Pentru cetățeni, el întruchipează esența democrației reprezentative. Parlamentarii sunt aleși pentru a veghea la egala funcționare a legilor, pentru corectarea și amendarea deciziilor (statale sau locale). În sistemele totalitare sau în falsele democrații, Parlamentul joacă un rol decorativ, confirmând docil hotărârile Puterii Executive, eventual, în urma "consultării" lui de către aceasta. Legislativul trebuie să fie independent, tocmai pentru că reprezintă voința tuturor cetățenilor. Nici o comunitate nu ar preda de bunăvoie totalitatea puterii unui grup de interes, suprapus ansamblului ei. Independența legislativului nu înseamnă însă ridicarea acestuia la rangul de instituție decizională și, chiar mai mult, la rangul de superputere. Ruperea Parlamentului de masa alegătorilor săi îl transformă într-o castă arbitrară, ce își apără propriile interese și nu pe cele ale acestor alegători. Situația se întâlnește frecvent în democrațiile hibride, unde Parlamentul este confiscat de un grup de tip oligarhic, ce face totul pentru a-și conserva puterea, pentru a se menține deasupra celorlalți și, uneori, chiar împotriva lor. Democrațiile hibride sunt instabile, putând oricând - datorită ruperii Parlamentului de cei pe care pretinde că-i reprezintă - să evolueze spre relansarea totalitarismului, fie și într-o perspectivă nostalgică. Este și cazul actualului Parlament al României, ce întrunește toate calitățile negative ale unei instituții presupus democratice, reprezentative pentru voința alegătorilor.
Pentru exemplificarea și justificarea acestei constatări, vom lua câteva dintre ultimele manifestări ale instituției în cauză. În raporturile sale cu Justiția, Parlamentul vădește o tendință tot mai accentuată de limitare a independenței acesteia, de controlare a ei. În totalitarism, Justiția era politizată, supusă arbitrariului puterii absolute. În democrațiile hibride, ea este declarată independentă, dar aplicată parțial. Parlamentul îi acceptă detașarea de politic până la limitele propriilor interese. Nu întâmplător, el este "refugiul" a zeci de persoane controversate, bănuite de corupție și abuz de putere, necinste și imoralitate. Imunitatea oferită "aleșilor" blochează sau deturnează Justiția. Cu cât vreunul dintre respectivele personaje este implicat mai mult în afaceri murdare, afectând celelalte componente instituționale ale puterii în stat, cu atât Parlamentul se afișează solidar, în numele independenței sale, în apărarea acestuia. Cazurile Varujan Vosganian, Laszlo Borbely, Dan Șova și, ultimul, dar nu cel din urmă, Ion Ochi, sunt reprezentative pentru solidarizarea transpartinică a parlamentarilor, în salvarea propriilor colegi. În situații speciale, cum s-a întâmplat cu Dan Șova, în cazul căruia o majoritate relativă a acceptat ridicarea imunității, regulamentele au fost manipulate ("interpretate") pentru a-l scăpa de aplicarea corectă a Justiției. Șova este o piesă esențială a eșafodajului construit de șeful Executivului, Victor Ponta, pentru conservarea poziției sale. De o interpretare identică a regulamentului nu s-a bucurat și Elena Udrea, parlamentar apropiat de fosta conducere a țării. Ca și în privința cetățenilor de rând, a alegătorilor, Parlamentul și-a demonstrat subiectivismul, majoritatea sa considerându-se deasupra Legii, indiferentă la ea. Încercările de a-i scoate pe procurori din categoria magistraților (imuni prin statut la presiunile politice) sau cele de limitare a manifestării publice a actului justițiar fac parte din "strategia" Parlamentului de blocare a aplicării uniforme a Justiției. Ultima inițiativă - invitarea oficială a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii la o întâlnire "informală" cu C. Popescu Tăriceanu, președintele Senatului și principalul actor în comedia salvării lui D. Șova - nu face decât să ilustreze tentativa Parlamentului de a se suprapune Justiției.
Parlamentarii și-au dobândit posturile prin selectarea lor (cel mai adesea plătită) de către partide. Ei au, în consecință, o datorie față de partidele ce i-au nominalizat și care, odată aleși, le permit artificii financiare (indemnizații, gratuități, pensii nerușinate) pentru recuperarea "investițiilor" cu care și-au plătit intrarea în Parlament. Proiectele de lege pentru finanțarea campaniilor electorale și pentru un singur tur de scrutin în alegerile locale (cu desemnarea indirectă a președinților de Consilii Județene) reflectă dorința tuturor partidelor parlamentare de a-și păstra pozițiile, chiar dacă voința alegătorilor ar lua alt curs. Dacă, după șocul alegerii lui Klaus Iohannis, partidele acceptaseră ideea transparenței finanțării alegerilor și cea a limitării puterii baronilor locali (prin alegeri deschise care să reflecte opțiunile finale ale cetățenilor), la transpunerea lor în proiecte legislative, parlamentarii - dependenți de "sugestiile" partidelor ce i-au propus - au adus diverse "amendamente", care își bat joc atât de angajamentele față de noul președinte, cât și de aspirațiile alegătorilor. Cel mai nerușinat dintre ele e faptul că la alegerile locale s-a acceptat formula unui singur tur de scrutin, ceea ce duce la eternizarea primarilor în funcțiune, inclusiv prin realegerea lor cu minim 5% din voturile exprimate. Ignorând opțiunile electoratului pe care îl reprezintă, parlamentarii s-au vădit, încă o dată, un grup de yesmeni, interesați doar de propria bunăstare, datornici doar față de partidele în care "au investit" și prin care vor să-și recupereze, în imunitate, respectivele "investiții".
Exemplele de transformare a Parlamentului într-o castă oportunistă, dezinteresată de electoratul pe care pretinde că-l reprezintă sunt extrem de multe. Dovadă: la capitolul "încredere în instituții" al tuturor sondajelor, el este pe ultimul loc. Cauza principală este selecția netransparentă a candidaților ("donațiile", cât mai generoase pentru partide fiind principalul lor "argument") și corupția generalizată, ce le permite "acumulări" pe care vor, cu orice preț și în impunitate, să le păstreze. Compoziția viciată a Parlamentului și acțiunile sale iresponsabile alimentează nostalgia după totalitarism și deschid posibilitatea revenirii, în forme alterate, a acestuia.