Simferopol, Peninsula Crimeea, Săptămâna Patimilor, 2014
În Catedrala Sfânta Treime din Simferopol, în fața raclei de argint care adăpostește moaștele Sfântului Luca de Crimeea, stau îngenuncheați zeci de oameni. În liniștea adâncă a bisericii se aude numai murmurul rugilor lor, rostite cu evlavie și nădejde. Mai sunt câteva ceasuri până la începerea Deniilor din Marțea cea Mare și credincioșii, unii dintre ei sosiți de la mii de kilometri distanță, nu irosesc nicio clipă pentru a se ruga la sfintele moaște. Chinuiți de suferințe trupești și sufletești, sunt nestrămutați în credința că aici, cu ajutorul Sfântului Luca, își vor afla mântuirea. Se spune că în Săptămâna Patimilor, rugile înălțate către Ceruri înfăptuiesc minuni.
Printre credincioși, majoritatea oameni în vârstă, se remarcă un tânăr. Pe obraji îi curg lacrimi, dar chipul său este luminat de un zâmbet plin de recunoștință. Sunt deja peste zece ani de când vine aici, împreună cu maica lui, să aducă slavă Bunului Dumnezeu și Sfântului Luca, care, prin mila Sa, l-a izbăvit de la o groaznică suferință ce amenințase să-i schimbe existența.
Din fragedă copilărie, Nazar Stadnicenko visase să devină pianist și compozitor, pentru că iubea muzica mai mult decât orice pe lume. La vârsta de patru ani, a atins pentru prima dată clapele pianului, iar la șapte ani era deja laureat al mai multor concursuri naționale de muzică. Chiar în ziua în care a împlinit zece ani, a primit cel mai frumos cadou: vestea că fusese invitat să cânte la Moscova, în deschiderea unui concurs internațional. Dar bucuria lui a fost de scurtă durată. Pentru a putea studia liniștit partiturile muzicale pe care urma să le interpreteze, băiețelul a plecat la bunica sa, într-un sat de pe țărmul Mării Negre, din regiunea Crimeea, unde putea să exerseze în tihnă, departe de zgomotele orașului. Dar copilăria a fost mai puternică decât el și, într-una din zile, Nazar a închis capacul pianului și s-a hotărât să meargă, alături de alți copii, într-o excursie, cu vaporul, pe mare. Entuziasmat de aventura ce-l aștepta, s-a năpustit nerăbdător să iasă pe ușă, când aceasta s-a închis cu putere, zdrobind degetele copilului. "La început, nici nu mi-am dat seama ce s-a întâmplat, am simțit doar o durere atroce. Peretele și ușa erau pline de sânge și atunci mi-am îndreptat, cu groază, privirea către mână. Falangele de la degetele mijlociu și inelar atârnau, ținându-se doar în piele", povestea Nazar câțiva ani mai târziu.
La spital, medicii au pus un diagnostic care pentru Nazar a sunat ca o sentință: falangele trebuiau de urgență amputate! Zile în șir, după intervenția chirurgicală, copilul nu a ieșit din muțenie, de parcă pierderea degetelor i-ar fi luat și darul vorbirii. Când, în sfârșit, și-a revenit din șoc, a început să plângă, mângâindu-și mâna bandajată: "Cum să mai cânt la pian?". Întreg personalul medical al spitalului era profund impresionat de nenorocirea care se abătuse asupra micuțului artist. "Asemenea cazuri, de pacienți ale căror membre necesitau amputare, mai avusesem", afirmă Dmitri Vasilișin, medicul chirurg care îl operase. "Tulburător pentru noi, toți, era faptul că suferea cumplit nu pentru degetele pierdute, ci pentru visul său zdrobit. Era atâta durere în glasul său, încât mi-aș fi dorit să îi pot oferi degetele mele, ca băiețelul să poată din nou cânta la pian!". Deși starea fizică a lui Nazar era stabilă, cea psihică se șubrezea tot mai tare, până ce băiatul a intrat într-o depresie profundă. Atunci, una din asistente a sfătuit-o pe mama băiatului să se roage la Sfântul Luca al Crimeei, doctorul fără de arginți, chirurg de profesie în timpul vieții sale și care înfăptuise adevărate minuni, reușind să salveze viețile unor oameni cărora nu li se mai dădea nicio șansă. După ce a trecut prin chinurile temnițelor comuniste și a îndurat ani grei de lagăr, în ținuturile necruțătoare ale Siberiei, Voino-Iasenețki a intrat în rândurile preoților și a ajuns Arhiepiscop de Simferopol și Crimeea. După moartea sa, mii de credincioși au continuat să îi solicite ajutorul, prin rugăciuni, iar miracolele nu au întârziat. În zilele noastre, atât pentru Rusia, cât și pentru întreaga ortodoxie, Sfântul Luca al Crimeei este unul dintre cei mai mari sfinți ai secolului XX. În moaștele lui și-a pus nădejdea și mama lui Nazar, îndreptându-și pașii către Catedrala din Simferopol. După ore de lacrimi și rugăciuni, a ales o iconiță cu Sfântul Luca, a luat mir și tămâie sfințite și s-a întors la spital, unde fiul ei zăcea încă bolnav. Zi de zi, i-a uns mâna operată cu mir sfințit și s-a rugat pios în fața icoanei Sfântului Luca, pe care o atârnase deasupra patului lui Nazar.
