Răspuns pentru O bunică, F. AS nr. 1100 - "Nepoatei mele îi ies rău analizele ASLO"

Redactia
Dr. LAWRENCE CHUKWUDI NWABUDIKE - medic primar dermatolog, acupunctor și homeopat - București, tel. 0752/30.45.36, 0746/01.76.60, e-mail: chukwudi.nwabudike@live.com

Stimată doamnă, întrebarea dumneavoastră ridică o problemă a analizelor medicale și in­terpretării acestora. Unele specii de bacterii, numite Streptococi, produc o enzimă numită streptolysin O, care poate cauza dezintegrarea globulelor roșii din sânge. Pentru a se apăra de infecții, în general, trupul produce an­ticorpi (priviți-i ca pe niște gloanțe sau săgeți) care au rolul de a distruge sau neutraliza microbul.
Testul ASLO (sau ASO) este o probă din ser. Serul este ceea ce rămâne după ce partea celulară - celule albe, globule și plachete -, precum și factorii de coagulare, au fost scoase din sânge. Testul ASLO măsoară nivelele de anticorpi împotriva streptolysin-ului O despre care am vorbit. Nivelul de ASLO se numește titru. Un titru de pes­te 200 UI sugerează o infecție cu streptococ, activă sau deja inactivă. Titrul ASLO trebuie corelat cu starea clinică a pacientului. Testul ASLO se pozitivează la 1-3 săptămâni după de­clanșarea infecției cu strep­to­coc, ajunge la nivelul maxim în 3-6 saptămâni și se norma­lizează în vreo 6-12 luni. Testul este important pentru a stabili unele diagnostice, precum infecțiile renale, mus­culo-scheletale, car­diace și chiar neurolo­gice, cu streptococ. În cazul ne­poatei dvs., având în vedere că titrul continuă să scadă, este necesar doar să repetați proba, poate la 3 luni, pentru a controla scăde­rea.
Următoarele măsuri ar putea fi de ajutor pen­tru cei ce răcesc des:
* Mișcare, mai ales în aer liber. Obligă plămânii să se "deschidă". Plă­mânii funcționează nu doar pentru aportul de oxigen, ci și pentru aportul energiei subtile, pe care o dirijează prin corp (unii numesc plămânul energetic "primul ministru al energiei cor­pului").
* Legat de aceasta (punctul 1), este importantă limitarea orelor petrecute la calculator. Nu numai că ele privează copiii de timp petrecut afară, la aer, dar postura corpului în timpul statului la calculator limitează activitatea plămânului, aducând o slăbire a sistemului imunitar.
* Hrană sănătoasă, ce exclude mâncărurile prelucrate, rafinate, căci acestea slăbesc imunitatea prin acidifierea sângelui și predispun la multe boli, inclusiv carii și cancer.
* Infuziile cu ceapă, consumul de usturoi și de hrean întăresc energia plămânului și sistemul imu­nitar, în general.
* Plantele medicinale, precum extractele din coacăz negru (Ribes nigrum), măceșele (Rosa canina) și mugurii de brad (Abies pectinata) ar putea fi de folos.
* Un tratament homeopat individualizat ar putea să o ajute pe nepoata dumneavoastră să nu mai ră­cească atât de des. De asemenea, homeopatia ar putea reduce titrul ASLO la normal, dacă rămâne ridicat.
* Acupunctura reechilibrează energiile corpului. Răcelile dese rezultă fie din slăbiciunea plămânului, fie din tulburările ficatului (ambele fiind organe energetice). Prin urmare, un tratament care include punctele de pe meridianele Plămân, Ficat, Intestin Gros, Vezica urinară ar putea fi de folos.
Nu uitați: analizele nepoatei dumneavoastră trebuie interpretate numai de către medicul ei.
Vă urez succes!


