Construcția, în lungime de 2400 de kilometri, se va numi "Marele Zid al Ucrainei" și va avea rolul de a opri livrarea de armament rusesc pentru rebelii din așa-zisele "republici" din estul ucrainean. Estimat la 500 de milioane de dolari, costul proiectului va fi acoperit în mare parte din fonduri UE și din alte contribuții internaționale. Structura zidului va fi din oțel și sârmă ghimpată, iar construcția va fi supravegheată cu ajutorul unor echipamente de ultimă generație. Așadar, n-au trecut nici 26 de ani de la căderea Zidului Berlinului, și țara europeană care l-a construit în anii '50, Rusia, se vede izolată ea însăși de un zid, din cauza propriului comportament agresiv. Ne este dat să retrăim, la o scară mult mai mare, fiorii de spaimă ai fostei Cortine de Fier, izolaționismul absurd și amenințarea irațională de la începutul Războiului Rece... Fostă idee electorală a președintelui Petro Poroșenko, marele zid a început deja să fie instalat la Harkov, precizează portalul amintit, urmând să fie fortificat cu tranșee, turnuri de supraveghere și unități militare. De notat că prin acest zid, însăși Moldova de peste Nistru, Transnistria, va fi, practic, izolată de mama Rusie. Astfel, în mod neașteptat, zidurile de separare redevin la modă și în Europa de Est, și în Orientul Mijlociu. După marele zid construit de Israel, anii trecuți, în fâșia Gaza, primele două "cortine de fier" se vor construi chiar în acest an, în Bulgaria și Polonia. De neconceput în urmă cu doi-trei ani, vedem cum un nou război rece prinde contur. În timp ce Polonia dorește să izoleze enclava rusă Kaliningrad (puternic înarmată de Moscova), cu turnuri de supraveghere, înalte de 50 de metri, pe distanța de 200 de kilometri, Bulgaria va ridica un gard de sârmă ghimpată, cu senzori sofisticați de alarmare, de-a lungul graniței cu Turcia, pentru a se pune la adăpost de jihadiștii Statului Islamic (ISIS) și de refugiații din nordul Africii. În plus, granița dintre Bulgaria și Turcia va fi monitorizată de aproximativ 1.500 de polițiști de frontieră. Aceiași jihadiști au determinat și Arabia Saudită să demareze, în septembrie 2014, construcția unui zid, în lungime de 1000 de kilometri, la granița cu Irakul. Definite de unii analiști drept "monstruozități", zidurile aflate în construcție par "soluția ușoară", deși retrogradă și de modă veche, pentru apărarea teritoriului unei țări. În același timp, are loc militarizarea granițelor, îngrădirea mișcării oamenilor și împiedicarea schimbului de mărfuri. Aceasta nu e "lumea minunată" pe care o visam cu toții la începutul anilor '90, este o lume înfricoșată, amenințată, terorizată. Privind în jur, deși globalizarea ne atinge și la bine, și la rău, putem spune că, deocamdată, România este un tărâm ferice, în care e bine să trăiești. Acest lucru îl știu și foștii noștri compatrioți de peste Prut, care vor să vină Acasă. Dacă, într-o zi, vom fi nevoiți să ridicăm și noi un zid, acela nu trebuie să fie în niciun caz pe Prut. Abia scăparăm de celălalt, și știm cum a fost...