"Decât o republică a corupției, mai bine una a procurorilor"
- Începutul acestui an politic a fost marcat de așteptarea unei schimbări semnificative, promise de alegerea noului președinte al statului. O schimbare la nivelul persoanelor aflate în funcții înalte, a atitudinii generale a structurilor de putere și a majorității parlamentare. Deocamdată, această schimbare este suspendată, căci întreaga viață politică pare că s-a mutat pe trotuarul din fața sediului DNA, de unde televiziunile transmit non-stop reportaje despre politicieni acuzați de corupție. Reprezintă un progres pentru România această situație, sau, prin intensificarea activității DNA, se întărește mai degrabă impresia că o "elită" veche este înlocuită cu una nouă, preferată de forțe oculte, interne și externe?
- Dincolo de orice speculație, DNA este instituția care lucrează la foc continuu și, poate, singura care își merită banii. Era important ca ea să rămână la fel de activă și după alegerile prezidențiale, pentru a ne încredința că lupta anticorupție nu încetează odată cu mandatul președintelui Traian Băsescu. Ne-am temut mulți că Justiția va fi copleșită de schimbările politice și va reintra în stilul consacrat pe vremea domniei lui Adrian Năstase, când dosarele se făceau numai cu undă verde de la partid și, de regulă, fără a atinge vârfurile politice. Dar DNA lucrează, ca și până acum, fără deosebire față de culorile politice ale celor urmăriți. Pe de altă parte, președintele Klaus Iohannis s-a declarat deranjat de zarva din jurul anchetării unor figuri de notorietate publică. În opinia sa, e prea mult zornăit de cătușe și sunt prea multe dezvăluiri în presă din dosarele aflate în cercetare. Cred că se înșeală. La amploarea corupției de la noi, dezvăluirile din dosare, imaginile cu suspecți încătușați, dezbaterile din presă pe marginea acestor cazuri sunt absolut necesare. De ce? Ca să descurajeze corupția. Și pentru că avem dreptul să știm cât s-a furat în țara asta, cu ce metode și cum au fost puse acestea în operă de oameni care jucau cartea onorabilității, ei fiind, de fapt, niște mafioți. De altfel, vedem bine că nici această avalanșă de dosare de la DNA nu reușește să schimbe atitudini și mentalități ci, eventual, numai oameni. Bunăoară, în Parlament, am avut un snop de cereri pentru cercetarea și arestarea Elenei Udrea, aprobate pe bandă rulantă, în timp ce alții au fost apărați prin vot de ancheta penală. Așa s-a întâmplat cu senatorul Varujan Vosganian, care și-a înduioșat colegii printr-un spectacol jalnic, în timpul căruia a plâns, s-a rugat, s-a dat cu mir și a implorat să nu fie lăsat pe mâna DNA. De asemenea, deputatul Laszlo Borbely este protejat, deocamdată, prin amânarea unei decizii privind ridicarea imunității parlamentare, cerute de DNA, de vreo două săptămâni. Și asta, pentru că PNL negociază cu UDMR, o nouă majoritate în Parlament, cu prețul salvării lui Borbely. Pe aceeași miză negociază și PSD cu UDMR. În condițiile acestea, Călin Popescu-Tăriceanu, încă președinte al Senatului, susține că se teme de instaurarea unui "republici a procurorilor". Chiar așa să fie, decât o republică a corupției, a mafiei, a infractorilor, mai bine una a procurorilor. Măcar până se mai curăță atmosfera. Prin urmare, ca să vă răspund la întrebare, semnalul schimbării, dat în 16 noiembrie, odată cu alegerea președintelui Iohannis, începe să se resoarbă în sistem, iar schimbările să fie superficiale. Era și greu să se producă atât de repede o schimbare majoră, mai ales că nici nu prea sunt oamenii care să o facă. Generația tânără, în care mulți dintre noi am crezut, a dezamăgit. Exponenții ei, ca Victor Ponta, Elena Udrea, Dan Șova, Sebastian Ghiță și așa mai departe, s-au dovedit încă mai imuni la democrație decât mentorii lor mai în vârstă, care, de gura lumii, măcar se căzneau să o mimeze. Simptomatic este că tocmai astfel de figuri reclamă acum că sunt victimele unui "sistem fascist". De pildă, Elena Udrea spunea până mai ieri, când erau anchetați adversari politici ai ei, că statul de drept funcționează perfect, iar acum, când este ea însăși cercetată, se plânge că i se încalcă drepturile și libertățile. Ideea Elenei Udrea, rostită în plenul Parlamentului, potrivit căreia "oricui i se poate întâmpla să pățească la fel" e și falsă, și necinstită, întrucât, pe de o parte, încearcă să extindă propria vină asupra tuturor, iar pe de alta, sugerează că DNA anchetează și arestează oameni complet nevinovați. Sigur că oricui i se poate întâmpla la fel, dacă a luat mită sau a comis fraude.
