În dimineața zilei de 27 octombrie 1975, la baza americană din Loring, statul Maine, a răsunat alarma. Un obiect zburător neidentificat intrase în spațiul de securitate aerian. Soldații au intrat în panică: această bază a armatei aerului nu este una obișnuită, în subteranele ei se ascunde un depozit ICBM (Intercontinental Balistic Misile) de rachete intercontinentale. Este doar una dintre cele 2000 de ascunzători pentru rachete balistice intercontinentale, susceptibile să răspundă instantaneu unui atac împotriva teritoriului american. Oare această alertă anunță ofensiva sovietică de care americanii se temeau așa de mult?
Un avion de vânătoare cu reacție a decolat imediat de la bază, în timp ce, pe picior de război, întreg statul major s-a reunit în turnul de control, pentru a urmări desfășurarea misiunii. La scurtă vreme, mesajul pilotului Sven Eichner îi anunța că nu era vorba despre o rachetă sovietică, ci de ceva mult mai straniu: "Este un obiect asemănător cu o minge de rugby, lung cât patru camioane și care planează. Nu am mai văzut niciodată așa ceva". Urmărit îndeaproape de avionul lui Eichner, care primise ordinul să-l supravegheze fără să intervină, obiectul acela s-a învârtit în cerc timp de 40 de minute deasupra bazei, apoi a accelerat foarte tare și a dispărut, spre ușurarea personalului de la sol.
Dar povestea nu s-a terminat aici. A doua zi, obiectul s-a întors și a început să survoleze din nou baza, la o înălțime de 50 de metri, înainte de a ateriza lin între două hangare pline de rachete! Când vehiculele poliției militare l-au înconjurat din toate părțile, OZN-ul a decolat fulgerător, dispărând în văzduh. El nu a mai apărut la baza din Loring, dar nimeni nu își închipuia că această primă vizită marca începutul unei lungi serii de apariții ale OZN-urilor pe teritoriile secrete ale ICBM, aflate peste tot în S.U.A.
La un pas de dezastru
Câteva săptămâni mai târziu, la enormul complex ICBM de la Malstrom, aproape de localitatea Lewinston din Montana, s-a petrecut o vizită asemănătoare, ba chiar mai specială. Era în ziua de 7 noiembrie, când alarmele bazei s-au declanșat, semnalând prezența unui intrus în spațiul aerian de deasupra terenului. Imediat, la fața locului a fost trimisă o unitate SAT (Sabotage Alert Team), o echipă specială de alertă anti-sabotaj, operațională 24 de ore din 24. Comandantul bazei de misile K-7, aflat în contact radio permanent cu șeful echipei speciale, a avut surpriza să audă că "un disc portocaliu de mărimea unui teren de fotbal se învârte deasupra hangarelor cu rachete". Membrii comandoului, comasați în spatele primului rând de barăci, au primit ordinul să se apropie, dar, deși erau înarmați cu mitraliere, nu au avut curajul să iasă din ascunzătoare. Spre marea lor mirare, OZN-ul a emis brusc către interiorul hangarului o rază la fel de strălucitoare ca lumina soarelui. Răspunzând în cele din urmă la ordinele comandantului, soldații au ieșit din ascunzătorile lor, pentru a intercepta OZN-ul. În aceeași clipă, acesta a dispărut instantaneu.
Uluiți, militarii nu mai știau ce să creadă: OZN-ul pe care îl văzuseră cu toții cu câteva secunde înainte se volatilizase sub ochii lor. Deconcertați, s-au urcat în jeep-urile lor camuflate, când - în timp ce se îndepărtau - au văzut cum OZN-ul apare din nou, în același loc. Neștiind cum să reacționeze, soldații au rămas pe loc. La rândul său, după ce a mai rămas o clipă în poziția aceea staționară, farfuria zburătoare s-a ridicat în aer la o altitudine mare și a dispărut.
La cererea comandantului armatei aeriene a S.U.A., la scurtă vreme după consumarea evenimentelor, experți în informatică și tehnicieni militari au examinat cu minuțiozitate codurile de lansare și țintele fiecăreia dintre rachetele aflate în hangarul K-7, care fusese iradiat. Au rămas consternați, descoperind cu stupoare că toate datele fuseseră modificate. Acele coduri formate din șapte cifre, menite să împiedice lansarea rachetelor spre țintele pentru care fuseseră programate, fără ordinul direct al președintelui american, sunt păstrate într-o geantă diplomat neagră, legată cu o cătușă de mâna unui funcționar, care îl însoțește întotdeauna pe președinte. Nici până în ziua de azi nu s-a aflat cum au putut fi ele modificate, din moment ce geanta a rămas neatinsă, în sertarul ei de la Casa Albă.
