Alături de Phoenix și de Progresiv TM, Pro Musica a fost una dintre cele mai îndrăgite trupe timișorene ale anilor 70, însă și-a încheiat activitatea după 20 de ani de concerte și albume lansate. Liderul grupului, Ilie Stepan, și-a petrecut următorii 20 de ani concentrându-se asupra ambițioasei trilogii Sensul Vieții - Undeva în Europa - Lumina, iar odată finalizat acest proiect, noua sa țintă a devenit reunirea trupei sale de suflet. Lucru destul de complicat, pentru că mulți dintre componenții acesteia fie trăiesc în afara țării, fie sunt implicați în alte proiecte muzicale. Reunirea s-a produs, totuși, la 41 de ani de la înființarea trupei, pe 5 octombrie 2014, la Sala Capitol din Timișoara, într-un concert memorabil, nu doar prin emoția regăsirii dintre public și interpreți, ci și prin ștacheta valorică foarte ridicată la care acesta s-a desfășurat. Prima parte a concertului a rememorat perioada folk a grupului, cu Doru Eugen Iosif solist vocal, pentru ca apoi, odată ce chitarele acustice au fost înlocuite cu cele electrice, să urmeze dezlănțuirea rock. Pe scenă s-au aflat nume cu rezonanță în istoria rock-ului nostru, precum Dixie Krauser, Doru Apreotesei, Bujor Hariga, Lică Dolga, iar alături de ei, Mario Florescu, solo voce și percuție, sau mai tânărul chitarist Horea Crișovan, care se năștea în anii în care Pro Musica umpleau deja sălile de concert. Concertul a fost filmat, și pe 8 mai va fi prezentat la Timișoara, sub forma unul dublu DVD, ce conține, totodată, un film despre pregătirile pentru spectacol și alte surprize plăcute pentru admiratorii trupei. Pro Musica 41 este un document remarcabil, pentru că discurile trupei nu au fost reeditate până în prezent pe CD, iar formația concertează foarte rar. Unul dintre aceste concerte are loc în seara de 7 mai, la penitenciarul Popa Șapcă, și este, probabil, prin anvergura și logistica sa, cel mai complex concert rock ce a avut loc într-o închisoare din România.
I-am solicitat lui Ilie Stepan să ne împărtășească gândurile sale legate de lansarea acestui DVD.
- A fost dificil să strângeți rândurile și să regăsiți legăturile muzicale dintre membrii trupei?
- Gândul reunirii a încolțit mai demult, însă ne-am apucat, efectiv, de lucru, la începutul anului trecut. Cel mai greu a fost să stabilim calendarul, pentru că fiecare avea obligațiile sale, în rest, muzical vorbind, a mers ca pe roate. Pro Musica a fost primul nostru limbaj muzical învățat și așa ceva nu se uită. E ca mersul pe bicicletă. După două-trei săptămâni de repetiții revenisem deja pe aceeași frecvență, iar mai apoi, am adus în ecuație și lucrurile pe care le-am învățat fiecare, de la despărțire încoace.
- Ați avut, în timpul concertului, senzația că v-ați întors în timp, că redeveniți acei tineri din urmă cu 30-40 de ani?
- Nu îmi place să îmi laud munca, însă o mare calitate a acestui DVD este că reușește să redea empatia petrecută în acea seară între public și noi. Am simțit cum publicul ne transmite, de la bun început, valuri de emoție pozitivă. La piesa "Dintr-o sută de catarge", am proiectat pe ecrane chipurile colegilor dragi ce nu mai sunt printre noi, și cu greu m-am abținut să nu plâng când am văzut reacția sălii. Tot concertul a fost încărcat cu emoții. Cât timp am cântat pe scenă, trei ore și patruzeci de minute, ne-am revăzut în minte întreaga viață muzicală, iar asta ne-a stârnit emoții pe care nu am vrut să le mascăm, ci să le transmitem mai departe către public.
- Ce urmează pentru Pro Musica?
- Ne dorim să aducem și în București, și în alte orașe, conceptul concertului de revenire, însă numai în condițiile în care putem păstra același nivel al producției. Să-mi fie iertată lipsa de modestie, însă Pro Musica a devenit o trupă clasică a rock-ului românesc și nu vom face rabaturi și compromisuri de nici un fel.