- Într-o Vinere din Postul mare al Paștilor, pașii și norocul ne-au purtat către o mânăstire neobișnuit de frumoasă, așezată în apropiere de Sighișoara, pe podișul înalt al Târnavelor: Mânăstirea "Sf. Mare Mucenic Dimitrie", izvorâtorul de mir. Presimțind, parcă, sărbătoarea ce se apropia, primăvara îmbrăcase în lumină biserica, sfinții de pe catapeteasmă și îngerii de lângă altar, dar mai cu seamă chipul părintelui stareț Ghelasie, care iradia atâta credință și bucurie, încât vorbele lui ne-au mutat soarele primăverii în inimi, însuflețind amintirea Părintelui ARSENIE BOCA, sfântul venerat de toți credincioșii pământului românesc -
O cioată în fața lui Dumnezeu
- De mai bine de un deceniu, revista noastră calcă pe urmele părintelui Arsenie Boca, încercând să-i învie și să-i fixeze amintirea adevărată, cu ajutorul unor oameni care l-au cunoscut. Printre cei care au avut norocul să-i stea în preajmă vă numărați și sfinția voastră. Sunteți călugăr, așa cum a fost și el. L-ați putea defini, din perspectiva aceasta, mai apropiată de adevărul făpturii lui?
- Dacă ar fi să vă spun în două cuvinte cum era părintele Arsenie, aș spune "aspru de bun". De ce era părintele aspru? Pentru că viața lui era aspră. Securitatea era tot timpul după el, fusese în închisoare, era prigonit, dar în ciuda acuzelor permanente, el trebuia să fie bun. El era aspru cu duhurile necurate, cu strâmbătatea, cu păcatul, cu răutatea, dar cu semenii lui era bun. Și Domnul Iisus era aspru și bun. Cu duhurile necurate era aspru și le punea pe fugă, cu bolile era aspru și le îndepărta, în schimb, pe om îl mângâia, și toate minunile pe care le făcea erau ca să îl aducă pe om la normalitate. Dacă era paralizat, să umble, dacă era orb, să vadă, dacă era mut, să îl facă să vorbească. Că Dumnezeu așa ne-a lăsat pe pământ, să umblăm, să vedem, să auzim, să ne bucurăm de toată frumusețea lumii ăsteia, a Creației Sale. Noi, oamenii, suntem așa de slabi în credință, însă Dumnezeu drăguțul așa-i de milostiv și de bun, încât ar vrea nici să nu-l laude prea tare omul. Că acuma îl laudă și apoi mâine îl leapădă. Omu' strigă astăzi "Osana celui dintru înălțime, bine este cuvântat cel ce vine în numele Domnului", în duminica Floriilor, și peste câteva zile, în Vinerea Mare, același om strigă: "Răstignește-l!". Și cine sunt cei care strigă? Ăla vindecat de paralizie, cel vindecat de orbire... De asta spun că și părintele Arsenie era aspru de bun. Eu, de câte ori mă uitam la el, îl vedeam pe Dumnezeu. Unii cred că e ceva de nimic să fii slugă, dar să fii sluga lui Dumnezeu este ceva mare. Un frate la mânăstire a fost întrebat de părintele Arsenie: "Ia zi, mă, și tu crezi că sunt așa mare?". "Păi, dacă toată lumea crede, cred și eu părinte, ce să fac?" "Mă, să nu confundați niciodată pe stăpân cu cioata!" Da, părintele se socotea o cioată în fața lui Dumnezeu.
- Cum a fost prima întâlnire cu părintele Arsenie? Ați simțit imediat că e un om puternic?
