Descrierea plantei
Rudă bună cu mărul și părul, gutuiul este ușor de identificat, fiind nelipsit din livada cu pomi fructiferi a gospodarului de la țară. Fructul lui, gutuia, are culoarea galbenă, este acoperită până la coacere cu un puf cafeniu, are miezul tare, aromat și astringent.
Recoltare și uscare
În scopuri terapeutice, de la gutui se folosesc fructul (Fructus cydoniae), frunzele (Folium cydoniae) și semințele (Semen cydoniae). Recoltarea fructelor se face toamna târziu, dar înaintea înghețurilor, fiind printre ultimele fructe adunate din grădinile cu pomi fructiferi. Odată ajunse la maturitate, puful ce le acoperă se desprinde foarte ușor. Fructele se păstrează bine până în primăvară. Există un obicei, în gospodăriile de la țară, să fie puse câteva gutui în ferestre ca ornament, iar prin mirosul plăcut, datorat unor uleiuri volatile, se asigură dezinfecția și odorizarea încăperii în care au fost așezate. Frunzele de gutui se recoltează când au ajuns aproape de sfârșitul ciclului vegetativ, cu câteva zile înainte de căderea lor din pom, când culoarea le devine arămie (galben-ruginie). Se lasă la uscat în spații bine aerate, în strat subțire, răscolindu-se zilnic, pentru a se evita mucegăirea lor. Au conținut mic în apă, deci randamentul la uscare este destul de bun 2:1 (din 200 g proaspete rezultă 100 g frunze uscate). Semințele de gutui se scot din fructe când se fac compoturi, dulcețuri, peltele și marmelade. Din păcate, acest lucru se face destul de rar, cu toate că aceste semințe sunt foarte indicate în tratarea diferitelor afecțiuni, așa după cum se va arăta în continuare. Se usucă pe cale naturală, în tăvi, sau pe coli de hârtie, în strat subțire. Se poate grăbi uscarea, prin introducerea tăvilor în cuptorul aragazului, la foc mic, cu ușa întredeschisă. În cazul cuptoarelor electrice, temperatura se setează la 80 de grade, timp de 30 minute.
Compoziția chimică
Miezul de gutuie conține zaharuri simple (fructoză și glucoză), ușor asimilabile în organism. Reamintesc faptul că zaharurile sunt absolut necesare pentru organism, ca surse de energie, dar ele trebuie luate din fructe, și nu din cartofi sau grâu, bogate în amidon, o substanță greu de asimilat și interzisă în diabet. Gutuile mai conțin vitamine hidrosolubile (B, C, PP), acizi organici, minerale (în principal potasiu), celuloză și pectine. (Pectinele, alături de celuloză, sunt principalii constituenți ai fibrelor alimentare, foarte apreciate azi în tratamentul bolilor aparatului digestiv.) Frunzele conțin în plus tanin, iar semințele, mucilagii.
Preparate farmaceutice din gutui
Gutuia se consumă ca atare, crudă, coaptă, fiartă sau conservată sub formă de compoturi, dulcețuri, marmelade. Aduce organismului o serie de nutrienți necesari atât pentru menținerea activității vitale, cât și pentru ameliorarea unor afecțiuni. Dacă avem în gospodărie o centrifugă electrică pentru obținerea de sucuri din fructe, putem să preparăm un suc natural din gutui, de foarte bună calitate, mai ușor acceptat la consum decât gutuia crudă, ea fiind destul de tare și puternic astrigentă, făcând "gura pungă".
Infuzia
Mod de preparare: 2 linguri de frunze uscate și mărunțite groscior se opăresc și se lasă la infuzat timp de 30 minute, cu 250 ml de apă, după care se filtrează. Se îndulcește după gust, cu miere.
Decoctul
Dacă dorim să obținem un ceai mai concentrat, folosim decoctul, după urmatoarea tehnică:
Mod de preparare: 4 linguri frunze uscate și mărunțite groscior se fierb la foc mic, timp de 30 de minute, în 500 ml apă, într-un vas, de preferință din inox sau emailat. La final se completează apa evaporată. Se filtrează fierbinte, prin tifon sau vată medicinală, umectată cu puțină apă înaintea filtrării. Se îndulcește cu miere, ca și infuzia.
Maceratul
Această tehnică este indicată în cazul semințelor de gutui, care conțin mucilagii solubile în apă rece.
