Înfrumusețează, din primele zile ale lunii aprilie, luminișurile pădurilor de fag și stejar, cu florile lui minunat de albastre și cu verdele intens și lucios al frunzelor așezate ca un covor. Plantă erbacee, cu tulpinile întinse pe sol, Saschiul e cultivat, ca decor, și în parcuri și grădini. Datorită delicateței și culorii florilor sale, la fel de albastre ca cerul, în trecut exista obiceiul ca Saschiul să încununeze frunțile mireselor de la țară, dar și creștetele fetelor ce mureau nenuntite.
Folosit pe scară largă în Antichitate, ca leac popular pentru oprirea hemoragiilor și a lactației la femei, Saschiul a intrat apoi într-o zonă de umbră, din care avea să renască în triumf, atunci când endocrinologul canadian dr. Noble, surprins de popularitatea excepțională a plantei, în rândul populației din Madagascar, unde frunzele crude erau mestecate pentru a ține de foame, de sete și a înlătura oboseala, a început să o studieze în laborator. Rezultatul a fost de-a dreptul uluitor: testele clinice dovedeau că Saschiul (specia Vinca rosea) împiedică înmulțirea celulelor, cu efect benefic în tratarea leucemiilor. Cercetările ulterioare au dovedit că planta conține două substanțe care distrug tumorile: vincristina și vinblastina. Prima din ele este un medicament de excepție împotriva bolilor Hodgkin (tumori cancerigene), în vreme ce a doua se folosește cu mult succes în diverse forme de leucemie. În felul acesta, Saschiul s-a mutat din pădure în laboratoarele școlilor medicale, transformat în medicamente de linia întâi. Și specia Vinca minor, care trăiește și se cultivă la noi în țară, are proprietăți de excepție, pe care le veți descoperi în rețetele de mai jos.
Descrierea plantei
Saschiul este o plantă târâtoare, cu tulpină culcată, de până la 1 m lungime. Frunzele sunt ovale sau eliptice, așezate de o parte și de alta a tulpinilor. Cele bătrâne au culoare verde închis, cele tinere verde deschis, iar florile sunt albastre intens. La specia Vinca rosea, tulpina este lemnoasă, dreaptă, înaltă până la 0,5 metri, iar florile au culoare roz violacee sau chiar albă.
Recoltare și uscare
De la Saschiu se folosesc părțile aeriene, alcătuite din tulpini, frunze și flori. Se recoltează în perioada înfloririi, acum, în mai-iunie, dar și în septembrie-octombrie, atunci când conținutul în principii active este cel mai ridicat. Recoltarea corectă se execută pe timp frumos, după ce s-a ridicat roua, cu atenție, cu unelte bine ascuțite, de ex. foarfece de tuns gazonul, tulpinile tăindu-se la 5-6 cm deasupra pământului, pentru a le da posibilitatea de regenerare rapidă. Se va avea în vedere să nu se smulgă tulpinile târâtoare, deoarece sunt surse de înmulțire a plantei. Se usucă la umbră, în poduri, șoproane, verande sau balcoane bine aerisite, în strat subțire, întorcându-se din timp în timp. Se poate face și o uscare artificială, în cuptorul aragazului, cu ușa întredeschisă, sau într-un cuptor cu convecție, setat la 60 grade timp de aproximativ o oră. Se păstrează ca atare, planta întreagă, o mărunțire groscioară făcându-se înaintea folosirii.
Compoziția chimică
Speciile de Vinca conțin peste 50 de alcaloizi, dintre care cei mai importanți sunt vincamina, vincristina, vinblastina și rezerpina. Astăzi, vincamina de sinteză este printre cele mai vândute medicamente pe plan mondial și se adresează în principal bolilor aparatului cardiovascular și afecțiunilor cerebrale, iar vincristina obținută sintetic este pe lista medicamentelor esențiale ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), pentru tratamentul leucemiei. Speciile de Vinca au fost studiate foarte mult și în România, la Facultatea de Farmacie din București, de prof. de farmacognozie Ioan Ciulei.