"Clasa politică românească - punct și de la capăt"
- Recent, DNA a deschis dosare și pe numele unor lideri liberali, și al unor persoane din anturajul premierului Victor Ponta. Cumnatul prim-ministrului, Iulian Herțanu, a fost arestat, iar unul din prietenii și susținătorii cei mai puternici ai lui Ponta, Sebastian Ghiță, este cercetat, și el, într-un caz de fraudă de fonduri europene. În ritmul ăsta, ce mai rămâne din clasa politică?
- Cazul cumnatului premierului, care capătă o amploare tot mai mare, seamănă întrucâtva cu cel al fratelui președintelui Băsescu. O dovadă că DNA nu cruță nici rudele politicienilor din cele mai înalte funcții în stat. Și e foarte bine că se întâmplă așa, pentru că, de exemplu, firma lui Iulian Herțanu pare a fi o piesă grea într-un angrenaj mai mare, având în vedere faptul că asociatul cumnatului lui Ponta, Liviu Munteanu, s-a dovedit a fi naș și colaborator al unor interlopi foarte periculoși din mafia moldo-rusă, care au băgat groaza în Europa de Est. Una peste alta, la bilanțul DNA pe anul trecut, procurorul șef Codruța Kovesi a declarat că a fost un an-record la dosare și condamnări la nivel înalt și a solicitat mărirea schemei de funcționare cu 50 de procurori, pentru a face față corupției multilateral dezvoltate de la noi. Prezent la bilanț, președintele Iohannis a criticat ANAF, pentru că nu a recuperat decât 10% din prejudicii și a încurajat lupta DNA împotriva marii corupții, anticipând că, după ce trece această fază urâtă, mulți dintre liderii politici actuali "vor fi în altă parte, sau acasă" și vor veni politicieni noi. Adică, punct și de la capăt. O luăm de la început cu alții.
"Noul șef al SRI este un personaj destul de șters"
- Primele schimbări se și produc. Cum apreciați nominalizarea lui Eduard Hellvig pentru funcția de director al SRI?
- Eduard Hellvig este un personaj destul de șters. A ocupat multe funcții înalte, fără a se face remarcat în vreuna. E important să reținem că, prin această nominalizare, Klaus Iohannis a renunțat la sistemul propus de Traian Băsescu, de a numi persoane din opoziție la conducerea serviciilor secrete. Nu e neapărat condamnabil, mai ales având în vedere ce s-a întâmplat în ultimul an, ce jocuri au făcut serviciile secrete în alegeri. E normal ca orice președinte să vrea să aibă oameni fideli la conducerea unor astfel de structuri, iar Eduard Hellvig a jucat un rol important în campania electorală a lui Klaus Iohannis și este un vechi membru al conducerii PNL, partidul președintelui. De altfel, propunerea lui Hellvig a fost bine primită în mai toate cercurile politice. Doar Victor Ponta a avut ceva nemulțumiri, pe care le-a tradus public în mod ironic, spunând că a lucrat bine cu Eduard Hellvig când a fost membru în guvernul lui, și că acesta este "coautor al loviturii de stat din vara lui 2012" - citând, după cum s-a exprimat, "propaganda vremii". Prin urmare, Ponta nu a ratat ocazia de a reaminti această complicitate vinovată într-o chestiune condamnată pe plan internațional. Că Ponta glumește pe seama unui eveniment care a pus România în mare dificultate dovedește încă o dată superficialitatea lui. Fapt este că toate partidele din fosta USL au anunțat că-l votează: și PNL, și PSD, și UDMR, și PC (în care a fost și membru), și UNPR. Singurele obiecții dure au venit din partea lui Traian Băsescu, căruia i s-a părut șocant că "premierul de la Grivco a numit un om al lui Voiculescu