Selecția "Formula AS"

Adriana Bittel
* Ion Valjan, "Din surâsuri și filigrane. Por­trete su­prapuse", ediție îngrijită de Micaela Gu­lea, docu­men­tare și indice de Micaela Gulea și An­dreea Negulescu, cuvânt înainte de Valeriu Stoi­ca, Editura "Humanitas" (tel. 0372/ 74.33.82), 570 pag.

După 1990, descendenți ai unor intelectuali stră­lu­ciți, total sau parțial interziși în timpul comunismului, le-au tipărit scrierile, scoțându-i din uitarea ce-i acoperise în decenii de tăcere. Dar memoria pioasă a familiei nu e de ajuns pentru cunoașterea lor de către noile generații. Scrie­rile acestor personalități cândva faimoase au azi nevoie de lămuriri asupra contextului în care și-au petrecut autorii existența, a oamenilor și evenimentelor ce au marcat-o, a felului cum erau vă­zuți de contem­po­ranii lor. Iar asta im­plică muncă de cercetare în biblioteci și arhive, compe­tențe filolo­gice, consultări cu specialiști pentru a nu lăsa nimic obscur în textul propriu-zis. Dintre "restituirile" fă­cute de urmași, doar două editoare mi se par de un im­pecabil pro­fesionalism: Sanda Golopenția, în publicarea scrierilor de și des­pre tatăl ei, savantul so­ciolog, geo­po­li­ti­cian și filosof An­ton Golopenția (1909-1951), și Micaela Gu­lea, nepoata drama­tur­gului, avocatului și omului politic Ion Valjan (1881-1960). Cu mari cali­tăți intelectuale și morale, ambii au murit în închi­so­rile comu­niste, după procese însce­nate, de o nedrep­ta­te strigătoare la cer. În 2013, v-am semnalat aici vo­lumul de memorii al lui Ion Valjan, "Cu glasul tim­pului", apărut tot la Hu­manitas în îngrijirea Mi­caelei Gulea. Fi­ind­că amintirile se opreau în 1918 și nu cu­prin­deau decât co­pilăria și tinere­țea, Micaela Gu­lea și-a pro­pus să reconstituie do­­cu­men­tar întreaga biografie a lui Ion Valjan, aco­perind toate do­me­niile în care el s-a ilustrat. Ca­pi­to­lele consa­crate me­mo­ria­listului, dra­ma­tur­gului și omului de teatru, stră­lucitului avo­cat, politicianului, perioa­dei din in­fernul închisorilor au fiecare câte un preambul lă­mu­ritor și nume­roase note de subsol, esen­țiale în cunoașterea omu­lui și epocii. O epocă în care așii Baro­ului erau vedete ale vieții publice și lu­mea se în­ghe­suia în sălile tribu­nalului pentru a asculta ple­doa­riile lui Istrate Micescu, Gr. Periețeanu, Os­wald Teo­do­rea­nu și Ion Valjan. În sec­țiunea "Maes­trul la bară" sunt repro­duse trei pledoarii în procese de crimă celebre în anii '30. Conduse cu o artă a ora­toriei, o in­te­ligență spe­cu­lativă, o finețe psihologică și un umor spontan imba­tabil, aceste pledoarii pasio­nante, ca niște romane po­lițiste, "au intrat în patri­mo­niul elocinței ju­di­ciare românești" - după cum afirmă istoricii do­me­niului. Ecourile succeselor juri­dice ale maestrului Val­jan s-au păstrat în presa timpului și în memoria con­tempo­ra­nilor săi. Tot așa cum drama­turgul și omul de teatru s-a aflat ani la rând în prim-planul vieții cultu­rale românești, atră­gân­du-și mari simpatii și anti­pa­tii, cum se întâmplă în pa­sionala lume artistică. Parcursul lui politic, început în 1922 în Partidul Liberal (a fost de două ori deputat și vice­pre­ședinte al Camerei), trece prin disi­dența "geor­giștilor", prin cartelul elec­to­ral condus de Ar­getoianu, prin Partidul Național Agrar. Nu acceptă însă fuzi­unea cu partidul de ex­tremă dreaptă al lui A.C. Cuza: patriotismul lui Ion Val­jan era străin de orice formă de extremism iar bunătatea cons­ti­tutivă respingea vio­lența fanatică. Dezamăgit, alege să se re­tragă definitiv din po­litică în 1938, ceea ce n-a împie­dicat să fie trecut pe lista neagră de legio­nari iar în timpul rebe­liunii să fie nevoit să se ascundă. Cea mai neagră perioadă a vieții lui începe însă în 1947, când unul din cei șase copii ai săi, Cornel, e "ridicat pentru cercetări" și condamnat la 25 de ani de muncă silnică în Gulag. Iar în 1951, în cadrul pro­ceselor staliniste me­nite să distrugă pro­gramatic elita so­cietății ro­mânești, Ion Valjan, acuzat de "spionaj în slujba im­pe­ria­lismului", e condamnat la 15 ani de tem­niță grea. Avea 70 de ani. Va supraviețui încă 9 în in­fer­nul de la Jilava, Aiud, Ocnele Mari, Pitești. Măr­tu­rii ale cole­gilor de detenție arată că și în con­dițiile inu­mane din închisori Ion Valjan își păstrase umanitatea caldă și umorul. Din "portretele su­pra­puse" de Mi­ca­ela Gulea, Ion Valjan se pre­zin­tă la judecata pos­terității ca un personaj demn de toată admirația. Merită să-l cunoaș­teți, căci nu sunt mulți ca el.