Într-o noapte de noiembrie, în 1993, Barbara Garwell a avut următorul vis: niște flăcări mari cuprindeau un pat din lemn prețios, încrustat cu sidef. Scena se petrecea într-una din camerele castelului Windsor, în apropiere de Londra. În mijlocul flăcărilor dormea profund Elizabeth Bowes-Lyon, mama reginei Elisabeta a doua a Angliei.
Barbara Garwell avea viziuni nocturne încă de la vârsta de șapte ani. Dar acest vis i s-a părut prevestitor pentru niște fapte foarte grave. Astfel încât, a doua zi, i l-a descris unui prieten, doctor psiholog. Acest specialist al interpretării viselor a luat foarte în serios premoniția Barbarei: ea făcea parte dintre elevele lui cele mai dotate. Printre alte evenimente, ea prezisese moartea președintelui Sadat al Egiptului, în 1981.
După trei nopți, Barbara a avut un alt vis. În somn, îi apărea o splendidă grădină, în mijlocul unei păduri. Dar la marginea acestei păduri, focul iadului incendia pământul și cerul. "Am presimțit atunci că familia regală a Angliei o să aibă niște probleme grave".
Peste trei săptămâni, la palatul Windsor, a fost un incendiu puternic. Nimic nu a scăpat de flăcări. Printr-o mare șansă, niciun membru al familiei regale nu se afla acolo în momentul dramei - nici Elisabeta a doua, nici soțul său, ducele de Edinburgh, nici regina-mamă, aflată în siguranță la Buckingham Palace.
Dincolo de simțuri
Cu toate că ambele vise ale Barbarei nu aveau o precizie absolută, nu se poate afirma în niciun caz că nu a fost vorba de premoniție. Barbara dispune de un "dar" al percepției extrasenzoriale (PES), are puterea de a presimți evenimentele, grație unui al șaselea simț.
Percepția extrasenzorială acoperă mai multe manifestări psihice distincte, studiate de parapsihologie, cum ar fi: telepatia (transmiterea gândului la distanță), clarviziunea (perceperea obiectelor sau a evenimentelor imperceptibile pentru cele cinci simțuri "normale"), premoniția (darul de a simți evenimentele din viitor), retrocogniția (capacitatea de a cunoaște intuitiv evenimente petrecute în trecut și necunoscute), psihokinezia (acțiunea gândului asupra materiei, fără contact fizic). Aceasta din urmă depinde de calități energetice care sunt încă necunoscute. Ea permite fie deplasarea obiectelor (telekinezia), fie deformarea lor (psihokinezia).
Apa din gând
De-a lungul timpului, aceste "puteri" și "daruri" s-au bucurat de o credibilitate diferită. Fapt remarcabil, percepția extrasenzorială și-a avut epoca de glorie în societățile așa-zis primitive sau la popoarele în curs de dezvoltare tehnologică. De exemplu, pentru aborigenii australieni sau nomazii din deșertul Kalahari, percepția extrasenzorială se înscrie în viața de toate zilele. Un explorator încercat, Lawrence van der Post, a observat că popoarele și triburile nomade își alegeau itinerariile peregrinărilor fără niciun reper aparent. Când au fost întrebați ce principiu le ghida pașii, nomazii au răspuns că "vedeau locurile unde se găsește apă și vânat din belșug". Percepția extrasenzorială le era familiară și de mare ajutor.
Într-o zi, un aborigen australian a anunțat în mod subit că trebuie să abandoneze vânătoarea, pentru că nevasta lui naște și dorește să fie alături de ea. El se găsea la o sută de kilometri de casă și era imposibil să fi aflat acest lucru prin mijloacele obișnuite de comunicare. În fața stupefacției exploratorului și a întrebărilor sale, oamenii tribului s-au mirat, amuzându-se: "Cum de nu pricepeți niște lucruri așa de simple?". Mai târziu, s-a aflat că femeia născuse exact în clipa precizată de vânător, când se hotărâse să plece spre ea...
