- N-o să mă crezi, dar la mijloc a fost o întâmplare. Vara trecută, toată lumea s-a inflamat la auzul veștii că se caută distribuție pentru celebrul spectacol "Fantoma de la Operă", pe muzica celebrului Andrew Lloyd Webber, care se joacă non-stop la toate marile teatre din Occident. La început, pe mine știrea nu m-a interesat. După cum știi, n-am prea mare încredere în mine. Și-apoi, socoteam că acest spectacol este o partitură clasică, care impune studii de același tip. Până la urmă, îndemnat și îmbărbătat de prieteni și cunoștințe, m-am decis, totuși, să încerc. În plus, auzisem de regizorul Stephen Barlow, un nume cu mare greutate în lumea artistică, și știam că intenționa o punere în scenă grandioasă și originală (care nu prelua spectacolul de la Londra, ce face, acolo, istorie). Ca atare, am mers la prima întrevedere, unde mi s-a spus: "Hai să încercăm Fantoma. Uite, până mâine, învață piesa asta, «Music of the night»". Am stat toată noaptea și am studiat. Am intrat pe YouTube, am învățat linia melodică a piesei, apoi versurile, după care m-am străduit să găsesc modalitatea cea mai potrivită pentru a prezenta o interpretare personală. Cu inima cât un purice, a doua zi m-am înfățișat la "tăiere", dar, spre surpriza mea, a fost cel mai reușit casting pe care l-am dat până acum. De unde, în mod normal, la castinguri sunt speriat de bombe și nu izbutesc deloc să mă relaxez, acum am cântat cu o emoție incredibilă, dar o emoție din aceea bună, adică până și eu mi-am dat seama că am reușit să transmit mesajul melodiei. La final, și eu, și Stephen, regizorul, aveam ochii umeziți. Apoi el a venit la mine, m-a felicitat și mi-a spus: "Dacă treci mai departe în concurs, o să înveți piesa în română." Am plecat acasă foarte tulburat și m-am pus pe așteptat. Am stat ca pe ace câteva săptămâni până când, în sfârșit, am primit telefonul prin care eram anunțat că promovasem în următoarea etapă și urma să mă prezint pentru încă o probă. Ajuns la casting, am avut o surpriză: în timp ce pentru rolul Fantomei singurul candidat eram eu, pentru celelalte roluri erau mai mulți interpreți. M-am gândit că o fi de bine, dacă nu cumva era pe undeva o Fantomă care nu mai trebuie să dea casting! (râde) Apoi, după o așteptare de încă vreo săptămână, am primit verdictul: "Stephen te-a plăcut și tu o să fii Fantoma!". Nu-ți pot spune ce am simțit. M-am topit, pur și simplu, de fericire!
- Având în vedere că spectacolul se joacă cu casa închisă, bucurându-se de un succes uriaș, poate ar fi bine să dezvălui câteva din ingredientele rețetei folosite de echipa de producție străină.
- Repetițiile au început mai întâi la cabinele de studiu, învățând piesele. Nu mi-a fost deloc ușor, muzica e foarte complexă, există niște intervale foarte dificil de stăpânit. Dar am avut co-repetitor și un antrenor vocal, pe Steven Luke Walker, de asemenea o somitate în domeniu, și așa, încetul cu încetul, am scos-o la capăt. Am trecut apoi în sala de repetiții și-am început să lucrăm cu Stephen, evident fără decoruri, ci doar cu marcaje. Am adăstat îndelung asupra acestei etape, fiindcă aveam nevoie să ne familiarizăm cu relațiile dintre personaje, să înțelegem fiecare de ce și cum trebuie să facem în scenă, să ne obișnuim unii cu ceilalți, căci distribuția e amplă. După care, în ianuarie, am ajuns la scenă. Și asta, fără nicio emoție. Datorită pregătirii perfecte de dinainte, simțeam că eram deja gata cu rolul, așa că n-am mai avut îndoieli când am început să lucrez cu luminile și, mai ales, cu decorurile. Deși acestea din urmă sunt imense și impunătoare. Ba chiar, la un moment dat, Fantoma trebuie să coboare o scară și s-o mai tragă și pe Christine și cum eu am rău de înălțime... (râde) Atât de mult repetasem, încât am abordat chiar și episodul cu scara fluierând.
- În afară de repetiții, te-ai pregătit și altfel pentru rol? Urma să intri în competiție cu mari actori ai scenelor internaționale...
- Așa este, și tocmai din cauza asta m-am străduit să am toate zonele apărate, mai ales că văzusem filmul, dar și spectacolul de la Londra. Însă, după ce am citit cartea, totul s-a limpezit și mi-a fost foarte simplu. Mi-am înțeles personajul, și m-am străduit să aduc în el cât mai mult din mine, din Adrian Nour. Nu c-aș fi vreun criminal... (râde)
- Înțeleg că ești mulțumit de Fantoma pe care ai creat-o...
- Da! Și mă bucur că pot să-ți răspund din prima la această întrebare. "De vină" este munca alături de un mare regizor, care mi-a fost partener, și nu zbir! Și faptul că nu a fost un spectacol scos pe repede-înainte, cum se întâmplă așa de des. Evident, eu consider că aș putea să-mi mai lucrez personajul, mai ales din punct de vedere al tehnicii vocale. Sunt însă optimist. Pe măsură ce timpul trece, sunt tot mai sigur pe mine. Cu cât cânt mai mult, cu atât mă simt mai în formă.