Mod de preparare: 2 linguri de semințe de gutui uscate și zdrobite se lasă cel puțin 30 minute, în 200 ml de apă, la temperatura camerei, după care se filtrează. Se îndulcește după gust, cu miere.
Tinctura
Mod de preparare: 20 g de frunze uscate și mărunțite groscior se pun în 100 ml alcool alimentar, sau alt produs distilat, obținut în gospodărie, timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Se filtrează prin tifon, după care se lasă la decantat în frigider, timp de 6 zile, pentru o deplină limpezire. Se trece ușor partea limpede într-un alt flacon, îndepărtându-se eventualul reziduu care s-a depus pe fundul vasului. Se păstrează în flacoane de sticlă sau plastic, prevăzute cu dop picurător. Termenul de valabilitate este de 2 ani de la data preparării. Dacă se observă depuneri pe perioada păstrării, se agită flaconul înainte de utilizare.
Vinul terapeutic
Mod de preparare: Peste 4 linguri de frunze uscate și mărunțite groscior se toarnă 1 litru de vin alb fierbinte. Se lasă la macerat 10 zile, agitându-se de 2-3 ori pe zi. Când perioada expiră, vinul se filtrează fără stoarcerea reziduului, apoi se lasă alte câteva zile, când vinul limpede se va separa de reziduul depus la fundul vasului. Se completează cu vin, până la 1 litru. Se pune la păstrat în flacoane de 200 sau 250 ml. Termenul de valabilitate este de 1 an de zile, la temperatura camerei, dacă vinul folosit la preparare are concentrația alcoolică de cel puțin 11 grade. În cazul concentrației alcoolice mai mici de 11 grade, vinul medicinal se va păstra la frigider.
Datorită conținutului în alcool al tincturii și vinului, nu li se recomandă spre folosire conducătorilor auto sau persoanelor cu intoleranță la alcool.
Oțetul medicinal
Mod de preparare: 2 linguri de frunze uscate de gutui, mărunțite groscior, se țin la macerat timp de 10 zile, în 500 ml oțet, de preferat obținut din vin. Urmează apoi filtrarea și condiționarea în flacoane brune. Se utilizează extern, în diferite boli.
Tratamente interne
* Diaree neinfecțioasă
Se folosește miezul de gutuie fiert sau copt, transformat în piure. Datorită conținutului în pectine, gelifică bolul fecal. Dacă diareea este pronunțată și cronică, poate duce la deshidratare, în acest caz se recomandă în plus administrarea decoctului, câte 2 căni pe zi, îndulcite după gust. O altă variantă ar fi folosirea sucului obținut din miezul de gutuie.
* Constipație
Se tratează cu macerat din semințe de gutui, 2 căni pe zi, seara și dimineața. Mucilagiile din semințele de gutui înmoaie materiile fecale, ușurând astfel defecația. Un macerat complex pentru combaterea constipației se poate obține din 2 linguri semințe de in și o lingură semințe de gutui, după tehnica prezentată mai sus. Se bea o cană, seara, la culcare.
* Reglarea motilității intestinale
Un rol important în reglarea motilității intestinale îl joacă consumul de fibre alimentare în dieta zilnică, componentele cele mai importante ale acestor fibre fiind pectina și celuloza, care se găsesc în cantități apreciabile în gutuie. Este foarte indicat, în acest sens, consumul regulat de marmeladă obținută din gutuie.
Cuvântul marmeladă provine din limba portugheză: marmelo, care însemnă gutuie. Marmelada a fost foarte apreciată și folosită în trecut, în alimentație. Astăzi este pe cale de dispariție, iar cea existentă pe piață nu are calitatea celei din trecut. (Mâncarea de gutui, ușor de pregătit în casă, poate înlocui marmelada.)
* Hipertensiune arterială
Marea majoritate a schemelor de tratament pentru hipertensiunea arterială conțin un diuretic (nefrix, furosemid, indapamid) pentru eliminarea apei din organism. Prin diureză, se reduce tensiunea arterială, în schimb, este antrenat și eliminat potasiul, a cărui lipsă produce slăbiciune musculară, paralizie, insuficiență respiratorie și tulburări cardiace. De aceea, se recomandă ca terapie complementară consumul regulat de preparate din gutui, care sunt bogate în potasiu.
Maceratul: se administrează câte 2 căni pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Decoctul: se administrează câte 2 cești pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Infuzia: se administrează câte 3 căni pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de ginkgo biloba sau saschiu.
