Trei japonezi într-o ceainărie din București. Chipuri solemne, pictate parcă pe-o stampă veche. Lipsesc kimonourile. La o privire grăbită, cei trei bărbați par cam de aceeași vârstă, undeva pe la mijlocul vieții. Sunt însoțiți de un preot român, cu figură blajină și zâmbitoare. Invitați ai revistei "Formula AS", au acceptat să îi povestească reporterului miracolul vieții lor: trecerea la ortodoxie.
Facem cunoștință. De la stânga la dreapta: Nukina Nobuyuki (42 de ani) - creștinat Gheorghe -, Ichiro Yuki (45 de ani) - botezat Ioan -, și Takagi Yasuyuki (63 de ani) - sau fratele Vasile. Cărora li se adaugă duhovnicul lor, Pr. Cristian Onea, parohul Bisericii "Ceauș Radu" din București. Să le ascultăm, împreună, povestea.
Sensei Nukina Nobuyuki (Gheorghe)
Născut la Nagoya, în Japonia, este maestru în Wado-ryu, având centura neagră cu 5 dan. Wado-ryu înseamnă "Calea armoniei" și este un stil de karate bazat pe tehnici de apărare non-violente. Nukina deține o școală de arte marțiale în București, al cărei scop este "perfecționarea spiritului și caracterului prin karate". A cunoscut-o pe soția lui, Georgiana, chiar la Nagoya, unde ea venise cu o bursă pentru a se perfecționa în karate. S-au îndrăgostit și au trăit șapte ani în Japonia. "În acest timp, soția mă ruga să o însoțesc duminica la biserică, ea fiind foarte credincioasă. Și mergeam la o biserică protestantă, aproape de casa noastră din Nagoya sau, când eram la Tokyo, la catedrala ortodoxă rusă de acolo. La ortodocși, mă impresionau slujbele, întotdeauna. La protestanți se citea din Biblie, și comentam textul. Am citit și eu, integral, Biblia și mi-a plăcut. Am considerat că este adevărul în ea, dar nu m-am gândit la botez. De fiecare dată când ne întorceam de la biserică, simțeam că soția mea este și mai puternică în interior. Avea un echilibru de invidiat. Știam că puterea îi vine de la credința ei", spune Nukina Nobuyuki. Pentru un luptător ca el, forța sufletească este esențială. Într-un târziu a înțeles că puterea ortodocșilor vine din iubire. "În Japonia, lipsa de iubire îmbolnăvește generațiile tinere de depresie. Boala se tratează, pentru moment, în spitale, cu medicamente. Dar fundamental se tratează numai prin dragoste, pe care nu o găsești nicăieri. În România, dragostea vindecătoare începe la biserică. Vii la preot și îți dă leacul potrivit. Să nu mă înțelegeți greșit, și japonezii iubesc, sunt generoși, săritori cu semenii lor, dar nu au dragostea dumnezeiască. Pentru că ei trăiesc într-o comunitate desăvârșită, dar nu și în comuniune. Dacă primești iubirea lui Dumnezeu, poți sta în picioare, dacă nu, nu. Și tu singur hotărăști dacă vrei dragostea lui Dumnezeu sau nu".
Apoi au fost vacanțele în România, o țară de care s-a îndrăgostit și în bisericile căreia a asistat la multe slujbe, chiar dacă nu înțelegea o boabă din ce cântau preoții. În 1999, după atâția ani de tatonare, a decis să treacă la ortodoxie, dar nu pentru ca să fie în aceeași credință cu soția, ci pentru că îl descoperise pe Dumnezeu ca iubire. A fost botezat cu numele Gheorghe, la Catedrala Patriarhală din București, de un sobor de preoți condus de IPS Teodosie Snagoveanul.
"Când m-am întors de la botez, aveam o atât de mare energie, încât simțeam că plutesc la o jumătate de metru deasupra pământului. M-am așezat în pat și aveam aceeași senzație. Eram cuprins de o lumină și de o bucurie greu de descris. Dar și soția mea îmi simțea energia atât de mult, încât îi era frică să se atingă de mine. În acea noapte, am visat că mergeam singur pe stradă, iar pe partea stângă a străzii trecea un șir de oameni fără cap. Am înțeles că am ales drumul bun", mărturisește sensei, cu ochii plecați, ca și cum s-ar teme să nu fie perceput cuvântul lui drept laudă.
