- Cercetător la Institutul de Fizică Atomică, participant la crearea marelui laser de la Măgurele, dar și mare iubitor de cultură și artă, Andrei Dorobanțu, ne invită într-o nouă călătorie în lumea fabuloasă a Universului -
Numărul lui Dumnezeu
- Domnule Andrei Dorobanțu, primul nostru interviu a pus o lumină puternică pe provocările Fizicii, dar a deschis și drumul altor întrebări. Cum explicați, de exemplu, cunoștințele uluitoare din vechile texte, cum sunt Kabbala și Upanișadele, despre care ați vorbit și care sunt confirmate de fizica actuală?
- E, într-adevăr, fascinant că în texte vechi de câteva mii de ani apar idei și chiar scenarii care își au echivalente senzaționale în Fizica cât se poate de modernă. Cum se pot explica toate acestea? Este o realitate stranie, cu un răspuns delicat. Există lucruri aflate foarte adânc în subconștientul nostru, și la care avem uneori neașteptat și fără vreo pregătire prealabilă, acces temporar și limitat. Spun asta, pentru că în vechile texte sacre despre care vorbim, nu avem de-a face cu niște deducții. Nu sunt deducții pornite de la observații astronomice (ca la astronomii și astrologii Antichității și ai Evului Mediu) și nici de la experimente de chimie (ca la vechii alchimiști). Sunt lucruri în noi care, în lipsa termenilor științei actuale, au fost conștientizate și au primit o haină de legendă, metaforică și mistică în urmă cu mii de ani... Sau, mai corect, cred, una esoterică. O haină "confecționată" așa, cu bună știință, pentru a nu dăuna celor din vremea lor. Se pare că autorii vechilor texte sacre nu își considerau contemporanii pregătiți pentru a primi direct o asemenea cunoaștere. Să luăm drept exemplu mistica extrem orientală. Pentru apropierea de ea, în secolul 20, au existat doi ani decisivi în știința occidentală: 1923 și 1975. În 1923, Richard Wilhelm publică în germană, traducerea excepțională a Cărții Schimbărilor, I Ching. Apoi, în 1975, fizicianul Fritjof Capra publică The Tao of Physics, oferind comunității științifice, și nu numai ei, primul contact avizat cu esoterismul oriental. Dar să amintim puțin cronologia textelor fundamentale, ca să ne fixăm mai bine discuția. Vedele au fost scrise între 1500 și 500 î.H. Veda înseamnă cunoaștere, înțelepciune. Sunt printre cele mai vechi texte sacre (Rig Veda conține "Imnul Creației", reinterpretat inegalabil de Eminescu în Scrisoarea I). I Ching a fost scris între 1000 și 400 î. H. Dacă marile texte chineze de dinaintea sa nu conțin referiri la cosmologie, în I Ching, care e folosită cel mai des ca o carte de divinație, se pot găsi extraordinare legături și un complex simbolism cosmic; Upanișadele, scrise între 700 și 500 î.H., sunt texte revelate despre natura ultimă a realității (brahman) și salvarea ființei umane. În Upanișada Chandogya se găsește un text incredibil! Iată un fragment: "Am cunoscut cumplita dispariție a universului. Am văzut totul pierind, din nou și din nou, la finalul fiecărui ciclu. În acel moment teribil, fiecare atom se dizolvă în apele primare, pure, ale eternității, de unde la început a apărut totul... Dincolo de cele mai îndepărtate viziuni, îngrămădindu-se în spațiul de din afară, universurile vin și pleacă (...) Ca niște bărci delicate, ele plutesc deasupra adâncimii nemăsurate a apelor pure ale eternității, care formează corpul lui Vishnu. Și, din fiecare por al corpului lui Vishnu, bolborosește și se rupe un univers...".
- O descriere uluitoare a universurilor multiple...