- Cum este regizorul Stephen Barlow văzut de aproape? Are reputația unui gigant...
- Cred că termenul care îl definește cel mai bine pe Stephen este calmul. E un regizor extraordinar de calm. Are o manieră de a lucra relaxată, știe foarte bine cum să creeze la repetiții o atmosferă plăcută și degajată. Ceea ce e o raritate. Eu, unul, am colaborat cu câțiva regizori care m-au cam băgat în sperieți cu temperamentul lor. (râde) Dar Stephen e incredibil de calm, de degajat și de răbdător. Nu l-am auzit nici măcar o singură dată țipând. În plus, e foarte deschis dialogului, nu consideră că există o singură cale și că aceea e doar a lui. De fiecare dată când ne dădea o indicație, avea grijă să ne întrebe dacă simțim că ar fi bine să facem așa, dacă ni se potrivește ceea ce ne-a cerut. Am propus și noi diverse modificări, pe unele le-a adoptat imediat, iar pe cele pe care le-a respins, le-a respins argumentat. Și ceea ce am mai admirat la el a fost marea lui dorință de a coagula distribuția într-o echipă. Încă de la început ne-a spus că Fantoma nu e mai importantă decât celelalte personaje ale spectacolului. Și chiar așa a și lucrat: fără favoritisme. Ceea ce, din nou, reprezintă o raritate.
- În afara "Fantomei", mai încape ceva în viața ta?
- Din ianuarie, am început repetițiile și la spectacolul "Romeo și Julieta", tot la Operetă. Am reluat spectacolul pe 14 februarie, cu atât de mare succes, încât au fost programate și matinee. Ceea ce este o premieră! Am continuat să joc și în "Royal Fashion" și în "D'ale noastre", la Teatrul Național, iar anul trecut, la Teatrul Metropolis, am avut premiera cu "Folia, Shakespeare & Co", un spectacol în regia lui Gigi Căciuleanu. Am fost plecat cu el și în turneu, atât prin țară, cât și în străinătate. Ne-am bucurat să vedem că a fost foarte bine primit, mai ales că reprezentațiile din străinătate nu au fost gândite pentru comunitatea românească de-acolo, ci pentru publicul acelor țări. Firește că au fost și români în săli, însă nu doar români. La Lisabona, de pildă, la conferința de după spectacol, Gigi a fost de-a dreptul asaltat de portughezi, care erau foarte încântați de ceea ce văzuseră. Și tot în Lisabona am mai avut parte de o întâmplare fericită: într-o seară, mergând într-un club de fado, după încheierea programului propriu-zis, în urma "uneltirilor" câtorva colegi, am fost invitat să cânt și eu o melodie. Cu toată timiditatea, am urcat pe scenă și-am cântat același fado pe care l-am interpretat și la "Vocea României": "Loucura". A ieșit foarte bine! Eu încercasem să mă scuz, spunându-le instrumentiștilor: "Știți, să mă iertați, eu nu sunt cântăreț, sunt actor", iar la final, ei mi-au replicat: "Tu nu ești actor, ești cântăreț, ne-ai mințit. Și cânți fado foarte bine." (râde) Abia ulterior am aflat că unul dintre chitariști era chiar primul chitarist cu care a cântat Mariza, vedeta fado-ului contemporan! Și, nu în ultimul rând, tot anul trecut, am jucat și în două filme documentare (pentru canalele Arte și ZDF), în regia lui Jens Monath: primul a fost despre viața lui Houdini, iar eu am avut rolul principal, și cel de-al doilea a fost despre viața regizoarei și actriței germane Leni Riefenstahl, eu jucând rolul fratelui ei.
- Anul trecut vorbeam despre niște proiecte de muzică "personale"? Le-ai abandonat?
- Nici vorbă! Am cântat și cânt într-un ritm susținut. Cu "Trio Zamfirescu" (avem câte un concert sau chiar două în fiecare lună, la Creart, Sala Teatrelli), ne-am alcătuit un repertoriu eclectic: fado-uri, flamenco, chansonete, muzică românească, muzică instrumentală, peste care mă "introduc" și eu, în stilul meu, avem și câte un moment de step... Pe de altă parte, cânt și cu o trupă de jazz, "Cantaloop", cu care am dezvoltat un program de concert numit "Beatles and Jazz". Am luat piesele trupei Beatles, le-am reorchestrat și le-am reinterpretat virând spre jazz! Lumea ne-a primit foarte, foarte bine.
- Cum duci la capăt atâtea realizări? De unde atâta creativitate și energie?
- Energia mea vine din bucurie! Mă încarcă foarte mult gândul că dăruiesc bucurie oamenilor. Și-apoi, îmi place foarte mult ce fac. Nici nu mă gândesc la activitatea mea ca la o meserie, ci ca la o mare, mare plăcere. Plus că acasă le am pe fetele mele: soția mea, Monica, și Ana-Maria, fiica mea. Ele sunt principala mea sursă de energie! Iar în curând, peste aproximativ o lună, primăvara îmi mai aduce în dar o fetiță. Sunt cu adevărat fericit!