Regretul cel mare al lui Gheorghe e că niciodată, de atunci, nu a mai avut trăirea din ziua botezului. "Eram purificat, toate păcatele făcute până la botez îmi fuseseră spălate. Îmi pare rău că nu am putut să rămân așa și am făcut și alte greșeli. Acum mă străduiesc să mă curăț sufletește cât mai mult, pentru a-L primi pe Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu vine nici măcar duminica, la Liturghie, dacă e biserica murdară, darămite într-un om păcătos.".
Părintele Cristian Onea întărește spusele lui Nukina despre strădania sa de a se îmbunătăți duhovnicește. De șapte ani, japonezul vine la Biserica "Ceauș Radu" nu doar la Sfânta Liturghie de duminică, ci și la cele de miercuri dimineața (care încep la ora 5.00) și, mai recent, și la cea de vineri. Acum nu mai poate trăi fără Liturghie.
"L-am recunoscut de prima dată, când a venit la miruit, după o slujbă. Ne-am împrietenit, am fost și colegi la o grădiniță, unde eu predam religia și sensei făcea lecții de karate. Am mers apoi la sală, la el, la antrenamente, a venit și el la biserică, să sfințesc steagul echipei românești pe care o conducea la campionatul european de karate și să le fac o rugăciune pentru ajutor de Sus... Au simțit cu toții că după această rugăciune au avut rezultate mai bune și acum vin de fiecare dată înaintea unui concurs. Mulți copii români au învățat odată cu tehnicile de karate, și creștinismul de la sensei Nukina", afirmă părintele Cristian. Ocrotitorul familiei Nobuyuki este Sfântul Gheorghe, căci toți ai casei îi poartă numele: pe Nukina îl cheamă Gheorghe, pe soție Georgiana, pe fiul lor George, și pe fiică, Sara Georgiana.
Ichiro Yuki (Ioan cel ospitalier)
Născut într-o localitate de lângă Tokyo, Ichiro Yuki și-a făcut studiile universitare în Olanda. Acolo a cunoscut-o pe viitoarea lui soție, Mihaela, o româncă din Oradea, studentă și ea. În 2002 s-au căsătorit, iar după un an, și-au botezat ortodox fetița. Atunci s-a botezat și el, cu numele de Ioan. A devenit ortodox în căutarea iubirii, cea mai presus de firea umană. Tânjea după dragostea de Dumnezeu, deși nu o conștientiza. Simțea că îi lipsește ceva, iar soția sa i-a deschis ochii. Nu a înțeles de la început cum este acest Dumnezeu care, din iubire, se răstignește pentru om. Cât a stat în Japonia și cât a mai hălăduit prin lume, tot încerca, dar nu reușea să-și atingă inima de Dumnezeu. Dar, odată mutat în România, totul a început să se limpezească. În primul rând, cu frecventarea regulată a bisericii. Sfânta Liturghie este pentru Ioan cu adevărat momentul întâlnirii cu Dumnezeu. Nu înțelege niciun cuvânt în limba română, deci nici din slujbă, dar nu are nevoie pentru a simți prezența Duhului Sfânt. "Pentru mine e o bucurie mare, din momentul în care intru în biserică și până la sfârșit. Nu mă mai satur de energia care mă umple acolo."
A fost un noroc și pentru el, și pentru Gheorghe, să dea peste o femeie credincioasă, care să-l aducă în Biserică? "Nu e noroc, e voința lui Dumnezeu. Doar Dumnezeu a putut face să se cunoască doi oameni din două culturi total diferite, aflate la zece mii de kilometri distanță una de alta, cu religii radical deosebite, să se iubească și să ajungă să vadă la fel Adevărul", spune calm, cu voce înceată și cu mâinile adunate spre piept, ca pentru rugăciune. Se sfiește să vorbească despre Dumnezeu, pentru că despre El nu se vorbește oricum și în orice poziție, ci numai cu mare smerenie, cu frică și cu dragoste totodată.
La început, după botez, a mai fost încercat de îndoieli: dacă a greșit, alegând o credință pe care nu o cunoaște suficient, dacă nu i se potrivește, dacă astfel și-a trădat strămoșii și va fi pedepsit? Dar repede i s-au spulberat aceste frici, devenind tot mai senin și mai iubitor. Iar de când s-a mutat în București, unde și-a deschis un restaurant cu specific japonez, s-a hotărât să le împărtășească și clienților pe care îi simte deschiși bucuria credinței lui. "Ortodoxia nu se ține pentru tine. E o dovadă de iubire să îi arăți și altuia care e calea spre mântuire", crede Ioan.