Preparate din Saschiu
Decoctul
Mod de preparare: 4 linguri de Saschiu uscat și mărunțit groscior se fierb la foc mic, timp de 30 de minute, în 500 ml apă, într-un vas din inox sau emailat. Se va avea în vedere să se completeze la final apa evaporată. Se filtrează fierbinte, prin tifon sau vată medicinală umezită cu puțină apă. Se îndulcește după gust, cu miere, iar în cazul diabeticilor, cu un îndulcitor acaloric.
Saschiul se pretează foarte bine la obținerea de ceaiuri combinate, pentru prevenirea, ameliorarea sau vindecarea diferitelor boli. Iată câteva exemple:
* Ceai de Saschiu și păducel pentru bolile inimii.
* Ceai de Saschiu și ginkgo biloba, pentru insuficiență cardiacă periferică și cerebrală.
* Ceai de Saschiu și rozmarin, pentru diverse afecțiuni ale sistemului nervos central.
(Farmacia Faltis din Brăila pune la dispoziția celor interesați ceai din Saschiu, producție 2015.)
Tinctura
Mod de preparare: 20 grame de Saschiu uscat și mărunțit groscior se pun la macerat în 100 ml alcool alimentar sau alt produs distilat obținut în gospodărie, timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Se filtrează prin tifon, după care se lasă la decantat în frigider timp de 6 zile, pentru o deplină limpezire. Se trece ușor partea limpede într-un alt flacon, îndepărtându-se eventualul reziduu care s-a depus pe fundul vasului. Se păstrează în flacoane de sticlă sau plastic, prevăzute cu dop-pipetă. Termenul de valabilitate este de 2 ani de la data preparării. Dacă se observă depuneri pe perioada păstrării, se agită flaconul înainte de utilizare.
Ca și în cazul ceaiului, tinctura de Saschiu se poate asocia cu alte tincturi din plante, ca de exemplu cu tinctura de ginkgo biloba, de castan, de păducel, de ginseng, de roiniță, de rozmarin, de lavandă, de lăcrămioare, de salcâm japonez.
(Aceste combinații se pot găsi la Farmacia Faltis și se pot folosi ca terapii integrative pentru prevenirea, ameliorarea sau vindecarea a numeroase afecțiuni.)
Vinul terapeutic
Mod de preparare: peste 50 grame Saschiu uscat și mărunțit groscior se toarnă 1 litru de vin roșu dat în clocot. Se lasă la macerat timp de 10 zile, agitându-se de 2-3 ori pe zi. După 10 zile, vinul se filtrează fără stoarcerea reziduului și apoi se lasă la decantat 6 zile, separându-se partea limpede de reziduul depus la fundul vasului. Se va completa cu vin până la 1 litru. Se pune la păstrat în flacoane de 200 sau 250 ml. Termenul de valabilitate este de 1 an de zile, la temperatura camerei, dacă vinul folosit la preparare are concentrația alcoolică de cel puțin 11 grade. În cazul concentrației alcoolice a vinului mai mici de 11 grade, vinul medicinal se va păstra la frigider.
Tratamente interne
Ca metodă integrativă de sănătate, ceaiul de Saschiu sau oricare alt preparat farmaceutic obținut din Saschiu ar trebui să facă parte din tabietul zilnic al vârstnicului sănătos sau bolnav. (Multe afecțiuni și boli beneficiază de terapie complementară cu preparate din Saschiu, alăturându-se cu succes terapiilor alopate recomandate de medicii curanți.)
* Boala coronariană (datorită efectului vasodilatator al vincaminei)
Decoctul: se beau câte 2 cești de ceai pe zi, îndulcite cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de ginkgo biloba.
