ALEXANDRA POSTELNICU - "Politicienii români s-au comportat față de natura țării lor ca un elefant într-un magazin de sticlărie"

Ion Longin Popescu
Director Executiv al Asociației " PachaMama România", București

A venit și cea de-a 7523-a primăvară de la fa­cerea lumii, conform calendarului bi­zan­tin. Ghioceii au țâșnit din zăpadă, mugurii au explodat pe ramuri, privighetorile cântă în parcuri și lunci. O companie olandeză, Mars One, mai puțin sensibilă la frumusețile primăverii terestre, a anunțat că peste mai puțin de-un deceniu, va trimite primii oa­meni pe Marte (citiți pe larg despre tema aceasta, în Periscopul revistei). Călătoria va fi doar dus. Cu­rajoșii vor fi selectați din 200.000 de voluntari care ar dori să părăsească Terra pentru totdeauna. Dum­nezeu cu ei! Totuși, nu pot să nu mă întreb: ce ființă umană este aceea care are puterea să se desprindă de Mama Pământ? Cum să trăiești tot restul vieții privind Pământul pe cer, ca pe-o stea? Un loc în care să nu te mai întorci niciodată? În ce mă privește, n-aș opta niciodată pentru o astfel de aventură. Îmi place pe pământ, unde viața îți oferă o corolă imensă de fru­mu­seți. Chiar dacă suntem avertizați că civilizația umană ar putea dispărea în următoarele secole, oamenii sunt făcuți să viețuiască aici, în... supa maternă. Du-te, na­vighează printre stele, dar vino înapoi, rămâi pă­mântean, în legea înaintașilor tăi. Poate e o concepție conservatoare, dar nu cred că salvarea pământenilor din fața anunțatei Apocalipse se poate face prin stră­mutarea pe o altă planetă. Singura soluție este sal­va­rea planetei albastre! Opriți defrișarea pădurilor, sto­pați vânătoarea sălbăticiunilor, respectați planeta ca pe o ființă vie, oblojiți-i rănile, încetați exploatarea sălbatică a resurselor! Terra are drepturi, ca fiecare dintre ființele lăsate de Dumnezeu pe pământ. Alianța "PachaMama" (Mama Pământ, în limba indigenilor achuar din Peru și Ecuador), fondată în SUA, în 1995, este o comunitate globală (are filiale în 82 de țări!) care oferă oamenilor șansa de a crea un viitor durabil pentru planeta noastră. În România, "PachaMama" s-a născut din visul Alexandrei Postelnicu, psiholog cu studii făcute în SUA - care și-a schimbat toate pla­nurile profesionale, pentru a se pune în slujba salvării Pământului.

"Suntem o mare familie, având o responsabilitate comună: sănătatea pământului"

- Vă place să spuneți că sunteți un "visător care s-a trezit", și că PachaMama este o comunitate de "vi­sători treziți". Treziți din ce?

- Treziți din visul că suntem stăpânii pământului, ai naturii, că trăim și suntem separați unii de alții, când, de fapt, noi, oamenii, suntem o mare familie, având o responsabilitate comună: sănătatea pămân­tu­lui. Este responsabilitatea noastră să ne trezim din acest vis și să schimbăm modul în care vedem lumea. Stiința modernă validează ceea ce străbunii noștri ne-au transmis: că noi, pământenii, facem parte dintr-un întreg, și orice acțiune a noastră are consecințe glo­bale. Riscăm să ne autodistrugem, viitorul genera­ții­lor următoare este pus în pericol, există atât de multă suferință, frică, nepăsare, dar, în același timp, slavă Domnului, există foarte multe resurse și oameni care lucrează la schimbare.

- Care este, pe scurt, filosofia Alianței "PachaMama"?

