Argedava... Un nume care îmi bântuie gândurile. O comoară imensă, părăsită în mijlocul câmpiei, la cheremul prădătorilor și al uitării omenești. Cum nu face nimeni nimic? Am fost și-am văzut: un dâmb, acoperit de mărăcini cât un stat de om, țâșnind din întinderea Bărăganului. Cetatea unde s-a născut Burebista. Locul de unde i-a condus pe geți, pe daci și pe traci, cel mai numeros popor al Europei, în antichitate. "Nu s-a scos decât un sfert, maximum o treime, din ce e acolo, sub pământ", îmi răsună în minte vorbele arheologului acad. dr. Alexandru Vulpe, directorul Institutului de Arheologie "Vasile Pârvan", cel ce s-a ocupat o viață de Argedava. Tezaure ce zac încă acolo, comori istorice, pe care le scoate pământul la lumină, din adâncuri, an după an. Un loc magic crescut în câmpie, ca o faleză înaltă, de mare, de unde se pot vedea hăt, departe, Bucureștiul și Dunărea. Un deal parcă pus cu mâna de uriași, pentru capitala "celui dintâi și cel mai mare dintre toți regii Traciei", cel care i-a unit pe geți și pe daci într-o putere uriașă, descrisă cu uimire de istorici greci și romani ai antichității. De aproape un veac, arheologii au scos tezaure fabuloase din promontoriul de la Argedava, multe dintre ele dispărute sau înstrăinate. Și totuși, n-a fost decât un sfert...
Gloria de sub gunoaie
Doar o biserică străveche și un cimitir părăginit mai există, azi, pe culmea aceea de deal, cel mai lung și mai înalt promontoriu din toată Câmpia Română; o biserică ridicată acolo, acum aproape trei veacuri jumătate, de Constantin Brâncoveanu, spre dăinuirea cetății strămoșilor. Astăzi, Argedava nu mai înseamnă nimic. Arheologii au abandonat-o de vreo 15 ani, declarând oficial că e mai bine să crească bălăriile peste ea, ca să nu afle curioșii ce se ascunde acolo. Nimeni nu mai știe despre această capitală a lumii getice, la fel de importantă ca Sarmizegetusa dacă, și cu peste un veac mai veche. E incredibil, îți zici, stând pe locul acela semeț, la răscrucea vânturilor, și-ncerci să-ți închipui. Un oraș milenar, îngropat sub picioarele tale, ca o mare capitală a lumii antice... Totul se află aici, dedesubt, palatul lui Burebista, sanctuarul, marile ateliere de olărit, locuințele impunătoare ale vitejilor tarabostes... Despre toate acestea aveau să-mi vorbească arheologii. Iar dedesubt, o cetate și mai veche, din epoca bronzului, care făcea comerț până spre Mediterana și Asia Mică. O rezervație arheologică ce-ar trebui să fie păzită, vizitată de zeci de mii de turiști. Pe malul abrupt al Argeșului, pe care în vremea aceea se naviga, acostau corăbii. Acum, în portul de odinioară sunt aruncate în devălmășie gunoaiele din satul Popești. O groapă de gunoi a ajuns Argedava, cetatea lui Burebista, într-o margine pustie de sat, la numai 25-30 de kilometri de București.
Bărbatul coboară din mașină, ia o lopată din portbagaj și pornește să urce pe creștetul Argedavei. E doar în cămașă, deși afară e frig. Se apleacă din loc în loc și culege din pământ bucăți mari de vase, pe care le pune de-a valma în rucsac. Stăruie doar într-un loc anumit, spre capătul promontoriului, unde începe să sape. Nu-i ia mult, vreo jumătate de oră, cât să scoată alte fragmente de ceramică - negre, lucioase, cu spirale incizate - pe care le așează într-o sacoșă. Intru în vorbă, și omul îmi zice c-a avut o treabă până aici, în Mihăilești, și s-a gândit să treacă puțin și până la Argedava, fiindcă i-a zis un localnic că aici se găsesc risipite bucăți de oale vechi de 10.000 de ani. E interesat de istorie, tocmai își face casă nouă și s-a gândit s-o decoreze cu fragmente de antichități neolitice - "din astea, cultura pre-Basarabi", ca să arate mai frumos. "Mai frumos, mai rustic", zice și pleacă, căci deja îi e frig.