- Când m-am dus la părintele Arsenie prima dată eram cu fratele Modest. Eram rasofori amândoi, purtători de rasă, nu eram călugăriți. Era în timpul lui Ceaușescu și părintele stătea la biserica Drăgănescu, unde era urmărit de securitate. Din cauza asta, noi am plecat de la mânăstire, de la Sâmbăta, îmbrăcați în civil. Mulți s-au mirat de mine că nu auzisem până atunci de părintele Arsenie, de slujbele lui, de sfaturi, de preziceri și de minuni. Dar eu, în sătucul meu, încă nu auzisem de el. Așa că atunci când am aflat, am și pornit să îl cunosc. Când ne-am dus noi acolo, era plină biserica: trei-patru sute de oameni, nu aveai loc să arunci un ac. Părintele ședea pe un scaun, cu fața către altar, și cu spatele către ușa bisericii. Când am intrat în biserică, el vorbea cu oamenii. Ne-am apropiat lângă un stâlp, cam la un metru, așa, să auzim și noi ce le spune. Când, deodată, părintele zice: "Măi, călugărașilor, haidați la mine!". Lume multă, părintele cu spatele, de unde să ne vadă? Noi nici nu eram îmbrăcați în călugări, eram în civil, așa că ne-am pus jos, acolo, în genunchi, am zis că nu-i vorba de noi. Dar părintele ne-a strigat și a doua oară: "Călugărașilor de la mânăstire, de la Sâmbăta! Veniți!". A treia oară ne-a strigat pe nume: "Gherasim, Modest, haidați la mine!". Atunci ne-am dus și ne-am pus în genunchi în fața părintelui și tremuram... Și părintele zice: "Haidați, măi, că așa mi-e dor de locurile alea, de la Sâmbăta! Și de pietre, și de bolovani, și de lemne, de tot ce-i acolo mi-e dor!" Părintele fusese stareț la Sâmbăta, dar comuniștii nu-i mai dădeau voie să meargă acolo... Și ne-a luat pe după cap pe-amândoi, și se plimba prin fața oamenilor, pe acolo, cu noi, de drag. Apoi l-a întrebat pe fratele Modest: "Mă, tu ce ești acolo, la Sâmbăta, găinarul mânăstirii?". Bietul Modest a stat ca înlemnit. Așa era, el avea grijă de găinile gospodăriei. I-a mai zis părintele: "Tu să te lași condus toată viața de alții, că singur nu poți!". Așa a fost. Astăzi, Modest este un călugăr bun al bisericii noastre, pentru că l-a ascultat pe părintele, să se lase condus. N-a râvnit la mai mult. Mă mai întâlnesc cu părintele Modest, suntem ca doi copii, deși suntem deja bătrâni de-acuma. Da' noi tot copiii părintelui Arsenie ne simțim. Copiii lui Dumnezeu. Și pe urmă se uită părintele și la mine... Cum l-o măsurat pe fratele Modest, m-o măsurat și pe mine. Și zice: "Tu de ce nu te-ai dus la școală, mai departe?". Eu n-am zis nimic, numa' am gândit: E ușor să zici din gură, e mai greu să împlinești. Poate mintea m-ar duce, da' n-are cine să mă poarte la școli. Că noi eram opt copii, mama singură, tata în lagăr, după ani de război, și stătea greutate mare pe familia noastră. Și mă gândeam și ziceam: "Cine să mă poarte în școli?" Părintele se uită așa, la mine, și zice: "Cine să te poarte?". Deci, știa gândul omului! Asta nu e poveste, e ceea ce am trăit eu. Pe urmă, s-a uitat pătrunzător la mine și-a zis: "Mă, când părintele stareț al mânăstirii te va trimite la școală, să te duci, că dacă te împotrivești, te vei împotrivi voinței lui Dumnezeu. Că altfel, trenul va trece și tu vei rămâne". Tremuram... Și zice: "Da' de ce tremuri așa?" Zic: "Părinte, cum să nu tremur, dacă eu știu în fața cui stau?"
Un mare trăitor
- Se vorbește mult despre faptul că părintele Arsenie știa gândul omului...
- Da, știa gândul omului. Noi, în credința ortodoxă, spunem: că gândul omului îl știe numa' Dumnezeu. De-asta, lumea credea că Arsenie e Dumnezeu. De asta părintele a zis să nu confundăm cioata cu stăpânul, că el se consideră o cioată în fața lui Dumnezeu. Era un mare părinte trăitor! Arsenie avea trăire încă de când era student la Sibiu: se punea în timpul slujbei lângă un stâlp și acolo înlemnea. Dacă se mișca stâlpul ăla, se mișca și părintele. Așa se ruga! Vedeți de ce primea darul lui Dumnezeu? El, când se ducea în biserică, nu se mai mișca, nici în stânga, nici în dreapta, îl pătrundea slujba în toată ființa lui. Așa a primit darul său. Asta înseamnă omul trăitor. Părintele Ieronim, care încă trăiește (e diacon la mânăstire la Sâmbăta, are 70 de ani), l-a întrebat odată pe Părintele Arsenie: "Cum se face, părinte, că sfinția ta cunoști omul, știi cum îl cheamă, știi ce necazuri are?". Părintele s-a uitat cu drag la dânsul și i-a zis: "Ce fac eu, toți ați putea face, că Dumnezeu dă darurile la toți oamenii, nu are preferințe. Noi, oamenii, suntem cu preferințe. Toți ați putea să faceți minuni, dacă ați avea trăire. Dar trăirea îi foarte slabă, și ea fiind slabă, nu ai nici darul". Și ca să vedeți puterea lui, cât am mai stat atunci, în biserică, vine un tânăr la părintele și zice: "Părinte, vreau să îmi spuneți și mie ceva". "Ție nu vreau să îți spui nimic", îi zice părintele, "tu du-te și vezi-ți de treaba ta". Ăla se duce, se bagă printre oameni și după aia iar vine, a doua oară, tot așa: "Părinte, vă rog, cum ați spus la toată lumea, spuneți-mi și mie". "Mă, dacă ți-am spus că ție nu vreau să-ți spui, du-te, mă!" Și vine a treia oară să îl roage, și când vine, părintele numa' ce îi îndoaie gulerul de la haină și... avea microfon acolo: era un securist. "Mă, n-am vrut să te arăt la nimenea, n-am vrut să te vădesc în fața oamenilor. Da' pentru că ai insistat de atâtea ori, am făcut lucrul ăsta, altfel nu îl făceam". Vedeți, sfinții nu își bat joc de nimeni, dar unde e obrăznicie, o dau pe față. Așa și părintele Arsenie. O vădit până la urmă securistul în fața oamenilor.
