționalei Italiei ține o lec­ție deschisă des­pre fru­mu­sețea fără vârstă a spor­tului. "M-a impre­sio­­nat Baresi, ca de fie­care da­tă. Are eleganța aceea a mare­lui cam­pion, care nu are nimic de de­mon­­strat nimănui. Nu o să îl auzi lăudân­du-se, are o răb­dare in­finită cu toți ceilalți, e vesel tot timpul, un ca­racter rari­sim, o ma­­re bucurie să te întâl­nești cu el", avea să îmi spu­­nă, a doua zi, Ioan Andone, într-o scurtă "analiză" a meciului.
Antognoni, Rizzitelli și Toto Schillaci, favoritul con­sistentei galerii italie­ne prezente la meci, aveau să facă și ei spectacol. Mici detalii decupate pe par­che­tul Sălii Floreasca, din vremurile în care toți cei de pe te­ren erau vedete ale fotbalului internațional. N-a fost nevoie decât de niște pase, de niște driblinguri și ges­turi care îi consacraseră deja cu 20 de ani în urmă, pen­tru a retrăi, cu toții, poveștile unor meciuri de neui­tat, și pentru a realiza, încă o dată, cât de dor ne era de ei.

Hagi junior, debut în "Naționala mare"

"Generații pentru generații" s-a numit eveni­men­tul, iar întâmplarea a făcut ca marea surpriză să fie apa­riția lui Hagi junior printre colegii de generație ai tatălui său. Tehnic și fâșneț, Ianis a lăsat o im­presie plăcută, și în tabăra noastră, și în cea a ita­lienilor. "A avut emoții mari la început, dar s-a descurcat de mi­nune", îi șoptește, după meci, Dan Petrescu lui Gică Hagi, venit și el, între timp, să-și vadă fiul alături de prietenii săi. "Mi-a plăcut Ianis, joacă altceva decât Gică, dar se vede că are calități extraor­di­nare, seriozitatea o are exemplu de la tatăl său, a crescut într-un mediu în care s-a res­pirat numai fotbal și sper că va avea o carieră fru­moasă", adaugă Andone, în vreme ce Antog­noni și Baresi nu contenesc nici ei cu laudele, în fața lui Gică, roșu ca racul de emoție. "Dacă juca și Hagi se­nior, nu sunt așa de sigur că am fi câștigat me­ciul", încheie pe ton de glumă Antognoni, fosta mare vedetă a Fiorentinei, echipă care, se zvo­nește, l-ar fi transferat deja pe Ianis Hagi. Meciul se în­che­ie cu fanii intrând pe teren pentru auto­grafe și fo­tografii, iar cea mai specială dintre toate e cea în care An­tognioni se pozează alături de Adi Mutu și Ianis Hagi, doi foști mari "decari" ai Florenței și o tânără speran­ță, gata să le calce pe urme: "Generații pentru genera­ții".

Despre copilărie și bucurie, cu Schillaci și Baresi

"Meciuri ca acesta îmi amintesc mereu cum am început fotbalul, jucând pe străzile din Palermo, ju­când doar de dragul jocului. Amintirile din copilărie sunt întotdeauna frumoase, pentru că atunci nu te gândești la ce se poate întâmpla, unde poate duce po­vestea. Pur și simplu, îți place fotbalul, iei o minge și te joci. Ești doar tu și pasiunea ta. Abia mai apoi îți pui problema că ai putea ajunge cineva", îmi spune, printre picături, Toto Schillaci, la marginea terenului, în timp ce nu mai prididește să dea autografe. Băiatul uscățiv și emotiv care impresiona o lume întreagă, de­ve­nind, dintr-un celebru necunoscut, "salvatorul pa­triei", la Mondialul din Italia, în '90, e acum un alt om. Joacă în filme, are apariții la emisiuni de succes în Italia, e tatuat ca un băiat rău, are o freză care nu mai amintește deloc de începutul de calviție de acum 25 de ani și are un zâmbet de actor rasat. Dar, pe dinăun­tru, a rămas același copil care a luptat din greu ca să răzbească în viață și care e gata oricând să sară în primul avion, când vine vorba să dea o mână de ajutor pentru copiii necăjiți, așa cum a făcut-o jucând acest meci la București.
Franco Baresi, considerat de mulți drept cel mai mare fundaș al tuturor timpurilor, e și el emoționat după întâlnirea cu micuții cărora le-a fost dedicat acest meci. Ține în mână un tablou pictat de unul dintre ei și nu-și poate lua ochii de la el. "Ne-am bucurat când am auzit care e scopul acestui meci și nu am ezitat niciun moment să venim încoace. România e o țară minunată, care îți oferă mereu surprize extraordinare, avem mulți prieteni aici, cu unii am jucat ani de zile în Italia și e o plăcere să-i revedem de câte ori se poa­te, cu atât mai mult dacă putem da și o mână de ajutor unor acțiuni nobile", spune Franco. Are în glas măsu­ra și liniștea unui înțelept, iar ridurile de pe frun­te subliniază, parcă, fiecare idee. Nu-i place să dea sfa­turi, dar copiii merită toată atenția din partea noas­tră, spune el, și în viață, la fel ca în sport. "Tot ce tre­buie să facem e să le cultivăm bucuria, să le ținem vii pa­siunile. Bucurie în tot ce faci, ăsta e secretul", îmi spune marele Baresi, privind încântat tabloul primit cadou din România.

*

Super-meciul demonstrativ România - Italia, "Generații pentru generații", a fost organizat de către Societatea Academică a Științelor Comportamentale din România, cu ajutorul Ambasadei Italiei la Bucu­rești. Fondurile obținute în urma acestui meci vor fi folosite pentru finalizarea construcției centrului social al parohiei Lada, din județul Teleorman, și pentru amenajarea unei bucătării sociale pentru hrănirea copiilor săraci și a bătrânilor neajutorați din paro­hia Valea Dobârlăului, din județul Covasna.

(Fotografiile autorului)