Într-adevăr, rămășițe ceramice sunt peste tot. E suficient să scormonești puțin cu vârful bocancului, printre mărăcini. În doar zece minute de plimbare pe promontoriul răscolit de vânt, am adunat și eu o traistă de cioburi, care mi se păreau mai "ochioase". Ceramici încrustate cu meandre fine, albe și rotunjite, toarte de ulcioare, o jumătate de vas cu picior, ba chiar și o frumoasă mărgea, despre care localnicii aveau să-mi spună c-a aparținut unei femei din nobilimea dacă, informații pe care le știu de când au săpat cu arheologii. Tot ei mi-au spus că în cimitirul medieval al bisericii, când se săpa un mormânt, groparii au scos, de la nici un metru jumătate, obiecte prețioase de ceramică neolitică. Cinci înmormântări au fost, în doar o săptămână, și mereu s-au găsit asemenea vestigii. Și biserica, și cimitirul, stau azi deasupra marii dave a lui Burebista. Acum două sâmbete, venind la biserică, preotul Constantin Mihăiță a văzut o mulțime de mașini de teren făcând "off-road" pe coama cetății, într-un zgomot asurzitor, răscolind cu roțile pământul jilav. Ministerul Culturii n-a auzit și nu știe de Argedava, știu, în schimb, acești braconieri amatori de arheologie, care vin după planuri bine țintite. Dealul e plin de gropi și de săpături. Nicolae Chiraș, un localnic pasionat de istorie, care-a stat mereu în preajma arheologilor la săpături, a văzut multe din tezaurele care-au fost găsite aici, în anii de dinainte de a se-nchide șantierul. Pălării pline de monede, statuete, podoabe, vase de cult pline de ornamente, un calendar solar de andezit, fibule, arme, unelte, oseminte, schelete de soldați îmbrăcați complet în armură, cu tot echipamentul pe ei.
"Avem tone de material scos de la Argedava, în depozitele noastre", avea să-mi spună și arheologul dr. Nona Palincaș, responsabila de astăzi a șantierului, deplângând starea precară a acestor depozite, mărturisind că a ajuns să dea bani din buzunarul ei, doar pentru a cumpăra rafturi pe care să fie puse obiectele, că n-a avut bani nici măcar să plătească niște oameni care să coboare uriașele lăzi stivuite, pentru a vedea ce mai este prin ele. "80% din totalul descoperirilor în domeniul olăriei făcute în Dacia aparțin sitului Popești", scria marele arheolog Radu Vulpe, cel care a identificat prima dată Popeștiul cu Argedaon, aducând dovezi ferme că cetatea lui Burebista a fost aici. Sătenii îmi spun că în școala veche din satul Popești era altădată un muzeu mare, în care puteai vedea o mulțime de relicve din vremea lui Burebista. Astăzi, la Muzeul Național de Istorie, nu există mai mult de vreo douăzeci de exponate. Și nici măcar un colțișor dedicat Argedavei.
Jaf și indiferență
Niciun indicator, pe vreun drum, asfaltat sau de țară, nu-ți arată calea spre Argedava. Nicăieri nu vezi un panou, nici măcar în fața promontoriului, sau a bisericii, pe care să scrie măcar două vorbe, în care să fie pomenit numele lui Burebista. Altădată, își amintește Nicolae Chiraș, veneau copiii cu școala, îi făceau "pionieri" pe vârful cetății. Era un trotuar cu dale, ce urca dealul, era un muzeu... Acum, nu mai e decât o groapă de gunoi. Nimeni nu mai vine prin pustietățile astea, în afară de unii inși "dubioși", pe care-i recunoști de departe că-s braconieri. "Cam la o săptămână, așa, apar alții", zice cu năduf Nicolae Chiraș. "Îi văd cu detectoarele alea ale lor, cum merg pe aici, pe deasupra pământului. Uitați-vă câte gropi proaspete au făcut. Ce să le zici? Eu, ca sătean, n-am nicio autoritate. Sunt pe pământul nimănui. Chiar dacă zona e declarată rezervație arheologică, cui îi pasă? Poți să mergi lângă ei, să-i vezi cum sapă, nu se sinchisesc. Odată i-am întrebat pe unii ce fac acolo și-a venit spre mine un malac din București, am crezut că mă ia la bătaie. Nimeni nu-i poate opri. Când au părăsit Popeștiul, arheologii ne-au spus să nu le zicem nimic străinilor, despre ce se află aici. Au zis că-i secret, de parcă voiau să ascundă totul. Dar ăștia-s oameni cu bani, lucrează cu arheologi plătiți, cu hărți, detectoare scumpe, știu exact ce să caute. Nu asta e soluția, să lași să crească buruiana peste istoria neamului. E strigător la cer!"
