- În principiu, orice acțiune menită să reducă evaziunea fiscală este binevenită, mai ales că nivelul de colectare a taxelor în România se situează cu 10% sub media la nivel european, iar evaziunea fiscală a devenit un mod de viață în numeroase sectoare ale economiei și societății - de la pensiuni și restaurante, până la serviciile medicale. Totodată, pe cât este de adevărat că evaziunea fiscală este un flagel care subminează buna funcționare a unui stat, tot atât de adevărat este că ea nu poate fi combătută decât pe baze corecte, într-un sistem corect, și de către oameni corecți. Un sistem putred nu are cum să genereze o economie curată, iar sistemul nostru politic și administrativ este putred. De altfel, însăși proliferarea evaziunii fiscale este rezultatul acestui proces de putrefacție, pentru că, atunci când povara fiscală blochează economia, actorii economici vor încerca să reducă această povară prin orice mijloace, inclusiv ilegale. Totodată, nu poți fi tolerant cu marea evaziune fiscală, cum sunt autoritățile noastre, și să fii zmeu cu mica evaziune, pentru că nu ești credibil. Or, ANAF și-a pierdut de mult credibilitatea, inspectorii săi fiind preocupați mai mult de hărțuirea firmelor corecte, decât de îmbunătățirea colectării și urmărirea adevăraților și a marilor evazioniști. De fapt, ANAF putea reduce de mult evaziunea fiscală, mare sau mică, dacă ar fi existat suficientă voință politică la nivelul guvernelor și dacă ar fi angajat oameni corecți în locul inspectorilor care primeau mită pentru a acoperi evaziunea fiscală. În consecință, din cauza activității conjugate a corupției la vârf și a ineficienței administrației fiscale, nivelul de colectare a taxelor nu s-a îmbunătățit, iar veniturile bugetare au rămas insuficiente, și după mărirea TVA, la 24%, de către guvernul Boc - căci nicio firmă nu poate fi profitabilă, dacă este dijmuită de stat la un nivel aberant. Rămas fără resurse, prizonier al propriei corupții și incapacității de a reforma administrația, guvernul se dezlănțuie periodic pentru a aduce mai mulți bani la buget. Așa ajungem la aberațiile recente ale guvernului Ponta, din al cărui ordin se închid unități economice, mai mult sau mai puțin justificat. Or, blocarea activității economice, nici măcar nu este în interesul guvernului, și ar fi trebuit să fie ultima măsură punitivă, aplicată în caz de recidivă severă. Numai niște oameni care nu au desfășurat niciodată o activitate economică cinstită puteau dispune cu atâta ușurință o astfel de reglementare, iar noi știm bine, din dosarele DNA, că politicienii noștri nu s-au îmbogățit din activități economice corecte, ci din exploatarea corupției ridicate la rang de sistem. Cum evaziunea fiscală pe care guvernul susține că vrea s-o elimine este o problemă generată de însuși sistemul nostru politic și administrativ, ea nu poate fi combătută de către un guvern compromis, susținut de o majoritate parlamentară compromisă, ambele preocupate mai mult de apărarea propriilor penali decât de calitatea actului de guvernare. Atâta vreme cât sistemul rămâne putred, evaziunea nu va dispărea, ci se va regenera, mai devreme sau mai târziu. Măsurile aberante sunt întotdeauna contraproductive, deci ineficiente. În concluzie, deși a venit vremea curățeniei generale, din păcate. nu are cine s-o facă.
- Reformele propuse de Grecia nu par să dezlege punga cu bani a CE. Săptămâna viitoare, premierul Alexis Tsipras se întâlnește cu Putin. E un simplu șantaj sau o orientare spre Rusia? Ce se va întâmpla dacă varianta a doua devine realitate?
- Oficial, guvernanții greci încearcă să obțină tarife mai bune pentru livrările de gaze ale Gazprom și exceptarea Greciei de la embargoul rusesc asupra importurilor de produse alimentare din UE. Nimic scandalos, desigur, dacă nu am cunoaște istoria relațiilor dintre partidul de guvernământ Syriza și Rusia. Ca lider al opoziției și europarlamentar al Stângii Unite, actualul premier Alexis Tsipras a susținut așa- zisul referendum organizat de Kremlin în Crimeea, a criticat UE pentru sprijinul acordat guvernului de la Kiev și s-a repezit în vizită la Moscova, imediat după anexarea Crimeei. Odată ajuns la guvernare, Tsipras s-a aliat cu Grecii Independenți (ANEL), un partid ultranaționalist, anti-occidental, pro-rus și xenofob, al cărui președinte este acum ministrul Apărării. Iar ca ministru de Externe, liderul Syriza a numit un simpatizant al ultra-naționaliștilor ruși, conduși de Aleksandr Dughin, promotori ai ideologiei "eurasianismului", care cer un regim dictatorial și refacerea imperiului rusesc. Nu ne mirăm, deci, că primul diplomat cu care s-a întâlnit Tsipras a fost, demonstrativ, ambasadorul Rusiei, sau că discursul politic și mediatic din Grecia este dominat, la ora actuală, de o isterie anti-germană și anti-UE și nu are niciun accent critic față de politica lui Vladimir Putin la adresa Occidentului. Dimpotrivă, Grecia se împotrivește sistematic sancțiunilor UE la adresa Rusiei lui Putin. O asemenea echipă guvernamentală nu poate, desigur, să conceapă și să realizeze reformele cerute de creditorii internaționali. De altfel, oficialii greci nu au făcut altceva decât să încerce să șantajeze UE și FMI, în speranța că Europa va ceda, va abdica de la exigențele sale și îi va acorda ajutoare financiare pentru a nu lăsa Grecia în brațele lui Vladimir Putin. Până acum, însă, Europa nu a cedat, căci niciun guvern occidental nu poate da ochii cu propriii contribuabili, dacă le irosește banii, pentru a finanța un guvern ce se anunță mai risipitor decât antecesorii săi. Situația pare fără ieșire și viitorul relațiilor Grecia-UE este incert. Certă este doar adâncirea crizei economice din Grecia și anularea tuturor progreselor realizate de guvernul anterior, cu prețul suferințelor populației. Dacă Grecia va alege Rusia în dauna Europei, va ajunge ca Ucraina sub Ianukovici, căci ajutorul rusesc este mai înrobitor decât condițiile impuse de UE și de FMI. Din păcate, trebuie să ne amintim că, în numele solidarității ortodoxe, Grecia a susținut politica agresivă a fostului lider sârb Slobodan Miloșevici și a fost singura țară în care liderul sârbilor bosniaci, Radovan Karadzic, a fost primit cu flori și lacrimi de bucurie. În privința UE, nimeni nu știe dacă pierderea unei țări care respinge regulile europene va întări Europa sau o va slăbi. Deocamdată, Grecia slăbește cu adevărat UE din interior, iar Vladimir Putin se poate bucura că, după ce a reușit o primă fisură a unității europene prin guvernul Orban de la Budapesta, după ce a stimulat cu succes afirmarea unor forțe politice anti-europene în Franța și în Marea Britanie, iată că acum reușește să aibă și la Atena un partener de dialog care-l adoră. Este o perspectivă care ne dă fiori și pentru care liderii politici ai UE nu par să fi găsit un antidot - ceea ce este, să recunoaștem, mult mai îngrijorător.