- Capul Doloșman, nordul Dobrogei. Cel mai spectaculos sit arheologic din țara noastră: o cetate veche de aproape trei milenii, cățărată pe cel mai înalt promontoriu de pe malul lacului Razelm. Un loc care i-a magnetizat pe traci, pe greci, pe romani și pe turci, pe lipoveni, pe bulgari și pe ruși, un tărâm binecuvântat de zeii și Dumnezeul tuturor acestor popoare, și pe care noi, cei de astăzi, nu am învățat încă să-l prețuim la valoarea lui. Bun venit la Orgame, pe tărâmul celor o mie de zei! -
Povestea unui început de lume
Valurile și vânturile au mușcat, veacuri la rând, din malul rotund, ca dintr-un fruct oprit. Din pofta dezlănțuită a naturii, din pasiunea sălbatică a apelor bântuite de doruri venind din depărtările facerii lumii, s-a zămislit o minune cum nu s-a mai pomenit la Pontul Euxin. Un colț aspru de stâncă, înalt de zeci de metri, flancat de un orizont de ape albastre, în mijlocul unui tărâm blând și roditor, binecuvântat de soare și îndestulat de Dunăre. Un paradis ca-n visele cele mai frumoase ale omenirii, în care nu trebuie decât să întinzi mâna ca să-ți răsfeți pântecele cu poamele pământului și cu peștii apelor. Iar deasupra, de veghe peste acest paradis, o cetate dăinuită cu migală de natura care, zidindu-se pe sine, ofrandă, la temelia propriei opere, a dat poveștii o grandoare de necuprins. O citadelă șlefuită în piatră, pe care o privești cu teamă, mic, de jos, din barca plutind pe apă, și din care, odată ajuns sus, scrutezi depărtările, până la zeci de kilometri în zare, fără teama că cineva ar îndrăzni să-ți pună gând rău.
Capul Doloșman îi spune acum clonțului de stâncă ce desparte două dintre "Marile Lacuri" ale Dobrogei, Razimul și Golovița. Cunoscut doar oamenilor Deltei și câtorva inițiați pasionați de istorie și de arheologie, acest loc unic - nu doar în România, ci și în întreaga regiune din jurul Mării Negre - stă ascuns, departe de ignoranța noastră, la 40 de kilometri, în linie dreaptă, la nord de vechea Histrie, care i-a fost surată de-a lungul a mii de ani de istorie, la mai puțin de o oră cu mașina de Tulcea și la câteva ore de vâslit de Gura Portiței. Așa sună reperele din zilele noastre. Superficială, cum ne-a fost povestită la școală, istoria noastră omite faptul că acest paradis e primul loc din România de azi pomenit în scrierile antice, menționat ca cetate în opere de seamă, înainte de Histria coloniștilor greci, înainte de Argedava marelui Burebista, înainte de Sarmizegetusa lui Decebal, înainte de Ulpia Traiana. Primul loc care ne-a făcut cunoscuți în lume...
Istoria într-un cuvânt: Orgame
"Orgame, cetatea de la Dunăre", scria, cu 6 secole înainte de Hristos, un celebru geograf și scriitor din Grecia antică, într-una dintre lucrările sale, care avea să fie citată deseori de istorici, până și în epoca medievală. "Este prima menționare a unei localități de pe teritoriul României de azi, într-o operă antică. Acum mai bine de 2500 de ani, despre cetatea Orgame de la Capul Doloșman se vorbea ca despre un polis, un oraș în toată puterea cuvântului", spune arheologul Florin Topoleanu, fost director al Muzeului de Istorie și Arheologie din Tulcea și coordonator al săpăturilor arheologice de la Capul Doloșman.
Orgame: primul nume din istoria României, așa cum o știm noi, în 2015. Cu mii de ani în urmă, într-o vreme din care ne-au rămas ca mărturii doar oale și ulcele, pe malul Mării Negre, într-un golf bine dosit, din care aveau să se formeze, mai apoi, "Marile Lacuri" de apă dulce de la gurile Dunării, un oraș înfloritor, apărat de o cetate pe măsură, atrăgea atenția lumii antice. Din tot ce s-a publicat și s-a analizat până în prezent, specialiștii au ajuns la concluzia că Orgame a fost primul oraș întemeiat de greci la Marea Neagră, mai devreme cu o generație decât mult mai cunoscuta cetate a Histriei. Numai că, dacă Histria sau Tomisul vor păstra, după înființare, un rol important în fiecare epocă istorică ce avea să urmeze, povestea orașului Orgame e învăluită într-o mantie de mister, vreme de secole. "Orgame, cetatea de la Dunăre", învățau, generație după generație, arheologii și istoricii pasionați de lumea antică, dar nimeni nu știa unde s-ar fi putut afla acest Orgame.