În comparație cu Lawrence van der Post, mulți oameni de știință dau dovadă de scepticism în ceea ce privește fenomenele paranormale, în general, și percepția extrasenzorială, în particular. Faptul că aceasta din urmă trece dincolo de legile cunoscute ale naturii i-a făcut pe cercetători să nege, pur și simplu, existența ei. Nici măcar nu au considerat aceste premoniții drept niște coincidențe. Cât despre parapsihologi, aceștia se aliază cu ideea nomazilor din deșert: percepția extrasenzorială a ajuns pentru ei un lucru normal. Și recunosc că omul a pierdut puțin câte puțin din aceste simțuri, datorită progreselor tehnologice care le-au redus importanța. În materie de comunicare, spre exemplu, tehnica a făcut inutilă practica telepatiei.
Alți specialiști ai problemei merg chiar și mai departe. Pentru biologul "radical" Rupert Sheldrake, al șaselea simț ar fi echivalentul la om al instinctului pe care îl au animalele. Cum se întorc porumbeii călători, după ce au parcurs distanțe foarte mari? Păsările migratoare nu se îndreaptă cu un instinct sigur spre locurile cu pește mult? Percepția extrasenzorială ar fi o formă de instinct de supraviețuire care există, indiferent dacă îl conștientizăm sau nu.
Cărțile lui Zener
Încăpățânarea științei în negarea existenței unui al șaselea simț nu i-a împiedicat pe unii cercetători, tot la fel de încăpățânați, să-și continue studiile. Povestea a început acum mai bine de un secol, prin 1882, când un mic grup de studenți de la Cambridge a fondat "Societatea pentru Cercetare Psihică", al cărei prim scop a fost aplecarea spre telepatie. Fără îndoială că această primă inițiativă a reprezentat doar o anecdotă în istoria științei, dar a avut meritul de a face din percepția extrasenzorială un subiect de discuție și studii în universitățile occidentale de prestigiu.
Astfel, la începutul secolului nostru, departamente de parapsihologie au apărut la universitățile americane Harvard și Stanford, cât și la universitatea olandeză de la Groningen. Dar, mai ales, trebuie salutată munca de pionierat a lui Joseph Banks Rhine și a soției sale. Totul a început în 1930, la Universitatea Duke din SUA.
Joseph Rhine este acela care a creat termenul de "percepție extrasenzorială" și a definit metodele științifice pentru a o cerceta în laborator. Una dintre experiențele cu un student de-al său a devenit celebră. Rhine a extras de 1850 de ori cărți de joc dintr-un pachet. În timpul acestor extrageri succesive, în 558 de cazuri, studentul a ghicit cu precizie ce cărți au fost extrase din pachet, deși se afla la mai mult de o sută de metri distanță.
Experiența a pornit de la o idee a unui coleg de-al lui Rhine, Karl Zener, și anume să se identifice o carte dintr-un pachet de 25 de cărți - numite cărțile lui Zener, după numele inventatorului lor. Acestea aveau cinci simboluri simple: un cerc, o cruce, o stea, un pătrat și o linie ondulată. Metoda a evoluat în timp, dar principiul de bază a rămas același: subiectul trebuie să desemneze cartea aleasă din pachetul lui Zener. Rhine a demonstrat într-un mod categoric că la oamenii dotați cu un al șaselea simț performant, succesul testului nu putea fi pus pe seama hazardului sau a unor coincidențe fericite. Contestat în timpul vieții și acuzat de multe ori de înșelăciune, spunându-se că "însemna" spatele cărților cu anumite semne convenite, Rhine rămâne acela care a deschis porțile parapsihologiei moderne.
