Leacuri-minune pentru suferințele frigului

Natasa Galche
- Pe lângă obișnuitele răceli și gripe, iarna iscă și alte suferințe, mai grele sau mai mărunte, pe care, înainte să întindem mâna după medicamente, ar fi bine să le tratăm cu remedii moștenite din moși-strămoși. Cele pe care vi le propunem vin din îndepărtata și congelata Siberie -

Hipertensiunea

Hipertensiunea arterială, numită și "ucigașul tă­cut", pentru că simptomele sale sunt ascunse o perioa­dă lungă de timp, este astăzi una dintre cele mai frec­vente probleme de sănătate, o treime din populația lu­mii suferind de această afecțiune. Se știe că în timpul iernii, presiunea sanguină este mai mare decât în peri­oada verii, pentru că temperaturile scăzute determină contractarea vaselor de sânge și creșterea tensiunii arteriale. De asemenea, în perioada anotimpului rece, oamenii devin mai puțin activi fizic, iar alimentația lor este mult mai bogată în mâncăruri grase și sărate, pre­cum murăturile și conservele, ele contribuind ma­jor la creșterea tensiunii arteriale.

Fierturi și infuzii cu plante

* Peste o lingură de frunze uscate și tocate de viță-de-vie se toarnă o cană de apă clocotită. Se pune la fiert pe baie de abur, pentru 15 minute. Se trage de pe foc, se acoperă și se lasă să se răcească. Se stre­coa­ră și se bea în trei reprize, înaintea meselor principale. Tratamentul se ține până ce starea de sănătate se îmbunătățește.
* Într-un termos, peste două linguri de semințe de in se toarnă două căni de apă clocotită, lăsându-se la infuzat peste noapte. Se bea ceaiul în două reprize, fără să fie strecurat, dimineața, pe stomacul gol, și seara, cu o oră înainte de cină. Tratamentul se ține timp de o lună, se face o pauză de alte două luni și se poate relua, în aceeași schemă, de două, maximum trei ori pe an.
* O ceapă uscată, necurățată, se spală bine sub jet de apă. Se introduce într-un pahar cu apă rece și se lasă peste noapte. O jumătate de pahar se bea dimi­neața, pe stomacul gol, iar cealaltă jumătate seara, înainte de culcare. Ceapa înmuiată se poate folosi la gătit. Durata tratamentului este de 12 zile. Se face o pauză de alte 12 zile, după care se poate relua.
* Peste 300 de grame de coajă de brad se toarnă doi litri de apă rece. Se pun la fiert, pe foc mediu, timp de 20 de minute, după care se acoperă vasul și se lasă până ce lichidul se răcește complet. Se adminis­trează câte 50 de mililitri, de trei ori pe zi, înaintea me­selor principale. Tratamentul durează 10 zile. Se face o pauză de două săptămâni, apoi se poate relua.
* Peste două linguri de flori de trifoi roșu se toarnă o jumătate de litru de apă clocotită. Se lasă la infuzat timp de trei ore, în vas acoperit. Se bea timp de două săptămâni, de trei ori pe zi, înaintea meselor principale, câte un sfert de cană. Infuzia se păstrează la frigider, nu mai mult de trei zile.

Remedii din fructe și legume

* Peste două linguri de hrean (dat pe răzătoare) se toarnă o cană cu apă clocotită. Se acoperă și se lasă la infuzat timp de 24 de ore. Separat, se prepară o cană de suc proaspăt din sfeclă și morcovi și se mixează cu infuzia de hrean (în prealabil strecurată). Se adaugă zeama de la o lămâie și o jumătate de cană de miere. Se amestecă bine, se acoperă cu capac și se păstrează la frigider. Se administrează de trei ori pe zi, câte o lingură, înainte de a mânca, sau la două-trei ore după masă. Durata tratamentului este de 21 de zile.
* Vara, după ce ați mâncat pepene roșu, nu arun­cați semințele și cojile! Lăsați-le la uscat, mă­cinați-le și apoi amestecați-le bine, căci sunt un re­me­diu benefic împotriva hipertensiunii. Se adminis­trează câte o jumătate de linguriță de pulbere din se­mințe și coajă de pepene, de trei ori pe zi, înaintea meselor principale. Durata tratamentului este de o lună de zile.
* O lingură de miere se dizolvă într-un pahar cu apă minerală. Se adau­gă zeama de la o jumătate de lă­mâie și se bea într-o singură repriză, pe stomacul gol. Se administrează timp de opt-zece zile.

Tinctură

Ingrediente: trei kilograme de ceapă uscată, o jumătate de kilogram de mie­re, 25 de grame de miez de nucă mărun­țit, o jumătate de litru de vodcă. Nucile și vodca se amestecă, se toarnă într-un recipient de culoare închisă și se lasă la macerat timp de șapte zile, într-un loc răcoros. Din ceapă se face suc și apoi se amestecă foarte bine cu mie­rea. Peste acest sirop, se adau­gă tinctura din nuci, și totul se mai lasă la macerat încă zece zile.
Se administrează câte o lingură, de trei ori pe zi, înain­tea meselor principale, timp de 21 de zile. Se face o pauză de două săptămâni, apoi tratamentul se poate relua.

