Spionaj stelar

Andrei Cheran
- Problema extraterestră devine din ce în ce mai "oficială". Noi relatări, scoase la iveală de arhivele rusești și americane ale serviciilor secrete, dovedesc că problema OZN-urilor este de mult cunoscută - ba, lucru și mai interesant, ea a dus la sfârșitul războiului rece -

În dimineața zilei de 27 octombrie 1975, la baza americană din Loring, statul Maine, a răsunat alarma. Un obiect zburător neiden­tificat intrase în spațiul de securitate aerian. Soldații au intrat în panică: această bază a armatei aerului nu este una obiș­nuită, în subteranele ei se ascunde un depozit ICBM (Intercontinental Balistic Misile) de rachete intercon­ti­nentale. Es­te doar una dintre cele 2000 de as­cunzători pentru rachete balis­tice intercon­ti­nentale, suscep­tibile să răs­pundă instantaneu unui atac împotriva teri­to­riului american. Oare această alertă anunță ofensiva sovietică de care americanii se temeau așa de mult?
Un avion de vânătoare cu re­acție a decolat imediat de la bază, în timp ce, pe picior de război, întreg statul major s-a reunit în turnul de control, pentru a urmări des­fășurarea mi­­siunii. La scurtă vreme, me­sajul pilo­tului Sven Eichner îi anunța că nu era vorba despre o rachetă sovietică, ci de ceva mult mai straniu: "Este un o­biect asemănător cu o minge de rugby, lung cât patru camioane și care planează. Nu am mai văzut niciodată așa ceva". Ur­mărit îndeaproape de avionul lui Eichner, care primise ordinul să-l supra­vegheze fără să inter­vină, obiectul acela s-a învârtit în cerc timp de 40 de mi­nute deasupra bazei, apoi a ac­celerat foarte tare și a dis­părut, spre ușurarea per­so­nalului de la sol.
Dar povestea nu s-a terminat aici. A doua zi, obiec­­tul s-a întors și a început să survoleze din nou baza, la o înălțime de 50 de metri, înainte de a ateriza lin între două hangare pline de rachete! Când vehi­culele poliției militare l-au înconjurat din toate părțile, OZN-ul a decolat fulgerător, dispărând în văzduh. El nu a mai apă­rut la baza din Loring, dar nimeni nu își închipuia că această primă vizită marca începutul unei lungi serii de apariții ale OZN-urilor pe teritoriile secrete ale ICBM, aflate peste tot în S.U.A.

La un pas de dezastru

Câteva săptămâni mai târziu, la enormul complex ICBM de la Malstrom, aproape de localitatea Lewins­ton din Montana, s-a petrecut o vizită asemănătoare, ba chiar mai specială. Era în ziua de 7 noiembrie, când alar­mele bazei s-au declanșat, semnalând pre­zența unui intrus în spațiul aerian de deasupra tere­nului. Imediat, la fața locului a fost trimisă o unitate SAT (Sabotage Alert Team), o echipă specială de aler­tă anti-sabotaj, opera­țională 24 de ore din 24. Co­mandantul bazei de misile K-7, aflat în contact radio permanent cu șe­ful echipei spe­cia­le, a avut surpriza să audă că "un disc por­tocaliu de mărimea unui teren de fotbal se în­vâr­te dea­supra han­ga­relor cu ra­che­te". Membrii co­mandou­lui, co­ma­sați în spatele pri­mului rând de ba­răci, au primit or­dinul să se apro­pie, dar, deși erau înarmați cu mitra­liere, nu au avut curajul să iasă din ascun­ză­toare. Spre marea lor mirare, OZN-ul a emis brusc către inte­riorul hanga­rului o rază la fel de strălucitoare ca lu­mina soa­relui. Răs­punzând în cele din urmă la ordi­nele coman­dan­tului, soldații au ieșit din as­cun­zătorile lor, pen­tru a intercepta OZN-ul. În aceeași clipă, acesta a dispărut instan­taneu.
Uluiți, militarii nu mai știau ce să creadă: OZN-ul pe care îl văzuseră cu toții cu câteva secunde înainte se volatilizase sub ochii lor. De­concertați, s-au urcat în jeep-urile lor camu­flate, când - în timp ce se în­de­părtau - au văzut cum OZN-ul apare din nou, în ace­lași loc. Ne­știind cum să reacționeze, sol­dații au ră­­mas pe loc. La rândul său, după ce a mai ră­mas o clipă în poziția aceea staționară, farfuria zburătoare s-a ri­dicat în aer la o altitudine mare și a dispărut.
La cererea comandantului armatei aeriene a S.U.A., la scurtă vreme după consumarea evenimen­telor, experți în informatică și tehnicieni militari au exa­mi­nat cu minuțiozitate codurile de lansare și țintele fiecă­reia dintre rachetele aflate în hangarul K-7, care fusese iradiat. Au rămas consternați, desco­pe­rind cu stupoare că toate datele fuseseră modificate. Ace­le coduri formate din șapte cifre, menite să împie­dice lansarea rache­te­lor spre țintele pen­tru care fu­se­seră pro­gra­mate, fără ordi­nul direct al preșe­din­telui american, sunt păs­tra­te într-o geantă diplo­mat nea­gră, legată cu o cătușă de mâna unui funcțio­nar, care îl în­soțește întotdeauna pe pre­ședinte. Nici până în ziua de azi nu s-a a­flat cum au putut fi ele mo­di­ficate, din mo­­ment ce geanta a ră­­mas neatinsă, în ser­tarul ei de la Casa Albă.