"Strigător la cer", acestea sunt cuvintele pe care le folosesc și Nicolae Chiraș, și părintele Constantin, și acei câțiva săteni care s-au dezmeticit, dându-și seama ce tezaur au în satul lor. Acum câțiva ani, preotul a vrut să facă un complex muzeal mai amplu, prin fonduri europene. În felul ăsta, s-ar fi putut împrejmui c-un gard întreg promontoriul, s-ar fi putut pune un paznic... Într-adevăr, ai fi avut ce vedea: cetatea lui Burebista, alături de biserica lui Brîncoveanu, plus un muzeu cu piese găsite aici, toate pe locul ăsta cu o priveliște fabuloasă de deasupra câmpiei. Și toate aici, la doi pași de București! Ar fi venit mii de turiști, s-ar fi ridicat și satul. S-a întocmit proiect, a venit un arhitect, însă arheologii nu și-au dat acordul, doamna Nona Palincaș refuzând să semneze, în ruptul capului. E adevărat, clădirea muzeului urma să fie ridicată în aria sitului, dar se puteau găsi și alte soluții. După multe strădanii de negociere, s-a hotărât să nu se mai facă deloc. Totul să rămână așa cum a fost, că-i mai bine. "Să mă ierte Dumnezeu, dar parcă anumit se vrea să se pună într-un con de umbră istoria noastră veche, legată de daci", se revoltă părintele Constantin. "S-ar fi putut pune măcar câteva planșe, cu ce s-a descoperit aici, să vadă lumea cum arăta cetatea. Chiar dacă azi nu mai e nimic, chiar dacă arheologii au turnat înapoi pământul în săpături, pentru a nu se mai vedea nicio fundație. Se putea face o copie în miniatură a cetății, un bust al lui Burebista, ceva!... Nu știu, zău, ce poate fi mai important, ca istorie, în țara asta, decât cetatea lui Burebista?! Dovedită cu documente, că aici s-a născut, că aici a unit toate semințiile dacice. De aici, înaintașii noștri au stăpânit lumea! E prima mare fortificație de pe pământ românesc, un loc unde s-a trăit neîntrerupt, de vreo șapte milenii, pe când multe alte neamuri nici nu existau. Iar apoi a venit și Brâncoveanu, alt mare mărturisitor al neamului, ca să statornicească această continuitate. Îl avem aici, pe zid, zugrăvit de marele pictor Pârvu Mutu, în biserica asta, care, ca printr-un miracol, rezistă din vremea lui, dar și ea e amenințată azi să se prăbușească, slăbită de cutremure și vânturi. Eu stau aici și văd cu ochii mei, pe viu, cum se năruie și ni se jefuiește istoria. Asta mi se pare revoltător."