Vinul: se administrează 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
* Expectorant și emolient în afecțiunile pulmonare - hemoptizie (expectorație cu sânge), bronșite însoțite de tuse neproductivă
Decoctul: se administrează câte 2 cești pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Infuzia: se administrează câte 3 căni pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Maceratul: se administrează câte 2 căni pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de tei.
Vinul: se administrează 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
* Răceală și gripă
Sunt două boli de natură virotică, pe care le contactăm foarte des în sezonul rece. Ceaiurile călduțe sunt nelipsite din schema de tratament a acestor afecțiuni. Un ceai obținut din frunze de gutui și flori de tei are efecte benefice.
Se prepară astfel: 2 linguri frunze uscate de gutui se fierb câteva minute în 200 ml apă. Se adaugă apoi 2 linguri flori de tei și se lasă la infuzat aproximativ 15 minute. Se îndulcește cu miere. Se bea călduț, câte 2 căni pe zi.
* Detoxifiant general
Taninul prezent în gutuie are o foarte mare importanță în detoxifirea organismului, pentru că absoarbe toxinele de la nivelul tubului digestiv (toxinele provenite din alimente sau produșilor de degradare ai alimentelor). Se recomandă cure periodice cu:
Decoct: se administrează câte 2 cești pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Infuzie: se administrează câte 3 căni pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de păpădie.
Vin: se administrează 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
* Retenție de apă în organism - ascită
Ascita reprezintă o acumulare de lichide în abdomen. Cele mai frecvente boli care provoacă ascită sunt ciroza, cancerul hepatic și insuficiența cardiacă congestivă.
Decoct: se administrează câte 2 cești pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Infuzia: se administrează câte 3 căni pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
* Hemoroizi sângerânzi (sunt întreținuți de constipație)
Se recomandă să se combată constipația, folosind maceratul de semințe de gutui. Se administrează câte o cană, seara.
* Revigorant și trofic
Ceaiul din frunze de gutui poate înlocui tradiționala ceașcă de cafea servită dimineața sau cu diferite ocazii.
Nota farmacistului: Binecunoscutul ritual britanic al Ceaiului de la ora 5 (Five o'clock tea) se pare că a prins și în România, când, de cele mai multe ori, se bea ceai chinezesc. Vă propun ca în locul lui să folosiți ceaiul din frunze de gutui, care are o aromă și o savoare deosebite.
* Medicină pediatrică - boala diareică la copii, destul de frecventă, se poate trata folosind o ceașcă de suc de gutuie, de 2 ori pe zi.
Tratamente externe
* Gargarisme pentru boli ale cavității bucale - afte, gingivite, stomatite, abcese dentare
Se face gargară după fiecare masă, folosind infuzie, sau decoct din frunze de gutui, sau macerat din semințe de gutui.
* Băi de șezut în boala hemoroidală
Se folosește decoctul din frunze de gutui. Toaletarea zilnică a anusului după fiecare defecație este o cerință esențială pentru cei ce suferă de hemoroizi sau fisuri anale. Se pot aplica apoi tratamente topice, unguente și supozitoare specifice bolii hemoroidale. Farmacia Faltis prepară o multitudine de asemenea remedii.
* Tamponări locale - în alergii cutanate de natură alimentară sau medicamentoasă, însoțite de prurit
Se folosește oțetul medicinal obținut din frunze de gutui.
UTILIZĂRI COSMETICE
Sucul de gutuie este mult mai performant în curățarea feței decât sucul de lămâie, folosit de femei în mod curent. E bine, cel puțin pentru alternanță, să fie folosit și acest suc, înainte de aplicarea unor creme cosmetice. (Farmacia Faltis prepară numeroase creme cosmetice și dermatocosmetice pentru toate tipurile de ten.)
Pentru informații despre procesarea plantelor medicinale sau despre alte preparate produse în laboratorul propriu, farmacistul Ion Bobaru poate fi găsit la Farmacia Faltis din Brăila, Calea Galați nr. 29, tel. 0239/61.59.31, e-mail: farmaciafaltis@ yahoo.com Preparatele farmaceutice proprii pot fi vizualizate pe site-ul farmaciei http://farmaciafaltis.ro/
Farmacia sa deține "Certificat de bună practică farmaceutică pentru prepararea medicamentelor" acordat de Colegiul Farmaciștilor din România.