Regal de poezie la librăria Bastilia - Pablo Neruda, în lectura și interpretarea lui Dinu Flămând

Ion Longin Popescu
LITERATURĂ

Într-o seară de la începutul acestui martie cu zăpezi înșelătoare, la mansarda unei superbe case-mo­­nument din Piața Romană, mi-a fost dat să par­ticip la o "reuniune" de poezie... "Seară de poezie"? vă veți întreba. "Da", vă răspund. Adevărat mărțișor de argint, pe vremurile astea cazone, când sufletul orașului pulsează în ritmul aspru al afa­cerilor și al egois­me­lor cotidiene. Orașul furnicar își mișcă bra­țele mecanic, își întinde tentaculele amenințător și aproa­pe că te stri­vește sub tălpile lui noroioase.
În Piața Romană, la kilometrul zero al urbanisticii inter­beli­ce, dai de această splen­didă casă cons­truită în 1913, după planurile arhitectului Spiridon Cegă­neanu, discipol al lui Ion Mincu, în care funcționează și librăria-concept "Bas­tilia" (parte a Grupului Libra­rium): 90% carte, 10% cafenea. Odată ce ai pus pi­cio­rul pe primele trepte ale scării interioare, uiți de griul trotuarelor sparte și te lași absorbit de suflul regăsit al eleganței burgheze (ultimul proprietar a fost doctorul Vasile Petrașcu, fratele pictorului Gheorghe Petrașcu). La mansardă, în "al nouălea cer", plasti­cianul Ion Barbu a trans­format spațiul într-o cafenea cu "Afumerie" (loc pen­tru fumat), demnă de noua bo­emă bucu­reș­teană. Aici s-a consumat seara de poe­zie de care vorbeam, în care poetul Dinu Flămând, proaspăt întors în țară de la Ambasada română de la Paris, și-a prezentat traducerea antologiei de versuri "Nu există lumină pură" (Editura ART), din vasta ope­ră poetică a lui Pablo Neruda, laureat al Premiului Nobel în anii '70. După prezentarea sobră, aca­de­mi­că, a profesorului Coman Lupu, de la Univer­sitatea din București, Dinu Flămând s-a lansat cu patimă în universul marelui său "frate" de peste Ocean, citind, cu intonația celui care cunoaște și lim­ba, și versurile originale, unele dintre cele mai fru­moase poezii de dragoste din secolul al XX-lea. În prezența a 30 de tineri și a ministrului Culturii, Ionuț Vul­pescu, la ora la care televiziunile ta­blo­ide își prezintă producțiile imunde, iar ști­riștii se întrec în "breaking-news"-uri des­pre no­i­le isprăvi ale DNA, în acest loc tai­nic, dar la în­de­mâna ori­cui, răsunau versuri ca acesta: "Aș da toată umbra pe care o mai am în suflet, numai să te re­găsesc"... Dinu Flă­mând, poet mare, el însuși, deopotrivă va­loros traducător din spaniolă, portugheză, franceză și italiană, are știința captării au­dienței; izbucnesc aplauze, publicul parti­cipă vrăjit la lectură, intră în jocul lectorului care, spre deosebire de actori, are în ochi lacrimi adevărate. Nu-mi vine să cred că poezia mai poate trezi atâta patimă, atâta frumusețe în sufletele iubitorilor ei. "Un poet unitar, plin de ironie, plin de dramatism", îl prezintă Flămând pe Neruda, iar peste noi, toți, cei pre­zenți, cum ar spune același mare chi­lian, "ziua de luni (întâmplător, ziua acestui eveniment magic) arde ca petrolul".
Neruda a tradus 60 de poezii din limba română. A fost atât de impre­sionat de clasicii noștri, în frunte cu Bacovia ("poetul abatoarelor"), încât a spus, în cadrul unui interviu: "La începutul veacului, poeții români s-au dus la Paris nu ca să învețe po­ezie, ci ca SĂ-I învețe poezie". Neruda a iubit-o pe Matilde, o su­perbă chili­ană regăsită la București, căreia i-a de­dicat nenumărate poeme. Versuri precum "Tu ești un căluț de argilă neagră" sau "Acolo, în cerul ei, mama ta con­tinuă să spele rufe împreună cu mama mea" trezesc și astăzi suspine. Nici nu mai știi pe cine să aplauzi: pe Flămând, pe Neruda, sau pe cei care au avut inspirația să transforme o casă veche din Piața Romană într-un spațiu în care poezia și cartea sunt celebrate la un nivel regal: librăria Bastilia. Nu gă­sesc o altă frază de în­cheiere a acestei însemnări, decât tot un vers al marelui Don Pablo: "Vreau ca tot ceea ce iubesc să continue să tră­iască".