După cum arată un sondaj INSCOP, aproape 70% dintre români sunt de acord cu mărirea bugetului Armatei. Concetățenii noștri au început să se teamă și-și doresc o armată modernă, puternică. De cine se tem? Desigur, de Rusia. Teama de Rusia are o veche istorie la noi, încă din vremurile în care Țările Române se aflau sub ocupația "fraților" de la răsărit (secolele al 18-lea și al 19-lea). Tot sondajele arată că prelungirea războiului din Ucraina, cu înțelegerile de la Minsk doar parțial respectate, a accentuat, în rândul românilor, sentimentele nefavorabile față de Rusia. Cu precizarea că aceste sentimente sunt istorice, observăm că frica este din nou la ordinea zilei, ca în secolele trecute. Desele amenințări venite direct de la Kremlin ne dau fiori reci pe spinare. În mod natural, America și NATO sunt văzute de români ca singurii salvatori, deși scutul de la Deveselu și bazele de la Kogălniceanu și Câmpia Turzii ne-au transformat în ținte sigure și prioritare. Tot sondajele arată că susținerea românilor pentru alianța strategică cu SUA și Germania (după alegerea lui Johannis ca președinte) este covârșitoare, depășind 90%. În acest context, ne-am gândit să apelăm la un diplomat de prim rang, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, pe care l-am rugat să analizeze "nivelul de frică românească" față de Rusia, în contextul noului război rece, pe care l-a declanșat neo-țarismul rusesc. I-am adresat domnului ministru întrebări aflate pe buzele multor români, cu convingerea că, pe cât îi vor permite limitele diplomației, ne va înfățișa lucrurile așa cum sunt.
"România nu este intimidată de discursul rusesc"
- Românii se tem că Moscova va pedepsi Bucureștiul pentru apartenența la structurile occidentale. În calitatea dvs. de responsabil pentru treburile externe ale țării, puteți să îi liniștiți?
- Nu aș vrea să ne oprim la paradigma potrivit căreia acest interviu ar trebui să fie subsumat unui ipotetic sentiment de frică față de o țară sau alta. Nu cred că românii se tem că cineva îi poate "pedepsi" pentru apartenența la structurile europene și euro-atlantice, deoarece ne-am îndreptat în această direcție în mod natural, în baza voinței liber consimțite și a adeziunii la un set de valori. Sistemul de securitate occidental și apartenența la aceste structuri sunt elemente care garantează securitatea României. În discursul oficial rus, există accente agresive, care se referă în principal la inițiative și proiecte specifice ale NATO, iar abordarea rusă vizează toți aliații care participă la acestea, inclusiv România. Dar România nu este intimidată de acest tip de discurs. Măsurile pe care NATO le-a luat în urma deciziilor adoptate la summitul din Marea Britanie, de anul trecut, sunt destinate protecției aliaților din flancul estic, tocmai în urma a ceea ce s-a întâmplat în Ucraina: anexarea ilegală a Crimeii și susținerea de către Federația Rusă a separatiștilor pro-ruși din estul Ucrainei. Măsurile de reasigurare și adaptare ale NATO au apărut ca reacție la o anumită atitudine agresivă a Rusiei. Federația Rusă nu poate să invoce aceste măsuri de protecție a aliaților de pe flancul estic ca justificare pentru a adresa amenințări mai mult sau mai puțin directe către aceste țări. Același tip de discurs poate fi anticipat în continuare și în cazul operaționalizării Facilității Aegis Ashore, de la baza militară românească de la Deveselu. Am subliniat în repetate rânduri că sistemul respectiv de apărare împotriva rachetelor balistice este pur defensiv, vizează amenințări din afara spațiului euro-atlantic și nu este îndreptat împotriva Rusiei, iar dezvoltarea sa a fost efectuată transparent, potrivit deciziilor reuniunilor NATO la vârf de la Lisabona, Chicago și Newport. Sistemul de la Deveselu contribuie însă la consolidarea capacităților Aliate de apărare pe fondul proliferării amenințărilor balistice, inclusiv la nivelul amenințărilor nestatale.
- Mulți se întreabă, în spațiul oferit de internet, dacă n-ar fi mai înțelept să ne înțelegem separat cu Marele Vecin de la răsărit, lăsând deoparte umbrela NATO. Cât de realist este acest scenariu?
- Cred că trebuie să fim cât se poate de realiști și pragmatici. Care ar putea fi obiectul unei înțelegeri separate, într-un context în care dreptul internațional este încălcat atât de evident și de o manieră unilaterală? Cine poate garanta că evoluții de securitate similare celor din Ucraina nu pot fi repetate în orice altă parte a regiunii, în baza unei interpretări abuzive, unilaterale, a dreptului internațional? Să nu uităm că unicitatea NATO rezidă în faptul că nu este doar o alianță militară, ci o alianță politico-militară fundamentată pe valori. Odată ce faci parte dintr-un sistem de valori, credibilitatea ta ca stat rezidă tocmai în consecvența abordărilor.
- În cazul unei invazii rusești, NATO și SUA ar activa Articolul 5 și ar veni în ajutorul României?