Din arhivele KGB

După spusele co­lo­nelului Terence James, care face parte din NORAD (North American Defense Com­mand) - Comandamentul de Apărare al Americii de Nord, 24 de OZN-uri au fost văzute zburând deasupra a șase depo­zite cu rachete, în perioada aceea. În lucrarea sa, inti­tulată "UFO: The Secret History" ("OZN - Istoria lor secretă"), astro­fizicianul german Michael Hase­mann, care a anchetat aceste incidente, a declarat: "Dacă s-ar fi declanșat atunci un război atomic, Statele Unite nu ar fi putut să lanseze nici măcar o rachetă pentru a se apăra".
Episoade asemănătoare au devenit frecvente între 27 octombrie și 19 noiembrie 1975, când OZN-urile au survolat în mod repetat bazele ICBM. Crezând de fie­ca­re dată că era vorba despre avioane sovietice, perso­nalul militar s-a convins până la urmă, în fața regu­la­ri­tății observațiilor, că nu era vorba despre niște intruși tereștri. De fapt, în aceeași perioadă, fără ca americanii să știe, și sovieticii se confruntau cu aceeași problemă.
Când 124 de dosare OZN, aparținând KGB-ului, i-au fost înmânate lui Pavel Popovici, general sovietic al armatei aerului și președinte al Uniunii UFO in­terna­țio­nale, el a reținut un caz foarte interesant, des­pre care a vorbit ulterior într-un interviu. Pe 28 iunie 1983, într-o bază militară aflată în apropierea insta­lațiilor nucleare experimentale de la Kapustin, pe malul flu­viu­lui Volga, patru martori au văzut un OZN depla­sându-se pe deasu­pra bazei, mai mult de două ore. După spusele lor, când OZN-ul a survolat zona de sto­care a armelor, el a trimis o rază strălucitoare în depo­zitul rachetelor. În raport nu s-a menționat dacă era vorba despre rachete nucleare.
Un caz similar de neutralizare a rachetelor nu­cleare sovietice i-a fost semnalat reporterului de tele­viziune George Knapp, de către colonelul Boris So­kolov, de la Ministerul Apărării Naționale Ruse. So­kolov susținea că fusese dus de urgență cu avionul la o bază de rachete din Ucraina, pentru a i se înmâna un raport ultrasecret, care descria un incident ce se pe­tre­cuse cu câteva zile înainte, în octombrie 1983. Con­form acelui raport, un OZN fusese la un pas de a de­clanșa cel de-al treilea război mondial, penetrând spațiul aerian de deasupra bazei și survolând rachetele nucleare. El a scos din func­țiune mecanismele auto­ma­te de lansare a rache­te­lor și astfel nu a putut fi do­borât. Și în cazul acesta, co­du­rile de lansare ale ra­che­telor fuseseră schimbate, fiind astfel paralizată o parte din arsenalul nuclear so­vietic.
În ciuda părții îngrijorătoare a acestor evenimente, unii cercetători ai problemei estimează că interven­ții­le OZN-urilor atât în Rusia, cât și în America, în acea pe­rioadă a războiului rece, au avut efecte pozitive asupra deciziilor conducătorilor militari. După cum spu­ne ufo­logul Robert Dean, prima conse­cință nota­bilă a fost o am­e­liorare a contactelor între cei doi dușmani din Ră­sărit și Apus.

