Hélène Grimaud e cunoscută de melomani ca una dintre cele mai bune pianiste de azi, invitată să concerteze cu renumite orchestre ale lumii sub bagheta unor dirijori iluștri. A fost de câteva ori și la București, la Festivalul Enescu, și a impresionat publicul cu interpretările ei, în special din repertoriul romantic german, dar și din Rahmaninov. Această femeie frumoasă și încă tânără trăiește muzica și o transmite cu o intensitate emoționantă la culme. Talentul înnăscut, rigorile pregătirii tehnice, cultura asimilată dar și personalitatea tumultuoasă dau o semnătură originală interpretărilor ei. Admisă de la 13 ani la Conservatorul din Paris, distinsă cu premii, comparată cu Glenn Gould și având o discografie vastă, Hélène Grimaud a fost atrasă mereu și de marea literatură, de filosofie (citește în original în mai multe limbi), dar viața ei nu se reduce la universul artistic. E adânc preocupată și de ecologie, ba chiar s-a specializat în comportamentul animalelor sălbatice. Fiindcă voiajează mult, pe toate meridianele, a putut vedea ravagiile provocate de omul modern naturii și a devenit o militantă pentru salvarea speciilor amenințate și limitarea pagubelor ireversibile aduse de "progres" mediului natural. Stabilită la 21 de ani în SUA, a înființat din banii ei acolo, la Salem, în regiunea Westchester (chiar în locul vânătorii de vrăjitoare) un Centru-rezervație pentru protecția lupilor, masacrați pretutindeni în lume, deși își au rolul lor în lanțul trofic. Chiar și azi, când locuiește în Elveția, își împarte timpul între solicitanta carieră muzicală și rezervația de lupi de la Salem. Când mai are timp să și scrie, nu știu. Cartea pe care vi-o recomand azi e al treilea volum al ei și, ca tot ce face artista compulsivă și radicală, e greu de încadrat. Sub eticheta laxă de roman se aliază proza fantastică, manifest ecologist, excurs biografic în viața compozitorilor ei predilecți, Johannes Brahms și Robert Schumann, precum și multe mărturisiri de sine în relație cu natura, artele și lumea de azi. Un puzzle în al cărui tablou își fac loc variatele ei preocupări, compus însă cu atenție la contrapunct și armonie. Naratorul e ea însăși, vorbind în nume propriu, iar pentru a pătrunde în lumea compozitorilor de geniu din sec. XIX, recurge la convenția manuscrisului găsit. Aflată la Hamburg pentru un concert Brahms, Hélène cumpără dintr-un anticariat misterios o mapă cu vechi manuscrise și desene ce i se relevă a fi chiar ale compozitorului pe care urma să-l cânte. Brahms își notase acolo experiențele halucinante trăite într-o călătorie în Marele Nord, unde spera să descopere de ce înnebunise iubitul său prieten și maestru Schumann. Fragmentele poematice atribuite compozitorului alternează cu informații documentate din biografia reală a celor doi muzicieni, interpretate de Hélène în cheie proprie, dar și cu eseuri despre viitorul amenințat al omenirii prin distrugerea mediului și a echilibrului biologic, cu concluzia că măcar în ceasul al 12-lea trebuie să ne venim în fire. Sunt pe parcurs și confesiuni ale autoarei despre propriul mod de a simți muzica - o țară a sufletului în care se regăsește plenar și în care propria conștiință se poate topi în conștiința universală. Dorind să fie o pianistă capabilă să trăiască eternitatea în spațiul unei clipe, ea se revoltă pasional față de tot ce amenință universul inițial armonios al planetei, ajuns pe mâna unor forțe avide nu de progres în sensul de bază, ci doar de bani și putere. Cu pagini de mare poezie, pline de avânt romantic, de dorință de plenitudine cosmică, "Întoarcere la Salem" e o carte cu miză gravă despre natură și artă, despre trecutul și viitorul omenirii, despre Paradis și reversul său. O carte care, odată sfârșită, îți trezește dorința de a asculta Brahms și Schumann în interpretarea Hélènei Grimaud.