Ei bine, toți s-au aflat în 2008, în topul vânzărilor mondiale de discuri. Sau ce ar putea să caute el alături de Lady Gaga și Michael Bublé, în concert?! Și totuși, toți trei i-au cântat reginei Elisabeta a II-a a Angliei, în 2009, la un dineu. Iar acestea sunt doar câteva dintre reușitele dirijorului olandez în vârstă de 65 de ani.
În cei aproape 40 de ani de carieră, el a încercat să creeze o punte între oamenii de rând și muzica clasică, pe care a interpretat-o atât în marile saloane de bal, cât și în sălile de concert sau pe stadion, alegând cu atenție bucățile cele mai ușoare și mai vioaie. Această dorință a lui de a face muzica cultă mai accesibilă publicului larg nu a fost întotdeauna privită cu ochi buni de colegii de breaslă, dar și-a câștigat în schimb numeroși fani, dovadă fiind cele peste 40 de milioane de albume și DVD-uri vândute în întreaga lume și cele peste 500 de Discuri de Platină și Aur obținute de el până acum. Și la noi în țară André Rieu se bucură de-o mare faimă, de aceea a programat un număr impresionant de concerte. În București, el va cânta, de șapte ori în Piața Constituției (pe 5, 6, 7, 11, 12, 13 și 14 iunie), în încercarea de a-i satisface pe numeroșii iubitorii de valsuri, care vor să se convingă pe viu de măiestria ucenicului vrăjitor al arcușului, dar și al baghetei de dirijor.
Zâna blondă de la vioară
André Léon Marie Nicolas Rieu s-a născut pe 1 octombrie 1949, la Maastricht, într-o familie de muzicieni. Nu este de mirare că și micul André a îmbrățișat cu drag și entuziasm muzica, încă de la primii pași în viață. Încurajat de tatăl său, care era dirijor, s-a apucat de studiul viorii, la numai 5 ani. "La început îmi era aproape imposibil să mă concentrez. Și asta pentru că profesoara mea era o zână atât de frumoasă și atât de blondă, că m-am îndrăgostit de ea la prima vedere. Așa că în loc să fiu atent la lecție, visam cu ochii larg deschiși la ea...", povestea artistul într-un interviu. Dar în ciuda piedicilor cu îndrăgosteala, André reușește încet, încet, să deprindă tainele acestui instrument, de care s-a îndrăgosit la fel de mult ca de doamna profesoară. A urmat mai apoi Conservatorul regal din Liège, apoi pe cel din Maastricht și, într-un final, și-a definitivat studiile la Academia de muzică și Conservatorul regal din Bruxelles.
Marjorie
Chiar înainte de-a fi terminat facultatea, André obișnuia să dea, împreună cu prietenii lui, mici reprezentații pe la diverse petreceri și serate. Tipul de reprezentații cu caracter popular îl atrăgeau în mod deosebit, căci muzica pe care o cânta era mult mai flexibilă, și atmosfera mai veselă decât în sălile de concert.
Cu toate că a fost înconjurat doar de muzica clasică, tânărul André a simțit întotdeauna că ceva îi lipsește. "În copilărie, mergeam cu tatăl meu la concerte. Mă fascinau, de-a dreptul, orchestra imensă și sunetele cărora le dădeau viață. Era fantastic. Cu toate acestea, nu puteam să înțeleg atmosfera sobră din timpul concertelor. Toți erau serioși. Nu aveai voie să tușești sau să râzi, să schițezi vreun gest, chiar dacă mie, muzica aceea mi se părea că transmitea numai bucurie, că e plină de veselie", se confesa artistul. Așa a început să îl preocupe să schimbe atitudinea oamenilor față de muzică, făcându-i să o îmbrățișeze cu toată inima, fără restricții. Iar dacă o vreme a ezitat să-și pună în practică aceste idei, sprijinul și încurajarea i-au venit de la Marjorie, iubita lui din facultate, care avea să-i devină soție în 1975. "Sunt căsătorit de 38 de ani și toată lumea știe asta. E ușor să te îndrăgostești. E mai greu să rămâi alături de persoana iubită. Iubirea presupune ceva mai mult decât perioada aceea de îndrăgosteală de la început. Înseamnă să dăruiești și să primești în egală măsură. Înseamnă să ai grijă de jumătatea ta, la bine și la rău. Știu că ce vă spun acum sună a clișeu. Dar asta este...", spunea André, într-un interviu acordat în 2013. Marjorie, pe atunci profesoară de germană și italiană, l-a sprijinit moral și l-a încurajat. Tot ea s-a ocupat de creșterea celor doi copii ai lor, Marc (născut în 1978) și Pierre (1981).
