- Cred că etnia lui Klaus Johannis contează mai puțin în evaluările cancelarului german Angela Merkel, decât politica pe care o va duce noul președinte al României în privința întăririi statului de drept, a combaterii corupției și a întăririi securității flancului estic al NATO. Îndrăznesc chiar să spun că și pentru sașii din Transilvania, tot aceste lucruri vor conta. Degeaba te numești Klaus Johannis, dacă ai aceiași colaboratori ca Adrian Năstase și promovezi politicieni care se simt bine la Antena3, ca Alina Gorghiu, aleasă președinte al PNL la indicația expresă a domnului Johannis. De altfel, la Berlin scepticismul este la ordinea zilei, iar președintele Comisiei pentru afaceri interne din Bundestag, Wolfgang Bosbach, coleg de partid cu doamna Merkel, a spus că România nu va adera la Schengen în 2015 și că alegerea lui Klaus Johannis în fruntea statului nu înseamnă că situația politică din țară se va schimba fundamental. Din păcate, am putea spune că, după ce a câștigat puterea pe un val de protest față de clasa politică actuală, domnul Johannis pare că urmărește de fapt o restaurație a USL. Mandatul său a debutat cu o sfidare la adresa Grupului pentru Dialog Social, ai cărui membri i-au cerut public să nu-l numească în funcția de principal consilier al său pe Dan Mihalache, fost redactor al celui mai agresiv ziar fsn-ist, Azi, devenit ulterior unul din cei mai aroganți membri ai PSD și apoi ai PNL, vehement adversar al ANI și al SUA. Prima numire făcută de noul președinte a fost tocmai a lui Dan Mihalache! Mai mult, deși înainte de al doilea tur de scrutin și-a însușit public obiectivele anti-corupție și pro-integritate ale Monicăi Macovei, câștigând astfel și voturile simpatizanților ei, în primul său discurs pe tema justiției, rostit la CSM pe 6 ianuarie, președintele Johannis, în loc să laude DNA, instituție constant și unanim apreciată de forurile europene, s-a arătat preocupat peste măsură de atenția mass-media față de arestarea personajelor publice sau de ceea ce află presa despre politicienii cercetați penal, și mai puțin de curățirea spațiului public de corupți și răufăcători. Totodată, domnul Johannis a ținut să precizeze că "justiția nu este superputere", sugerând că acțiunile sale trebuie supuse unor controale și limitări. Reacția jurnaliștilor și a politicienilor care s-au luptat eroic cu politicienii ostili statului de drept a fost promptă și vehementă, Monica Macovei adoptând o poziție extrem de critică. Doar fostul ministru Relu Fenechiu, condamnat pentru abuz în serviciu, a avut cuvinte de laudă pentru acest discurs, ceea ce ar trebui să-i dea de gândit președintelui. Tot controversată a fost și declarația din discurs privind necesitatea ca sistemul judiciar să aibă drept obiectiv ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare al Comisiei Europene. Președinta ÎCCJ, Livia Stanciu, l-a corectat elegant dar ferm, precizând că MCV este încă necesar pentru că multe din obiectivele sale nu au fost finalizate. Cu alte cuvinte, accentul ar trebui să cadă pe atingerea standardelor UE, nu pe eliminarea mecanismului care le verifică! Din păcate, primul discurs al noului președinte pe o temă prioritară pentru Europa a fost mai apropiat de sufletul baronilor USL decât de spiritul UE, fapt ce sigur va fi mai important pentru doamna Merkel, decât rezonanța germană a numelui președintelui.
- Conform unui sondaj IRES, fiecare al doilea român apreciază că țara se află pe drumul cel bun. Puteți identifica temeiurile acestui optimism?
- După cum am argumentat mai sus, nu am nici un temei pentru un astfel de optimism, dar mă pot gândi la o serie de explicații. Cred că este vorba mai mult de o reacție emoțională decât de o evaluare rațională. După ce au deschis ochii în Europa, românii își doresc, în mod justificat, să iasă din mocirla tranziției dâmbovițene și să trăiască, în sfârșit, "ca afară". Faptul că Victor Ponta, exponentul racilelor politicii românești actuale, liderul celui mai puternic partid din România, a putut fi învins la vot de un personaj care părea a fi din afara "sistemului ticăloșit" a avut, desigur, darul să genereze o anume euforie în rândurile electoratului, care tinde să-i atribuie noului președinte un statut de personaj providențial. O abilă campanie de imagine a avut darul să alimenteze această percepție, care, în opinia mea, este eronată. Domnul Johannis este departe de a fi străin de sistem, deși l-a criticat în ultima săptămână de campanie, iar primele sale gesturi prezidențiale, pe care le-am enumerat mai sus, sugerează mai degrabă continuitatea sistemului decât vreun zel reformator. Nici oamenii președintelui nu se arată campioni ai reformelor democratice - căci nu cu Dan Mihalache și Alina Gorghiu se va produce ruptura de sistemul instituit în țară sub egida PSD. În sfârșit, nu știu cum putem să fim optimiști atâta vreme cât Victor Ponta se află încă în fruntea executivului, pe care îl folosește în interesul propriu, dând ordonanțe aberante, cum este cea care stabilește că renunțarea la titlul de doctor poate fi făcută la cerere, nu în urma unui verdict de plagiat al universității care a emis titlul. Iată un act normativ demn de Coreea de Nord! Nu am nici un indiciu că domnul Johannis l-ar fi atenționat pe premierul Ponta că a depășit limitele decenței. Să remarcăm, totodată, că tot capitalul de speranță și simpatie al lui Klaus Johannis a fost transferat asupra PNL, în buna noastră tradiție care vrea ca liderul să conteze mai mult decât partidul. Oamenii cred că, dacă PNL este partidul domnului Johannis, atunci el devine automat mai bun, mai corect și mai cinstit decât a fost până acum. Doar că realitatea bate percepția, iar PNL este același ca înainte - adică fostul partener al PSD din USL, doar că și-a dat seama că DNA va decima elita social-democrată și a căutat să se salveze abandonând o corabie care se scufundă. Fuziunea cu PDL nu aduce automat înnoirea necesară, căci aceste două partide uzate s-au dovedit incapabile să se deschidă către elementele valoroase ale societății. "Noul PNL" nici măcar nu are curajul să-și asume guvernarea, după cum demonstrează disensiunile interne pe tema unei posibile moțiuni de cenzură. Nu mă tem, deci, să afirm, că rezultatul sondajului IRES nu măsoară decât capacitatea românilor de a se îmbăta cu apă rece. Iluziile se vor spulbera însă curând iar trezirea le va lăsa celor mult prea optimiști un gust amar.