- Da, și gândiți-vă: ipoteza "multiversului", a lumilor multiple a lui Hugh Everett, datează de-abia de la jumătatea anilor '50, după două milenii și jumătate de la Upanișade.
- În primul interviu ați vorbit extrem de incitant și despre fizică și misterul Kabbalei...
- Am să vă spun niște lucruri în premieră absolută, și mă bucur că ele apar în "Formula AS". Ca să încep întâi dinspre fizică, trebuie să știți că abia în anii '70 ai secolului XX s-a cristalizat Modelul Standard, cea mai cuprinzătoare și "verificată" teorie a structurii lumii noastre (confirmarea sa finală, venind la 4 iulie 2012, odată cu anunțul descoperirii Bosonului Higgs). Și tot în anii '70, a fost definitivată și Teoria Superstringurilor. Mari fizicieni o socotesc foarte aproape de visata Teorie a Totului (Theory of Everything). Aceasta ar fi o Teorie Finală (sau universală), care să poată explica tot Universul, în același cadru. Totul, de la scara subatomică a mecanicii cuantice și până la scara cosmică a Relativității Generale. Dacă această teorie conține doar bosoni, adică particulele care transmit forțele cunoscute de noi în Natură, ea ne oferă un univers cu... 26 de dimensiuni! Dacă ea conține și fermionii, particulele de materie din care suntem toți făcuți, are 10 dimensiuni! Dar dacă vom răsfoi Kabbala, vom regăsi și acolo aceste două numere extrem de importante în fizica de azi: 10 este numărul sefiroților din Arborele Vieții, care însumează Creația, structura și evoluția Universului, iar 26 este chiar "numărul lui Dumnezeu"; adică suma valorilor celor patru litere care formează Numele Sfânt YHWH (Yahve). Patru litere, adică tot atâtea câte sunt forțele fundamentale din fizică. În sens descrescător al energiei lor: forța tare (ea asigură stabilitatea nucleului atomic), forța electromagnetică, forța slabă (se manifestă în dezintegrarea radioactivă) și gravitația. Patru, din care două, electromagnetismul și gravitația, "seamănă" între ele, guvernate fiind de aceeași lege. Iar cele două sunt desemnate în Numele Sfânt, cu aceeași literă, și sunt puse acolo în ordinea corectă. Și revelațiile stranii continuă, dar mă opresc aici.
Ploaia și peștișorii japonezi
- Din câte ipoteze există, care este varianta oficială de azi, pentru facerea lumii? Ce înseamnă, de fapt, "Big Bang-ul"?
- Termenul a fost inventat "live", la 28 martie 1949, într-o emisiune radio BBC, de Sir Fred Hoyle, mare cosmolog britanic. Azi, după mai bine de 65 de ani, el a devenit Cosmogonia acceptată de fizicieni. În esență, spune că acum aproape 14 miliarde de ani, s-a întâmplat "ceva", care a dus la apariția unei... "structuri", pe care o numim Univers și, odată cu ea, au apărut încă trei lucruri: spațiul, timpul și Legile Universului (legile Naturii). Începând cu precădere din anii 1970, fizicienii au reconstituit pas cu pas, mergând înapoi, întreaga istorie. Nu însă chiar până la "momentul zero"! De el ne va despărți totdeauna o câtime de timp și de spațiu. Căci începutul "absolut" este "ascuns" după ceea ce numim "zidul Planck". Dincolo de secunda 10-43 (adică o zecime de milionime de trilionime de trilionime de secundă) și în interiorul unei raze de 10-33 cm a Universului de început, nimeni nu poate pătrunde. Asta ne-o spun ecuațiile fizicii. Și tocmai în acel "acolo" și "atunci" de neatins pentru noi, se pare că a existat o singură forță, asemănătoare gravitației. Numai că intensitatea ei era așa mare, că "îndoia" totul, inclusiv spațiul și timpul.
