Salată de păpădie
Frunze proaspete de păpădie, bine spălate, se amestecă cu câteva frunze de salată verde și pătrunjel și mărar tocat. Se adaugă suc de lămâie și puțin ulei de măsline. Se consumă 2-3 porții de salată pe zi, pe stomacul gol, înaintea meselor.
Piure de păpădie
Frunzele de păpădie bine spălate se dau prin mixer, apoi se adaugă suc de lămâie, puțin ulei de măsline sau muștar. Se consumă 2-3 porții pe zi, între mese, sau ca garnitură la preparate din carne.
Infuzie de păpădie
2-3 linguri de frunze de păpădie se fierb 2-3 minute, într-o cană de apă. Se lasă să se răcească, apoi se strecoară. Se beau 3-4 ceaiuri pe zi.
Pulbere de păpădie - pulberea se obține din rădăcină și frunze uscate, tocate fin. Se ia câte o linguriță, de trei ori pe zi, înainte de mese.
Tinctură de păpădie (de la Plafar) - se iau câte 20 de picături de tinctură de păpădie, de 2-3 ori pe zi, între mese.