Alertă nucleară

Între 1963 și 1967, aflându-se la cartierul general al forțelor aliate ale NATO pentru Europa (SHAPE), Ro­bert Dean a avut acces la "sala de război", botezată SHOC (Supreme Headquar­ters Operation Center). După spusele lui, "Între anii 1950 și 1960, siste­mele de apărare ale NATO au ur­mărit traiectoria unor obiec­te metalice uriașe, de for­mă circulară, care zburau în formație deasupra Euro­pei, ele venind dinspre fostul bloc sovietic."
Faptul că OZN-urile fuseseră confundate cu niște rachete nucleare sovietice a fost cât pe-aci să declan­șeze un război nuclear cumplit. Dean își amintește că, în pe­rioada în care a lucrat pentru NATO, "SHAPE a intrat în stare de alertă nucleară maximală de trei ori". Peri­colul declanșării unui astfel de război nu­clear l-a incitat, de altfel, pe gene­ralul Lemnitzer, comandantul șef al cartierului general NATO, să por­nească un studiu apro­fundat al OZN-urilor, pe o durată de trei ani, stabilind toto­dată o linie telefonică directă între el și șeful de atunci al Pactului de la Var­șovia (alianța mi­litară care reunea toate țările socia­liste din Europa, cu excepția Iugos­laviei și Albaniei).

Cu ochii pe noi

După părerea lui Robert Dean, "Puțini sunt cei care știu că pro­ble­ma OZN-urilor s-a aflat la origi­nea rela­xării relațiilor tensionate dintre americani și ruși, un rol important în această destin­dere avându-l telefonul direct NATO - Varșovia și S.U.A. - U.R.S.S. Este fan­tastic să te gândești, spune fostul colonel al U.S. Army, că problema OZN-urilor a contribuit în mod direct la sfârșitul răz­boiului rece."
Doctorul Jim Hurtak, eminent ufolog de recu­noaștere mondială, a relatat, în 1986, un epi­sod care a im­plicat câteva OZN-uri ce au survolat niște insta­lații nucleare secrete, destinate fabricării armelor cu pluto­niu și cons­truite în mod ilegal de gu­vernul bra­zilian. După părerea lui Hurtak, apa­riția OZN-urilor a atras atenția mass-media, care a descoperit apoi insta­lațiile nu­cleare. Cons­truc­ția lor nefiind cons­titu­țio­nală, ele au fost în­chise.
Hurtak crede că astfel de eve­nimente sunt dovada inten­ții­lor bune ale extratereștrilor. După părerea lui Michael Hase­mann, este destul de probabil ca această preocupare să se convertească în intervenție activă, dacă oamenii ar ajunge la un punct de unde nu ar mai exista în­toar­cere, cu alte cuvinte, o autodistrugere. Mai rămâne doar de aflat de ce o inteligență extraterestră do­reș­te să intervină în eve­nimentele terestre pen­tru a îm­piedica un conflict nuclear. Pen­tru că ea a civilizat în urmă cu 20.000 de ani pământenii și se simte respon­sabilă de soarta lor? Aceasta este însă o altă poveste, despre care vom vorbi într-un număr viitor al revistei.