- Astăzi, în fizică, se vorbește de mai multe universuri. Prea puțin cunoscută de lumea "profană", din afara științei, ipoteza "Multiversului" este fascinantă. Vom cunoaște vreodată aceste universuri care ne înconjoară, măcar pe cel mai apropiat dintre ele?
- Unul dintre marii povestitori și "explicatori" de știință de astăzi, Michio Kaku, profesor la University College, Washington, are o poveste minunată. Japonez de origine, îi plăcea, atunci când avea nevoie să "se adune" singur, să meargă într-un parc în care era un bazin cu pești japonezi. Atât de plați, încât părea că au doar două dimensiuni. Îi privea înotând fără nicio grabă, aproape de suprafață și paralel cu ea. Și se gândea la mica dramă a unor posibile ființe bidimensionale, care nu au cum să știe că "dincolo" de ele există minunile unei a treia dimensiuni. Despre care, se întreba el, cum ar putea, în ce fel, să aibă chiar și cea mai neînsemnată informație? Asta, până când, așezat ca de obicei lângă bazin, a început să plouă. Și pe suprafața apei s-au format mici valuri, care au fost simțite de peștii aurii, japonezi, de ființele ce populau lumea bidimensională. Așa și noi. Trebuie să fim pregătiți. Cândva, va veni și peste noi o "ploaie" dintr-o altă dimensiune, care ne va lămuri.
Găurile negre și găurile de vierme
- S-ar părea că enigmele din literatura SF încep să treacă în cărțile de fizică. Așa sunt găurile negre și găurile de vierme, de pildă. Care sunt poveștile lor?
- Universul arată prin unele locuri ca o grădină zoologică, plină de tot felul de animale ciudate: de la pulsari și quasari, la nuclee galactice active și supernove. Cele mai stranii "animale" cosmice sunt însă, fără îndoială, găurile negre și rudele lor apropiate, găurile de vierme. Primele au fost prezise încă de acum vreo 200 de ani, de un englez, John Michell, și de un francez celebru, marchizul de Laplace. Găurile negre sunt corpuri cerești care, cândva, au fost stele. Dar care, terminându-și combustibilul nuclear care echilibra gravitația, implodează, se prăbușesc în ele însele, concentrând mase formidabile în doar câțiva metri cubi. Așa ajung să dezvolte o atracție gravitațională atât de puternică, încât nimic, nici măcar lumina, nu mai poate părăsi suprafața lor. Așa că nu le mai putem vedea; devin "negre". O navă cosmică, care peste 2-300 de ani, ar putea să se apropie periculos de o zonă critică din jurul găurilor negre, zonă numită "orizontul evenimentelor", riscă să intre pe un drum fără întoarcere, plonjând spre un "punct central", care se numește singularitate. Acolo, Legile Universului sunt suspendate! E anihilarea finală! Vreți să vă faceți o imagine? De curând a fost confirmată cea mai mare gaură neagră din Univers: NGC 4889, la peste 300 de milioane de ani-lumină de noi. Este de peste 20 de miliarde de ori mai grea ca Soarele nostru. Și dacă ea ar fi în locul Soarelui, chiar la o distanță atât de mare de gaura neagră, aproape că nu vei simți când, în câteva ore, dispari în singularitate. În privința găurilor de vierme (nume sugestiv, dat în 1957 de un alt celebru fizician, americanul John Wheeler) sunt un fel de... scurtături în spațiu-timp. Ele s-au născut ca soluții la ecuațiie lui Einstein, ale Relativității Generale. Găurile de vierme sunt adevărate canale de comunicare deschise între două puncte din Univers. Sau, poate, între Universul nostru și un altul, care ființează paralel cu noi. La un capăt au o gaură neagră, iar la celălalt, o pereche a ei - o gaură albă. Dacă ați văzut filmul "Interstellar" sau serialul "Stargate", v-ați putut face o imagine a lor. În ultima vreme, se discută cu interes dacă nu cumva tocmai găurile de vierme vor putea fi utilizate ca mașini ale timpului. Asta, atunci când vom fi capabili să construim asemenea mașini. Atunci ne vom putea duce "unde avem treabă", în viitor sau chiar în trecut.
