Intoleranțele alimentare

Dosar medical

De fapt, ar putea fi atât de simplu: meste­căm ceva care ne place, mâncarea alunecă în jos pe esofag, ajunge în stomac, par­curge intestinul - și găsește calea de ieșire. Ar putea fi simplu. Totuși, deseori nu este. Căci în tubul diges­tiv pot interveni multe perturbări: câteodată enzimele nu lucrează corespunzător, așa cum se întâmplă în cazul intoleranței la lactoză, care duce la balonări, diaree și senzații de greață. Persoanele care suferă de malabsorbția fructozei au crampe abdominale de fie­care dată când o consumă. Iar cei ce nu tolerează his­tamina sau glutenul sunt obligați să renunțe la anu­mite alimente.
În prezent, tot mai numeroși pacienți sunt diag­nosticați cu diverse intoleranțe, una dintre explicații fiind și aceea că simptomele respective sunt mai cunoscute astăzi decât erau în urmă cu niște ani. Alimentația modernă joacă și ea un rol în această privință. Astfel, unele soiuri noi de fructe conțin o cantitate mai mare de fructoză, substanță la care, în medie, un adult din trei reacționează cu tulburări intestinale. Asemenea neplăceri sunt sâcâitoare, însă de regulă inofensive, spre deosebire de alergiile ali­mentare, care se manifestă mai rar, dar sunt mai peri­culoase. Ele afectează patru până la opt la sută din populația Europei. Inamicul este reprezentat de aler­genii ascunși într-o serie întreagă de alimente. Ade­sea, câteva bucățele de arahide sau o urmă de ou sunt suficiente pentru a declanșa un răspuns din partea sis­te­mului imunitar: în acel moment, mucoasele se infla­mează, respirația e împiedicată să continue normal, iar în situații extreme, circulația sângelui intră în co­laps. Numărul persoanelor alergice a înregistrat și el o creștere în ultimele decenii. Cauzele sunt complexe și încă neelucidate pe deplin. Dar este evident că și aici, deprinderile alimentare modificate ale omului contemporan sunt măcar parțial de vină. Ceea ce ne poate ajuta este cunoașterea alergenilor și a terapiilor adecvate.

Intoleranța la lactoză

Cum ia naștere?
Problemele sunt provocate de zahărul din lapte (lactoza), care se găsește în brânză, smântână, frișcă și lapte. Pentru a o digera, organismul produce o en­zimă numită lactază. Aceasta acționează în intestinul subțire, descompunând zahărul în componentele sale, așa încât el să devină digerabil. Pacienții cu acest tip de intoleranță produc prea puțină lactază sau enzima le lipsește cu desăvârșire. De aceea, lactoza se de­pla­se­ază odată cu amestecul rezultat din digerarea parția­lă a alimentelor în segmentele intestinale mai pro­funde, unde bacteriile se aruncă asupra ei și o meta­bolizează. În final, aceste procese duc la formarea de hidrogen, dioxid de carbon și acizi grași cu lanț scurt.

În ce constau tulburările?
Cei afectați se plâng de dureri abdominale și balo­nări. Vinovate sunt bacteriile din intestin, care se hră­nesc cu lactoza în exces, producând dioxid de carbon. Volumul gazului va fi direct proporțional cu cantitatea de lactoză consumată de ele. Printre simptome se nu­mără și diareea, grețurile și senzația de prea-plin. Deși mai puțin tipice, sunt totuși posibile și suferințe ca arsurile la stomac, starea de oboseală și atacurile migrenoase.

Cum se constată?
Prin testul respirator pentru dozarea hidrogenului. Pacientului i se dă să bea o soluție de lactoză dizol­vată în apă, după care medicul măsoară concentrația de hidrogen în aerul expirat. Valoarea obținută indică gradul de activitate în intestin a bacteriilor ce de­gradează lactoza.

