Un greu al jazzului american - Kenny Garrett

Dana Ene
"Unora le place jazzul!" - cu această re­marcă am putea rezuma ce se întâmplă în ultima vreme pe piața concertistică ro­mânească, unde se perindă nume mari ale acestui gen muzical.

Printre români se găsesc numeroși iubi­tori ai genului, astfel încât și oferta este pe măsură. La jumătatea lunii mai, de exemplu, vine în România un mare jazzman al zilelor noastre - saxo­fonistul și compozitorul american Kenny Garrett, care va susține trei concerte. Mai întâi va cânta la Cluj, pe 11 mai, la Teatrul Național, apoi la Timișoara, pe 12 mai, la Casa Studenților și, într-un final, va ajunge în Capi­tală pe 14 ale lui Florar, pentru un concert extraor­dinar, la Sala Radio.
Apreciat de publicația americană "Washington City Paper" drept "Cel mai important saxofonist alto al generației sale", Kenny Garrett are o carieră spec­taculoasă. În cei peste 30 de ani de muzică a reușit să se impună în ierarhia jazzului american, unde a cântat alături de alți mari artiști ai genului, precum: Miles Davis, Art Blakey, Joe Henderson, Freddie Hubbard, Marcus Miller, Chick Corea, Herbie Hancock etc., creându-și, totodată, și propriul renume. Garrett este câștigătorul unui Grammy la categoria "Cel mai bun album instrumental de jazz", în 2010, și deținător al altor nenumărate premii, distincții și nominalizări, fiind frecvent selectat în topurile unor reputate reviste de specialitate, precum "Down Beat" și "Billboard".