Din arhivele KGB
După spusele colonelului Terence James, care face parte din NORAD (North American Defense Command) - Comandamentul de Apărare al Americii de Nord, 24 de OZN-uri au fost văzute zburând deasupra a șase depozite cu rachete, în perioada aceea. În lucrarea sa, intitulată "UFO: The Secret History" ("OZN - Istoria lor secretă"), astrofizicianul german Michael Hasemann, care a anchetat aceste incidente, a declarat: "Dacă s-ar fi declanșat atunci un război atomic, Statele Unite nu ar fi putut să lanseze nici măcar o rachetă pentru a se apăra".
Episoade asemănătoare au devenit frecvente între 27 octombrie și 19 noiembrie 1975, când OZN-urile au survolat în mod repetat bazele ICBM. Crezând de fiecare dată că era vorba despre avioane sovietice, personalul militar s-a convins până la urmă, în fața regularității observațiilor, că nu era vorba despre niște intruși tereștri. De fapt, în aceeași perioadă, fără ca americanii să știe, și sovieticii se confruntau cu aceeași problemă.
Când 124 de dosare OZN, aparținând KGB-ului, i-au fost înmânate lui Pavel Popovici, general sovietic al armatei aerului și președinte al Uniunii UFO internaționale, el a reținut un caz foarte interesant, despre care a vorbit ulterior într-un interviu. Pe 28 iunie 1983, într-o bază militară aflată în apropierea instalațiilor nucleare experimentale de la Kapustin, pe malul fluviului Volga, patru martori au văzut un OZN deplasându-se pe deasupra bazei, mai mult de două ore. După spusele lor, când OZN-ul a survolat zona de stocare a armelor, el a trimis o rază strălucitoare în depozitul rachetelor. În raport nu s-a menționat dacă era vorba despre rachete nucleare.
Un caz similar de neutralizare a rachetelor nucleare sovietice i-a fost semnalat reporterului de televiziune George Knapp, de către colonelul Boris Sokolov, de la Ministerul Apărării Naționale Ruse. Sokolov susținea că fusese dus de urgență cu avionul la o bază de rachete din Ucraina, pentru a i se înmâna un raport ultrasecret, care descria un incident ce se petrecuse cu câteva zile înainte, în octombrie 1983. Conform acelui raport, un OZN fusese la un pas de a declanșa cel de-al treilea război mondial, penetrând spațiul aerian de deasupra bazei și survolând rachetele nucleare. El a scos din funcțiune mecanismele automate de lansare a rachetelor și astfel nu a putut fi doborât. Și în cazul acesta, codurile de lansare ale rachetelor fuseseră schimbate, fiind astfel paralizată o parte din arsenalul nuclear sovietic.
În ciuda părții îngrijorătoare a acestor evenimente, unii cercetători ai problemei estimează că intervențiile OZN-urilor atât în Rusia, cât și în America, în acea perioadă a războiului rece, au avut efecte pozitive asupra deciziilor conducătorilor militari. După cum spune ufologul Robert Dean, prima consecință notabilă a fost o ameliorare a contactelor între cei doi dușmani din Răsărit și Apus.
Alertă nucleară
Între 1963 și 1967, aflându-se la cartierul general al forțelor aliate ale NATO pentru Europa (SHAPE), Robert Dean a avut acces la "sala de război", botezată SHOC (Supreme Headquarters Operation Center). După spusele lui, "Între anii 1950 și 1960, sistemele de apărare ale NATO au urmărit traiectoria unor obiecte metalice uriașe, de formă circulară, care zburau în formație deasupra Europei, ele venind dinspre fostul bloc sovietic."
Faptul că OZN-urile fuseseră confundate cu niște rachete nucleare sovietice a fost cât pe-aci să declanșeze un război nuclear cumplit. Dean își amintește că, în perioada în care a lucrat pentru NATO, "SHAPE a intrat în stare de alertă nucleară maximală de trei ori". Pericolul declanșării unui astfel de război nuclear l-a incitat, de altfel, pe generalul Lemnitzer, comandantul șef al cartierului general NATO, să pornească un studiu aprofundat al OZN-urilor, pe o durată de trei ani, stabilind totodată o linie telefonică directă între el și șeful de atunci al Pactului de la Varșovia (alianța militară care reunea toate țările socialiste din Europa, cu excepția Iugoslaviei și Albaniei).
Cu ochii pe noi
După părerea lui Robert Dean, "Puțini sunt cei care știu că problema OZN-urilor s-a aflat la originea relaxării relațiilor tensionate dintre americani și ruși, un rol important în această destindere avându-l telefonul direct NATO - Varșovia și S.U.A. - U.R.S.S. Este fantastic să te gândești, spune fostul colonel al U.S. Army, că problema OZN-urilor a contribuit în mod direct la sfârșitul războiului rece."
Doctorul Jim Hurtak, eminent ufolog de recunoaștere mondială, a relatat, în 1986, un episod care a implicat câteva OZN-uri ce au survolat niște instalații nucleare secrete, destinate fabricării armelor cu plutoniu și construite în mod ilegal de guvernul brazilian. După părerea lui Hurtak, apariția OZN-urilor a atras atenția mass-media, care a descoperit apoi instalațiile nucleare. Construcția lor nefiind constituțională, ele au fost închise.