O poveste ascunsă

Hurtak are o altă explicație pentru do­rin­ța extra­tereștrilor de a-i împiedica pe pă­mân­teni să se auto­dis­trugă. Punctul său de vedere este că "nu numai ex­tra­tereștrii, dar și «ultratereștrii», forțele spirituale supe­rioare, și-au dat seama că tehnologiile mili­tare utilizate pe această planetă deviaseră spre distru­ge­rea mediului înconjurător și, în concluzie, au ales mo­mente precise ale isto­riei noastre pentru a in­ter­veni."
Hurtak afirmă că extra­te­reștrii nu ar ezita să in­ter­­vină din nou, dacă spec­trul războ­iului atomic ar ame­nința Terra, pentru că "supraviețuirea speciei omenești este mai impor­tantă, pentru majoritatea civilizațiilor extraterestre, decât distrugerea sa".
Pentru biologul John Mack, motivele care i-ar îm­pinge pe extratereștri să in­tervină în întâmplările de pe Pământ sunt mai puțin al­tru­iste: "Este probabil ca su­pra­­viețuirea speciei ome­nești să conteze la bu­năs­ta­rea unor ființe pe care încă nu le-am întâlnit". După pă­rerea lui, extratereștrii nu ar interveni decât în caz de for­ță majoră și, poate, pentru un motiv supe­rior, cum ar fi echilibrul cosmosului ca tot unitar.
Rămâne de văzut în ce măsură intervenția ex­tra­te­reștrilor a influențat rezultatul războiului rece. Dar acest capitol al istoriei nu va putea fi scris decât atunci când armatele rusă și americană vor dezvălui tot ceea ce știu despre fenomenul OZN.

Un caz

Nu toate trecerile OZN-urilor pe deasupra ba­zelor militare se termină cu o simplă alertă ce duce la modificarea codurilor de lansare ale rachetelor ICBM. Pe 13 septembrie 1990, aterizarea unui OZN la stația radar rusească de la Kuybicev (Sa­mara), în apro­pie­rea provinciei Tarta, a fost - pur și simplu - un atac deliberat. Ca­po­ralul Igor Dud­nik, unul dintre martori, po­vestește ce s-a în­tâm­plat. "Am văzut apro­piindu-se o navă în formă de triunghi, de cu­loa­re neagră, cu latura de apro­ximativ 15 metri. A ate­rizat pe ver­ticală, destul de încet, scoțând un zgomot ciudat. Apoi, dintr-oda­tă, o rază luminoasă a ieșit dintr-o latură a OZN-ului. Nu am văzut nicio des­chidere, dar era clar că această rază lu­minoasă viza o țintă, iar eu mă aflam chiar în dru­mul său. Nu mi s-a întâmplat nimic, dar antena radar din spa­tele meu s-a pră­bu­șit în flăcări." Ex­per­ții care au exa­mi­nat uni­tatea ra­dar arsă nu au pu­­tut să explice cum o rază emisă de la 150 de me­tri a putut să topeas­că niște com­po­nente metalice.

Luat de către forțele de ordine?

Conform raportului unui ofițer de securitate al armatei aeriene, care patrula în jurul bazei ame­ricane de la Mc Guire, statul New Jersey, pe 18 ianuarie 1988, mai mulți martori au văzut un OZN care zbura deasu­pra bazei. În ra­por­tul său, el arată cum un membru al po­liției mi­litare ur­mă­rise OZN-ul ca­re tre­cu­se pe dea­supra mașinii sale. La puțin timp du­pă aceea, el a vă­zut o făptură înaltă de un me­tru, pe care a de­scris-o ca fiind "de culoare brun-gri, slabă, cu un cap mare și cu niște brațe lungi". Polițistul s-a spe­riat și a tras de cinci ori în individ și o dată în OZN-ul de dea­­su­pra sa. Acesta a ac­celerat pe verticală, întor­cându-se într-un grup de alte unsprezece obiecte sta­ționare aflate sus, pe cer. Corpul extrate­res­tru­lui a fost găsit în apro­pierea pistei de aterizare a bazei de către ofițerul de se­curitate și patrula sa, care au remarcat "mirosul extrem de puternic pe care îl degaja, ase­mănător cu amoniacul". Tot conform ra­por­tului, în aceeași zi, o echipă de la baza ae­riană din Wright Patterson a sosit la fața locului, stropind corpul cu niște produse chimice și așe­zându-l într-o ladă. Ea a fost încărcată într-un avi­on C-141 (pentru transport de trupe), a cărui des­tinație de zbor a rămas necunoscută.