Magia valsului
În 1978, după terminarea studiilor, artistul olandez înființează Orchestra de Salon Maastricht, dar cântă în același timp și alături de Orchestra Simfonică Limburg. Asta până în 1987, când se hotărăște să formeze de acum faimoasa "Johann Strauss Orchestra" și propria-i companie de producție. Tot Marjorie avea să-i fie punct de sprijin în realizarea acestor visuri noi. Ea i-a devenit manager, rămânând, însă, discretă, în umbră, lucru pentru care André îi este extrem de recunoscător. "Întotdeauna am vrut să mă căsătoresc cu o femeie pe care s-o iubesc și alături de care să și pot lucra. Fără Marjorie, visul meu de a călători în lumea întreagă, cu propria-mi orchestră, nu s-ar fi realizat. Și pentru aceasta, îi voi fi mereu recunoscător", spunea el.
"Johann Strauss Orchestra" a pornit la drum, fiind alcătuită din 12 muzicieni tineri, dispuși să experimenteze ideile noi pe care le avea André despre muzică, pentru ca astăzi să ajungă la 80-150 de componenți, în funcție de concert. Rieu și orchestra lui și-au găsit consacrarea în 1992, când au lansat pe piață albumul "The Second Waltz". La scurt timp după lansare, piesa care i-a dat numele (Waltz No. 2 din Jazz Suite No. 2, de Dmitri Șostakovici) a urcat pe primul loc în topurile olandeze, depășind melodii pop-rock la modă, pentru ca mai apoi să cucerească întreaga lume. Bineînțeles că André și colegii lui au îmbrățișat pe mai departe valsul în concertele lor, căci spectatorii exultau, de-a dreptul, când îl ascultau. Iar olandezul și-a condus cu entuziasm orchestra către glorie, însoțit fiind de vioara lui, un Stradivarius ce datează din 1732. "Îmi place acest instrument. Îmi amintește de Maria Callas - foarte pasională", se confesa el.
Încet, încet "Johann Strauss Orchestra" a cucerit lumea, iar spectacolele lor din ce în ce mai elaborate și mai fastuoase au ajuns să fie găzduite pe toate continentele. Și în timp ce unii critici cred că mulțumită lui André Rieu valsul trăiește o a doua perioadă de glorie, alții s-au apucat să-l critice pentru "spectacolele lui teatrale" și "sentimentalismul deșănțat", care diminuează satisfacția pe care ar trebui să ți-o dea un spectacol de muzică clasică. Acest tip de critici nu l-au determinat însă pe André să-și schimbe cursul în carieră. El a continuat să popularizeze valsul, iar până azi a susținut peste 100 de concerte în întreaga lume, acumulând două premii World Music, pe lângă cele 400 de Discuri de platină pe care le deține.
În 2011, artistul olandez a acceptat să cânte un vals compus de sir Anthony Hopkins. Câștigătorul premiului Oscar compune muzică de ani buni, dar melodia "And The Waltz Goes On" a scris-o special pentru Rieu. "Sunt un mare admirator al lui André Rieu. E un mare muzician. Am sperat să îi placă melodia și s-o cânte cu orchestra lui. Iar ce a ieșit, m-a lăsat paf. Suna chiar mai bine decât îmi puteam imagina", declara marele actor, după ce ascultase, în premieră la Maastricht, primul concert în care a fost inclusă melodia compusă de el.
Și pentru că lui Rieu îi plac valorile tradiționale, seria concertelor lui va fi deschisă la București cu acorduri maramureșene. Zece perechi de dansatori ai Ansamblului Folcloric Național Transilvania s-au pregătit intens, împreună cu maestrul olandez, ca să evolueze pe scenă, alături de el. La București, dirijorul olandez vine însoțit de orchestra sa, formată din 100 de instrumentiști.
(Bilete mai găsiți în rețeaua Eventim. Au prețuri cuprinse între 172,8 lei și 864 lei categoria VIP.)