Zeii nu se lasă văzuți
"Niciunui muritor nu i se va permite vreodată să pășească pe culmea muntelui Kailash, acolo unde, printre nori, se află lăcașul zeilor. Cel care va îndrăzni să pornească către vârful Muntelui sfânt și va vedea chipurile zeilor va fi pedepsit cu moartea!" - glăsuiesc mai toate scrierile străvechi tibetane. Cu toate astea, în ultimele decenii, mai multe echipe de alpiniști, nesocotind acest avertisment, au purces pe munte, în încercarea temerară de a cuceri unul dintre cele mai misterioase masive ale lumii. Pare de necrezut, dar toți cei care au pornit în ascensiune s-au confruntat cu schimbări bruște de vreme, au întâmpinat pe traseu obstacole aproape imposibil de trecut, au trăit experiențe misterioase, toate aceste fenomene inexplicabile determinându-i pe aventurieri să facă cale întoarsă.
În anii '20 ai secolului trecut, alpiniștii britanici Hugh Ruttledge și R. C. Wilson au realizat prima expediție pe muntele Kailash, fiecare pornind pe un traseu diferit. Ruttledge era convins că va putea urca înspre vârf de pe latura nordică a masivului, însă odată ajuns la poale, a descoperit dezamăgit că varianta aleasă era extrem de grea. Cu toate astea și în ciuda condițiilor meteo nefavorabile, alpinistul și-a continuat traseul către est și, într-un final, a găsit o cale de acces către culmea muntelui. Se făcuse însă mult prea târziu, temperatura scăzuse neașteptat pentru acea perioadă a anului, orizontul se acoperise de pâcle, și Ruttledge a fost forțat să se întoarcă la bază.
Cu aceeași experiență meteo stranie s-a confruntat și colonelul Wilson, care pornise pe partea opusă a masivului, cea de sud-vest. Tocmai când descoperise un traseu accesibil către piscul muntelui, ninsori abundente au început să cadă, făcând ascensiunea imposibilă.
Câțiva ani mai târziu, geologul și alpinistul australian Herbert Tichy cerea permisiunea liderului regional să escaladeze muntele. Se spune că acesta l-ar fi refuzat, spunându-i: "Numai un om absolut fără de păcat ar putea urca pe muntele Kailash. Iar un asemenea om nu există pe Pământ! Pentru fiece muritor, pereții muntelui sunt ca de cristal; ar trebui să zbori până sus, pentru a-i putea atinge piscul."
În anul 1980, guvernul chinez i-a oferit celebrului Reinhold Messner, supranumit "alpinistul cu două inimi", oportunitatea de a porni în ascensiune pentru cucerirea vârfului Kailash. Din motive necunoscute, Messner a abandonat ideea în ultimul moment. Se spune că germanul și-ar fi schimbat decizia, avertizat fiind că această tentativă ar putea avea asupra lui consecințe nefaste. Tot în anii '80, un grup de turiști americani s-au aventurat în escaladarea muntelui de necucerit. Total nepregătiți fizic și prost echipați, și încercarea lor s-a soldat cu un eșec. Dar finalul avea să vină câțiva ani mai târziu, când, potrivit legendelor locale, alpiniștii americani, în vârstă de aproximativ 30 de ani, ar fi îmbătrânit peste noapte. Unghiile le crescuseră nefiresc de mult, iar părul le albise în două săptămâni!
O taină mai presus de înțelegerea omului
Deși fenomenul scurgerii mai rapide a timpului a fost studiat de mai mulți cercetători, nu s-a putut încă oferi nicio explicație științifică. Singura lămurire se regăsește tot în scrierile tibetane, în care se spune că muntele este protejat de forțe superioare, care au puterea de a modifica realitatea și timpul. În acest context, nu putem să nu ne întrebăm dacă aceste legende nu au cumva un sâmbure de adevăr! Altfel, cum s-ar putea explica mărturiile a zeci de oameni care povestesc că în apropierea muntelui au simțit energii puternice și au avut trăiri misterioase? "Sunt alpinist experimentat, am realizat zeci de expediții pe crestele Munților Himalaya, dar ceea ce am trăit în ascensiunea pe acest munte depășește înțelegerea mea", povestea alpinistul rus Serghei Cistiakov, în anul 2007, după incursiunea, de asemenea nereușită, pe muntele Kailash.