Saxofonul fermecat

Kenny Garrett s-a născut pe 9 octombrie 1960, în Detroit, Michigan, într-o familie modestă. Tatăl lui, tâmplar de meserie, era și un pasionat amator de mu­zică, dispus să își pe­treacă fiecare fărâmă de timp liber cântând la sa­xofonul pe care îl deți­nea. Așa că fiul lui, Ken­ny, s-a împrietenit cu mu­zica încă din... lea­găn. "Aveam opt ani, când tata mi-a făcut cel mai frumos cadou din lume: un saxofon nu­mai al meu! Era un saxofon alto, ușor di­ferit de-al lui. Nu știu unde îl gă­sise, probabil pe la un târg de vechituri. Îmi amintesc și azi saxo­fonul ăla, de parcă l-aș avea în fața ochilor. Nu mi-a păsat însă nicio clipă că arăta așa obo­sit și peticit. Tot ce-mi doream era să pun mâ­na pe el și să cânt. Era numai și numai al meu. Tata m-a învățat cu răb­dare să-i descifrez mis­te­rele", po­ves­tea artistul într-un interviu. Acesta a fost primul instrument "magic" ce a trecut prin mâinile lui Kenny. Cel de-al doilea, de-a dreptul fermecat, i-a ajuns în brațe în timpul liceului, când a cântat, fără să știe, la un saxo­fon ce-i apar­ținuse unui mare muzician - John Col­trane. "E una dintre cele mai ciudate întâmplări din viața mea. Aveam un coleg de școală care se numea Darrell Roberts. Dar­rell mi-a povestit adeseori că este nepotul lui John Coltrane. Bineînțeles că nu l-am crezut. Ce să caute nepotul marelui Coltrane la li­ceul public «McKenzie» din Detroit?! Și pentru că tot învățam amândoi să cântăm și să experimentăm, schimbam adesea saxofonul meu alto pe saxofonul lui sopran, care, după propriile-i afirmații, îi apar­ținuse celebrului său unchi. Am rea­lizat că nu mințise, într-o zi, când m-a sunat de acasă de la vă­rul lui, Ravi Coltrane, fiul marelui saxofonist, și mi l-a dat pe aces­ta la telefon", povestește Kenny. Ca prin minune, celebritatea in­stru­mentului a determinat un mo­ment de cotitură în viața băiatului. La puțin timp de la această întâm­plare, chiar după terminarea liceu­lui, în 1978, tânărul saxofonist era recrutat în celebra Orchestră Duke Ellington, condusă la vremea aceea de fiul marelui Duke - Mercer Ellington. Trei ani mai târziu, era deja saxofonist în Orchestra Mel Lewis, iar mai apoi, ajungea în Quartetul bateristului Dannie Richmond, ca spre finalul anilor '80 să îl găsim în trupa unui alt mare zeu al jazzului mondial, Miles Davis. Alături de acesta a înre­gistrat trei albume, între 1989 și 1996. "Am în­vățat enorm de la el. Miles a fost un mare pro­fesor. Era mereu des­chis la nou și dispus să asculte orice stil de muzică. Era un șef de trupă extraor­dinar... Am cântat în formația lui cinci ani, așa că nu mă mir atunci când oamenii își amin­tesc de el, doar când îmi men­ționează nu­mele... Mul­tă lume m-a descoperit prin inter­me­diul lui", povestea artistul, între­bat dacă aso­cierea cu marele Miles Davis nu îi dimi­nuează propriul merit.
Kenny nu și-a ne­gat niciodată trecutul și nu și-a uitat mentorii. Nu s-a simțit amenințat sau intimidat de succesul aces­tora, ba chiar le este recunoscător pentru anii de ucenicie petrecuți alături de ei, ad­mițând că adevărata meserie a prins-o de la ei: "Eu, unul, am în­vățat muzică de la predecesorii mei. Pe vremuri, cei mai bătrâni te ini­țiau. Azi, mulți tineri cred că ies direct învățați din școală. Nu zic că e un lucru rău, însă mu­zica lor este una diferită. Cred cu tărie că mu­zica este mai presus de noi. Noi, muzicienii, suntem mesa­gerii, iar muzica vine prin noi. Suntem o ade­vărată punte între ascultători și Creator. De asta ne întoarcem me­reu pe scenă, ca să trăim din nou emoția aceea inten­să și să creăm acea conexiune", completa el.
Iar Kenny încearcă în fiecare concert al lui să creeze "puntea" des­pre care vorbea, să-și poarte pu­bli­cul într-o adevărată călătorie spirituală. Majori­tatea melodiilor lui sunt create pen­tru a-i înălța pe ascultători, pentru a-i atinge sufle­tește. "Sunt con­ști­ent că muzica mea se adresează unei comunități des­tul de mici de oameni. Dar faptul că eu reușesc să-i «hrănesc» cu ceea ce-și doresc mă bucură peste mă­sură. Am întâlnit și mulți tineri care au venit la con­cer­tele mele și mi-au spus după aceea «E prima dată când am ascultat jazz, și a fost o experiență groza­vă»." Mă încân­tă entuziasmul lor. E dovada clară că nu mi-am pierdut încă flerul. Nu îmi place să cânt în concert doar muzică «serioasă», ci și genul acela de melodii care te fac să răspunzi ime­diat, chiar dacă nu le cunoști. Te prinde ritmul și îți ating o coardă sensibilă...", spunea artistul.
Muzician, instrumentist și compo­zitor extrem de activ și dinamic, Kenny Garrett a îmbinat permanent prezențele pe scene de concert și festival, cu munca în studiourile de înregistrări. Discografia lui numără până în prezent nu mai puțin de 18 albume, în calitate de lider de formație, dar și alte 31 de discuri, produse ale unor cola­borări cu muzicieni de elită.
În concertele din România, artistul american va cânta secondat de alți patru muzicieni talentați: pia­nis­tul Vernell Brown, bassistul Corcoran Holt, bate­ristul McClen­ty Hunter și percuționistul Ruby Bird.
(Biletele se pot procura din rețelele Eventim.ro și IaBilet.ro. Au prețuri cuprinse între 88 - 138 lei pen­tru concertele de la Cluj și Timișoara și 98 - 168 lei pentru concertul de la București.)