Arheologia, sub ghilotină
Institutul Național de Arheologie. Pe biroul său de lucru, doamna Nona Palincaș ține două piese din epoca bronzului, descoperite la Popești. Un fel de pecetar din piatră pentru încrustat foițe de aur și-un alt obiect, din corn de cerb, c-un disc ornamental înăuntru. Aceste două simple obiecte dovedesc că relațiile comerciale ale cetății de sub Argedava ajungeau până în ținuturi îndepărtate, precum Asia Mică și Mediterana. Pe locul de azi al Popeștiului a existat un oraș preistoric, cu mai multe faze de locuire, încă de acum 7000-8000 de ani. "Cea dintâi cetate din toată Muntenia, o cetate vestită, în toată puterea cuvântului, cu oameni mulți și locuințe, în vremea căreia relațiile comerciale au luat o amploare fără precedent, iradiind pe-un spațiu imens, între Tisa Superioară și Orientul Mijlociu, Marea Egee, estul Mediteranei și până în Munții Ural". În ce privește cele două obiecte, ele n-au fost încă expuse în niciun muzeu. "Deocamdată, mai am eu treabă cu ele, că mă așteaptă cu cartea, s-o tipăresc la Viena", zice Nona Palincaș, unul din marii arheologi ai României, cu studii post-doctorale, cunoscută în toată Europa. De 15 ani e responsabilă de șantierul de la Argedava, de imaginea publică a sitului. Practic, nimic nu se poate face acolo fără semnătura ei. "Da, vina îmi aparține în totalitate, că nu am popularizat cum se cuvine situl de la Popești", recunoaște. "Era obligația mea să mă ocup de percepția lui publică, pentru că s-au și scris multe neadevăruri. Ce să fac? Eu sunt cercetător, n-am timp de așa ceva, problemele astea le are toată România arheologică. Nu sunt bani, nu avem destui specialiști, nu avem niște fluxuri normale de muncă, care să se ocupe de toate aspectele în parte. Nu știu ce să mai fac, nu mai pot". Se plânge că de multe ori a făcut tahicardie și i-au dat lacrimile când a auzit de "curioșii" care umblă prin șantierul ei, de braconieri, de faptul că-n cimitir se sapă gropi în cetatea lui Burebista. Dar totodată susține că e mai bine ca locul să fie lăsat așa, acoperit de vegetație, pentru o mai bună conservare, decât să se deschidă o nouă săpătură, pentru care niciodată nu vor fi destui bani și suficientă tehnologie...
Scurt interviu despre neputință
- Doamnă Nona Palincaș, cât de important este situl arheologic de la Argedava?
- Vă dați seama, este foarte însemnat pentru istoria noastră. Pentru că, alături de Sarmizegetusa, aici îl avem pe celălalt mare conducător politic al culturii getice, Burebista. Există surse clare, acea inscripție săpată în marmură de la Dionysopolis (Balcicul de azi), în care un cetățean important al orașului, Acornion, este trimis la Argedaon într-o misiune diplomatică, pentru a-l întâlni pe tatăl lui Burebista, după care ajunge și la Burebista însuși. Zice inscripția, "cel mai mare și cel dintâi dintre regii din Tracia, stăpânind tot pământul de dincoace de Dunăre și de dincolo, în cea dintâi și cea mai bună prietenie, atrăgându-și bunăvoința regelui spre binele orașului". Apoi, este poziția excepțională a Argedavei, pe promontoriul acela înalt, de unde se putea supraveghea militar și comercial orice mișcare pe Argeș, pe ruta dintre sud-estul Transilvaniei, Dunăre și mare. O fortificație formidabilă, cu trei șanțuri de apărare, cu templu lung de peste 20 de metri, clădiri mari, un centru de olărit grandios în epocă și, totodată, unul comercial, cu cel mai mare număr de importuri elenistice cunoscute la vremea aceea. Niște oameni extrem de conectați la lumea din jur, care aveau legături cu întreaga Europă. O davă, un centru economic, politico-militar și spiritual, o capitală în adevăratul sens al cuvântului.
- De ce nu se mai sapă, de ce este lăsat de izbeliște un loc așa de important pentru istorie, dacă nu s-a scos decât cel mult o treime din ce e îngropat acolo?