Hurtak crede că astfel de evenimente sunt dovada intențiilor bune ale extratereștrilor. După părerea lui Michael Hasemann, este destul de probabil ca această preocupare să se convertească în intervenție activă, dacă oamenii ar ajunge la un punct de unde nu ar mai exista întoarcere, cu alte cuvinte, o autodistrugere. Mai rămâne doar de aflat de ce o inteligență extraterestră dorește să intervină în evenimentele terestre pentru a împiedica un conflict nuclear. Pentru că ea a civilizat în urmă cu 20.000 de ani pământenii și se simte responsabilă de soarta lor? Aceasta este însă o altă poveste, despre care vom vorbi într-un număr viitor al revistei.
O poveste ascunsă
Hurtak are o altă explicație pentru dorința extratereștrilor de a-i împiedica pe pământeni să se autodistrugă. Punctul său de vedere este că "nu numai extratereștrii, dar și «ultratereștrii», forțele spirituale superioare, și-au dat seama că tehnologiile militare utilizate pe această planetă deviaseră spre distrugerea mediului înconjurător și, în concluzie, au ales momente precise ale istoriei noastre pentru a interveni."
Hurtak afirmă că extratereștrii nu ar ezita să intervină din nou, dacă spectrul războiului atomic ar amenința Terra, pentru că "supraviețuirea speciei omenești este mai importantă, pentru majoritatea civilizațiilor extraterestre, decât distrugerea sa".
Pentru biologul John Mack, motivele care i-ar împinge pe extratereștri să intervină în întâmplările de pe Pământ sunt mai puțin altruiste: "Este probabil ca supraviețuirea speciei omenești să conteze la bunăstarea unor ființe pe care încă nu le-am întâlnit". După părerea lui, extratereștrii nu ar interveni decât în caz de forță majoră și, poate, pentru un motiv superior, cum ar fi echilibrul cosmosului ca tot unitar.
Rămâne de văzut în ce măsură intervenția extratereștrilor a influențat rezultatul războiului rece. Dar acest capitol al istoriei nu va putea fi scris decât atunci când armatele rusă și americană vor dezvălui tot ceea ce știu despre fenomenul OZN.
Un caz
Nu toate trecerile OZN-urilor pe deasupra bazelor militare se termină cu o simplă alertă ce duce la modificarea codurilor de lansare ale rachetelor ICBM. Pe 13 septembrie 1990, aterizarea unui OZN la stația radar rusească de la Kuybicev (Samara), în apropierea provinciei Tarta, a fost - pur și simplu - un atac deliberat. Caporalul Igor Dudnik, unul dintre martori, povestește ce s-a întâmplat. "Am văzut apropiindu-se o navă în formă de triunghi, de culoare neagră, cu latura de aproximativ 15 metri. A aterizat pe verticală, destul de încet, scoțând un zgomot ciudat. Apoi, dintr-odată, o rază luminoasă a ieșit dintr-o latură a OZN-ului. Nu am văzut nicio deschidere, dar era clar că această rază luminoasă viza o țintă, iar eu mă aflam chiar în drumul său. Nu mi s-a întâmplat nimic, dar antena radar din spatele meu s-a prăbușit în flăcări." Experții care au examinat unitatea radar arsă nu au putut să explice cum o rază emisă de la 150 de metri a putut să topească niște componente metalice.
Luat de către forțele de ordine?
Conform raportului unui ofițer de securitate al armatei aeriene, care patrula în jurul bazei americane de la Mc Guire, statul New Jersey, pe 18 ianuarie 1988, mai mulți martori au văzut un OZN care zbura deasupra bazei. În raportul său, el arată cum un membru al poliției militare urmărise OZN-ul care trecuse pe deasupra mașinii sale. La puțin timp după aceea, el a văzut o făptură înaltă de un metru, pe care a descris-o ca fiind "de culoare brun-gri, slabă, cu un cap mare și cu niște brațe lungi". Polițistul s-a speriat și a tras de cinci ori în individ și o dată în OZN-ul de deasupra sa. Acesta a accelerat pe verticală, întorcându-se într-un grup de alte unsprezece obiecte staționare aflate sus, pe cer. Corpul extraterestrului a fost găsit în apropierea pistei de aterizare a bazei de către ofițerul de securitate și patrula sa, care au remarcat "mirosul extrem de puternic pe care îl degaja, asemănător cu amoniacul". Tot conform raportului, în aceeași zi, o echipă de la baza aeriană din Wright Patterson a sosit la fața locului, stropind corpul cu niște produse chimice și așezându-l într-o ladă. Ea a fost încărcată într-un avion C-141 (pentru transport de trupe), a cărui destinație de zbor a rămas necunoscută.