Secretele franțuzoaicelor

Iulia Vlad
Franțuzoaicele sunt printre cele mai admirate femei din lume și au un farmec greu de definit - elegan­te, ra­finate, misterioase... În țara care dă tonul modei și parfumurilor, simpli­tatea și naturalețea sunt la mare preț. Mis­terul frumuseții lor nu a fost încă dez­legat. Iată, însă, câteva "repere":

Franțuzoaicele...

*... sunt naturale în tot, inclusiv în ceea ce privește aspectul. Ele știu că "mai puțin înseamnă mai mult". De aceea, cu machiajul lor minimal, în­cear­­că să arate mai proaspete. Piele și păr impecabile, buze de un roșu în­drăz­neț, sprâncene bine conturate și îngrijite, gene întoarse, un strop de ri­mel, încă unul de fard de obraz, poate puțin anticearcăn.
*... de la vârste fragede, își îngri­jesc meticulos pielea și părul. Ele iau în serios în­grijirile cosmetice, astfel că din rutina zilnică nu lipsesc demachie­rea, aplicarea cre­melor și serumurilor de zi și de noapte. În loc să aștepte îm­bătrânirea și să lupte contra ei, ele preferă să folosească mijloace care îi amână și îi "catifelează" efectele. Fran­țuzoaicele au mare grijă ca părul să fie mereu tuns impecabil și să fie proaspăt spălat, pentru că "părul îngrijit și pan­tofii de bună calitate te fac să arăți sănătos și atractiv", spun ele.
*... folosesc cu încredere rețete și reme­dii vechi, "de la bunica", sau "din că­mară". Franțuzoai­cele au pro­priile ri­tua­luri de înfru­mu­sețare, cu pro­duse de casă, transmise de generații, cu in­gre­­di­ente care pot fi gă­site în bu­cătărie. Foarte popu­lare, fo­losite în măști pen­tru păr și față, sunt vinul, strugurii, uleiul de măs­line, iaurtul, untul, roz­ma­rinul. O re­țetă stră­ve­che, de mas­că pentru păr stră­lucitor, este amestecul din găl­­benuș de ou, rom și ulei de măsline, ca­re se întinde și se lasă pe păr timp de 2 ore. De aseme­nea, rețetele și ingre­dientele diferă în funcție de zonă. Ast­fel, lavanda, verbi­na și migdalele sunt ingrediente folo­site în sudul Franței, iar merele și al­gele marine sunt "ve­dete" în Bretania.
*... nu sunt obsedate să aibă corpul "lucrat" la sală. În comparație cu sura­tele lor din alte țări, care "trag de fiare" din greu, pentru a se păstra în formă, franțuzoaicele au o atitudine mult mai relaxată în legătură cu acest subiect. Nu o să le vedeți prea des intrând într-o sală de sport, pe care o consideră un loc "de tortură", unde sunt supuse unor exerciții grele și plictisitoare. Ele își păstrează linia corpului zveltă, pentru că merg mult pe jos sau aleg variante plăcute și mai ușoare de sport, cum ar fi gimnastica în apă, "aqua gym": mai distractivă și mai interesantă.
*... iubesc apa. Franțuzoaicele știu că "apa este sursă de viață" și că, dacă beau destulă apă, pielea va fi sănătoasă și strălucitoare. De asemenea, Franța este renumită pentru numeroasele sale izvoare de apă minerală, iar calitățile acestora sunt adesea exploatate în pro­duse de frumusețe.
*... știu că soarele e un dușman de temut al tinereții și frumuseții, de aceea nu se omoară după pielea bronzată la soare. Când le vedeți cu pie­lea ușor arămie, e foarte probabil ca "bronzul" să provină dintr-o sticlă sau dintr-un tub, decât să fie efectul a două săptă­mâni de plajă la St. Tropez.
*... nu în ultimul rând, sunt sigure pe ele și se iubesc așa cum sunt, cu defecte și calități, fără a avea nevoie de părerea și confirmarea celor din jur, iar asta le dă un farmec irezistibil.