Dr. LAURA PARASCHIVA PUIU - competență apifitoaromaterapie, homeopatie, specialist geriatrie-gerontologie, Botoșani, str. Cuza Vodă nr. 6, bl. C1, ap. 23, tel. 0745.001.411 (doar SMS), 0745.435.877 (pt. preluare mesaje)

"Am stări de vomă după fiecare masă"
(Răspuns pentru NICULINA DUȚĂ - com. Al. Odobescu, Călărași, F. AS nr. 1131)


Ar fi fost bine să fi precizat vârsta, alte afecțiuni de care suferiți, ce medicație luați în prezent și ce in­vestigații ați făcut. În orice situa­ție, regimul alimentar este foarte important. Chiar dacă dvs precizați că aveți greață indiferent de ce hrană și câtă consumați, problema fiind cronică, pu­teți urma câteva reguli alimentare pe termen lung:
* excluderea din alimentație a excitantelor gas­trice de tipul cafea, băuturi acidulate, piper, ardei iute, zaharuri etc. Mâncați mai multe mâncăruri al­caline;
* mese regulate, consumate în aproximativ același interval orar, cu aport de lichide între ele;
* consumarea alimentelor în liniște, nu în grabă, bine mestecate; nu se recomandă un prânz când sun­tem nervoși sau foarte, foarte obosiți; în timpul me­sei, nu se vorbește la telefon, nu se privește la tele­vizor;
* nu vă întindeți niciodată după masă și nici nu vă aplecați în mod repetat către podea; este reco­man­dată plimbarea de 30 de minute sau efec­tua­rea unor activități în ortostatism (în picioare).
Ca tratament fitoterapic, vă voi propune câteva alternative, care însă nu se vor admi­nistra toate odată:
* Infuzii de busuioc, flori de levanțică, cimbrișor sau rădăcini de melisă; ceaiurile se beau în cantitate de 1-2 căni pe zi, călduțe, înainte de mese;
* Gemoderivatul de smochin, care re­glea­­ză secreția gastrică și favorizează cica­tri­­zarea mucoasei digestive: 2 ml de 2 ori pe zi, dimineața și la prânz, în puțină apă, pen­tru 2 luni. Se poate asocia cu gemo­derivatul de muguri de tei argintiu, cu efect anti­spastic: 2 ml, în puțină apă, seara;
* Extractul de lemn-dulce, cunos­cut pentru reducerea inflamației la ni­ve­lul mucoasei gastrice, cât și pentru efectul său gastroprotector, în com­binație cu extractul de sunătoare, cu efect cicatrizant și antiinflamator asu­pra epiteliului mucoasei gastrice, repre­zintă o soluție eficientă pentru proble­mele gastrice. Chitosanul are efect pu­ternic alcalinizant, stimulând regenera­rea mucoasei gastrice. Toate aceste principii active se găsesc în capsulele Stomacalm, produs de Herba­getica. Recomand administrarea: 1 capsulă, de 3 ori pe zi, timp de 2 luni.
* Menta - prin mentolul și taninul conținut în frunze, are o acțiune anestezică de suprafață, dar și antispastică și carminativă; este una din cele mai cunoscute plante utilizate împotriva simptomelor de greață și vărsături. Se pot utiliza infuzia - 1-2 căni de ceai pe zi, băute la temperatura camerei, sau tinc­tura de mentă, 30 de picături, de 2-3 ori pe zi, diluate în 100 ml de apă, precum și sub formă de ulei esențial (de foarte bună calitate, pentru a putea fi administrat intern): 1 picătură în puțină miere sau în ulei de măsline, de cânepă, de 2-3 ori pe zi.
* Ghimbirul este un remediu utilizat frecvent pentru a combate grețurile, relaxând stomacul și stopând astfel senzația de vomă. Se poate utiliza ți­nând în gură, sub limbă, o bucățică de rădăcină de ghimbir, sau adăugând ghimbir în orice tip de prepa­rat. De asemeni, ceaiul din rădăcină de ghimbir are efect în tratarea vomei.
* Apa argiloasă - băută în cantități mici, de apro­ximativ 100 ml de 3 ori pe zi, înaintea meselor prin­cipale. Se bea cu înghițituri mici, la fel ca toate ceaiu­rile recomandate mai sus. Apa argiloasă se va admi­nistra zilnic, timp de 3 săptămâni, apoi 10 zile pe lună, timp de 3 luni consecutiv.
Masajul abdominal efectuat inițial la nivelul sto­macului, sub stern, prin mișcări circulare, și ulte­rior la nivelul întregului abdomen, poate relaxa mus­cu­latura și stimula digestia. Se poate efectua simplu sau cu o combinație de uleiuri esențiale (2 picături ulei esențial de lămâie și 1 picătură ulei esențial de ghim­bir, sau 2 picături ulei esențial de chimen și 2 picături ulei esențial de mentă, diluate în 10 ml ulei vegetal). Puteți încerca și reflexoterapia.
Produsele recomandate se găsesc în farmacii și în magazinele naturiste. Chitosan și Stomacalm pot fi comandate și pe www.herbagetica.ro sau la telefon 0372.918.888.
Schema propusă se poate individualiza, cu con­diția să oferiți mai multe date despre pacient. În spe­ranța că recomandările vă vor fi de folos, vă doresc toate cele bune și Doamne ajută!