- "PachaMama" este organizația care amintește ome­nirii că Natura are drepturi, ca și oamenii. Drep­turile naturii se manifestă prin echilibrarea a ceea ce este bun pentru ființele umane cu ceea ce este bun pentru celelalte specii, cu ceea ce este bun pentru pla­netă, în ansamblu. Alianța "PachaMama" a fost creată la invitația achuarilor, un popor indigen din jungla amazoniană. De la începutul secolului 20, persoane fizice și juridice din așa-zisa lume "modernă" au în­cer­cat să exploateze terenurile achuarilor pentru re­sursele de petrol. Achuarii știau însă că marile com­panii petroliere au otrăvit pădurile tropicale și tot ceea ce este viu în ele. Atunci, înțelepții achuarilor au făcut un pas îndrăzneț: au decis să nu aștepte ca ame­nin­țarea să le bată la porți și au contactat ei lumea modernă, care le voia răul. Alianța "PachaMama" a luat naștere tocmai ca răspuns la această chemare a tri­bu­rilor achuar. Pentru prima dată în lume, drep­tu­rile naturii (sub această denumire) au fost incluse în­tr-o Constituție - Constituția Ecuadorului, în care se spune: "Natura sau PachaMama (Mama Terra), un­de viața există sau se dezvoltă, are dreptul de a fi res­pectată pentru însăși existența sa. Natura este o ființă vie. Statul va încuraja persoanele fizice, juri­di­ce și comunitățile să protejeze natura și va pro­mo­va respectarea tuturor elementelor care alcă­tuiesc un ecosistem."

- Unde mai există o grijă similară față de na­tu­ră?

- În câteva țări de pe toate continentele. Spre exemplu, Bolivia. Această țară a adoptat drepturi ale Naturii la nivel național și a desemnat un avocat al poporului pentru a trata direct chestiunile de mediu. Și peste treizeci de municipalități din SUA, printre care Santa Monica și Pittsburgh, au adoptat drepturi ale Naturii la nivel local. În plus, hotărâri judecă­to­rești recente urmează această tendință, cum ar fi, de pildă, cea de recunoaștere a râului Wanganui, din Noua Zeelandă, drept o ființă vie, cu drepturi egale cu ale unei persoane. Recent, în 2014, și Tunisia a inclus în constituție " Protecția Climei și a Mediului". În Europa, Elveția recunoaște demnitatea tuturor fiin­țelor; în constituția sa, Spania recunoaște drepturile mai­muțelor; chiar și România propune o lege care recunoaște delfinii ca deținători de drepturi, și chiar Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii a declarat public că animalele sunt ființe sensibile, și nu doar mărfuri. Declarația Universală a Drepturilor Naturii a fost adoptată la Conferința din Cochabamba, Bolivia, în aprilie 2010. Atunci s-a spus: "Toți facem parte din Mama Natură - o indivizibilă comunitate vie de for­me de viață interconectate. Toate metodele de ex­ploa­tare, abuz și contaminare au cauzat mari dis­tru­geri Mamei Terra. Pentru a garanta drepturile oa­me­nilor, trebuie să recunoaștem și să apărăm drepturile Ma­mei Terra. Mama Terra este sursa vieții, a hranei, a învățăturii, și ne oferă totul pentru a trăi bine".

"Ceea ce face România este o crimă ecologică fără egal"

- Cum stau lucrurile în România?

- Mișcările din 2013, "Uniți, Salvăm Roșia Mon­tană", sunt un semnal că românii s-au trezit și sunt foarte deschiși la schimbare. Mai ales generația tână­ră. Acționăm în moduri diverse, pentru că provocările sunt mari. Dacă ar fi să punem un diagnostic pă­mântului românesc, atunci am fi nevoiți să lansăm puternice semnale de deznădejde. Guvernanții români n-au ajuns încă la nivelul minimal de înțelegere a faptului că Natura are drepturi. Dinspre guvern au venit vânzarea resurelor subterane corporațiilor stră­ine, tentația de a distruge munți întregi pentru așa-zise beneficii economice, distrugerea a sute de mii de hectare de păduri, otrăvirea adâncurilor cu substanțe de foraj, afectarea gravă a apelor freatice, chimizarea agresivă a solului, secătuirea râurilor de munte, prin construirea a zeci de microhidrocentrale. Din pers­pectiva PachaMama, ceea ce face România este o cri­mă ecologică fără egal, deoarece Dumnezeu a lăsat aici o biodiversitate uluitoare și un pământ sfânt. Fără exa­gerare, guvernanții, politicienii români s-au com­portat față de natura țării lor ca un elefant într-un ma­ga­zin de sticlărie, dovedind o lipsă de respect scan­daloasă. De fapt, cine nu respectă natura nu se res­pectă pe sine. De aceea, organizația noastră își pro­pune să aducă legea Drepturilor Naturii și în Ro­mânia, cu toată opoziția clasei politice.

- Ce importanță ar avea această lege dacă, printr-un miracol, ar fi votată de parlament?