la conducerea SRI". Iar Elena Udrea a ținut să-și spună și ea părerea, imediat după fostul președinte, susținând că Hellvig este numit, de fapt, de generalul Florian Coldea, directorul adjunct și operativ al SRI. Așa încât nu mai înțelegi al cui om e Hellvig sau dacă nu cumva există o interdependență între acesta, generalul Coldea, Voiculescu și Iohannis. Deocamdată, cum PNL-UDMR-PC-UNPR anunțaseră că votează numirea lui Hellvig la SRI și exista riscul ca PSD să rămână în opoziție, PSD s-a repliat, acceptând și el numirea lui Hellvig. Asta înseamnă că PSD ori nutrește iluzia că va obține la schimb șefia SIE, ori că Ponta a acceptat inevitabilul, spre a evita inacceptabilul: singurătatea într-o opoziție care s-ar fi putut croniciza. La momentul la care vorbim, Hellvig a obținut deja avizul comisiilor parlamentare de control al SRI și nu încape îndoială că el va fi noul director al serviciului. Interesant și alarmant este că, ieșind de la audieri, Hellvig a recunoscut în fața presei că a fost la SRI în timpul campaniei prezidențiale, așa după cum îl acuză Elena Udrea, dar a pretins că nu a vorbit cu gen. Coldea, ci cu George Maior, directorul de atunci al SRI, și anume: "strict despre valorile în care credem, despre cărți și despre alte lucruri fără legătură cu campania". O asemenea naivitate la un director SRI e cam periculoasă. Chiar crede cineva că Hellvig, reprezentând un candidat la prezidențiale, și George Maior, șeful Serviciului Român de Informații, discutau în toiul campaniei despre viață, cărți, filme, vreme și pescuit? Una peste alta, deocamdată, schimbarea adevărată se mai amână și rămânem în România lucrului prost făcut. Cum vom ajunge în România lucrului bine făcut rămâne de văzut.
"Poate că era bine ca președintele Klaus Iohannis să fi mers la Chișinău mai din timp"
- Să trecem Prutul în Basarabia. La Chișinău, după negocieri anevoioase și îndelungate, s-a ajuns la o nouă formulă guvernamentală, rezultată dintr-un compromis în care Partidul Liberal Democrat și Partidul Democrat au pactizat cu Partidul Comuniștilor. Ce perspective ne oferă noul Executiv din Republica Moldova, condus de Chiril Gaburici?
- Din păcate, cele trei partide din fosta coaliție pro-europeană, PLD, PD și PL, au ratat ocazia de a rămâne împreună la guvernare, pentru că nu au reușit să se înțeleagă între ele, după "bunul" obicei românesc. Ceea ce face infinit mai grea misiunea guvernului de a conduce Republica Moldova spre UE, așa cum își doresc majoritatea basarabenilor, acest Cabinet fiind unul foarte vulnerabil, dependent de Partidul Comuniștilor. Poate că era bine ca președintele Klaus Iohannis să fi mers la Chișinău mai din timp, ca să încerce să-i convingă pe liderii PL, PDL și PD să ajungă la o înțelegere, așa cum a sugerat Traian Băsescu. Iohannis a replicat că nu le putem spune basarabenilor ce să facă. Ba putem! Și nouă ne spun cei din UE, când ne văd în dificultate. Sigur, este alegerea noastră dacă ascultăm sau nu, dar un sfat, o sugestie venită la timp, ne poate scuti de mari probleme ulterioare. De altfel, alți lideri ai UE au fost la Chișinău și au insistat pentru o alianță între partidele pro-europene. N-au reușit nimic. Poate n-ar fi reușit nici Iohannis, dar nu-l costa nimic să încerce. Stabilitatea Republicii Moldova ne interesează în cel mai înalt grad, mai ales în contextul unor amenințări regionale tot mai mari. Situația din Ucraina se poate extinde.