Ce ajută?
În scopul ameliorării simptomelor, pacienții sunt nevoiți să-și reducă pe cât posibil consumul de zahăr din lapte. În consecință, mulți dintre ei renunță la lapte, înghețată și frișcă sau cumpără din supermar­keturi produse care nu conțin lactoză. Ea se găsește în cantitate mică în unele tipuri de brânză, ca parmeza­nul și șvaițerul, motiv pentru care persoanele cu intoleranță le suportă în general destul de bine. Foarte utile sunt și preparatele cu enzime ce includ în for­mula lor lactaza - se recomandă a fi administrate înaintea meselor. Atunci când intoleranța apare ca o consecință a unei alte afecțiuni de bază, de exemplu boala Crohn, medicii o caracterizează ca pe o formă secundară. În astfel de cazuri, trebuie tratată mai întâi afecțiunea principală. Există șanse ca, ulterior, into­leranța la lactoză să dispară de la sine.

Malabsorbția fructozei

Cum ia naștere?
În intestinul subțire se află o categorie de proteine speciale, care au rolul de a transporta zahărul din fructele dulci (fructoza) în celulele intestinului. În con­dițiile existenței unei malabsorbții a fructozei, aceste proteine fie nu-și mai îndeplinesc corect misiu­nea, fie sunt suprasolicitate. Fructoza merge mai de­parte în intestinul gros, unde bacteriile o prelucrează, astfel încât vor rezulta din ea dioxid de carbon, hi­drogen și acizi grași cu lanț scurt.

În ce constau tulburările?
Cei afectați simt dureri în abdomen și au zgomote intestinale, suferă de diaree și balonări. Malabsorbția fructozei poate influența și psihicul: unii pacienți acuză stări de oboseală după mese sau prezintă o anumită instabilitate emoțională. Sinuzita cronică și atacurile de migrenă pot semnala de asemenea o intoleranță la fructoză.

Cum se constată?
Metoda curentă este tes­tul respirator pentru dozarea hidrogenului. Persoana su­pu­să testului bea o anumită cantitate de fructoză dizol­va­tă în apă. Apoi, medicul măsoară la intervale regu­late conținutul de hidrogen din aerul expirat, iar dacă el depășește o valoare con­siderată normală, se poate pune diagnosticul de mal­ab­sorbție a fructozei. Vă sfă­tuim să fiți prudenți cu tes­tările pe cont propriu oferite pe internet: ele nu vă sunt de folos pentru o diagnosticare sigură.

Ce ajută?
Cei care nu tolerează fructoza ar trebui, măcar la începutul terapiei, să evite alimentele care conțin aceas­tă substanță. Dintre ele fac parte toate felurile de fructe, gemurile, sucurile de fructe și mierea. Fruc­toza se mai întâlnește și în întreaga gamă de müsli din comerț, ca și în alimentele pe a căror etichetă se poate citi: "îndulcitor natural", "îndulcitor din fructe", "za­hăr invertit", "sirop cu fructooligozaharide" sau "FOS". După aproximativ șase săptămâni, sunt din nou permise mici abateri de la dietă.

Intoleranța la gluten (celiachia)

Cum ia naștere?
Multe soiuri de cereale, ca de pildă grâul și secara, conțin o proteină lipicioasă, glutenul. Această protei­nă, inofensivă în sine, declanșează la persoanele care au intoleranță la gluten o reacție imună: mucoasa in­testinului subțire se irită, vilozitățile intestinale se atro­fiază și se ajunge la o lipsă de enzime digestive. Din această cauză, suferinzii nu suportă nici lactoza. În trecut, celiachia era considerată una din bolile tipice ale copilăriei - însă medicii o diagnostichează acum și la adulți, chiar la cei trecuți de 60 de ani: din 250 de europeni, unul este afectat de ea. Ceea ce în­seamnă că boala celiacă e totuși mai puțin frecventă de­cât intoleranța la lactoză sau malabsorbția fructo­zei.

