Mă numesc Andreea Varnovici și aș vrea să împărtășesc experiența mea prin intermediul acestei scrisori. Ca fiecare dintre noi, viața ne încearcă pe tot parcursul ei, cu bune și cu rele. În primăvara anului 2012, am trecut printr-o experiență care m-a marcat câteva luni bune. Nu îmi venea să cred că la cei 35 de ani ai mei, lucrurile pot lua o întorsătură atât de puternică, într-un timp atât de scurt. După 10 ani ce păreau să se prelungească toată viața, căsnicia mea s-a terminat brusc. A urmat o perioadă foarte dificilă, din care nu mă gândeam că voi putea ieși cu bine. Locul de muncă îmi solicita o bună parte din zi, iar seara, petreceam timpul cu micuța mea, Sara. Locul de muncă mă solicita la maximum, stresul și oboseala își spuneau cuvântul pe zi ce trecea. Devenisem foarte irascibilă, iar pentru a nu îmi strica relația cu fiica mea, angajasem o bonă ce avea grijă de ea zilnic. Am încercat diferite metode naturiste pentru a îmi recăpăta starea de dinaintea divorțului, dar nimic nu mă mulțumea. Până în momentul în care, într-o dimineață, în drum spre locul de muncă, am citit într-un număr al revistei dumneavoastră despre beneficiile suplimentului românesc Ginkgo Stem, produs de Herbagetica. Am căutat pe site-ul de internet toate informațiile legate de acest produs, iar părerile mi s-au părut convingătoare. Am apelat, deci, și eu la tratament, și după 3 luni, timp în care am luat zilnic câte o capsulă de Ginkgo, am simțit diferența. Stresul începuse să dispară, am început să petrec mai mult timp cu fetița mea. Pe lângă aceste aspecte, am reușit să scap de problema circulației sângelui, din cauza căreia aveam mai tot timpul mâinile și picioarele reci. Sunt mândră că în România mai există producători care au grijă de sănătatea noastră.
Vă mulțumesc pentru că împărtășiți cu noi aceste informații prețioase și felicit întreaga echipă Herbagetica!
Cu respect,
ANDREEA VARNOVICI - e-mail: andreea.varnovici@yahoo.com