- Fiindcă nu sunt bani pentru o altă săpătură de proporții, am hotărât că e mai bine să lăsăm locul așa, pentru oamenii din viitor, când vor fi alte posibilități... Eu cred că acum problema principală este să ne ocupăm de ceea ce am scos deja, căci situația depozitelor de la Institut este catastrofală, statul nu ne dă bani pentru întreținerea materialelor, restaurarea și analiza lor, iar acestea stau în condiții improprii, riscând să se deterioreze sau să se piardă. Materialul pe care-l avem scos deja - și sunt tone - poate oferi, încă, informații istorice extraordinare. Și apoi, nu se deschide o săpătură nouă decât dacă hotărăște o comisie de specialiști la nivel național. Și, de principiu, nu facem asta dacă locul «nu prezintă o amenințare». De exemplu, o construcție industrială, un baraj, o autostradă... Altfel, e mai bine să-l lăsăm în pace.
- Dar nu vi se pare că locul e amenințat deja de braconierii și "curioșii" care pot lua obiecte de acolo nesupravegheați de nimeni?
- Problema asta nu exista acum câțiva ani, când lumea încă nu știa așa de multe despre Argedava. Acești neaveniți sunt o pacoste. Problema aceasta cu paza siturilor nu există doar la noi. O colegă arheoloagă de la Sarmizegetusa Regia a plătit ilegal un paznic, din bani personali... În general, nu se plătește oficial un om decât dacă există măcar niște construcții anexe, o gheretă, un șantier. Pe de altă parte, dacă situl ar fi înconjurat cu un gard, așa cum vor unii, și s-ar pune semn de "interzis", oare asta nu ar fi o invitație implicită pentru cei ce caută comori să vină să sape pe acolo? Stăm și ne gândim, și așa, și așa... cum ar fi mai bine. Nu știu ce să vă zic în legătură cu asta.
- Vecinii noștri bulgari, imediat ce descoperă o relicvă tracică, o pun în valoare, fac comunicări legate de ea. De ce la ei se poate și la noi nu?
- Eu reprezint România, prin cărțile mele, prin articolele mele, prin conferințele de cel mai înalt nivel la care particip. Ar trebui să ni se ia stresul ăsta de pe cap nouă, cercetătorilor. Eu trebuie să-mi păstrez energia pentru discuții de nivel internațional, unde colegii mei mă văd, mă aud, și trebuie să mă pregătesc mereu, să nu fac de râs țara asta. Ar trebui ca și cei din Ministerul Culturii, autoritățile locale și cele ale județului Giurgiu, oamenii din turism, să se implice și să ne prezinte proiecte serioase legate de Argedava, iar apoi vom vedea...
- Credeți că Argedava poate oferi surprize de proporții, care să schimbe istoria României, dacă s-ar mai face săpături acolo?
- Categoric! Noi am săpat până acum doar o mică parte. Dar, dacă e să spun cinstit, problema principală este să prelucrăm ceea ce s-a scos deja, căci și materialul acela poate oferi surprize la fel de mari.
Burebista, eliminat din manualele de liceu
În anul 1926, pe culmea Argedavei, cu puțin timp înainte de a muri, marele arheolog Vasile Pârvan exclama: "Am găsit capitala lui Burebista!..." Cu toate astea, azi se consideră oficial că cele dintâi săpături de la Popești au fost începute de acad. dr. Radu Vulpe, în 1954. O anume "școală" de a gândi istoria a luat naștere în jurul său. Un grup cu o singură voce, de cercetători puternici, cei care au hotărât istoria României în ultima jumătate de secol. La fel ca și doctoranda sa, Nona Palincaș, directorul Institutului Național de Arheologie, Alexandru Vulpe, spune că e mai bine ca situl de la Popești să fie lăsat așa, acoperit de vegetație. "Ar trebui prea mulți bani, iar o săpătură mică nu și-ar avea rostul... Da, ar trebui un paznic, dar cine îl plătește? Institutul nu are bani, iar pe paznicul acela cine l-ar putea controla?... Căutătorii aceia de comori au mai mulți bani decât avem noi, Institutul. Noi nici în ziua de azi nu avem un detector de metale ca lumea. Acum, orice borfaș care are câteva mii de euro poate să-și cumpere unul, noi nu putem", spune distinsul arheolog, care sapă la Argedava de 60 de ani. "Nu s-a realizat încă o monografie a sitului Popești, eu nu cred c-o s-o mai apuc vreodată. S-au scris unele rapoarte, în reviste de specialitate, mai puțin informații pentru marele public. Deși arată atât de jalnic, deși astăzi nu se mai vede nimic, Popeștiul va mai rămâne încă mult timp un loc sub care se pot ascunde tezaure."
