Pelerinaj de Florii
Arhiepiscopia Bucureștilor și Patriarhia Română își așteaptă și anul acesta enoriașii să participe la tradiționalul Pelerinaj de Florii. Ca și în anii precedenți, el se desfășoară pe traseul Mânăstirea Radu Vodă - Catedrala Patriarhală, chiar în ziua în care se celebrează Intrarea Domnului în Ierusalim. Pelerinajul va începe prin oficierea Vecerniei, în biserica Mânăstirii Radu Vodă, urmată de slujba de sfințire a stâlpărilor (ramuri de salcie). Condusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, procesiunea va porni la orele 16 spre Catedrala Patriarhală pe următorul traseu: Mânăstirea Radu Vodă - Bd. Mărășești - Bd. Dimitrie Cantemir - Str. Bibescu Vodă - Str. Șerban Vodă - Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon-Nou - Str. Principatele Unite - Str. Ienăchiță Văcărescu - Str. Sfânta Ecaterina - Biserica Sfânta Ecaterina - Paraclis Universitar - Str. Bibescu Vodă - Colina Bucuriei - Catedrala Patriarhală. În fruntea pelerinilor se vor afla preoții din București și din județul Ilfov, alături de toți credincioșii care doresc să prăznuiască în felul acesta credința în Învierea lui Hristos. Pe Colina Bucuriei (Dealul Patriarhiei) participanții la pelerinaj vor fi întâmpinați de Preafericitul Daniel și vor asista la slujba de sfințire a Icoanei mari a Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim. Evenimente asemănătoare vor avea loc și în celelalte eparhii ale Patriarhiei Române.
Târg de Florii la Muzeul Țăranului
Printre bunele obiceiuri ale Muzeul Țăranului din București se numără și Târgul de Florii, la care sunteți invitați de vineri, 3 aprilie, până duminică, 5 aprilie, între orele 10-18.
Ca întotdeauna, veți putea admira minunile create de meșteșugarii veniți din toate zonele țării, dar îi veți întâlni și pe ei, bucuroși să vă spună povestea obiectelor pe care le-au făurit. După preferințele dvs., veți avea de ales între: olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, pielari, rudari, iconari, dar și încondeietoare de ouă, țesătoare, artiste în ale cusătoriei și broderiei, maestre neîntrecute ale igliței și andrelelor.
Și dacă umblatul, privitul și vorba lungă v-ațâță foamea, vă puteți pune stomacul la cale cu: cozonaci, cofeturi din Teleorman, turtă dulce de Harghita, kürtös kalács, mere din Maramureș, miere de albine, polen și propolis, ierburi de leac, pălincă și dulcețuri.
(Prețul unui bilet de intrare este de 4 lei, respectiv 2 lei pentru elevi, studenți și pensionari.)
Muzeul Satului
Și Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" se îmbracă, pentru două zile, în strai de sărbătoare. În ograda lui, plină de case vechi, țărănești, pe 4 și 5 aprilie se vor petrece întâmplări fermecate. Timp de două zile, puteți asculta muzică și poezie, colinde și pricesne. Invitați: Grupul vocal de muzică bizantină Anton Pann - București, coordonat de dr. Constantin Răileanu; Corul Sound - București, dirijor prof. Voicu Popescu; Compania Civic Art CvM - cu programul Rugăciunea Floriilor, susținut de artiștii Cristina Moldoveanu, Marian Ciripan și Cornelia Tihon; intrepreții de muzică populară Doina Lavric și Ion Crețeanu, cu pricesne și colinde pascale; ansamblurile Kymata și Oniro, ale Uniunii Elene din România, Corul Serenada, al Asociației Liga Culturală a Albanezilor din România.
La "Sala de sticlă" își deschide porțile expoziția "Frânturi de Rai", cu icoane pe sticlă realizate de copiii Parohiei Doamna Oltea din București (coordonator prof. Anamirela Anghel). Și nu vor lipsi nici bucatele, așa de prețuite la sărbători... bunătăți din gastronomia tradițională, dar și produse bio, așa de căutate de la un timp.
Nici iubitorii de natură nu au fost uitați și sunt invitați duminică, 5 aprilie, de Ziua păsărilor, la o expoziție de fotografie, ateliere de creație și proiecții de filme documentare, oferite de Societatea Ornitologică din România.
Amatorii de experimente concrete se pot înscrie și la ateliere interactive de inițiere în pictura pe sticlă și încondeierea ouălor.
(Mai multe informații puteți obține la tel: 021/317.91.03/ int. 178, 191, iar întreg programul îl puteți găsi online pe muzeul-satului.ro)
Anunț important: în ziua de Florii au acces gratuit la Muzeul Satului toți cei care poartă nume de flori!
Corul Madrigal - Concert Extraordinar de Paște
Tot în duminica Floriilor, la Ateneul Român, Corul Național de Cameră Madrigal - "Marin Constantin" vă invită, de la ora 18, la tradiționalul Concert Extraordinar de Paște. El va fi dirijat de Anna Ungureanu, iar din program nu va lipsi celebrul "Florilegiu bizantin", compus de maestrul Marin Constantin, precum și piese din repertoriul clasic și contemporan.
(Bilete mai găsiți online pe bilete.ro. Au prețuri cuprinse între 50 și 150 lei.)