- Dacă legea drepturilor Naturii ar fi adoptată și respectată în România, cred că probleme precum Ro­șia Montană, gazele de șist sau micro­hi­drocen­tralele din munți ar fi rezolvate automat. Adică ar fi interzise. În general, starea de sănătate a societății românești actuale este foarte proastă. Cred că primul pas este să ne trezim la realitatea cu care ne con­fruntăm, să înfăptuim " trezirea visătorului", schim­bând visul lu­mii moderne - consumismul - cu un vis al legăturii dintre toți oamenii. Respectul pentru natură este cea mai puternică legătură pe care o putem imagina. Ro­mânii nu pot fi rupți, separați de englezi, de bolivieni sau de indonezieni, pentru că natura este a tuturor, în mod egal. Dacă distrugi patru munți în Apuseni, crima se simte în Australia sau în Canada, iar strigătul pământului rănit se aude în stele. Aș spune că durerea și tristețea produse de cazul Roșia Montană a adus vindecare în viețile tuturor susțină­torilor, pentru că ne-a reamintit de legătura pe care o avem cu pământul românesc. Ne-a unit destinele; ne-am dat seama că nu suntem singuri și că sunt mulți oameni ca noi în lume, care vor să aducă o contribuție pozitivă în societate. Ne-a dat încredere că putem face ceva, putem avea puterea de a schimba lucrurile, dacă ne unim forțele și acționăm împreună.


NICOLETA TAYLOR
Phoenix, Arizona, SUA

"Să adoptăm Drepturile Pământului în viitoarea Constituție a României"


"Trezirea mea ecologică a început atunci când am văzut, cu durere, pădurile noastre seculare căzute sub drujbe lacome; când am auzit plân­sul râurilor de munte, pri­zo­niere în tuburi monstruoase de plastic; când am privit în ochii oamenilor de la Roșia Montană. Am înțeles că, dacă doresc să schimb lucrurile, nu ajunge să fiu indignată și să aștept ca cineva să facă ceva, ci trebuie să mă implic direct, să devin eu însămi parte din schimbare. Am început sim­plu, cu semnarea de petiții. Iată doar câteva dintre ele: mi­ne­ritul cu cianuri, defrișările, fracturarea hidraulică a ga­zelor de șist, agricultura cu pesticide, organismele modificate genetic etc. Petițiile au adus rezultate, dar am înțeles că, deși avem victorii parțiale, amenințările vor continua să bată la ușa Pământului, într-o luptă și o poveste fără de sfârșit. Am început să caut soluții și așa s-a născut ideea adop­­tării Drepturilor Pământului în Constituția Ro­mâniei. Dacă recunoaștem planeta ca sursa noastră de viață, ca mama și casa noastră, atunci putem înțe­lege ușor faptul că tot ceea ce ame­nință Pământul amenință și viitorul copiilor noștri. Dacă îi acordăm Planetei drepturile fundamentale la viață, apă curată, aer curat, biodiversitate, echilibru, restaurare și trai fără poluare, ne (re)acordăm nouă înșine aceste drepturi. Astfel schimbăm evoluția umanității, de la o societate care exploatează resursele Pământului ca pe o proprietate în lichidare, la o so­cietate care trăiește în armonie cu Pământul, creează tehnologii ecologice și își proiec­tează dezvoltarea. Într-o lume care se tre­zește și își regăsește valorile primordiale, printre care și hrana organică, România are cel mai înalt potențial din Eu­ro­pa, în dezvoltarea și practicarea agriculturii eco­logice. Imaginați-vă numărul de locuri de muncă pe care această nișă îl poate crea și care are potențialul de a revigora cu ade­vărat economia României! Nu trebuie să rein­ventăm nimic, ci doar să ne păstrăm tradițiile, să ne amin­tim cine suntem și ceea ce dorim să lăsăm în ur­ma noastră. Un alt avantaj excepțional al pămân­tului românesc este frumusețea acestuia, cu un peisaj de excepție, care cuprinde toate formele de relief, com­bi­nate cu o floră și o faună de poveste, și oameni gos­podari și primitori, cum rar întâlnești în lume. Asta îi conferă României un potențial deosebit în dezvol­tarea turismului. În viitor, oameni din multe țări, în care autenticitatea naturii a fost pierdută sau distrusă, vor căuta să viziteze sanctuarele noastre na­turale, să ex­perimenteze întoarcerea la origini. Din nou, nu trebuie să reinventăm nimic, ci să păstrăm și să îngri­jim cu dragoste ceea ce avem deja, ceea ce Pă­mântul, mama și casa noastră, ne-a dat cu atâta dăr­nicie."