Vorbind cu acești cercetători, simți cumva că discuția alunecă spre teme eterice, "relații comerciale", "importuri elenistice", "cucerirea romană", evitându-se, parcă, importanța acestui loc pentru istoria noastră națională, mândria celor de azi, că suntem urmașii unei civilizații reale, cu tot mai multe dovezi. "Trebuie să înțelegem că arheologia nu mai e de mult o știință națională, cum era privită înainte de al doilea război, în vremea lui Pârvan și a altora, ci ea încearcă să înțeleagă umanitatea în ansamblul ei. Când începi o săpătură, trebuie să spui mai întâi «ce urmărești acolo», care e importanța obiectivului tău în contextul european și mondial. Nu se mai sapă decât acolo unde este absolută nevoie, gândind din această perspectivă; într-acolo merg toate tendințele științei moderne", îmi subliniase repetat doamna Nona Palincaș. Poate că e adevărat, poate că într-acolo se-ndreaptă azi lumea, spre globalizare și dispariția granițelor, chiar și în ce privește istoria neamurilor. Din fericire, în România mai există și un alt grup de cercetători, mult mai slab decât primul, împins în umbră de cei aflați la putere. Ați ghicit, desigur, e vorba despre "daciști", pe care toată lumea îi condamnă astăzi drept conservatori și anarhiști, care se încăpățânează - chiar dacă și ei cu multe exagerări - să redea strălucirea Daciei de odinioară. Istoricul conf. dr. Gheorghe Iscru, cel care i-a fost altădată profesor și Nonei Palincaș, nu poate fi pus la îndoială: "Nu pot spune decât că există o «politică», la nivel național, prin care șantierele dacice sunt lăsate de izbeliște. O politică dictată de sus, să se ignore partea aceasta de istorie a Daciei. Oamenii ăștia, precum Alexandru Vulpe și mulți alții ca el, și-au clădit opera pe teza romanizării depline a strămoșilor noștri. Dacă e pusă în evidență memoria înaintașilor, în adevărata ei strălucire, se alege praful de munca lor de o viață. Orice nouă descoperire poate compromite întregul lor eșafodaj de până acum, după care s-a învățat istoria. De aceea, ne pun într-un con de umbră pe noi, cei de la dacologie, care avem atâtea dovezi limpezi că Burebista a fost un «împărat», după cum Strabon însuși o spune, conducător peste o națiune unitară - nu o uniune de «triburi», ci o națiune, cum sublinia Pârvan - care amenința direct Imperiul Roman. Dacă l-au eliminat pe Burebista până și din manualul de liceu de clasa a XII-a... Ce să mai zic?... Politica de globalizare care se practică azi merge pe ideea tăierii rădăcinilor istorice ale națiunilor etnice. Acești istorici au influențat și factorul politic, iar politicul e bucuros că nu mai alocă bani pentru șantierele arheologice și toată lumea-i mulțumită. Ei sunt tari, puternici, iar cei care sunt angajați în cercetare, în aparatul de stat, dacă se-ncumetă să aducă critici acestei politici, riscă să fie dați afară din serviciu. Niciodată n-a fost, ca acum, o asemenea înverșunare, o asemenea conspirație împotriva acestui simbol, care este Dacia! Dar cât va mai fi?"
Mutate din muzee în realitate, luptele de gladiatori dintre "romaniști" și "daciști" se consumă în războaie între surzi, isprăvindu-se mereu cu înfrângerea celor slabi de către cei puternici, așa cum s-a întâmplat mereu. Dacă se mai continuă așa, tracii, dacii și geții vor aparține Bulgariei, Serbiei și Ucrainei, unde munca de revendicare arheologică este în toi. Ei de unde au bani? În România, patriotismul "pute" de la o vreme. Bine ar fi, totuși, ca jena istorică să nu ne lase fără trecut.