Vinul: se administrează 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
* Hipertensiunea arterială. Acțiunea se datorează rezerpinei, care a fost printre primii alcaloizi vegetali folosiți în scăderea tensiunii arteriale. Ca prevenție, la persoanele ce sunt predispuse la hipertensiune, sau în hipertensiunea ușoară (stadiul 1) tratamentul cu preparate din Saschiu este suficient. Pentru hipertensiunea arterială moderată (stadiul 2) și severă (stadiul 3), Saschiul se folosește ca terapie complementară, alături de medicația alopată recomandată de medicii curanți de specialitate.
Decoctul: se beau câte 2 cești de ceai pe zi, îndulcite cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de ginkgo biloba.
Vinul: se administrează 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
* Bolile vaselor periferice - varice, flebite, hemoroizi, fragilitate capilară
Decoctul: se beau câte 2 căni pe zi, îndulcite după preferință cu zahăr sau miere.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de ginkgo biloba.
Vinul: se administrează câte 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
(Tratamentul intern se completează cu aplicații locale, cu o cremă pentru varice sau afecțiuni vasculare, preparate la Farmacia Faltis.)
* Afecțiuni ale urechii interne - sindrom Ménière, care se manifestă prin vertij (amețeli), tinitus (țiuituri), acufene (zgomote)
Decoctul: se beau câte 2 cești de ceai pe zi, îndulcite cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de tei.
Vinul: se administrează câte 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
* Revigorant al sistemului nervos central - preparatele din Saschiu sunt recomandate în oboseala provocată de munca intelectuală intensă (surmenajul intelectual), viața cotidiană stresantă sau alte activități epuizante.
Decoctul: se beau câte 2 cești de ceai pe zi, îndulcite cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de tei.
Vinul: se administrează 50 ml pe zi, după masă.
(Un sirop energizant, ce are în compoziție și un extract fluid din Saschiu, se prepară la Farmacia Faltis din Brăila.)
* Boli degenerative - terapie complementară în demență senilă, boala Alzheimer, ateroscleroză
Decoctul: se beau câte 2 cești de ceai pe zi, îndulcite cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de ginkgo biloba.
Vinul: se administrează 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
* Boli neurologice - cefalee, migrene, accidentele vasculare, distonii neurovegetative
Decoctul: se beau câte 2 cești de ceai pe zi, îndulcite cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de tei.
Vinul: se administrează câte 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
* Citostatic - datorită vincristinei și vinblastinei, Saschiul este recomandat ca terapie complementară în leucemie sau limfoamele maligne.
Decoctul: se beau câte 2 cești de ceai pe zi, îndulcite cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai la alegere.
Vinul: se administrează câte 3 linguri pe zi, după masă.
* Boala hemoroidală
Decoctul: se beau câte 2 cești de ceai pe zi, îndulcite cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai la alegere.
* Tulburări de vedere - datorate unei insuficiențe circulatorii la nivelul ochiului
Decoctul: se beau câte 2 cești de ceai pe zi, îndulcite cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai la alegere.
Vinul: se administrează câte 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
Tratamente externe
* Cataplasme cu ceai de Saschiu și argilă. Se recomandă în afecțiunile venoase ale picioarelor.
Mod de preparare: se face un decoct, după metoda prezentată mai sus, care se amestecă cu argilă pulbere, până se formează o pastă moale. Se întinde pasta pe o bucată de tifon și se aplică bandajul pe zona afectată, fără a lega strâns. Pentru eficiență, cataplasma se ține 30 de minute. Este recomandată în afecțiunile venelor de la picioare.
Pentru informații despre procesarea plantelor medicinale sau despre alte preparate produse în laboratorul propriu, farmacistul Ion Bobaru poate fi găsit la Farmacia Faltis din Brăila, Calea Galați nr. 29, tel. 0239/61.59.31, e-mail: farmaciafaltis@ yahoo.com Preparatele farmaceutice proprii pot fi vizualizate pe site-ul farmaciei http://www.farmaciafaltis.ro/
Farmacia sa deține "Certificat de bună practică farmaceutică pentru prepararea medicamentelor" acordat de Colegiul Farmaciștilor din România.