"Când ne-am apropiat de poalele masivului, inima îmi bătea cu putere. Aveam în fața ochilor muntele sacru, muntele despre care se spune că nu poate fi învins. Mă simțeam nevolnic în fața măreției lui și mi-era teamă că voi fi și eu, ca și predecesorii mei, înfrânt de magia lui. După ce am început ascensiunea, atât eu, cât și alți membri ai echipei noastre, am început să ne plângem de dureri de cap puternice. Ne-am gândit că acestea au fost provocate de lipsa de oxigen, dat fiind faptul că ne aflam deja la o altitudine destul de ridicată. Câteva ore mai târziu, senzațiile stranii s-au intensificat. Aveam picioarele grele, ca de plumb, și abia dacă le mai puteam târî. Mă simțeam extrem de vlăguit și, deodată, am devenit subjugat de gândul că nu am ce căuta pe acest munte, că trebuie în mod obligatoriu să mă întorc! Deși ideea era bine formulată în mintea mea, gura îmi era încleștată. Voiam cu orice preț să le comunic colegilor mei decizia de a face cale întoarsă, dar eram complet neputincios. Imediat ce am început coborârea, m-am simțit ca eliberat. Trupul mi s-a detensionat, mușchii s-au descătușat, aveam impresia că pășesc ca în stare de imponderabilitate. O energie puternică, binefăcătoare, m-a invadat. În ciuda eșecului, mă simțeam mai fericit ca niciodată!" - relata ulterior alpinistul.
Abia la câteva zile de la întoarcerea de pe munte, Serghei Cistiakov a aflat cu uluire că în folclorul local există o legendă care spune că duhurile muntelui trimit asupra omului care îndrăznește să pășească pe crestele sale amuțirea, încleștarea limbii. "Sunt ferm convins că avertismentele din scrierile tibetane nu sunt simple născociri și că trăirile pe care zeci de alpiniști le-au experimentat de-a lungul anilor nu sunt doar coincidențe! Există prea multe indicii care ne semnalează că aici se ascunde o taină al cărei înțeles, cel mai probabil, omul nu este încă pregătit să îl priceapă!"
Poarta de intrare în Șambala
Din timpuri străvechi, masivul a fost venerat de toate popoarele din Asia, fiind considerat sacru în patru religii: hinduism, budism, jainism și șamanism. Conform miturilor cosmologice ale acestor religii, muntele Kailash reprezintă "Axis mundi", centrul Universului, locul de naștere al întregii lumi și liantul dintre Cer și Pământ. În hinduism, muntele Kailash este considerat a fi lăcașul lui Șiva, zeul distrugerii, văzut ca o forță pozitivă, căci în religia hindusă distrugerea este o urmare firească a creației. În budism, aici locuiește Buddha, iar în jainism, pe acest munte, Rishabha, creatorul religiei, a atins moksa, starea de iluminare și eliberare.
Conform unor teorii moderne, muntele Kailash ar fi gol în interior și ar reprezenta poarta de intrare în Șambala, ținutul de unde marii înțelepții guvernează Lumea. Cel puțin așa afirmă profesorul rus Ernst Muldașev, medic oftalmolog, renumit în Rusia pentru incursiunile sale inedite din Tibet. În urmă cu câțiva ani, Muldașev, împreună cu mai mulți specialiști în geologie, fizică și speologie, au realizat o expediție în Podișul Tibet în încercarea de a descifra tainele muntelui Kailash. Timp de câteva luni, ei au poposit la poalele masivului, au studiat și cartografiat zona, au cules legende și mărturii unice despre fenomenele ce se petrec în jurul muntelui misterios. "Liniștea nopții era adesea întretăiată de sunete stranii, care se auzeau din pântecele muntelui. Într-o noapte, atât eu, cât și colegii mei, am auzit foarte clar zgomotul produs de o cădere de pietre care, fără îndoială, venea de undeva din interior. Sunt convins că muntele Kailash nu este o formațiune geologică naturală, ci o piramidă realizată în vremuri imemoriale în care stau ascunse taine nebănuite", povestea Ernst Muldașev.