Târziu abia, la începutul secolului XX, o altă descoperire, un document care menționa teritoriile cetății Histria, pe la anul 100, pe vremea lui Decebal, dă primele indicii despre poziționarea străvechii cetăți. Documentul vorbea despre zona de nord a Histriei, iar în acea zonă nu se cunoșteau decât niște ruine uitate de lume, undeva la Capul Doloșman... "Evrika!". Acolo trebuie să fi fost acel Orgame, "polisul" despre care grecii vorbeau cu două milenii și jumătate în urmă! Profesorul ieșean de arheologie Paul Nicorescu avea să înceapă de urgență dezvelirea misterelor celui mai vechi nume din istoria noastră. Era în 1926, într-o epocă și într-o Românie care știau să pună preț pe trecut...
Babilonul "Marilor Lacuri"
În biroul său de la Muzeul din Tulcea, doldora de cărți și de mici capodopere ceramice antice pe care le studiază cu acribie, Florin Topoleanu îmi vorbește cu pasiune despre anii de pionierat ai arheologiei românești și despre primele descoperiri fabuloase de la Orgame. E fascinat de vechea cetate grecească la care a săpat, ca arheolog, încă din tinerețe, la fel cum e fascinat de tot ceea ce înseamnă zona aceasta de la întâlnirea Dunării cu Marea. "E o zonă cu adevărat specială, și istoric, și cultural! Dincolo de orice parti-pris, e la nivelul Hunedoarei dacice, din acest punct de vedere. Zona aceasta a reprezentat, în permanență, o atracție irezistibilă pentru toată lumea", spune arheologul, atunci când ajunge la extinderea Imperiului Roman până la gurile Dunării și la stăpânirea de către romani a cetății Orgame, Argamum, cum i-au latinizat ei numele.
Apoi Florin Topoleanu îmi vorbește despre cultura băștinașilor, cu care grecii au intrat în contact. Îmi vorbește despre romanii care s-au întins până la Deltă, încă înainte să se războiască cu dacii. Unde-i mai pui, apoi, pe genovezi, veniți aici prin secolul XIII, și pe lipovenii fugiți de urgia țaristă, pe turcii care au stăpânit Dobrogea sute de ani, pe bulgari, pe ruși... Timp de trei milenii, civilizații și popoare, care de care mai diferite, venind din Asia Mică, din insulele Mediteranei, din inima Europei, de la Roma și, mai apoi, din Genova, din Balcani și din întinderile nesfârșite ale Rusiei, toate au găsit aici, între "Marile Lacuri", tărâmul făgăduinței la care visaseră de generații!
Afară, la Tulcea, plouă infernal. Explorarea Capului Doloșman și a "Marilor Lacuri" se amână cu o zi. O zi pe care nerăbdarea o lungește la infinit. Trebuie să fie ceva ascuns în ierburile înalte ce înconjoară ruinele cetății sau ceva îngropat pe sub zidurile genoveze, ce se înalță, încă semețe, pe dealul ce străjuiește bălțile de la Enisala, o fi ceva ce primii coloniști greci au dus cu ei în mormintele somptuoase despre care îmi vorbește arheologul Topoleanu. Trebuie să fie ceva! Altfel, ce i-a atras pe toți în preajma Razimului și a Goloviței? Ceva magic îi va fi adus aici, la gurile Dunării, ceva magic îi va fi făcut pe toți să viseze la aceste meleaguri unice, precum visau miticii argonauți la "lâna de aur".