Takagi Yasuyuki (urmașul Sfântului Vasile)
S-a născut la Niigata, acum 63 de ani. A venit la București în 1996, împreună cu soția și cei trei copii. Și-a deschis o firmă de imobiliare, mai ales pentru clienți japonezi. Trece drept cel mai vechi japonez din România, dar nu de puține ori a fost exasperat de ce se întâmplă aici. Cu toate acestea, a rămas. Poate ca să-și dovedească sieși că, prin tenacitate și pricepere, reușești oriunde. Copiii s-au întors în Japonia. Soția a plecat și ea la ei, la sfârșitul anului trecut. Poate că i-ar fi urmat și Takagi Yasuyuki, dacă nu s-ar fi petrecut o minune cu el. Fiind singur, de sărbători, a întrebat un prieten român cum ar petrece mai bine aici, într-o perioadă în care lumea românească este cuprinsă de spiritul sărbătorii. Acela l-a îndemnat să-l însoțească la biserică. Apoi, pe 23 decembrie, anul trecut, i-a făcut o vizită lui Ichiro Yuki (Ioan), pe care îl știa creștin, la restaurant. Au vorbit tot despre Crăciun, ortodoxie și mântuire. Mult. La sfârșit, Ichiro i-a spus că încă și mai multe va afla de la Nukina Nobuyuki (Gheorghe).
În Ajunul Crăciunului, au fost la slujbă la Mânăstirea Antim. De la prima Sfântă Liturghie la care a participat, Takagi a fost cucerit de împărăția lui Dumnezeu. Dar s-a temut că e doar o părere și n-a spus că vrea să se boteze. Pe 25 decembrie, a participat la Liturghie la părintele Cristian. În noaptea de Revelion, cei trei japonezi au mers din nou la Liturghie, la biserica "Ceauș Radu", iar la agapa care a urmat, Takagi i-a spus părintelui că vrea să se boteze. "I-am recomandat să mai citească, să mai vină pe la biserică, pentru a se asigura că asta vrea cu adevărat, dar era foarte hotărât. Atunci, am acceptat să-l botez. M-a lăsat să-i aleg numele și, cum eram în noaptea de Sfântul Vasile, i-am zis că îl va chema Vasile. S-a înveselit tare, pentru că știa că Vasile înseamnă bucurie și că Sfântul Vasile a făcut Vasiliadele, acele așezăminte pentru îngrijirea bolnavilor. Iar el, încă înainte de a vrea să se boteze, luase decizia de a face o clinică de medicină tradițională japoneză, bazată pe remedii naturiste și tehnici alternative. Se bucura, pentru că numele ales îi confirma că e pe calea bună" - povestește părintele Cristian Onea. Peste câteva zile, Takagi s-a numit Vasile, după Taina Botezului. De atunci încoace e numai zâmbet. Nici o problemă nu i se mai pare la fel de grea ca înainte, nimic nu-l mai deranjează, este bucuros că-l are pe Hristos și nu se mai teme de nimic. "La botez, m-am născut din nou, cu adevărat. Sunt acum ca un bebeluș, deci nu-mi mai recunosc nici vârsta din buletin", adaugă Vasile și râde.
Câteva întrebări
1. Ce vă place cel mai mult la ortodoxie? Frumusețea slujbelor, adâncimea credinței, prezența duhovnicească a preotului?
Gheorghe: "Esențial și cuceritor pentru mine este că ortodoxia se petrece în inimă. Acolo Îl simți și acolo vorbești cu Dumnezeu. La Sf. Liturghie primești în mod real energia divină în tine, dacă ai sufletul curat. Lumea ortodoxă este plină de locuri în care Dumnezeu este prezent în cel mai evident mod, așa cum, de exemplu, L-am simțit la Mânăstirea Vatopedu, de pe Sfântul Munte Athos. Și, credeți-mă, nu este doar o vorbă. Puterea prezenței lui Dumnezeu era atât de mare, încât nu m-aș fi mirat să-L văd întrupat. Îi voi mulțumi mereu lui Dumnezeu că există astfel de locuri".
Ioan: "Îmi place că oricine poate trăi ortodoxia, chiar de ar fi orb sau surd, fără să vadă sau fără să audă, dacă e în biserică sau în temniță... Dumnezeu vine la tot credinciosul care Îl cheamă. Și vine cu iubire, iar iubirea se simte dincolo de cuvinte. Prin rugăciune, atragem energia necreată, care e Duhul Sfânt. Cu cât suntem mai mulți în rugăciune, cu atât și Duhul se simte mai pregnant".