Câteva săptămâni mai târziu, când bandajele i-au fost scoase, medicul chirurg, Dmitri Vasilișin, a rămas fără grai: pe locul falangelor amputate creșteau altele noi! "Cu toate studiile și cunoștințele mele medicale, nu pot explica un asemenea fenomen! Am făcut zeci de operații, dar nu am văzut niciodată în viața mea ca un deget amputat să se refacă complet! Uluirea mea era atât de mare, încât l-am trimis imediat să facă radiografii. Acestea au dovedit exact ceea ce vedeam și cu ochiul liber: oscioarele sale creșteau la loc. Este un adevărat miracol divin, căci numai Dumnezeu poate înfăptui o asemenea minune. Cum aș putea eu, cu mintea mea omenească, să pot descifra un asemenea mister?!", mărturisea chirurgul, într-un interviu.
La un an după accident, degetele băiatului s-au refăcut complet, cu tot cu unghii, și Nazar a început din nou să cânte la pian, cu același talent și pasiune. An de an, în Săptămâna Patimilor, merge împreună cu mama sa în pelerinaj la moaștele Sfântului Luca, care i-a redat degetele. "Vin aici în fiecare an de Sărbătoarea Învierii Domnului, căci prin grație divină, și eu am renăscut! Pentru mine, pierderea degetelor ar fi fost egală cu moartea, dar Dumnezeu Tatăl și Sfântul Luca s-au milostivit și mi-au oferit un dar fără de preț!", spunea Nazar anul trecut.
Astăzi, Nazar Stadnicenko are 24 de ani și este renumit în toată Rusia. Visul său din copilărie s-a împlinit și el a devenit pianist și compozitor! Dacă pentru acest lucru i-a fost suficientă credința, nu putem să nu ne întrebăm ce fel de procese se activează în organismul uman, în timpul rugăciunii.
Cercetările savanților ruși
De mii de ani, în toate religiile lumii, a existat credința că rugăciunea are efecte miraculoase asupra sufletului și trupului omenesc. Peste tot în lume există mii de mărturii ale oamenilor care afirmă că s-au vindecat de boli incurabile, în stadii terminale, prin puterea credinței lor, prin puterea rugăciunii. Până de curând, aceste "miracole" erau explicate de oamenii de știință prin forța autosugestiei sau prin efectul placebo. Conform teoriei lor, în situații-limită, mintea umană poate influența organismul atât de puternic, încât să îl determine să lupte cu boala și, astfel, omul să se vindece. De cele mai multe ori, asemenea fenomene erau privite de savanți cu scepticism și considerate cazuri excepționale, care nu meritau să fie luate în calcul pentru studiile științifice. În urmă cu câțiva ani, însă, aceiași oameni de știință au demonstrat că rugăciunea este un fenomen care are un impact pozitiv puternic asupra organismului uman.
Primii pași în încercarea temerară de a demonstra că rugăciunea vindecă l-au făcut savanții ruși. În anul 1986, Valeri Slezin, profesor la Institutul de Cercetare și Dezvoltare Psihoneurologică "Behterev" din Sankt Petersburg, dintr-o pură întâmplare, a ajuns să analizeze encefalograma unui om care se afla în stare de profundă rugăciune. Rezultatele l-au uimit! "În momentul rugăciunii, lobul parietal al creierului, răspunzător de orientarea în spațiu, de procesarea informațiilor senzoriale, din motive încă nedeslușite, se închide, și omul pierde legătura cu mediul exterior, trecând dincolo de limitele realității concrete. Omul care se roagă încetează să se perceapă pe sine ca individualitate și, în acele momente, fuzionează cu Universul, cu divinitatea, se conectează la energia primordială. Astfel, toate funcțiile organelor se normalizează, sistemul imunitar se consolidează și, practic, omul se însănătoșește!", susține profesorul Slezin.
Rezultatele descoperirii sale senzaționale au fost prezentate în cadrul mai multor conferințe naționale, dar în anii '80, în Uniunea Sovietică, religia reprezenta - încă - un subiect-tabu, astfel că profesorul Slezin a fost avertizat să înceteze a mai propaga asemenea teorii "fanteziste". Cu toate riscurile, cercetătorul rus și-a continuat studiile și, de-a lungul a două decenii, a analizat sute de electroencefalograme ale oamenilor aflați în stare de rugăciune intensă. Pentru o acuratețe maximă, profesorul rus a supus cercetării sale oameni din diverse categorii sociale, cu religii, profesii, vârste și preocupări complet diferite. Rezultatele rămâneau aceleași: în timpul rugăciunii, activitatea creierului se diminuează de zece ori și lobul parietal se decuplează de realitate.