În ce constau tulburările?
Copiii care suferă de celiachie cresc mai lent și nu prea reușesc să ia în greutate. Adulții acuză balonări, crampe abdominale, diaree sau constipație. Ei se simt deseori obosiți după mese, au dificultăți de con­cen­trare, ori sunt irascibili. În numeroase cazuri, se con­stată lipsa vitaminelor A, D și E, sau a unor oligo­elemente importante, ca fierul și zincul. Pentru evita­rea unor evoluții patologice ulterioare de tip malign, cum ar fi cancerul de colon, acești bolnavi au nevoie de un tratament neîntrerupt, pe viață.

Cum se constată?
Pentru ca medicul să aibă posibilitatea de a pune un diagnostic precis, pacienții ar trebui să mănânce timp de circa patru săptămâni alimente care conțin gluten - și anume, minimum 15 grame pe zi. Această cantitate se găsește în două chifle, două felii de pâine și 200 grame de paste fierte. De ce se procedează astfel? Fiindcă persoanele care suferă de celiachie evită adesea instinctiv mâncărurile cu gluten. Drept urmare, boala celiacă se poate camufla parțial, ceea ce îngreunează stabilirea diagnosticului. Iar aceasta este deosebit de importantă, întrucât celiachia poate genera afecțiuni secundare grave. După cele patru săptămâni, se face o analiză a sângelui, în scopul de­pistării anticorpilor contra enzimei numite transglu­ta­minază. Ulterior se efectuează și o explorare endo­sco­pică a intestinului subțire, prin care este evaluată starea mucoasei, prelevându-se concomitent și probe de țesut.

Ce ajută?
Pacienții cu celiachie trebuie să se hrănească pe toată durata vieții lor cu alimente fără gluten - aceasta este unica terapie eficientă. Grâul, secara, grâul spel­ta, alacul, ovăzul și orzul sunt tabu, la fel ca și soiurile de cereale străvechi, precum grâul Khorasan (cunos­cut și sub denumirea de Kamut) sau tenchiul (grâul cu un singur bob), de asemenea și orice alimente pre­parate din ele. Din fericire însă, există și alternative lipsite de riscuri: orezul, cartofii, porumbul, quinoa, hrișca și meiul. La numeroși pacienți, vilozitățile intestinale se regenerează în urma renunțării la gluten, iar simptomele dispar. În cazul când ele persistă, poate fi vorba despre o formă extremă și foarte rară de sensibilitate la proteina respectivă. Asemenea pacienți reacționează și la cantități infime de gluten, de pildă atunci când pâinea specială, fără gluten, este depo­zitată alături de una normală și se produce o conta­minare.

Intoleranța la histamină

Cum ia naștere?
Histamina este un mediator chimic sintetizat de organism, care joacă un rol important în afecțiunile alergice, cum e de pildă fe­bra fânului. Bacteriile pot produce hista­mină și în afara corpului nostru. Sub­stanța se regăsește mai ales în alimente ce și-au pierdut prospețimea, au fermen­tat sau au fost supuse unui proces înde­lungat de maturare, dar și în cele prepa­rate prin fermentare, ca brânzeturile sau berea. Ingerată odată cu hrana, hista­mina este transportată împreună cu chimul (amestecul de alimente digerate parțial în stomac), ajunge în intestinul subțire, iar aici va fi degradată de o en­zimă ce poartă denumirea de diaminoxi­dază (DAO). În situația unei intoleranțe la histamină, se presupune că funcționa­litatea enzimei ar fi perturbată, dar spe­cialiștii nu dispun încă de dovezi incon­testabile în sprijinul acestei ipoteze.

În ce constau tulburările?
Simptomele se aseamănă cu cele ale unei alergii: pacienții respiră cu dificultate și au dureri de cap, nasul curge sau e înfundat, crește frecvența bătăilor inimii, iar fața se înroșește și devine fierbinte. Deseori apar probleme gastrointestinale, în primul rând dia­ree. Unii au mâncărimi pe piele, se formează bubulițe similare cu urticaria.

