Barele de metal strălucitor au făcut senzație în anul 1855, când chimistul francez Henri-Etienne Sainte-Claire Deville le-a adus la Expoziția internațională de la Paris, pentru a le prezenta publicului. Plecând de la clorura de aluminiu reușise să obțină în final aluminiu pur, un metal cu proprietăți uimitoare: era ușor, maleabil, avea o bună conductibilitate electrică și strălucirea unui metal prețios. Deville era încântat și întreaga comunitate științifică îi împărtășea entuziasmul. Curând, au apărut pe piață primele jucării, rame de ochelari și tacâmuri confecționate din aluminiu. Mai târziu, metalul și-a găsit întrebuințare în aeronautică și în construcția de motoare. În prezent, după 160 de ani, acest material - considerat cândva rar și nobil, supranumit "argintul extras din argilă" - ajunge din nou în centrul atenției, însă de astă dată reacțiile sunt negative: se presupune că aluminiul s-ar afla la originea anumitor boli, printre ele numărându-se demența, dar și cancerul mamar. Este o veste cu siguranță îngrijorătoare, cu atât mai mult cu cât aluminiul se regăsește în nenumărate produse ce ne trec prin mână zilnic: capace de iaurt, ambalaje pentru lapte, pungi de cafea și de supe concentrate. Sub formă de folie, învelește untul și ciocolata. Micile recipiente modelate din el protejează contra acțiunii razelor solare și a bacteriilor, alimente precum muștarul, maioneza și untul condimentat cu ierburi aromate. Sărurile de aluminiu din deodorante au efect antisudorific: contractă porii de la nivelul pielii și formează un dop gelatinos, care blochează canalele sudoripare. Chiar și medicamentele, serurile, pastele de dinți, cremele cu factor de protecție solară, prafurile de copt și unele tipuri de brânză conțin aluminiu, metalul-minune bun la orice: nu ruginește, nu modifică gustul, are o mie și una de utilizări posibile. Dar în organismul uman el nu folosește la nimic, ci dimpotrivă. Dozele mari de aluminiu distrug neuronii și se depozitează în decursul vieții în țesuturi, mai ales în plămâni și în oase.
La o anume formă de demență, observată pentru prima oară la bolnavii de rinichi, s-a putut dovedi faptul că aluminiul juca rolul de declanșator: în timpul hemodializei, pacienților li se introdusese în venă o soluție de dializă ce conținea acest metal, iar ulterior, ei dezvoltaseră ceea ce medicii aveau să numească "demența de dializă", o degradare progresivă a sistemului nervos. Simptome similare s-au constatat și la minerii care inspiraseră pe durata câtorva ani pulbere de aluminiu. Acesta era un experiment medical, ce urmărea descoperirea unei formule de prevenție împotriva silicozei. Din păcate, rezultatele au fost fatale.
În mod normal, metalul pătrunde în corp prin intermediul alimentelor și al apei de băut, în cantități inofensive. E prezent în multe legume, ca de pildă spanacul, salata verde și ridichile. Există însă și situația când el este eliberat din ambalaje sau vase de gătit și trece în alimente, ceea ce se întâmplă ori de câte ori vine în contact cu mâncăruri sărate sau acre. Astfel, nutriționiștii au depistat cantități considerabile de aluminiu la heringii conservați în saramură, pasta de tomate și nectarul de mere. De asemenea, covrigii și celelalte produse de simigerie au ieșit în evidență la toate testele prin valori deosebit de ridicate. Soluția de hidroxid de sodiu întrebuințată la copt scoate metalul din tăvile de aluminiu, după care el intră în aluaturi. Și frecarea ori zgârierea oalelor de aluminiu pot provoca desprinderea unor particule.
Unii compuși, ca de exemplu oxidul de aluminiu, parcurg tubul digestiv fără a fi absorbiți. Doar aproximativ 0,1% din aluminiul preluat prin cavitatea bucală ajunge în țesuturi. Dar, în anumite circumstanțe, această cifră poate înregistra fluctuații - urcând câteodată până la un nivel de cel puțin zece ori mai ridicat, după cum avertizează Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA). Căci asimilarea aluminiului depinde atât de forma chimică sub care intră în organism, cât și de prezența în intestin a altor componente alimentare, capabile să-i favorizeze asimilarea. Se crede că zeama de lămâie ar avea un asemenea efect, ca și fluorul, un oligoelement aproape nelipsit din pastele noastre de dinți.
De aceea, în urma unei expertize, EFSA a stabilit o cantitate maximă admisă la ingerare în cursul unei săptămâni, denumită prescurtat TWI. Așadar, potrivit concluziilor expertizei, o persoană ar putea înghiți săptămânal în jur de un miligram de aluminiu per kilogram/corp, fără a avea motive să se teamă de eventuale consecințe nedorite pentru sănătatea sa. La un adult cu o greutate corporală de 60 kilograme, aceasta ar însemna circa 60 miligrame de aluminiu pe săptămână - un aport care se și realizează în majoritatea cazurilor, în condițiile unei alimentații normale. Însă rareori se rămâne la această valoare. Căci metalul se infiltrează în corpul nostru și prin piele. Cei ce aplică o dată pe zi un antiperspirant cu conținut de aluminiu riscă să depășească pragul TWI. Iar când pielea este rănită sau inflamată, problema se complică, deoarece micile leziuni - cum sunt cele provocate la bărbierit - permit pătrunderea în organism a unei cantități mai mari de săruri de aluminiu.
Acțiunea aluminiului din deodorante nu este încă pe deplin elucidată. Se presupune existența unei legături între aportul de aluminiu și apariția cancerului mamar, însă ea nu a fost demonstrată până acum. Cercetătorii au constatat într-adevăr, la pacientele cu cancer de sân, un nivel mai ridicat de aluminiu în secreția glandelor mamare decât la femeile sănătoase - totuși, rămâne deschisă întrebarea dacă metalul este realmente factorul declanșator al bolii sau dacă nu cumva acumularea lui în țesut reprezintă, de fapt, o consecință a afecțiunii maligne.
Prin urmare, sunt sau nu justificate temerile referitoare la pretinsele amenințări la adresa sănătății noastre? Parțial, da. Oricum, un prilej de îngrijorare ne oferă fie și numai presupunerea că, la o parte însemnată a populației, valoarea TWI stabilită de EFSA este depășită. "Astfel de depășiri nu sunt de dorit și nici n-au fost luate în calcul", declară specialiștii. Drept dovadă, ei citează cazuri la care predispoziția genetică favorizează tendința spre boli de tipul demenței. "În asemenea circumstanțe, aluminiul ar putea fi o componentă dintr-un ansamblu de elemente care determină creșterea riscului de apariție a acestei afecțiuni teribile."
Cum puteți evita aluminiul
* Nu aplicați antiperspirante cu aluminiu după ras, pe pielea iritată sau rănită.
* Pe cât posibil, folosiți deodorante fără aluminiu.
* Curățați cu mare grijă recipientele din aluminiu pentru apa de băut și nu le mai utilizați pe cele zgâriate.
* Nu întrebuințați ustensile de gătit din aluminiu (ex. vesela de camping).
* Evitați preparatele de fast-food comercializate în folie de aluminiu.
* Nu acoperiți cu folie de aluminiu alimentele sărate sau acre (de pildă: mezelurile, reventul, nectarul de mere).
* Nu frigeți alimentele niciodată (sau numai foarte rar) în folie de aluminiu.
* Dacă aveți arsuri la stomac, cereți medicului recomandări alternative la pansamentele gastrice care conțin aluminiu.