În 1983, romanul de debut al Adinei Kenereș, "Îngereasa cu pălărie verde", impunea o scriitoare ieșită din comun în cadrul unei generații literare ce aducea o nouă sensibilitate estetică și etică în proza și poezia românească. Siguranța tonului narativ, antisentimentalismul băiețos, încărcătura subversivă a adevărului de viață, inteligența tăios-impetuoasă a Adinei Kenereș au făcut din romanul ei și din cartea de povestiri Rochia de crin (1985) repere ale prozei optzeciste. Personajele lor, în general adolescenți și tineri intelectuali, nedispuși la compromisuri, dornici de trăiri autentice, de libertate, nu-și găsesc locul într-un regim bazat pe false valori, ce le mutilează personalitatea și le blochează orizontul. Nu se pot adapta, cum n-a putut nici scriitoarea, ceea ce a determinat-o ca, în 1987, plecată cu o bursă la Paris, să rămână acolo. În Franța și-a câștigat existența ca redactor la mari edituri, cultura și puterea ei de muncă dovedindu-se competitive. După o serie de aventuri, soțul ei, poetul Petru Romoșan, reușește să i se alăture la Paris și acolo ar fi rămas, dacă acesta din urmă n-ar fi dorit cu înverșunare să se întoarcă în țară, după 1990. Ceea ce și fac, după un deceniu de stat în Franța. La București, soții își înființează Editura Compania, unde Adina Kenereș muncește până azi cu o acribie, acuratețe a redactării și punerii în pagină, cum numai marii pasionați de meserie mai au.
După 30 de ani în care s-a ocupat de cărțile altora, iată că acum editoarea revine ca autoare cu un mic roman, în care recunoaștem stilul eficient și energic al debutului, impregnat însă de un scepticism dezgustat, cu alte cauze decât cele din dictatura comunistă. Ca și prozele ei din anii '80, Cozonac e în același timp beletristică și mărturie, de data aceasta despre realitățile sociale, politice și spirituale din România post-comunistă. Artificiul literar e simplu: țara noastră e văzută din dublă perspectivă. Prima e a unei franțuzoaice care crede că ar putea să-și înțeleagă mai bine iubitul român dacă-i vizitează patria. Cealaltă e a prietenei ce o ghidează, o jurnalistă româncă stabilită în Franța și venită acasă pentru un reportaj despre tradițiile culinare pascale. Aceasta din urmă, naratoare la persoana I, e o pesimistă scârbită de blocarea bunelor inițiative, de așteptările înșelate ale românilor, de flagelul corupției și perpetuarea ticăloșilor din timpul comunismului, ce au prosperat în capitalism, pe spinarea populației oneste, creându-și rețele mafiote. ("La suprafață nu se văd decât lucruri care se pot spune, care par că sunt ca peste tot. Aiurea! E o minciună adâncă, o mocirlă cu zeci de straturi (...) Garnizoana de pază a vechii mizerii se înnoiește și ea, sunt cooptați tineri, vechile pervertiri se încuscresc cu ticăloși noi și cu cei internaționali, minciunile vechi se împletesc cu infracțiunile moderne și țara se afundă".) Franțuzoaicei burgheze, Geneviève, cu valorile democrației în genă și gândire carteziană, îi vine greu să înțeleagă ce se petrece în România, de ce fărădelegile nu sunt pedepsite și de ce se mai tem oamenii să-și caute dreptatea. Fiindcă ar fi fost prea reportericesc-schematic ca romanul său să se rezume la cele două percepții ale călătoarelor, Adina Kenereș adaugă o doză de mister, prin implicarea lui Mihai, iubitul franțuzoaicei, într-o rețea internațională de mafioți, în care are un rol ambiguu și fratele naratoarei, Tudor, și serviciile secrete atotputernice ("avem toți dosare mereu actualizate la poliția politică, acolo stau scrise și se adaugă mereu nerozii utile celor care-și fac jocurile și pasiențele cum îi aranjează, prostindu-i așa în acțiune și pe următorii preformatați milităroși ai diverselor țări, organizații și corporații care-și trag sforile prin ei peste capetele noastre".) Acestor forme ale urâțeniei și răului românesc actual, romanciera le opune lumea satului natal al naratoarei, din munții Orăștiei, un loc miraculos, unde s-au păstrat omenia și tradițiile străvechi, ce ar reprezenta cu adevărat românitatea. Primejduite și ele de interese necurate și lăcomie. Călătoria prin România urbană și rurală a celor două femei îi prilejuiește autoarei sugerarea unui adevărat bestiar, cu exemplare ale vremurilor noastre: fostul torționar la pensie, polițistul corupt, mână în mână cu interlopii, securistul devenit om de afaceri internaționale, grangurii cu averi ilicite etc. Dar și întruchipări ale frumuseții morale și valorilor spirituale ale neamului, precum Nana Ana, Tina și Tanța. Cozonac. Transilvania e pentru Adina Kenereș o formă de a-și exprima fără ostentație patriotismul și frustrările.