- S-a întâmplat să vedeți puterea părintelui Arsenie și în alte împrejurări?
- Am văzut odată o femeie venită la el de la țară. Cu necazuri, cu greutăți. Venise cu desagii cu pită, slănină, ardei, roșii, na, cu ce i-a dat Dumnezeu în ogradă. Îi zice părintele: "Tu, Ioană, tu, pune dăsagii jos". I-o spus pe nume, dar femeia nu și-a dat seama. Abia ajunsese, și se tot văieta: "Vai, ce m-am ostenit!". Curgea apa pe ea, de la drum și oboseală. Și spune către părintele: "Nici nu mai știu de ce-am vinit, of". Și părintele zice: "Hai, hodinește oleacă, pune-te aici, jos, să îți tragi sufletul, că îți spui eu de ce ai venit". Și începe și vorbește cu femeia. Și cum se uita ea la el și îl asculta, numa' o auzeai: "Vai, da' ghini zici!". Mai stătea și iar îl asculta și zicea: "Da' parcă mă cunoști, părinte, de undeva!". "Te cunosc mai bine decât te cunoști tu." Și i-o spus cine e, de unde îi, ce o doare, de ce-o venit, i-o spus ce să facă și s-a închinat femeia frumos, i-a sărutat mâna și s-o dus acasă să facă ce i-o spus părintele. De-aia părintele vorbea atâta de deschis cu oamenii simpli, că ei nu veneau doar să îl vadă, veneau să îi asculte povața și mergeau acasă să o împlinească.
Apa vie
- Martorii vieții părintelui Arsenie Boca povestesc că făcea, încă înainte de moarte, minuni. S-a scris mult despre ele. Aveți cunoștință despre o astfel de întâmplare deosebită?
- E adevărat că făcea mari și multe minuni părintele. Am avut bucuria să stau de vorbă sau să spovedesc oameni care au fost martori la minunile sale. Una din minuni a făcut-o la Sâmbăta. Un izvor. Părintele își săpase o chilie într-o stâncă și nu era apă acolo, sus. Părintele adusese muncitori să lucreze acolo și, ca să-și stingă setea, trebuiau să coboare să aducă apă din vale, din râpă. Într-o zi, părintele s-a uitat la ei și a zis: "Așa-i că vi-i greu? Hai, să-l rugăm pe Dumnezeu să ne deie apă aici, sus, în munte". S-a pus părintele în genunchi, și cu el toată lumea, toți de acolo s-or pus în genunchi. Părintele s-o rugat, o luat un lemn de jos și o făcut o cruce pe stâncă. De-acolo a țâșnit apa cât mâna! Și izvorul e nesecat și în ziua de azi. Ca Moise în pustie a dat Arsenie apă oamenilor! Asta mi-au povestit chiar cei care or lucrat acolo, muncitorii, cioplitorii de-acolo. Veneau la mânăstire, la Sâmbăta, unde ajunsesem și eu călugăr și se spovedeau. Cum îi ascultam! Mi-era mai mare dragul să îi spovedesc! "Mai spune omule, mai spune de părintele", mă rugam de ei.