Raiul dintre fluviu și mare
"Le arătam, la un moment dat, unor prieteni, imagini de la Capul Doloșman, imagini foarte spectaculoase. «De unde ziceți că sunt?», îi provoc. «Italia!», spun unii. «Grecia!», spun alții. «Nici vorbă, prieteni dragi, sunt de la noi, de la Jurilovca!»", îmi povestise Florin Topoleanu, cu o zi înainte. Înțeleg perfect acum, când privesc Capul Doloșman din unduirea bărcii, uimirea amicilor arheologului tulcean. Un promontoriu înalt se rupe din mare, iar sus, din coama înverzită a dealului, răsar, ca un refuz al uitării, vechile ziduri greco-romane. Duc aparatul foto la ochi, iar cadrele developează, unul după altul, imagini desprinse, parcă, din ilustratele cu spectaculoasele țărmuri ale Italiei, Greciei sau Croației, acolo unde cetățile de piatră se nasc din spuma mării. Nicăieri la Marea Neagră nu mai există un țărm atât de înalt, de aproape 40 de metri! Asemenea argonauților care au pornit, în vremuri mitice, din vechea Eladă, ca să caute "lâna de aur" prin părțile Pontului Euxin, primii temerari greci care s-au aventurat în această zonă, în căutare de hrană (grânarul daco-geților făcuse ocolul lumii) vor fi fost uimiți să descopere un loc care semăna atât de mult cu țărmurile lor de acasă! Dar surpriza a fost și mai mare. Îndărătul coastei stâncoase ce intra pe atunci în Marea Neagră, navigatorii greci aveau să găsească chiar raiul pe pământ! Nici vorbă de stâncile seci ale Greciei, în care doar măslinii pot crește: aici, la gurile Dunării, era pământul cel mai fertil pe care îl găsiseră vreodată. Aici, oamenii locului erau pricepuți într-ale agriculturii, iar roadele pământului valorau greutatea lor în bijuterii de preț. Zeci de ani, poate secole, vor fi adăstat comercianții greci în golful de la Capul Doloșman. Aduceau vinuri, ulei de măsline, ceramică și podoabe pentru căpeteniile localnicilor și duceau înapoi, în Atena sau în insulele din Asia Mică, pe care le colonizaseră deja, grâne și fructe cum nu se mai pomeniseră prin părțile acelea. Cu timpul, unii dintre ei nu s-au mai dat duși. Prinseseră prea mare drag de acest colț de rai dintre fluviu și mare. S-au rugat zeilor să le dea binecuvântarea să rămână aici, la gurile Dunării, iar zeii au coborât deasupra Dobrogei, în chip de pescăruși, să vadă cu ochii lor belșugul aflat. Unii dintre zei, se spune, nu s-au mai dat nici ei duși, și bântuie și azi întinderile de apă și stuf de la Capul Doloșman...
Mesaje de dincolo de moarte
Venind la pas dinspre Jurilovca, pe un drum asfaltat recent, care a introdus, din păcate, monumentul antic de la Orgame pe harta amatorilor de mici și grătare întinse pe bucăți de piatră smulse din ziduri vechi, nici nu îți dai seama când ai ajuns la Capul Doloșman. Înconjurate de vaste terenuri agricole, cultivate și dichisite precum gazoanele englezești, și apoi de o pajiște acoperită de ierburi sălbatice, ruinele cetății se scaldă într-o oază de vegetație.
Exact înainte de intrarea pe poarta cetății, un cerc din pietre, cu diametrul de 40 de metri, e urma celui mai vechi mormânt grecesc din bazinul Mării Negre, una dintre descoperirile arheologice cele mai importante din România. Ghidul nostru ad-hoc, profesorul de istorie Paul Condrat, fiu al locului și un obișnuit al cetății, la care a săpat pe vremea când era elev la Jurilovca, ne dezvăluie secretul celui mai mare și mai vechi dintre mormintele grecilor antici. "Peste aceste pietre, în jurul cadavrului care era incinerat la fața locului, a fost ridicat un tumul de pământ impresionant. Fără îndoială, este vorba despre un personaj de vază. Pe lângă faptul că amenajarea funerară este cu totul aparte, în jurul mormântului s-au găsit indiciile unui cult special. Generații întregi au adus aici ofrande în amintirea celui decedat!".
Dacă mormântul marelui colonist e învăluit într-o aură de glorie, în imediata apropiere, vechea lume greacă ne dezvăluie un mormânt care ascunde o dramă: o poveste cutremurătoare, despre căderea din grațiile zeilor! Arheologii au descoperit la Orgame mormântul unei tinere, se pare dintr-o familie cu stare, care a fost înhumată, și nu incinerată, cum era legea la greci. Indiciile duc la concluzia că tânăra a fost pedepsită prin decapitare, semn că făcuse păcat de moarte în fața zeilor, motiv pentru care nu mai putea fi demnă să fie incinerată!