Cum se constată?
Intoleranța la histamină nu este o alergie, din care cauză testele de alergie sunt irelevante aici. Medicul va pune diagnosticul pe baza simptomelor prezentate de pacient.

Ce ajută?
Persoanele afectate ar trebui să-și cumpere carnea, peștele și fructele de mare întotdeauna proaspete și să le prepare cât mai curând după ce le-au achizițio­nat, deoarece conținutul lor de histamină crește prin­tr-o depozitare îndelungată, ca și prin procesele de fermentație și maturare. De aceea, salamul, parme­zanul, șvaițerul, conservele de pește, varza murată, oțetul și sosul de soia conțin cantități relativ mari din această amină. Și băuturile alcoolice, îndeosebi vinul roșu și șampania, creează probleme. Alte alimente nu conțin histamină, în schimb au capacitatea de a o eli­bera din celulele organismului. Printre așa-numiții eliberatori de histamină se numără roșiile, căpșunile, ananasul, cacao și crustaceele. Ele trebuie de ase­me­nea evitate. Multor pacienți le sunt de ajutor medi­camentele antihistaminice, care se împart în două categorii: blocante ale receptorilor H1 și blocante ale receptorilor H2. Cele dintâi ameliorează simp­tomele nazale, dificultățile de respirație, amețelile și durerile de cap, în vreme ce ultimele pot atenua tulburările gastrointestinale.

Alergiile alimentare

Cum iau naștere?
În cazul unei alergii alimentare, sistemul imu­nitar reacționează la anumiți alergeni, care sunt pre­zenți în mâncare. Aceasta se întâmplă frecvent cu arahidele, fructele și ouăle de găină: apar furni­cături în cerul gurii, mucoasele se inflamează, res­pirația devine dificilă. Anterior declanșării unei alergii, organismul vine în contact cu cantități foar­te mici din alergenul în cauză și formează anticorpi (IgE). Aceștia aderă la suprafața limfocitelor, sensibilizându-le. La un nou contact, alergenii acti­vează anticorpii IgE, celulele eliberează histamina existentă în interiorul lor și reacția alergică por­nește. Acest mecanism face diferența dintre aler­giile alimentare și intoleranțe. O altă deosebire con­stă în faptul că la o alergie sunt deseori sufici­ente urme infime ale unui alergen, pentru a provo­ca simptome violente. La o intoleranță, reacția orga­nis­mului depinde de cantitate: aici, apariția simp­to­melor este determinată de consumul în exces al unui anume aliment.

Ce sunt alergiile încrucișate?
Numeroși alergeni inhalați sunt asemănători cu cei prezenți în alimente. Cine reacționează alergic la pole­nul de mesteacăn dezvoltă adesea și o intoleranță la mere, piersici și fructele bace - fiindcă între ele există legături strânse de rudenie botanică. Alergenii tipici cu potențial de reactivitate încrucișată la polenul de peliniță sunt morcovii, țelina, usturoiul și piperul. Unele persoane alergice la polenul ierburilor din flora spontană reacționează la arahide, produse de soia și făina obținută din diverse cereale. Pacienții cu sin­dromul "ou/carne de pasăre" dezvoltă inițial o alergie la componentele inhalate ale penelor - și ulterior, la carnea de pasăre și gălbenușul de ou.

Ce factori declanșatori se cunosc?
Multitudinea alergenilor posibili este aproape im­posibil de cuprins în statistici. Există în jur de 1000 de substanțe diferite, dintre care 14 sunt considerate ca fiind factorii declanșatori cei mai frecvenți. Vom aminti aici: crustaceele, ouăle, peștele, arahidele, soia, laptele și produsele lactate, fructele cu coajă lem­noa­să (ex. nuci, alune de pădure, migdale, fistic), țelina, muștarul, semințele de susan, moluștele (scoici, prin­tre altele), lupinul (o plantă furajeră și ornamentală) sau sulfiții, compuși chimici pe bază de sulf, între­buințați în procesul de producție al vinurilor. Alergicii la polen pot reacționa de asemenea la condimente și la diverse soiuri de fructe.