Băi la picioare

Într-un lighean cu apă fierbinte se dizolvă 200 de grame de sare, 50 de grame de bicarbonat de sodiu și șapte picături de iod. Se scufundă picioarele în aceas­tă apă pentru 15 minute, seara, nu mai târziu de ora 19. Se șterg energic picioarele și apoi se ung cu ulei de măsline. Tratamentul se face timp de două săptămâni, apoi se ia o pauză de zece zile. Se poate relua.

Artrita

Este o afecțiune ce se manifestă prin inflamarea articulațiilor, fiind mai adesea însoțită de dureri care se vor intensifica în zilele geroase de iarnă.

Tratamente de uz intern

* La sfârșitul lunii aprilie, când mesteacănul în­mu­gurește, se taie câteva crenguțe din copac, fără să scuturăm mugurii. Ramurile, cu tot cu muguri, se pun la uscat într-un loc întunecos. Când s-au uscat com­plet, mugurii se îndepărtează și se depozi­tează în săculeți din pânză.
Împotriva durerilor articulare, se face următorul decoct: peste o lingură de mu­guri zdrobiți de mesteacăn se toarnă patru căni de apă clocotită. Se fierbe la foc mic timp de o jumătate de oră. Se trage vasul de pe foc, se acoperă, se lasă la infuzat timp de o oră și apoi se strecoară. Se bea câte un pahar, de trei ori pe zi, la două ore după mesele principale, timp de două săptămâni.
* Peste o lingură de rădăcină proas­pătă de măcriș, pisată mărunt, se toarnă o jumătate de cană de apă clocotită. Se fier­be la foc mic timp de 15 minute. Se trage de pe foc, se acoperă și se lasă la infuzat două ore. Se strecoară. Se administrează câte două linguri, de trei ori pe zi, înaintea meselor principale. Durata tratamentului este de șapte zile. Se face o pau­ză de zece zile, după care se poate relua o dată.
* Peste o lingură de rosto­pas­că se toarnă o cană cu apă cloco­tită. Se acoperă și se lasă la infuzat timp de o oră. Se administrează câte 50 de mililitri, de trei ori pe zi, înaintea meselor principale, timp de maximum două luni.
* Peste o lingură de frunze de dafin mărunțite se toarnă 400 de mililitri de apă clocotită. Se pune la fiert, la foc mic, timp de zece minute. Decoctul se toarnă într-un termos și se lasă la infuzat timp de opt ore, după care se strecoară. Se administrează câte o treime de cană, de trei ori pe zi, cu o jumătate de oră înaintea meselor principale. Durata tratamentului este de trei de zile. După o pauză de o săptămână, trebuie reluat. Nu se ține mai mult de două ori pe an!
* Patru lămâi și trei căpățâni de usturoi se dau prin mașina de tocat. Peste acest amestec se toarnă șapte căni de apă clocotită. Se acoperă vasul și se lasă la infuzat, timp de 24 de ore, apoi se strecoară. Se administrează o dată pe zi, câte 40 de mililitri, cu o oră înainte de a mânca. Dura­ta tratamentului este de o lună de zile. Este indicat să se mai facă o dată, după două săptămâni, chiar dacă durerile dispar.

Tratamente de uz extern

* Peste 100 de grame de rădăcină mărunțită de urzică și 100 de grame de usturoi zdrobit se toarnă un litru de vodcă și se amestecă bine. Se pun într-un recipient de culoare închisă și se lasă la macerat timp de o săptămână, agitând conținutul zilnic. Se strecoară printr-un tifon pus în mai multe straturi, storcându-se foarte bine resturile rămase. Se ung zonele dureroase cu această tinctură, fără restricții.
* Peste 300 de grame de castane sălbatice, mă­runt pisate, se toarnă o jumătate de litru de vodcă. Se lasă la macerat timp de 14 zile, într-un recipient închis ermetic, care se pune într-un loc întunecos și răcoros, agitând periodic sticla. Preparatul se poate conserva timp de doi ani. Se frecționează zonele afectate, folo­sind un tampon înmuiat în tinctură, seara, înainte de culcare. Nu este indicat ca tratamentul să dureze mai mult de un an de zile.
* Două rădăcini de mutătoare (Bryonia alba) se spală bine și se dau pe răzătoarea mare. Peste această pastă se toarnă un litru de vodcă. Recipientul se aco­peră și compoziția se lasă la macerat timp de zece zile, într-un loc întunecos. Un tifon pus în mai multe stra­turi se îmbibă în tinctură, se aplică pe zona afectată, se bandajează și se lasă să acționeze două-trei ore. Du­rata tratamentului este de șapte zile.