Paradisul pierdut
Intru pe poarta cetății, o poartă-capcană, pe care aveai mult de furcă să o poți trece în caz de asediu, și pășesc pe lespezile înverzite de pe unul dintre fostele drumuri principale ale vechiului oraș. Sunt în mijlocul unui paradis pierdut, sălbăticit de verdele nebun al primăverii dobrogene. Câteva săptămâni i-au luat naturii să-și recâștige cetatea pe care marile imperii grec și roman au stăpânit-o vremelnic doar! Dacă pe vremuri mirosea a mirodenii aduse de navigatorii greci de peste mări și țări, acum miroase a mentă și a flori de câmp, iar urzicile, înalte de un stat de om, sunt vajnici cerberi pe ruinele îngropate în pământ, populate de miliarde de gâze, al căror zumzet e singurul semn ce amintește de forfota de odinioară a cetății. Ce univers fabulos trebuie să fi fost la Orgame! Merg de-a lungul străzilor principale și nu pot să nu-mi imaginez râvna și entuziasmul cu care primii coloniști au ridicat, piatră cu piatră, cetatea de pe malul apei. De-a stânga și de-a dreapta drumului sunt fundațiile de piatră ale caselor care, în vremurile antice, aveau zidăria ascunsă sub o tencuială subțire, de argilă. Dar, mai impresionant decât aceste urme de locuire, e simplul fapt că pășești printr-o cetate care a fost locuită aproape 2000 de ani, 700 înainte și încă vreo 1000 după Hristos. Aici a fost primul mare centru comercial grecesc de la Marea Neagră, aici a fost una dintre cetățile cu care dacii vor fi fost mereu în contact, aici au avut romanii unul dintre avanposturile lor de la marginea imperiului. Bogăția acestor minunate întâlniri dintre civilizații avea să mi-o arate arheologul Topoleanu în vitrinele Muzeului din Tulcea. Ceramică de cel mai înalt nivel al epocii antice, piese de decor și amfore pline, cândva, de licori, un veritabil tezaur format din misterioase vârfuri de săgeată, găsite, toate, în jurul Jurilovcăi, despre care specialiștii cred că ar fi fost niște monede timpurii... Trebuie doar să scormonești pământul în jurul Capului Doloșman ca să dai peste semnele istoriei timpurii a acestor locuri!
Altarul închinat mării
Tot aici, la Argamum, vor fi venit și primii creștini să propovăduiască legea cea nouă. Câteva ruine vechi de biserici te țintuiesc în loc. Sunt urmele primelor biserici creștine de pe teritoriul României de azi. Arheologii au descoperit trei bazilici la Doloșman, ca și variate obiecte inscripționate cu simboluri creștine, lucru ce spune multe despre importanța cetății Argamum, ca centru al lumii creștine, în primele secole de după Iisus! În afara cetății, la peste un kilometru, s-a găsit o a patra bazilică, ridicată peste un loc de cult al romanilor. Și chiar dacă zidurile s-au prăbușit, îți poți lesne imagina murmurul rugăciunilor, purtat de vânturi spre largul mării.
O biserică fără ziduri, cu altarul și cristelnița lipite de malul Razimului! Stâlpii sunt doar cioturi de marmură, pe care-i poți ridica tu, cu rugăciunile tale, până sus, la cer, iar deasupra, o catapeteasmă din senin și nori albi și diafani, mai ceva ca-n frescele Renașterii! Privești în zare, din balconul altarului de la Argamum, până departe, iar rugile, precum cânturile primilor preoți creștini, duc acolo unde, ca-n clipele de dinaintea Facerii, cerul, apa și pământul erau totuna...
Cobor din cetate pe mal. De-a stânga am Razimul, de-a dreapta Golovița, în depărtare, la doi pași, e misterioasa insulă Bisericuța, punct strategic în sistemul de apărare al cetății Argamum. Apa îmi fâșâie domol la picioare, aducând cu ea pietre mici, colorate, scoici și bucăți de ceramică antică. Trebuie doar să întinzi mâna ca să culegi, din apă, istoria. Îmi duc la ureche o scoică. Marea îmi îngână un cântec misterios, care amestecă, într-o armonie divină, incantațiile tracilor, cântecele vechilor coruri grecești, cu psalmii primilor preoți creștini, care au pus aici semnul crucii, singurul pe care timpul nu l-a șters niciodată.
Fotografii de ANDREI CHERAN