- Dar la plimbări mai apropiate, prin galaxia noastră, putem spera?
- Posibilitatea reală a unor deplasări intergalactice, în care, fără a încălca legile fizicii, să putem ajunge să acoperim distanțe de mii și mii de ani-lumină, în așa fel încât la întoarcerea din misiune, pe Pământ să nu fi trecut milioane de ani și să-i găsim bine sănătoși și pe sponsorii misiunii, este un subiect tot mai des dezbătut. Fără să intru în detalii, singura metodă efectivă este cea pe care prefer s-o numesc, după inegalabilul Asimov: salt în hiperspațiu. Acest salt în hiperspațiu ar fi posibilitatea de a "îndoi" (ca la începutul Universului!) spațiu-timpul ca pe o foaie de hârtie, ajungând "in no time", de la punctul meu de plecare, la unul situat la distanțe pe care nicio navă actuală nu le-ar putea parcurge în mai puțin de mii și mii de ani. Începând de acum vreo doi ani, NASA a anunțat că a început finanțarea unui viitor motor warp-drive, (n.r. warp, în engleză, înseamnă a deforma), după ideea unui fizician mexican, Miguel Alcubierre. În jurul navei se va construi un balon de spațiu-timp care, cu cuvinte brutal de banale, să poată fi "împins" de la spate, expandând spațiu-timpul, și "tras" înainte, comprimând în fața navei același spațiu-timp. Ne așteaptă, așadar, un viitor tare agitat. Această formidabilă poveste numită Univers ne va oferi emoții pe măsura speranțelor noastre. Și mult dincolo de ceea ce ne permitem să visăm.
Al doilea Exod
- Deși întrebarea care urmează se plasează în zona biologiei, totuși v-o adresez. Există viață pe alte planete?
- Răspunsul e relativ ușor. Există viață pe alte planete! Asta, ținând seama de rezultatele obținute de observatorul spațial Kepler, misiune care are drept scop declarat tocmai identificarea exoplanetelor (planetele din afara sistemului nostru solar) care prezintă șanse semnificative de a găzdui forme de viață. Fără prea multe amănunte, datele actuale oferite de Kepler sunt: peste 60 de planete în zona locuibilă, din care peste 10 confirmate; posibil 11 miliarde de planete care orbitează în jurul unor stele quasi-solare (cea mai apropiată, la vreo 12 ani-lumină de noi). La începutul acestui an, Kepler a confirmat exoplaneta cu numărul 1000. Deci, vom avea de unde alege!... Fie prin verificare "directă", adică trimițând echipaje robotice care să furnizeze date definitive, fie, ceea ce este aproape și mai posibil, să ajungem la un moment dat la nevoia absolută de a recurge la al doilea Exod: Exodul în Spațiu.
- Tocmai se pregătește prima colonie umană pe Marte. (Vezi rep. din pag. 28-29 ale revistei.) Vor exista, oare, și întâlniri cu extratereștrii?