Vasile: "Sunt fericit că am descoperit ortodoxia, pentru că mă ajută să vorbesc cu sufletul meu, în rugăciune, și să-l curăț, să-l resetez după fiecare greșeală, prin spovedanie, pocăință și împărtășanie."
2. După botez, ați simțit că sunteți mai aproape de Dumnezeu, că ați primit mai multă putere?
Gheorghe: "Da, cum am mai spus, Îl simt pe Dumnezeu de fiecare dată la Sfânta Liturghie. Atunci nu mai suntem pe pământ, atunci suntem la cer. Trebuie însă să avem mare grijă să fim vrednici de asta, ca să nu cădem".
Ioan: "Am început să aprofundez iubirea. Asta e marea schimbare a mea. Dacă pare prea puțin, eu vă spun că este totul".
Vasile: "De când m-am botezat, mi s-a deschis o ușă către Dumnezeu: rugăciunea mi-e ascultată și primesc răspuns."
3. Cum privesc prietenii și rudele convertirea la ortodoxie?
Gheorghe: "Unii nu mă întreabă niciodată nimic despre credință, considerând că e o problemă intimă. Alții au vrut să știe ce m-a atras la ortodoxie. Dar e imposibil să explici minunile lui Dumnezeu. Poți numai să încerci".
Ioan: "Cred că le stârnesc curiozitatea, de vreme ce mă ascultă când le vorbesc despre ortodoxie. Și nu le trece tuturor pe lângă ureche ce spun".
Vasile: "Soția și copiii mei sunt cu toții protestanți. Am fost și în bisericile lor, dar acolo Dumnezeu nu a ajuns niciodată la sufletul meu. Asta le spun tuturor celor care mă întreabă de ce am devenit ortodox: Dumnezeu e aici!".
4. Vă simțiți integrați printre credincioșii români? Îi considerați drept frați în credință?
Gheorghe: "În România sunt acasă. Simt asta de mulți ani, chiar dacă predau karate și în alte zece țări europene, dintre care unele cu civilizație mare, ca Olanda, Suedia sau Anglia. Dar nu simt că locul meu e acolo și caut să fiu cât mai mult în România și să fac ceva pentru români. Poate pentru că aici creștinismul e mai puternic și sufletele sunt mai apropiate unele de altele".
Ioan: "Sunt foarte impresionat de rugăciunea oamenilor, pe care aproape că o simt fizic, fierbinte, și care mă ia pe sus. Și de asta merg la biserică".
Vasile: "Trebuie să învăț românește, pentru că vreau să mă apropii cât mai mult de ceilalți credincioși, să ne împărtășim stările și gândurile, bucuriile și tristețile".
Apostolii ortodoxiei în Japonia: un român și un rus
Misiunea ortodoxă în Japonia a fost începută în 1871, de arhimandritul rus Nicolae Kasatkin, cel care astăzi e cinstit ca sfânt, și căruia i s-a alăturat arhimandritul român Anatolie Tihai. Cei doi sunt considerați apostolii ortodoxiei în Japonia, căci evanghelizarea acestui tărâm li se datorează. Arhimandritul Anatolie Tihai s-a născut în 1839, la Noua Suliță, județul Hotin. A absolvit Seminarul Teologic din Chișinău și Academia Teologică din Kiev, s-a călugărit în 1865 și a fost hirotonit ierodiacon, la Mânăstirea Zografu din Sfântul Munte Athos, unde a viețuit timp de patru ani, învățând limba greacă și pictura bizantină. Din 1872, s-a mutat în Japonia, la invitația părintelui Nicolae Kasatkin. A învățat limba niponă, în care a predicat cu mare talent oratoric și căldură duhovnicească, aducând la ortodoxie mii de japonezi, și în care a făcut primele traduceri de texte ortodoxe. Lucrarea misionară l-a purtat pe părintele Anatolie la Hakodate, Osaka și Tokio, locuri în care a deținut diferite demnități bisericești. S-a întors în Rusia, în 1890, unde a și murit, trei ani mai târziu.
Biserici românești în Japonia
În anul 2008, cu binecuvântarea PF Patriarh Daniel și a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, au fost înființate două parohii pentru cei peste 4.000 de români din Japonia. Prima, cu hramul Sfântul Gheorghe, la Ito-shi, în raza municipalității Tokio, iar a doua, cu hramul Învierea Domnului, la Nagoya-Osaka. Așadar, Nukina Nobuyuki (Gheorghe) are acum biserică ortodoxă și în orașul său de baștină.