Se țin astfel:
* Luni: pentru orice dorință, cerere pe care o facem și dorim să ne fie împlinită (căsătorie, serviciu, examene, copii, înțelegere în căsnicie, ascultare din partea copiilor și tot ce ne dorim cu binecuvântare de la Dumnezeu spre binele nostru și al familiei).
* Miercuri: pentru năpastă (învinuiri nedrepte la serviciu sau acasă, când ești purtat prin judecăți și dreptatea trebuie să câștige, să se descopere adevărul că ești nevinovat, pentru limpezirea situației, pentru scoaterea la iveală a adevărului).
* Vineri: pentru farmece, boli, blesteme și dușmani, și în general pentru iertarea păcatelor celor vii și celor răposați din neamurile noastre; vinerea facem rugăciuni pentru ușurarea lor, dar nu numai pentru neamuri, ci și pentru străini, cunoștinte sau foști prieteni care au decedat și pe care astfel îi ușurezi în viața de dincolo. Pentru răposați dai și pomelnicul cu parastas la trei mânăstiri sau, dacă a fost foarte păcătos, la șapte mânăstiri, acolo unde se face zilnic sfânta liturghie pentru un an de zile. În acest timp postești și tu vinerile la rând, mai faci de poți și ceva milostenie pentru sufletele lor către Dumnezeu. Mare pomană faci dacă te rogi ca bunul Dumnezeu să ierte păcatele unui suflet și să-l scoată din chinurile iadului. Iar pe tine Dumnezeu te va răsplăti și în această viață și în cea de dincolo, astfel vei căpăta îndurare pentru păcatele tale.
Când se ajunează în aceste zile de post, se fac și rugăciuni și se aprind și lumânări care se ard în patru timpi, astfel:
* în zilele de luni și miercuri se aprind câte 7 lumânări;
* vinerea se aprind 9 lumânări care se așează în semnul sfintei cruci: 3 pentru iertarea păcatelor, 3 pentru blesteme, 3 pentru farmece și dușmani văzuți și nevăzuți, știuți și neștiuți.
Se mai fac și 40 de mătănii, în patru timpi, după rugăciuni.
Când se ține post negru, așa cum s-a arătat mai sus, hrana pe care ar fi trebuit să o mănânci în acea zi (dar numai hrană de post) să o dai la un sărac (sau o sumă de bani), spunându-ți numele de botez celui ce îi dai milostenie, ca el să se roage pentru tine.
În zilele de post nu trebuie să te cerți cu nimeni, orice s-ar întâmpla, oricât te-ar supăra cineva și orice ispite ai avea.
Nu trebuie să dormi mai mult pentru a trece timpul mai repede, pentru că asta înseamnă că încerci să te înșeli pe tine însuți.
Nu trebuie să știe nimeni că postești în afară de cei ai casei, și nu trebuie să te lauzi cu asta.
Să nu faci vizite, ca să nu fii obligat să spui că postești și pentru a nu fi ispitit și pus în situația să mai faci și alte păcate.
Fugi cât poți de orice păcat cu care te ispitește necuratul diavol, pentru a nu-ți fura strădania făcută în ziua de post și pentru a nu pierde folosul ce-ți vine din această jertfă.
Nu uita că postul nu este numai înfrânare (adică abținere) de la mâncare și băutură, ci și abținerea de la orice alt păcat.
Pentru ziua de luni, când se ține post negru până la ora 12 noaptea, după rugăciune, mătănii și după ce au ars complet cele 7 lumânări ce le-ai aprins de dimineață, spui: "Sfinților Arhangheli Mihail și Rafail, duceți nevrednica mea rugăciune și nevrednicul meu post la bunul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor mele, ale părinților mei, ale bunicilor mei, ale celor adormiți din neamurile noastre, ale moșilor și strămoșilor până la al nouălea neam și-mi dăruiți mie împlinirea dorinței mele (spui dorința)".
Dacă ai vreun prieten (prietenă), să nu trăiești cu el în afara legii lui Dumnezeu (cununie), căci lui Dumnezeu nu-i place curvia, iar rugăciunea ta nu este primită (păcatul desparte pe om de Dumnezeu).
Dacă ești căsătorit(ă), să nu te culci cu soțul în același pat în zilele de post, chiar dacă nu te împreunezi cu el: înaintea lui Dumnezeu este spurcăciune și aceasta pentru că trupul bărbatului este mai neputincios și tot dorește femeia și se socotește că-l ispitește și chiar diavolul face înadins ispita pentru el, ca tu să pierzi dulceața postului și ajutorul lui Dumnezeu în dorința sau necazul pe care îl ai.