17 morți în trei zile, victime ale răzbunării unor islamiști radicali, pentru insultarea Profetului lor. Între cei împușcați, zece jurnaliști de la săptămânalul satiric "Charlie Hebdo". Teroriștii au fost uciși, la rândul lor, dar nu înainte de a ridiculiza poliția franceză. Europa este indignată și solidară cu Franța. La Paris, milioane de oameni au mărșăluit pentru democrație și împotriva terorismului, în frunte cu numeroși șefi de state și de guverne. Pe buzele tuturor, jurnaliști, politicieni, cetățeni simpli, stă afirmația: "Apărăm libertatea de exprimare". Așa să fie? Realitatea este că în Franța s-au ciocnit două ideologii extreme, două totalitarisme, unul soft, celălalt hard. Neomarxismul și fanatismul religios. Ambele violente, ambele distrugătoare ale normalității, ambele rezultat al răstălmăcirii dogmatice a valorilor imuabile ale lumii: adevăr, bine, frumos. Ziariștii de la "Charlie Hebdo" au fost uciși sub cuvânt că au batjocorit religia musulmanilor. Doi islamiști, cetățeni francezi, crescuți și educați în Franța, recidiviști pe tărâmul terorismului, n-au suportat să le fie luată în derâdere credința și s-au răzbunat, ucigând. Însă de-a lungul timpului, creștinismul și mozaismul au fost și ele bălăcărite în texte și caricaturi în "Charlie Hebdo", și nici creștinii, nici evreii nu au ucis pentru asta. A fost, de fapt, o motivare religioasă a crimei. Dacă nu ar fi avut pretextul caricaturilor ofensatoare pentru islam, ucigașii ar fi găsit alt motiv pentru carnagiu. După cum o arată omorârea persoanelor care nu aveau vreo legătură cu redacția "Charlie Hebdo".
Faptele teroriștilor islamiști se înscriu într-un tipar ideologic și vin în șirul a numeroase asasinate comise aproape zilnic, peste tot în lume, în numele islamului. Ziariștii de la "Charlie Hebdo" provocau de mult timp pe toată lumea, fuseseră amenințați și erau păziți de poliție. Publicația se bucura de audiență și avea un public stabil. Dar nu neapărat banii și nu numai afirmarea unui neîngrădit drept la libera exprimare erau motoarele acelor jurnaliști. Ei erau exponenții unei ideologii care domină Occidentul și care își află izvoarele în neomarxism, multiculturalism, "corectitudine politică", în imigrația scăpată de sub orice control (de pe urma căreia Franța are peste cinci milioane de musulmani, care și-au făcut pe teritoriul ei, stat în stat), alungarea creștinismului, înapoi în catacombe, culpabilizarea continuă a structurilor de forță ale statelor (servicii secrete, armată, poliție), politicile asistențialiste care încurajează imigrația, laxismul moral, cu corolarul său, dezmățul sexual, toate sunt componente ale neomarxismului. O ideologie care slăbește Occidentul și care provoacă, inevitabil, confruntări sângeroase. Terorismul cultural naște terorismul armat. Iar războiul cultural dintre extreme duce, după cum vedem în Franța, Siria sau Afganistan, la lupte armate.
Jurnaliștii de la "Charlie Hebdo" erau soldați ai unei tabere ideologice. Ceea ce nu înseamnă că meritau să moară, că activitățile lor justifică, în vreun fel, crima sau că terorismul căruia i-au căzut victime este legitim. Nu, dar înainte de a ne pune toți în frunte lozinca "Je suis Charlie" și a pretinde că prin asta apărăm democrația și libertatea, trebuie să lămurim contextul. A susține că în cazul "Charlie Hebdo" este vorba despre o încercare de suprimare a libertății de exprimare e, cel puțin, o interpretare abuzivă a libertății.
Unii lideri de opinie de la noi și de aiurea au afirmat că nu există nici o limită pentru libertatea de expresie. Căci dacă s-ar pune vreuna, nu am mai putea vorbi despre libertate. Iarăși fals! Libertatea fiecăruia dintre noi este până acolo unde lezează libertatea sau drepturile altuia. În această definiție se încadrează și libertatea de expresie. Altminteri, nu ar fi pedepsite insulta și calomnia. Pe acest temei, în Occident sunt pedepsite și negarea Holocaustului sau rasismul. Și asta nu stârnește demonstrații de stradă, pentru apărarea libertății de exprimare. Câtă vreme, celelalte feluri de drepturi și libertăți sunt reglementate, și libertatea de exprimare trebuie să fie. Dacă excesele libertății de expresie nu intră sub incidența legii, riscăm să fie pedepsite prin acțiuni în afara ei. Iar atunci când adepții libertății de exprimare până la ofensă și apărătorii subiectului ofensei fac parte din tabere ideologice diferite și radicale, avem evenimente de tipul celui de la "Charlie Hebdo".