Poate că numele lui nu vă spune mare lucru, dar Garou (42 de ani) este unul dintre cei mai iubiți cântăreți canadieni ai zilelor noastre. Înzestrat cu o voce greu de uitat, s-a făcut remarcat la finalul anilor '90, în rolul Quasimodo, din muzicalul "Notre Dame de Paris", apoi a cântat alături de Céline Dion și Bryan Adams, înainte de a prinde curaj să-și lanseze primul disc. În cei 18 ani de carieră, Garou a vândut câteva milioane de albume, a câștigat premii cu duiumul și a susținut o mulțime de concerte live.
În România, Garou ajunge pentru întâia oară. Va evolua pe scena Sălii Palatului din București, pe 8 aprilie, într-un spectacol intitulat: "Rhythm and Blues", un omagiu adus muzicii R&B. Oferta e generoasă și accesibilă: cântărețul canadian va interpreta în stilul său unic, marcat de o voce răgușită și senzuală, cover-uri după melodii faimoase, precum: "Quand Tu Danses" a lui Gilbert Bécaud, "If I Ain't Got You" a lui Otis Redding sau "Marie-Jeanne" a lui Joe Dassin, cântate în franceză și engleză.
Trompeta cu bucluc
Pierre Garand (cunoscut sub numele de scenă Garou) s-a născut pe 26 iunie 1972, în orășelul Sherbrooke, din Quebec. A moștenit dragostea pentru muzică de la tatăl său, un chitarist de weekend, care avea mai multă pasiune decât talent. Micul Pierre a dovedit înclinații muzicale încă de la trei ani, când a început să se impună ca artist principal al familiei. La cinci ani, primea cadou prima chitară, și până să ajungă la școală, deja descifrase singur notele muzicale. Cânta extrem de bine și la pian, la orgă și la trompetă. Talentul i-a asigurat un loc privilegiat la Școala Catolică "Saint Charles Borromée" din orașul natal. Dar copilul cel cumințel, timid și ascultător avea să se transforme curând într-un rebel. A început să-și aplece urechea mai mult către muzica rock decât spre cea clasică și s-a înscris în trupa școlii - "Windows & Doors" - pe post de chitarist, ajungând să repete mai mult melodiile compuse de Beatles decât pe cele ale lui Chopin sau Haydn. În aceeași perioadă, încearcă să-și ascundă marea timiditate în spatele unei atitudini de obrăznicuț sfidător. Dar dacă lucrul acesta îl ajută în relația cu colegii, profesorii nu se arată deloc încântați. La 14 ani, este dat afară de la ora de trompetă de un profesor extrem de enervat și sătul să tot fie luat peste picior și corectat de elevul său. Dar în loc să ia în serios acest avertisment și să-și schimbe atitudinea, Pierre interpretează gestul profesorului ca pe o provocare directă și își joacă mai departe rolul de clown al clasei, ceea ce îi aduce simpatia colegilor. În cele din urmă, este exmatriculat.
Cântăreț în metrou
În 1991, Pierre se angajează trompetist în fanfara militară. Dar dacă școala catolică i s-a părut prea strictă, armata canadiană îl sufocă, de-a dreptul. A rezistat aproape trei ani, apoi a renunțat, hotărât să facă orice altceva. A fost culegător de struguri, vânzător de haine, cărăuș de mobilă - într-un cuvânt, un om bun la toate... Dar chiar dacă experimentează diverse meserii, muzica rămâne pe primul loc în inima lui. Când nu muncește ca să-și câștige pâinea, cântă la metrou sau prin diverse baruri tot felul de melodii, de la șlagărele lui Charles Aznavour, la hiturile celor de la "Sex Pistols". Dar, în timp ce prietenii și familia îi întrevăd un viitor glorios, el se mulțumește cu zâmbetele spectatorilor de ocazie și cu cei 2-3 dolari aruncați într-o pălărie. "Multă vreme am crezut că părinții mei au visat că eu o să devin avocat. Dar într-o zi, mama mi-a mărturisit că sperase, de fapt, c-o să devin actor. S-a gândit că mi s-ar potrivi o meserie ca asta, pentru că de la trei ani mă străduiam mereu să-i fac pe cei din jurul meu să râdă. Și azi simt același lucru. Îmi place să aduc bucurie oamenilor", povestea cântărețul într-un interviu.