VASILE STANCIU - fitoterapeut, București, tel. 0724/37.32.48, 0755/77.08.50


"Cum pot ușura durerile cauzate de spondiloză?"
(Răspuns pentru GAVRILĂ - București, F. AS nr. 1152)


Afecțiuni cronice frecvente ale articulațiilor, ar­troza și spondiloza se instalează lent, odată cu înain­tarea în vârstă, afectând discurile intervertebrale, unde pot apărea excrescențe (osteofite), determinând tumefacție, dureri și distrugerea cartilajelor. În cazul gonartrozei sau coxartrozei, limitând mobilitatea. Având în vedere specificația dvs., voi încerca să răs­pund pe scurt numai la "artroza din zona lombară și cea care afectează mâinile".
* Afecțiune de care nu scapă nicio persoană, localizată la contactul între a 5-a vertebră lombară și prima vertebră sacrală, "artroza lombară" provoa­că uneori crize acute, care pot coborî și spre fese (lum­bago, sciatică), accentuându-se frecvent în timpul zilei.
La zonele dureroase faceți radiografii. Dacă acestea arată clar îngustarea spațiu­lui articular și apariția "ciocurilor de papa­gal", evoluția este inevi­tabil spre agravare. Pentru a încetini distrucția car­tilajului articular, reducerea durerii, in­flamației și an­chilozarea articulațiilor afec­tate, este in­di­cat ca zilnic să faceți gimnastică ușoa­ră, să mergeți pe jos 1-5 km, să faceți ki­neto­terapie, să luați analgezice pre­scrise de medicul specialist.
* Artroza degetelor atinge, progresiv, articulațiile ambelor mâini, prezentând la vârful degetelor excrescențe osoase (noduli Heber­den), care de obicei nu determină disconfort. Trata­ment: aspirină, masaj terapeutic, terapie Bioptron.
Dacă în articulațiile degetelor (cât mai aproape de palmă) apar "umflături", este vorba de "noduli Bouchard", care limitează mobilitatea. Tratamente: in­jectare intraarticulară de corticoizi (Diprophos, Celestone), Betaderm, tablete "Salix", ceai din coajă de salcie, unguent "Gheara diavolului".
Dacă apar dureri în articulația pumnului, declan­șate de mișcarea policelui (degetul mare), putem ­vorbi de artroza trapezo-metacarpiană. Se tratează prin injectare locală de corticoizi și administrare de medicație antialgică.
Fizioterapia (infraroșii, laser, ultrasunete, magne­toterapie), masajul cu antiinflamatoare (Voltaren gel, Kinetic gel Plus, frecția Elidor, Flexigel lichid, Ar­trohelp Forte - Zenyth, Arnica gel, masaj cu ulei de camfor, alifie de untul-pământului și Lyprinol) vă poate aduce o rază de bucurie la bătrânețe. Multă sănătate!