- Aici, răspunsul e mai delicat. Când noi pregăteam acest interviu, tocmai a apărut un articol în "Washington Post", intitulat "Do we really want to know if we're not alone in the universe?" ("Chiar ne dorim să știm dacă nu suntem singuri în Univers?"). O asemenea întrebare e considerată de foarte multă lume ca fiind unul dintre cele mai mari "mistere ale științei". Dar eu nu văd un motiv solid, ca să nu spun de nerespins, pentru a afirma încă o dată "unicitatea" noastră în Univers! Am crezut că totul se rotea în jurul nostru, și n-a fost așa. Am afirmat că suntem centrul galaxiei, și nici asta n-a fost să fie. În fine, nici Universul nostru însuși nu pare să fie singurul. Așa că, de ce am respinge din start ideea existenței și a altor ființe inteligente? Cum arată ele, unde se află, de ce nu găsim nicio dovadă directă a existenței lor, de ce nu se fac cunoscute, ce interes ar putea avea față de noi (în afară de unul "pur științific"), cum să reușim să stabilim prima linie de comunicare directă, care ar fi atitudinea lor la o întâlnire cu noi?... Acestea sunt întrebări pe care le putem formula, fără a ne teme că facem pseudo-știință. Și nici măcar SF. (Deși, de la Jules Verne până la Star Trek, SF-ul s-a dovedit un motor formidabil al Erei Descoperirilor.) Ei bine, există și un Institut, SETI se numește, adică "Search for Extraterrestrial Intelligence"(Căutarea Inteligenței Extraterestre), care primește chiar și finanțare pentru a studia această problemă. De curând, în 2015, reuniunea anuală a AAAS (American Association for the Advancement of Science) a luat în discuție inclusiv posibilele protocoale de comunicare cu extratereștrii. Ca să nu mai spun că, periodic, se publică în reviste sau pe agenții de presă de știință serioase, avalanșe de articole pe acest subiect. Inclusiv despre aspectele psiho-sociale privind "Primul Contact". Dacă și când se va realiza el va reprezenta cel mai mare șoc pentru omenire. Comparabil cu cele două căutări ale fizicii (care primesc un impuls formidabil, odată cu repornirea LHC la CERN, Geneva): găsirea "semnăturii" universurilor paralele și ale dimensiunilor suplimentare ale Universului nostru.
Dumnezeu ne bate în poartă
- Universul nostru uman, deși necercetat de matematici și fizică, este la fel de misterios precum universul care ne înconjoară. În sensul acesta, v-am fi recunoscători dacă ne-ați permite o "incursiune" în viața dvs. obișnuită, cea din spatele fizicii... Cum trăiește pe pământ un om care privește, mai degrabă, spre cer?...
- Fac parte dintre oamenii privilegiați (totdeauna așa i-am considerat pe fizicieni) pentru că munca noastră este aceeași cu pasiunea noastră care "arde fără să ne consume". Ziua mea de lucru începe dis de dimineață, cu plecarea la Institut (pe niciunul dintre noi nu l-am auzit vreodată spunând că merge "la serviciu" și nici folosind noua monstruozitate de limbă română: "la job") și se încheie mult dincolo de miezul nopții. Puterea mi-o iau simplu: de la familia mea, de la colegii mei, de la bucuria de a povesti despre fizică, de la mulțumirea de a vedea Institutul crescând și, sursă inepuizabilă, de la ceea ce au însemnat pentru mine părinții mei și profesorii pe care i-am avut și de la care am învățat.
- Dar credința? Ocupă și ea un loc în viața dvs.? Un fizician care crede în Bing Bang poate să creadă și-n Dumnezeu?
- Da, sunt credincios, dar de ce cred în Dumnezeu nu aș vrea să răspund aici. Ar însemna fie că nu cred, fie că e slabă credința mea și am nevoie de argumente exterioare ca să o justific. Și atunci, credința nu ar fi adevărată. Dar fiindcă ați pomenit de Bing Bang, aș vrea să știți că prin fizică, mai mult, poate, decât prin orice altă știință, ne apropiem cel mai mult de transcendent, "zona" existenței noastre la frontiera căreia putem ajunge. Și, poate, unii, foarte puțini dintre noi, chiar ajungem să aruncăm o privire sau să încercăm un pas dincolo de ea. Dar nici cu simțurile noastre, nici cu mintea noastră nu avem cum să știm că am făcut-o. Și în niciun caz nu avem cuvinte ca să putem povesti ce se află "acolo". Dumnezeu este permanent aici și tot bate la poarta minții și a sufletului nostru. Important e să ne pregătim pentru a-L auzi când bate. Și să-I deschidem.