Cum recunoaștem o alergie alimentară?
În timpul sau la sfârșitul mesei apar în gură sen­zații de arsură sau mâncărime, furnicături în cerul gu­rii, iar mucoasele se pot inflama. Caracteristice sunt simp­tomele alergice de pe tubul digestiv: vomă, dia­ree sau crampe abdominale. Astmul și neurodermita se pot înscrie și ele printre manifestările unei alergii alimentare. Cei ce se confruntă cu suferințele mențio­nate mai sus ar trebui să evite alimentul care le-a pro­vocat și să-și facă o programare la alergolog. Alerge­nii din alimente pot declanșa reacții grave, ajungând până la dificultatea de a respira și la un colaps al sistemului circulator. Situația cea mai dramatică este șocul anafilactic, care necesită o intervenție de urgen­ță deoarece, în caz contrar, el se sfârșește cu moartea bolnavului.

Terapia optimă: evitați, evitați, evitați - doar că nu e totdeauna posibil
Cum se tratează alergiile alimentare? Cea mai bună terapie este cu siguranță aceea care elimină com­plet reacțiile alergice: pentru aceasta, e necesar ca pacienții să evite consecvent contactul cu alergenii. Din păcate, așa ceva nu va fi totdeauna cu putință în viața de toate zilele. Se impune prudență în special față de mâncărurile gata preparate și alimentele supuse unei procesări mai laborioase: aici se reunesc de obicei o serie de substanțe capa­bile să declanșeze reacții alergice - soia, nuci sau combinații de condimente. Unii din­tre alergenii conținuți în alimente nu re­zistă la temperaturi înalte, ceea ce înseamnă că vor fi distruși prin fierbere. Este vorba în primul rând de alergenii din aproape toate fructele indigene sau de import. Ele vor fi cu atât mai bine tolerate ulterior, cu cât timpul de fierbere a fost mai îndelungat. De aceea, compoturile, gemurile sau pelteaua nu pro­voacă în mod obișnuit probleme - cu condi­ția ca sâmburii și coaja să fi fost îndepărtate cu grijă. În schimb, prelucrarea termică nu influențează în niciun fel alergenii din nuci, țelină, zarzavaturi și condimente - aici, evitarea consecventă rămâne unicul remediu. Dacă, în ciuda prudenței, simptomele își fac totuși apariția, este foarte probabil că a avut loc un contact neintenționat cu alergenul. Antihistaminicele blochează acțiunea substanței in­cri­minate în organism, ajutând la atenuarea mani­fes­tărilor neplăcute, însă ele nu combat cauza alergiei. De obicei, după încetarea tratamentului, simptomele revin. Pacienții cu risc major, care au suferit în trecut un șoc alergic, ar trebui să poarte în permanență cu sine un set de prim ajutor, care să cuprindă medi­camente - un antihistaminic și un glucocorticoid - precum și o doză de adrenalină autoinjectabilă.
În prezent există o singură formă de terapie care combate țintit cauza alergiilor: așa-numita desen­sibilizare. Ea urmărește să readucă pe făgașul normal reacțiile scăpate de sub control ale sistemului imu­nitar, printr-o obișnuire treptată a organismului cu alergenul. Pentru aceasta, medicul îl introduce în corpul bolnavului sub forma unei injecții intrader­mice sau a câtorva picături puse sub limbă. Doza este cres­cută progresiv, până se atinge limita maximă indi­viduală a pacientului. În numeroase cazuri, simpto­mele se ameliorează, ori chiar dispar total. Deza­vantaje: terapia durează ani de zile, necesită răbdare și un mare consum de timp - iar la unele persoane nu dă rezultate.