După ce a cântat o vreme pe străzi, la recomandarea unui prieten, a ajuns să dea o reprezentație într-un bar din apropiere de Sherbrooke, orașul lui natal. Sedus pe loc, patronul localului i-a oferit tânărului muzician un contract duminical permanent. Atunci, la 23 de ani, Pierre a înființat trupa Untouchables, menită să-l acompanieze pe scenă, și și-a luat pseudonimul Garou, (o prescurtare a numelui lui de familie Garand, dar și un joc de cuvinte, căci "loup-garou" înseamnă vârcolac). Aceștia sunt primii lui pași către o carieră de muzician profesionist. Pe micuța scenă de bar avea să-și întâlnească norocul, căci într-o seară, printre ascultători s-a numărat și textierul canadian Luc Plamondon, care pregătea premiera dramei muzicale "Notre Dame de Paris". Vrăjit de vocea lui Garou, Luc s-a hotărât pe loc să-i ofere tânărului cântăreț chiar rolul principal din acest muzical: Quasimodo. Și nu a greșit! Garou a devenit peste noapte o vedetă de primă mână, iar spectacolul a fost apreciat nu doar în Canada, ci și în Franța, iar mai apoi în întreaga Europă și Americă de Nord. Garou a început să câștige premiu după premiu, incluzând un "Victoire de la Musique", în Franța, și un "World Music Award". Ba mai mult, a fost numit "Revelația anului 1999", iar piesa "Belle", din spectacolul "Notre Dame de Paris", a fost votată de către publicul francofon drept "Cea mai bună piesă a ultimilor 50 de ani".
Întâlnirea cu René Angélil, soțul și managerul celebrei Céline Dion, i-a deschis, la început de mileniu, noi porți tânărului artist. Așa a ajuns să cânte în duet cu diva canadiană și, mai apoi, să semneze un contract cu casa de discuri "Sony". Primul lui album muzical, "Seul", lansat în 2000, a înregistrat un adevărat record de vânzări și a primit discul de diamant în Franța, trei discuri de platină în Canada, câte două discuri de platină în Belgia și Elveția și nenumărate alte premii: "Cel mai bun artist", "Cel mai popular cântăreț" sau "Cel mai bun album". De aici încolo, succesele s-au ținut lanț.
Cu toate acestea, din 2009 încoace, deși a scos nu mai puțin de cinci albume de studio, Garou nu a mai reușit să egaleze recordurile de la începutul mileniului. Cel mai bine primit disc al lui din ultimii ani a fost "Rhythm and Blues" lansat în 2012, care conține o compilație de melodii cunoscute ale acestui gen muzical și care va putea fi ascultat și de spectatorii români.
Însă "liniștea" din ultimul timp nu l-a deranjat prea mult pe artistul canadian. Așa a avut ceva mai mult timp liber pe care să-l dedice fetiței lui, Emilie (12 ani), produs al unei iubiri cu un fotomodel suedez. "Înainte să se nască fiica mea, eram cam nebun, nu doar rebel... nebun. Succesul mi se urcase la cap: mașini rapide, petreceri fără număr, jocuri de noroc... Paternitatea m-a schimbat. De fapt, cele două lucruri care mi-au salvat viața sunt muzica și fiica mea", se confesa el într-un interviu.
Extrem de discret în ceea ce privește viața lui personală, artistul se ferește să facă dezvăluiri intime. Doar aparițiile repetate la diverse evenimente, împreună cu fotomodelul Stephanie Fournier, au desemnat-o pe aceasta ca fiind ultima lui cucerire.
(Biletele la concertul lui Garou pot fi găsite în rețeaua Vreaubilet și au prețuri cuprinse între 160 și 350 lei.)