Oricât de fantezistă ar părea această presupunere, ea a fost confirmată de geologii care au studiat topografia și structura muntelui. Aceștia au adeverit că masivul are o formă piramidală și, asemeni altor mari piramide ale lumii, are laturile orientate către cele patru puncte cardinale. Mai mult decât atât, conform ipotezei controversatului cercetător rus, altitudinea muntelui ar varia de la an la an, dar media sa ar fi de 6666 de metri. Între altitudinea masivului, Polul Nord, Polul Sud, ansamblul neolitic misterios de la Stonehenge și marile piramide din Egipt ar exista o corelație și o similitudine uimitoare. Se pare că distanța dintre muntele Kailash și monumentul de la Stonehenge ar fi de 6666 de kilometri. Aceeași cifră o reîntâlnim și între Kailash și Polul Nord, în timp ce până la Polul Sud sunt 13.332 de kilometri, adică dublul numărului inițial. Numerologii susțin că 6666 este numărul care simbolizează Absolutul și că acesta nu poate fi încifrat întâmplător în enigma muntelui Kailash.
În ultimii ani, se vorbește tot mai des despre teoria conform căreia, în urmă cu milenii, Pământul ar fi fost vizitat de civilizații necunoscute, care și-ar fi lăsat puternic amprenta în istoria omenirii. Se presupune că ansamblurile misterioase ale lumii, cum ar fi monumentul de la Stonehenge, piramidele din Egipt sau cele din America de Sud ar fi fost construite sub supravegherea și la indicațiile acestor civilizații nepământene. Ernst Muldașev susține că piramida din platoul Tibetului se află în centrul acestor edificii, cu care este interconectată prin tuneluri subterane imense. "Poate că Șiva, Tirthankara Rishabha sau alți zei despre care tibetanii cred cu tărie că trăiesc în inima muntelui Kailash nu au fost decât ființe de pe alte planete care dețineau tehnologia necesară pentru a construi astfel de structuri impresionante."
Apa vie și apa moartă
Nu departe de poalele muntelui Kailash se găsesc două lacuri, pe cât de spectaculoase, pe atât de neobișnuite: Manasarobar - a cărui apă se spune că este tămăduitoare, și Rakshastal, lacul cu "apă moartă". Cele două întinderi de apă par a străjui muntele Kailash, formând împreună un tablou impresionant și, în același timp, enigmatic. Manasarobar, numit și "Lacul Vieții", reprezintă în tradiția hindusă personificarea purității. Se spune că cel ce bea fie și o înghițitură din "apa vie" a lacului va fi purificat de toate păcatele săvârșite pe parcursul întregului șir al reîncarnărilor sale. Mii de pelerini din întreaga lume vin aici să se "spele de păcate" și să soarbă din elixirul care, după moarte, îi va purta în împărăția Zeului Șiva.
În dreapta lacului, despărțit doar de o limbă de pământ de acesta, se întinde Lacul Rakshastal, denumire care în limba sanscrită înseamnă "Lacul Diavolului". Apele sale sunt complet diferite de cele ale "vecinului" său, popoarele băștinașe considerându-le a fi vătămătoare pentru trup și suflet. Paradoxal, în timp ce apa Lacului Manasarobar este dulce și limpede precum cristalul, apele Lacului Rakshastal sunt sărate și mereu învolburate. Indiferent de anotimp, "Lacul Diavolului" este mereu înnegurat de furtuni, pe când la doar câțiva kilometri, pe luciul apei Lacului Manasarobar strălucește, în toată măreția sa, soarele!
Poate că va trece vremea și enigmele care învăluie întreaga regiune a Muntelui Kailash își vor dezvălui tainele. Poate că atunci va putea fi pătruns și înțelesul vechilor scrieri ale marilor înțelepți budiști care spun: "Odată ce ați atins culmea muntelui, nu vă opriți, ci mergeți mai departe în ascensiunea către Ceruri!".