O altă mărturie am avut chiar de la colonelul care l-a arestat! O venit acolo, la mânăstire. "Părinte, mă cunoști?", m-a întrebat. "Nu te cunosc!" Zice: "Eu îs colonelul care l-a arestat pe părintele Arsenie". "Hai, încoace, că ai să-mi spui multe", i-am zis. Și mi-o spus. Era un om credincios, de nu vă puteți închipui! Mi-a zis că nu știu ce general a dat ordin să îl aresteze pe părintele Arsenie, că aduna prea multă lume. Când l-au arestat, au fost trei: el și încă doi, tot din securitate. L-au luat pe părintele și l-au dus la arestul din Brașov, într-un beci. Au folosit trei lacăte, fiecare dintre ei păstrând câte o cheie, până a doua zi, când trebuia transferat de la securitate la închisoare. Numai că a doua zi, când au venit să îl ia, toți trei au înmărmurit: celula era goală. Colonelul a intrat în panică, pentru că era responsabilitatea lui și nu își putea explica ce s-a întâmplat. S-au urcat în mașină și au plecat înapoi, la mânăstire, la Sâmbăta. Când au intrat în biserică, părintele Arsenie era în altar și tocmai făcea Liturghia. După ce s-a terminat slujba, părintele s-a dus de bunăvoie la securiști și le-a zis: "Mă întorceam și singur, nu trebuia să veniți după mine, dar a trebuit să țin slujba, că nu avea cine altcineva". Colonelul mi-a mărturisit că după ce l-a arestat pe Arsenie și-a și dat demisia din securitate și a devenit om al bisericii, om al crucii.
"Să aveți mintea lui Hristos!"
- Vă amintiți ultima Dumneavoastră întâlnire cu părintele Arsenie?
- Ultima întâlnire cu părintele a fost la mânăstire la Sâmbăta, când a venit la înmormântarea Mitropolitului Mladin. Era acolo, în mulțime, dar din păcate, eu nu l-am recunoscut. Eu mă aflam în grupul de studenți care cântau în cor și eram atent să facem slujba frumoasă. Și numa' ce vine un moșneguț așa, slăbuț, cu ochelari, se închină la Înaltul, la Mladin, și se pune lângă mine, în cor, între studenți. Și mă tot întreba: "Da' ăla cine e?". "Episcopul sașilor", zic. "Da' ăla cine e?" "Episcopul ungurilor", zic. "Da' ăla cine e?" Zic, "Nestor al Craiovei". Bătrânelul se miră: "Ce-o îmbătrânit, mă!". Cam așa toată slujba. Mi-era și ciudă pe el: "Cine-o hi și moșul ăsta", îmi ziceam, "de mă tulbură în mijlocul slujbei și nu pot să fiu atent?" Da' nu era ciudă pătimașă, că eu mă străduiam numa' să fie slujba cât mai frumoasă. Că până la urmă așa a și fost. La sfârșitul ei, numa' ce se răspândește vorba că părintele Arsenie a fost la slujbă. Și toată lumea dă, deodată, năvală pe mine, să le spui... ce-am vorbit eu cu părintele Arsenie Boca! Lumea l-a cunoscut, și eu nu. Era așa de schimbat față de cum îl văzusem la Drăgănescu... Un om bătrân.
- Părinte stareț, se apropie Sfintele Paști. Nu putem pleca din biserica asta așa de frumoasă, fără un îndemn pentru noi și pentru cititorii revistei noastre: ce să facem, cum să trăim ca să merităm Învierea care se apropie?
- Să nu vedem niciodată crucea fără Domnul Hristos pe ea. Să zicem așa: Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim. De ce ne închinăm Crucii Lui? Pentru că e El pe ea. În momentul în care s-a răstignit de bunăvoie pe ea, i-a dat crucii putere să facă minuni. Semn mare de biruință. O biruit păcatul, pe diavol și iadul, și de-aia, când îți faci cruce, diavolul piere. Apoi, când te însemnezi tu cu semnul crucii, fă-te bun, crucea te îndeamnă să fii bun, să te răstignești. Asta ne spune Iisus, să te pui pe cruce, de bunăvoie, cu El. Crucea ta să devie crucea Lui și atunci alungă diavolul. Părintele Arsenie ne spunea: "Să aveți mintea lui Hristos!". Și eu mă tot gândeam: "Mă, cum să ai mintea lui Hristos?!". Păi, ca să ai mintea lui Hristos, trebuie să ai trăirea Lui! Și pentru asta trebuie să înduri Golgota, să te scuipe, să te lovească și tu să îi privești și să spui: "Părinte, iartă pe ei, că nu știu ce fac". Făcând așa, Hristos e în tine. Pe tine te pot birui, da' pe Hristos, care intră în tine, nu îl mai poate birui nimeni. Așa îi vom merita Învierea și bucuria Sfintelor Paști.