- În primul rând, resping ideea unui atac la adresa țării noastre. Sunt convins că, la nivel internațional, există suficientă responsabilitate pentru a se evita un asemenea scenariu și pentru ca Rusia să se reîntoarcă la o conduită în acord cu dreptul internațional. Cu toate acestea, sarcina primordială a Alianței Nord-Atlantice, apărarea colectivă, consfințită în Articolul V al Tratatului de la Washington, își menține relevanța. În contextul actual de securitate, marcat de evoluții imprevizibile, NATO rămâne angajată ferm pentru apărarea tuturor Aliaților. În cursul anului 2014, vizitele în România ale înalților oficiali americani, între care și vicepreședintele SUA, Joseph Biden, și secretarul Apărării, Chuck Hagel, dar și a Secretarului General NATO, au confirmat angajamentul ferm al SUA și NATO pentru aplicarea Art. V al Tratatului de la Washington. Măsurile de reasigurare a Aliaților estici, adică derularea de exerciții și antrenamente comune, de misiuni aeriene, dislocarea de forțe terestre prin rotație, precum și dislocarea de forțe navale, au confirmat fermitatea răspunsului NATO și au demonstrat și continuă să demonstreze solidaritatea cu Aliații estici și indivizibilitatea securității Aliate. În același timp, obiectivul creșterii cheltuielilor de apărare este unul stabilit la nivel Aliat, iar România este printre promotorii acestuia. În ianuarie 2015, a fost încheiat un pact național la nivelul forțelor politice din România, care consfințește acest obiectiv - atingerea unui procent de 2% din PIB dedicat apărării - și stabilește menținerea nivelului respectiv pe o perioadă de zece ani. În plus, forțele armate române participă la măsurile de reasigurare menționate mai sus, aspect relevant pentru creșterea inter-operabilității cu forțele Aliate. Nu trebuie să uităm că forțele armate române au dobândit o experiență importantă prin participarea la misiuni internaționale, experiență deosebit de apreciată de Aliați și parteneri.
"Nu putem vorbi de iminența unui război, deoarece există disponibilitatea de reluare a dialogului NATO-Rusia"
- Demersurile europene față de ruși par timide. Strategi, mai degrabă, ai declarațiilor făcute la masa verde, șefii UE par de-a dreptul neputincioși față de cizma ocupantului rus, care tace și face. Ar trebui să ne pregătim de război?
- În acest moment este greu de anticipat când și în ce mod va fi rezolvat conflictul din Ucraina. Aplicarea completă a pachetului de măsuri convenit la Minsk, la 12 februarie 2015, este în măsură să faciliteze limitarea numărului de pierderi de vieți omenești. Dar pentru acest deziderat este nevoie de voință și de un angajament mai solid, care să conducă la o soluție politică. S-au înregistrat o serie de evoluții relativ pozitive, însă nu în mod necesar ireversibile. Pachetul de măsuri de la Minsk reprezintă o foaie de parcurs spre soluționarea politică și cuprinzătoare a conflictului din Ucraina, dar trebuie prevenită posibilitatea ca acesta să fie utilizat ca o pauză pentru separatiști, în vederea regrupării și relansării ofensivei militare. Pozițiile României, ca stat membru al UE și NATO, au fost și sunt clar și consecvent exprimate. În relațiile internaționale, statele pornesc de la interesele directe pe care le au într-o anumită chestiune sau față de o anumită țară. Trăim într-o lume interdependentă, astfel că statele sunt nevoite să își ajusteze interesele individuale în funcție de rețelele din care fac parte. În general, în contextul crizei din Ucraina, s-a reușit menținerea unității transatlantice în reacție și abordare. Este drept că pot exista o serie de nuanțări favorizate de factori din cei mai diverși - inclusiv de criza economico-financiară și constrângerile ei - dar parametrii de poziție ai comunității transatlantice se mențin pe o fundație comună. De asemenea, la nivel european, s-a observat manifestarea unei unități care nu a putut fi fisurată de interese potențial divergente între statele membre UE. Evoluțiile geopolitice și de securitate recente demonstrează, o dată în plus, necesitatea unei voci comune și a unei acțiuni solidare la nivelul statelor membre UE, precum și o puternică relație transatlantică, pentru a face față actualelor provocări. Nu putem judeca modul în care își evaluează și proiectează ceilalți membri ai comunității euroatlantice propriile interese naționale, obiectivele și căile de promovare ale acestora, dar avem încredere în coeziunea și solidaritatea care decurg din angajamentele pe care împreună ni le-am asumat în această comunitate. Mizăm pe această principialitate, cu atât mai mult în condițiile actuale europene, regionale și globale.
- Dincolo de principii, ce s-a întreprins concret, domnule ministru?
- Atât Uniunea Europeană, cât și Alianța Nord-Atlantică au furnizat răspunsuri la agresiunea rusă în Ucraina. În cazul UE, vorbim despre aplicarea unui regim de sancțiuni, care s-a întărit în funcție de conduita Rusiei, iar în cazul NATO, vorbim despre consolidarea posturii de apărare. Pe de altă parte, subliniez că măsurile adoptate sunt responsabile și echilibrate, tocmai pentru a evita escaladarea inutilă a crizei provocate de Rusia. În același timp, există disponibilitatea de reluare a dialogului NATO-Rusia, în condițiile în care Rusia decide să se conformeze dreptului internațional și să respecte angajamentele și principiile care îl fundamentează. În concluzie, nu putem vorbi de iminența unui război, așa cum menționam și mai devreme, și, în același timp, dorim ca Rusia să înțeleagă că ar avea mai mult de câștigat prin cooperare, decât prin antagonism.