10.000 de evenimente paranormale
La rândul ei, Louisa Rhine, soția cercetătorului, a adunat probele ce demonstrau autenticitatea a 10.000 de evenimente paranormale. În cercetările sale, ea a descoperit că percepția extrasenzorială variază ca acuitate în funcție de momentele din zi sau din noapte. Astfel, numai zece la sută din experiențe se petrec când nu dormim, treizeci la sută în momentul adormirii și restul de șaizeci la sută în timpul somnului.
Astăzi, cercetările cele mai avansate o contrazic parțial pe Louisa Rhine. S-a demonstrat că, exceptând somnul, cele mai propice stări de percepție extrasenzorială sunt la limitele somnului, atunci când adormim sau ne trezim. Se știe, de exemplu, că mulți oameni se trezesc cu premoniția unui eveniment, chiar dacă este vorba numai de primirea unei scrisori sau de stingerea neprevăzută a veiozei.
La începutul anilor '70, un experiment făcut în SUA, la New York, a confirmat calitatea "paranormală" a somnului obișnuit. Doi cercetători - Montague Ullman și Stanley Krippner - au demonstrat că se puteau transmite imagini mental, de la o persoană în stare de veghe, la una care dormea adânc.
Exemplele viselor premonitorii și ale evenimentelor extrasenzoriale sunt numeroase. Cu toate acestea, comunitatea științifică ce a acceptat în rândul său departamentele de parapsihologie rămâne în continuare sceptică, ba chiar ostilă în ceea ce privește teoriile care afirmă existența unui al șaselea simț, oricare ar fi natura sa. Dar această situație nu-i descurajează pe puținii cercetători care, mergând pe drumul lui Rhine, caută să furnizeze oamenilor de știință probe care să demonstreze existența percepției extrasenzoriale.
SUPLIMENT DE ANCHETĂ
Creat la Paris, la începutul secolului trecut, Institutul Metapsihic Internațional (IMI) a avut și are printre membrii săi personalități eminente: un deținător al premiului Nobel pentru Psihologie - Charles Richet, omul politic Jean Jaures sau filozoful Henri Bergson. Asemenea Societății pentru Cercetare Psihică - "sora" sa britanică mai mare - IMI - a stabilit științific existența fenomenelor de percepție extrasenzorială (PES) și de psihokinezie (PK). IMI editează, de asemenea, și o revistă - "La Revue Metapsychique"
Cercetătorii de la IMI explorează creierul cu ajutorul unor noi tehnologii, pentru a descoperi unde se află originea "câmpului de forță sau de energie, necunoscut până în prezent, singurul responsabil pentru producerea fenomenelor PES și PK".
Un băiat de șapte ani poate citi gândurile celorlalți
Băiețelul în vârstă de șapte ani Eddie Paterson, din Sydney, Australia, poate citi gândurile celor din jurul său! "Eddie știe întotdeauna ce gândim", spune mama lui. "Nu putem să ascundem nimic de el. Cu ocazia fiecărui Crăciun știe ce cadouri va primi, chiar înainte de a le desface. Niciodată nu învață pentru lucrările de control, dar întotdeauna ia nota zece, pentru că citește răspunsurile în mintea profesoarei".
Doamna Paterson povestește că prima dată când a conștientizat puterile lui Eddie a fost când băiatul avea cinci ani și ea a ajuns acasă după ce lovise puțin într-o parte mașina. "Încercam să-mi imaginez cum să-i spun soțului meu despre asta când, dintr-odată, Eddie a spus: «Tati, te-ai supăra dacă ai afla că mama a lovit mașina?». Soțul meu a râs și a spus: «Nu, dacă mama nu ar fi rănită!». Apoi, Eddie s-a întors spre mine și a zâmbit. Am simțit cum mă trec fiori pe șira spinării. Eram la o distanță de trei mile când s-a produs accidentul și el nu avea cum să știe despre asta".
Experții care l-au examinat pe Eddie spun că băiatul poate citi gândurile cu o acuratețe de 85%. Băiatul nu poate să explice cum știe ceea ce gândesc ceilalți. "Pur și simplu, așa se întâmplă!", spune el.