Starea de iluminare
Până la descoperirea savantului rus, teoria oficială susținea că activitatea emisferelor cerebrale trece, periodic, prin trei stări: de veghe, când omul este conștient, de somn lent, cel fără vise, și de somn rapid, cel cu vise. Valeri Slezin a fost cel care a depistat o stare care nu semăna cu niciuna din cele trei deja cunoscute: starea de rugăciune.
Este cunoscut faptul că activitatea electrică a creierului omului matur, aflat în stare de veghe, are o frecvență între 8 și 30 de hertzi. Profesorul Slezin a descoperit că cea de a patra stare, cea de rugăciune, în care omul rămâne, totuși, lucid, are o frecvență atipică, foarte joasă, de doar trei hertzi. Această frecvență este întâlnită doar în stare de inconștiență, de somn profund sau poate fi observată la sugarii de trei luni. Bebelușii, în prezența mamei, se simt în siguranță deplină, se simt extrem de iubiți și ocrotiți, de aceea frecvența activității electrice a creierului lor este foarte joasă. Pe măsura înaintării în vârstă, această stare de confort se estompează, iar în final dispare. Ca urmare, frecvența undelor cerebrale se accelerează. "Starea de rugăciune este starea în care diferite zone ale conștiinței se închid, frecvența undelor cerebrale scade simțitor și omul deschide un canal de legătură directă cu divinitatea. Această stare, ca și celelalte trei, este absolut necesară individului uman. În timpul rugăciunii profunde, credinciosul simte prezența divinității, simte preaplinul dragostei Lui și atunci, toate fricile sale dispar. Ca urmare, organismul său este pregătit să lupte cu orice", afirmă cercetătorul rus. Conform teoriei sale, practicând intens și continuu această stare de rugăciune, organismul uman poate ajunge să nu mai depindă de timp, putând funcționa fără hrană, somn, fără apă sau chiar oxigen. "În starea de iluminare, când granița dintre lumea pământeană și cea înaltă se estompează, când timpul se oprește, în creierul omului se activează abilități fenomenale, ce practic nu au limite".
În urmă cu două mii de ani, Iisus Hristos le spunea ucenicilor Săi: "Oricine se va smeri ca acest copilaș va fi cel mai mare în Împărăția cerurilor". (Evanghelia după Matei, 18.4). Descoperirea profesorului Slezin conferă, astăzi, un nou înțeles parabolei biblice, care nu reprezintă o simplă metaforă frumoasă, ci poate să fie cheia existenței omenirii, mijlocul prin care oricine se poate salva. "Rugăciunea întoarce omul adult în stadiul de copil, la frecvența sa inițială, primară, când era legat de divinitate. De aceea, copiii nu au nevoie să treacă prin Taina Spovedaniei, căci ei se află sub protecție divină!" - susține Valeri Slezin.
Semnul tămăduitor al Sfintei Cruci
Tot oamenii de știință ruși au reușit să demonstreze că semnul crucii modifică proprietățile optice ale apei și distruge microbii. Astfel, vechiul obicei creștin de a binecuvânta alimentele și apa, înainte de a le consuma, nu are numai un sens duhovnicesc, ci și unul foarte practic, preventiv și curativ.
De peste zece ani, Angelina Malahovskaia, fizician la Institutul de Cercetare al Medicinii Navale din Sankt Petersburg, efectuează studii asupra puterii de tămăduire a semnului crucii și a apei sfințite. În urma experimentelor derulate împreună cu alți cercetători, ea a descoperit că după sfințirea și rostirea rugăciunii de binecuvântare a apei, numărul microorganismelor dăunătoare scade de până la 100 de ori. "Apa sfințită nu devine numai mai pură, ci își modifică densitatea optică, ca și cum ar pătrunde sensul rugăciunii și l-ar reține, căpătând astfel efecte curative", afirmă Angelina Malahovskaia. Împreună cu echipa ei, ea realizat ample studii și asupra efectului rugăciunii rostite în masă. Conform teoriei lor, oficierea slujbelor religioase nu numai că îmbunătățește starea de sănătate a credincioșilor, dar anihilează și radiațiile. Pare de necrezut, dar rugăciunea are puterea de a "curăța" mediul înconjurător. La numai 30 de kilometri de Cernobîl, localitatea unde în 1986 a avut loc groaznicul accident nuclear cu efecte dezastruoase, se înalță biserica cu hramul Sfântul Ilie. Numai aici, din întreaga regiune, printr-o adevărată minune, nivelul radiațiilor este aproape nul. Deocamdată, oamenii de știință nu au reușit să ofere o explicație rațională acestui fenomen căci, așa cum spune chiar savantul rus Valeri Slezin: "Miracolul este rezultatul unor legi ale Universului pe care știința nu le poate încă desluși. Aceste legi există totuși, așa cum există legea gravitației sau cea a câmpului electromagnetic. Dacă oamenii, în Antichitate, ar fi asistat la aprinderea unei lămpi electrice, ar fi considerat acest fenomen ca fiind miraculos. În zilele noastre, până și un copil de grădiniță cunoaște secretul electricității. Sunt absolut convins că peste câteva decenii, știința va putea oferi răspunsuri cu adevărat valide ale fenomenelor pe care astăzi oamenii le consideră miracole".